Dr. GABRIEL HILA - "E bine să crezi, dar şi mai bine e să ştii în ce crezi"
Pe internet circulă o poveste anonimă despre un copil ce întâlneşte pe stradă un om care îi zâmbeşte atât de frumos, încât îl face să creadă că este un înger. O poveste pe care mi-a evocat-o zâmbetul direct, curat şi blând, al doctorului Gabriel Hila, când l-am întâlnit prima dată, la un eveniment cultural, într-o librărie bucureşteană. Zâmbetul său emană atâta bunătate, încât probabil că şi pacienţii îl cred pe dr. Hila un înger. Iar pentru unii, chiar se dovedeşte a fi.
Citeste tot articolul
O minune a Maicii Domnului
Părinţii mei sunt căsătoriţi de peste 25 de ani. Ca în orice fel de căsătorie, au existat momente plăcute şi mai puţin plăcute, iar în ultimii 4 ani, chiar o perioadă tristă. De ce? Pentru că pe tatăl meu pusese stăpânire patima beţiei. O patimă grea şi nemiloasă, atât pentru cel care o are, cât şi pentru cei din jurul lui.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 401 - 440 din 1.219 articole
-
Sfinţii cei uitaţi ai închisorilor comuniste
Numarul 1054 -
Ieromonah Savatie Baştovoi - "Eu nu am cunoscut o treaptă mai înaltă, mai frumoasă, mai luminoasă şi mai dulce, decât aceea a monahului care iubeşte şi este iubit"
Numarul 1053 -
IOAN BOTEZĂTORUL
Numarul 1052 -
Pr. VASILE PRESCURE - "Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe Arsenie Boca”
Numarul 1051 -
Naşterea Domnului - copilărie şi poezie
Numarul 1050 -
Mari duhovnici: Părintele Paisie Olaru
Numarul 1050 -
"Odaia” Sfântului Nicolae
Numarul 1049 -
Prinţul cerşetorilor - MONSENIORUL GHIKA
Numarul 1048 -
PUTEREA RUGĂCIUNII
Numarul 1048 -
Pe urmele Părintelui Arsenie Boca
Numarul 1047 -
FLORENTIN CANTARAGIU - "Părintele Arsenie Boca e un sfânt. Punct. El mi l-a revelat pe Dumnezeu”
Numarul 1046 -
Părintele Arsenie Boca
Numarul 1045 -
Scrisori de la cititori
Numarul 1045 -
Alexie, Omul lui Dumnezeu
Numarul 1044 -
PUTEREA RUGĂCIUNII
Numarul 1043 -
Pr. CĂTĂLIN DUMITREAN - "Viaţa bazată pe false modele le-a slăbit tinerilor încrederea în ei înşişi şi, implicit, forţa sufletească”
Numarul 1042 -
PUTEREA RUGĂCIUNII
Numarul 1042 -
Satul văduvelor - Minunata lucrare a Sfântului Maslu, cu 12 preoţi
Numarul 1041 -
O minune a Cuvioasei Parascheva
Numarul 1041 -
Mari duhovnici: Părintele CONSTANTIN GALERIU - Predicatorul de foc
Numarul 1040 -
Pustnicul de la Locurele: Părintele Adrian Făgeţeanu
Numarul 1039 -
PUTEREA RUGĂCIUNII
Numarul 1039 -
Mari duhovnici români: Părintele SOFIAN BOGHIU
Numarul 1038 -
Bat iarăşi clopotele în Alunu!
Numarul 1037 -
Vatra Râmeţilor
Numarul 1036 -
Mânăstirea Aninoasa
Numarul 1035 -
Îngerul pustiei: Sfântul Ioan Botezătorul
Numarul 1034 -
Minunile Maicii Domnului
Numarul 1033 -
Viaţa şi Adormirea Maicii lui Dumnezeu
Numarul 1033 -
"Minunile” din Ţara Zarandului
Numarul 1032 -
La Sfântul Prieteniei, într-o zi cu miros de vară
Numarul 1031 -
Puterea rugăciunii
Numarul 1031 -
MUNTELE CELOR 10 PORUNCI
Numarul 1030 -
Amintirile Maicii Glicheria
Numarul 1029 -
Puterea rugăciunii
Numarul 1028 -
Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albă
Numarul 1027 -
Părintele TEOFAN de la Nera
Numarul 1026 -
Gurasada - biserica de-o mie de ani
Numarul 1025 -
Un mare duhovnic român, evocat de ucenicul său - Avva Petroniu, chip al smereniei
Numarul 1024 -
Virtuţile rugăciunii
Numarul 1023