M-am gândit că nu e de ajuns să ţi se întâmple o minune şi să o ţii pentru tine, ca să te bucuri de ea din plin. Trebuie să o împarţi cu ceilalţi, să ştie şi ei cât de înălţător e să te simţi special, "alesul lui Dumnezeu”. Am 23 de ani şi tocmai am terminat facultatea. O studentă ca oricare alta, alergând năucită între job şi cursuri, cursuri şi meditaţii, cu o viaţă dinamică şi vise măreţe...
Povestea mea începe în decembrie 2011, când m-am suprasolicitat, încercând să împac viaţa personală cu cea profesională, să lucrez suplimentar, să mai strâng un ban, să termin lucrarea de licenţă care urma să fie prezentată în februarie anul acesta, să reuşesc pe toate planurile. Nu m-am suprasolicitat intelectual, cât emoţional. Treceam printr-o perioadă dificilă, relaţia dintre mine şi prietenul meu se răcise uşor-uşor, ai mei aveau probleme financiare şi nu-mi mai găseam odihnă. Din păcate, nu reuşeam să fac prea multe pentru ei, deşi îmi dădeam silinţa. Stresul s-a adunat şi, pe 1 ianuarie, inima mea a spus "stop”. Am făcut un infarct miocardic. După 20 de ore am ajuns la spital, iar diagnosticul a fost clar. Cauza, o malformaţie congenitală, numită "punte musculară”. "Aţi fost norocoasă”, au spus doctorii, "căci v-a fost afectată doar o mică parte din muşchi”. A urmat o lună de repaus, până la repetarea coronarografiei. Era necesară ca să se vadă cât de periculoasă este malformaţia şi dacă este nevoie de by-pass. A urmat o lună de chin, cu remuşcări, întrebări fără răspuns, temerea că în orice moment se poate sfârşi totul. O lună de lacrimi, de rugăciuni înălţate către Sf. Nectarie, pe care îl imploram să facă o minune şi să dispară malformaţia inimii. Să fiu bine şi sănătoasă. Să-mi reiau viaţa.
La reinternare, s-a stabilit că singura mea şansă de a trăi este să accept operaţia de by-pass. În lipsa ei, riscam oricând să sufăr un al doilea infarct, căruia nu-mi garanta nimeni că îi voi mai supravieţui. Am fost supărată pe Dumnezeu. Nu înţelegeam de ce îmi dăduse această încercare şi de ce Sfântul Nectarie nu mi-a ascultat rugăciunile. Nu mi-am pierdut însă speranţa, am continuat să mă rog. Tot ce puteam eu să fac era să îmi doresc cu toată forţa sufletului meu să trăiesc. Aşa că am spus: "Doamne, facă-se voia Ta. Tu ştii mai bine ce ai pregătit pentru mine”. Şi a fost bine. Am trecut cu bine de operaţie, au trecut cinci luni de atunci şi sunt un om normal. Şi sănătos. Şi înzecit mai credincios decât înainte. Căci am realizat că Sfântul Nectarie are El calea Lui şi metodele Lui de a ne ajuta. Că tare sunt misterioase căile Domnului, dar că nu trebuie niciodată să deznădăjduim.
Sunt recunoscătoare pentru cea de-a doua viaţă primită. E mare lucru ca la 23 de ani să supravieţuieşti unei operaţii pe cord deschis şi să apuci să povesteşti despre asta. Iar eu vreau să ştie toţi oamenii povestea mea. Să ştie toţi că minunile există. Eu sunt una dintre ele... Noi toţi suntem minuni. Dumnezeu are planuri mari pentru fiecare dintre noi. Şi tot ceea ce ni se întâmplă e calea pe care El ne-a dat-o de străbătut. Trebuie să privim înainte şi să credem în El. Eu îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară. Când deschid ochii şi realizez că mi s-a dat şansa la o nouă zi şi când îi închid, fiind recunoscătoare pentru ziua care a trecut, sunt sigură că Sfântul Nectarie face minuni. Când vă e greu, rugaţi-vă Lui. Va fi cu siguranţă prezent pentru voi, cum a fost şi pentru mine.
DELIA
Un mesaj din Suedia
Din anul 2000 locuiesc în Suedia. La început am locuit într-un bloc, dar în anul 2010 ne-am cumpărat o casă, într-o comunitate suedeză mai mică. Un fel de sătuc cu vreo 5000 de locuitori. Gândul a fost ca băieţelul nostru să facă şcoala acolo. În august a început clasa pregătitoare, clasa zero, atât de mult detestată în România, şi atât de preţuită aici. Pe strada noastră suntem singurii străini.
Când ne-am mutat în casa cea nouă, vecinii, vreo cinci familii, ne-au cumpărat o floare în semn de bun venit. I-am invitat la masă şi aşa am avut ocazia să ne cunoaştem mai bine. Acum suntem prieteni cu toţi, dar de o familie mai în vârstă ca noi, suntem apropiaţi în mod special. Ei l-au luat pe băieţelul nostru de la grădiniţă când noi am lucrat, l-au ţinut la ei, i-au dat de mâncare şi au avut grijă de el ca de copilul lor.
În ianuarie, vecinei mele, Solveig, i-au ieşit analizele tare proaste, fiind suspectată de cancer uterin. În aprilie-mai au operat-o, extirpându-i o bucată din uter, dar analizele îi ieşeau în continuare rele. Am încercat să o încurajez, spunându-i că singurul fel în care o pot ajuta este să mă rog bunului Dumnezeu şi sfinţilor lui ca să o facă bine. Şi m-am ţinut de cuvânt. Zi de zi, m-am rugat la Sfântul Nectarie şi la Sfântul Ioan Rusul pentru sănătatea ei.
În iunie, Solveig a fost operată şi i s-a scos tot ce ţine de partea feminină... apoi a primit o scrisoare în care era anunţată că analizele erau bune şi că boala fusese învinsă. A venit bucuroasă la mine, mi-a arătat scrisoarea şi mi-a mulţumit pentru rugăciuni.
Am constatat ceva trist în Suedia: suedezii sunt un popor la care credinţa şi biserica sunt pe ultimul loc. Poate nu la toţi, dar la majoritatea. Când ne-am mutat şi au venit la noi vecinii, m-am gândit ce o să creadă despre noi, când or să vadă atâtea icoane pe pereţi. S-au uitat, ce-i drept, dar ei nu prea spun "în faţă” ce cred, iar eu mare problemă nu am făcut din asta. Când Solveig mi-a arătat scrisoarea de la medic şi mi-a mulţumit, mi-a mărturisit că şi ea se roagă "în felul ei” la Tatăl Ceresc. Acum, când a trăit puterea rugăciunii mele pe viu, cred că se va apropia şi mai mult de credinţă. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat, pentru că mi-a împlinit rugăciunile către Sfântul Ierarh Nectarie şi Sfântul Ioan Rusul.
Minuni s-au întâmplat cu mine şi cu familia mea tot timpul. Am simţit ajutorul Domnului, de fiecare dată când l-am cerut. Faptul că ne-am cumpărat casă în Suedia este o minune, dar minune este şi faptul că am găsit oamenii aceştia aşa de săritori, lângă noi. Am primit ajutor de câte ori am cerut, de la obiecte până la sfaturi. Vin la noi şi mergem la ei când vrem, mă simt ca în România, la sat, unde am crescut.
Mulţumiri îi mai aducem bunului Dumnezeu, Maicii Sfinte şi Sfântului Ierarh Nectarie şi pentru că avem de lucru. Muncim! În tot ce s-a întâmplat, ştiu că a fost numai ajutorul Celui de Sus, care le-a aranjat pe toate, cum nu se poate mai bine. I-am cerut să ne ajute să ne câştigăm pâinea cea de toate zilele, şi ne-a ajutat.
V-am scris pentru a-mi respecta promisiunea făcută Sfântului Nectarie, de a povesti despre minunile lui şi a aduce laude bunului Dumnezeu şi sfinţilor Săi. Doamne, ai milă de noi şi nu ne bate pe cât merităm!
FELICIA KOVACS
Strigă şi vei fi auzit
...Eram cu soţul meu în cabinet şi aşteptam să-i fie citite analizele. Vocea doctorului a picat ca un trăsnet: "Ba e clar! Are...”. A urmat întrebarea mea, firească: "Dar se poate trata, nu?”. Răspunsul a fost dur, rece, fără drept de replică: "A, nu! E o boală ireversibilă, nu ştiţi?”. Am rămas înţepeniţi amândoi pe scaun o vreme, apoi am plecat...
Ce a urmat după aceea a fost îngrozitor! Poate cel mai greu a fost faptul că nu puteam accepta! Au urmat zile, dar mai ales nopţi în care orele deveneau minute, când căutam pe net informaţii despre boală, adrese de medici şi preoţi cărora să le cerem ajutorul. Aş fi vrut să-mi strig durerea, dar nu m-ar fi auzit nimeni, pentru că toţi cei pe care-i considerasem apropiaţi până atunci dispăruseră - ca şi când n-ar fi existat vreodată. În nopţile mele de disperare şi veghe, singurii care ne-au fost aproape au fost Bunul Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfântul Nectarie. Cu Ei am vorbit, către Ei am strigat şi Ei m-au auzit. Am înţeles amândoi (eu şi soţul meu) că printr-un necaz, o supărare, Dumnezeu te trage de mână, te face atent să nu te abaţi de la credinţă, de la drumul drept către El.
De câte ori am putut, am mers la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti, acolo unde se află Moaştele Sfântului Nectarie, şi ne-am rugat. Am citit Acatistul Sfântului şi am simţit că ne va ajuta... Prăbuşirea trăită la început a fost înlocuită, treptat, cu speranţă şi, mai ales, cu o altă atitudine în faţa bolii: împăcată şi optimistă. "Cum va vrea Dumnezeu”. Au trecut peste doi ani de la cumplita veste. Azi, încercăm să ducem o viaţă normală, cu activităţi zilnice, cu concedii... Citim seara împreună din Acatistele Sfinţilor şi ne rugăm Lor, le mulţumim că ne aud şi ne ajută, mai ales Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie.
Am promis că voi scrie despre acest ajutor al Sfântului, despre ale cărui minuni citesc aproape săptămânal în revista dvs. De altfel, de aici am şi aflat de Moaştele Sale.
Da, Sfântul Nectarie îi ajută pe cei care îl cheamă, le dă putere şi speranţă. Aş vrea să mai spun încă o dată "MULŢUMESC, SFINTE NECTARIE!” şi nu în ultimul rând MULŢUMESC şi acestei reviste, care pentru mine şi, sigur, pentru mulţi alţii, nu reprezintă doar nişte pagini scrise, ci un prieten drag, mereu alături.
VALERIA
Sunt o femeie bătrână, în vârstă de 56 de ani, care are şase copii. Toţi se luptă cum pot cu viaţa grea dusă în România. O viaţă care mă apasă la fel de greu şi pe mine, eu neavând încă anii care să-mi dea dreptul la pensie. În sfârşit, vreau să vă spun doar că la un moment dat, aceste datorii strânse de peste tot, grija zilei de mâine, afecţiunile care-mi fac viaţa şi mai grea, m-au determinat să-mi doresc în mod acut moartea. Am vrut să mă sinucid, căci nu mai aveam putere să mă lupt cu toate de una singură (soţul meu este plecat de 7 ani, cu altă femeie, mult mai tânără). Atunci când, pur şi simplu, frica de moarte nu mai exista şi când mă gândeam că-mi va aduce doar liniştea, mi-a căzut în mână minunata dvs. revistă şi am citit despre puterea rugăciunii (pe care de altfel o cunoscusem şi eu prea bine cândva, din multul ajutor pe care-l primisem de la bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Părintelui Nectarie), în care la acel moment nu mai credeam. Mi se părea că Dumnezeu nu mă mai aude. Dar după cele citite în revistă, am început să mă rog din nou Sfântului Nectarie. Încet, încet, m-am liniştit şi dragostea mea pentru viaţă a învins. N-am scăpat de toate relele, dar s-au întâmplat şi multe lucruri bune, am primit ajutor material de unde nu mă aşteptam. Deci, rugăciunile mele către Sfântul Nectarie nu au rămas fără răspuns. Acest lucru am vrut să vi-l spun. Şi vă mai spun că v-am mai scris o dată, când îmi era atât de rău sufleteşte. Voiam doar pe cineva care să mă încurajeze, să-mi spună că trebuie să merg mai departe. N-am trimis scrisoarea, deoarece n-am avut cum să ajung în Bucureşti, să o las la redacţie. În satul unde locuiesc nu există poştă şi drumul e scump. Am scris acum, ca să vadă toată lumea că şi atunci când ţi se clatină credinţa, Sfântul este lângă tine. Mulţumesc Sfântului Nectarie! Mulţumesc "Formula AS”!
LILIANA LUNGAN
Rugaţi-vă cu credinţă şi Sfântul vă va asculta
DANIELA DORA
Primăvara sfinţeniei
Am ales această cale de a-i mulţumi Sfântului Nectarie pentru tot ajutorul dat mie şi familiei mele, bine ştiind că Sfântul însuşi a cerut celor vindecaţi de el sau prin el, să nu ţină lumina sub obroc. Mari minuni se întâmplă sub ochii noştri dacă ne rugăm cu credinţă, din tot sufletul. Puterea rugăciunii n-o poate depăşi nici o forţă din lumea noastră, e acea putere mică cât bobul de muştar, care urneşte munţii din loc, care ne poate aduce din nesănătate în sănătate.
Sfântul Nectarie, Taumaturgul (vindecătorul), din insula grecească Eghina, este unul din sfinţii care s-a învrednicit de la Dumnezeu cu darul vindecării bolilor celor mai grave - inclusiv cancere cu metastaze, cazuri în care medicii capitulează. Chiar mama mea a fost un "caz” rezolvat de sfânt; după două operaţii de cancer traumatizante, cerând noi ajutorul sfântului Nectarie, mama este acasă, în convalescenţă. Mai are unele dureri, dar care sunt suportabile, iar starea sănătăţii ei urmează curba ascendentă.
Citind în paginile revistei "Formula AS”, că Sfântului Nectarie îi plac promisiunile împlinite, vă scriu şi eu, pentru a da un imbold celor în suferinţă şi fără nici o speranţă, ca nicidecum să nu cadă în deznădejde. Mare este bucuria Sfinţilor lui Dumnezeu când le cerem ajutorul şi imediat este răspunsul lor! Când sunteţi în necazuri şi dureri, citiţi acatistele lor, 40 de zile la rând, postiţi cât puteţi, faceţi milostenii şi rugaţi-vă cu credinţă şi cu dragoste. Astfel primim tot ce este spre folosul nostru sufletesc şi trupesc.
Să nu aveţi nici o îndoială când aveţi nevoie de ajutor. Sfântul Nectarie, aşa cum un imn de laudă închinat lui îl numeşte "primăvara sfinţeniei ce alungă iarna din gând”, vă va alunga necazurile, durerile, bolile şi neputinţele.
MARINA IOANA
Cutremurul
Mă numesc Soare Viorica şi am 50 de ani. M-am născut în satul Cormeniş, jud. Sălaj, un loc deosebit de frumos şi binecuvântat de Dumnezeu. Aici, bunica din partea tatălui o avea prietenă pe lelea Mariţa, o femeie singură, care mă iubea foarte mult. Mă duceam adesea la ea. Îmi plăcea cum lua din putinică puţină brânză, pe care o strângea în pumn şi mă întreba dacă vreau să fie "raţă” sau "gâscuţă”. În căsuţa sărăcăcioasă, dar foarte curată, pe un perete, într-o cutiuţă cu geam era la loc de cinste statueta Sfântului Anton. Copil fiind, mă fascina. Stăteam minute în şir şi nu-mi dezlipeam ochii de la el. Ştiu că i-am zis: "Lele Mariţă, când îi muri, să mi-l laşi mie pe Sfântul Anton”. Eu am plecat din sat şi, când s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut puterea, lelea Mariţa a chemat-o pe mama şi mi l-a dăruit pe Sfântul Anton. Îl am şi acum în vitrină, mă închin la el şi mi-e la fel de drag.
Era în 30 august 1986. Eram singură acasă, soţul meu plecase la Covasna să-l aducă pe băieţelul nostru, care era cu socrii în staţiune. Trebuia să dorm singură. Am trebăluit până târziu şi, obosită, m-am culcat cu lumina aprinsă pe hol şi uşa deschisă la cameră. Când să aţipesc, mi s-a arătat imaginea Sfântului Anton. M-am ridicat pe marginea patului, m-am închinat şi mi-am zis: "Măicuţa Domnului, de ce-l văd eu pe Sfântul Anton?”. Am stat puţin şi m-am culcat din nou. Şi iar mi se arată sfântul, şi iar mă închin. Şi iar, şi mă închin. Când m-am aşezat din nou, am simţit cum fuge patul cu mine, totul se clătina şi huruia. Începuse cutremurul şi Domnul mi-a dat de ştire să fiu trează, să nu mă sperii, că Sfântul Anton şi Măicuţa Domnului sunt lângă mine. M-am aşezat în tocul uşii, m-am gândit că Domnul îi ocroteşte pe toţi ai mei şi m-am rugat să oprească cutremurul.
VIORICA SOARE - Buzău
Puterea unui acatist
Şi, când totul părea pierdut, a venit o zi, o zi sfântă, când puterea minţii şi a rugăciunii ne-a schimbat tot destinul. Soţia mea a primit de la un fost coleg de muncă un "Acatistier”, tipărit cu binecuvântarea Preasfinţitului Iustinian, episcop al Maramureşului şi Sătmarului, o carte de rugăciuni care cuprinde 44 de acatiste şi cele două paraclise ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Între cele 44 de acatiste, există şi acatistul Sfântului Ierarh Spiridon făcătorul de minuni, care este sărbătorit în 12 decembrie. Acest acatist trebuie citit 40 de zile, în fiecare seară, cu ardoare şi convingerea că lucrul pe care vrei să-l obţii este normal şi firesc.
Îndemnat parcă de cineva nevăzut, m-am aruncat cu deznădejde în rugăciune, cerând cu ardoare un singur lucru: un loc de muncă pentru a-mi putea întreţine familia. Nu-mi doream averi şi palate, mă rugam doar pentru o slujbă care să ne scoată din sărăcia ce ne înghiţea. Cele 13 condace şi 12 icoase cuprinse în acatistul Sfântului Ierarh Spiridon formează o rugăciune deosebit de puternică. Cu fiecare seară care trecea, mă simţeam tot mai motivat în rugăciunile mele, mintea mea funcţiona doar pentru un singur ţel: o slujbă. Trebuie să fac o precizare: din punct de vedere economic, oraşul Turda este la pământ, a avea un serviciu decent, a găsi un loc de muncă este un lucru rar, un miracol. Iar acest miracol s-a produs, după cele 40 de zile de rugăciune. Am găsit serviciul pe care l-am căutat, apoi a găsit şi soţia mea de lucru, situaţia noastră financiară s-a redresat. Am rămas ferm convins că rugăciunea m-a salvat. Recomand tuturor celor care ajung în situaţii asemănătoare să citească 40 de zile acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni şi, în primul rând, să creadă cu ardoare în puterea acestei rugăciuni.
Cu toată dragostea pentru "Formula As” şi cititorii ei, care cred în miracolul rugăciunii,
Sima Cornel - Turda, jud. Cluj
(Reproduceri după icoane vechi basarabene şi după manuscrisul "Stihos”, de Picu Pătruţ (1842)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
