Puterea rugăciunii

Şase "minuni”

Măicuţa lui Dumnezeu

Sunt ani de zile de când un gând mă îndeamnă me­reu: scrie, arată cât bine ţi-a făcut Dumnezeu! Am ezitat, pentru că experienţele personale nu pot fi im­puse drept legi pentru toţi. Dar când e vorba de sănă­tate, e mare păcat să ţii binele doar pentru tine, când el le-ar putea fi şi altora de folos. Mai ales, când el trece prin rugăciune şi prin mila lui Dumnezeu. Gândul acesta de pe urmă a ţinut, şi aşa m-am hotărât să aştern pe hârtie câteva din vindecările miraculoase prin care am trecut.
Acum 35 de ani am făcut o infecţie puternică la rinichi (colibaciloză). Se făcuse în rinichi un miceliu (după spusele medicului) şi urinam cu sânge. Am fost internată de mai multe ori, dar rezultatul era acelaşi, deşi mi s-au administrat doze mari de an­tibiotice. Cor­pul devenise imun. Într-o zi, a venit la mine o asistentă şi m-a dus la şeful la­boratorului de la Spitalul nr. 2, unde se executau analizele. Era o femeie micuţă, cu părul cărunt şi tuns sub ureche, şi mi-a zis: "Te-am che­­mat să văd cum arăţi. Boala dumitale se vindecă unul la un milion”. Am plecat din laboratorul plin de caserole şi eprubete, zdrobită de durere şi speriată. Ajunsă în curtea spita­lu­lui, m-am prăbuşit plângând pe o bancă. Nu era ni­meni în jur, era ora mesei. Sus­pinam din străfunduri, cu gândul la cei doi copii, încă mici, care aveau nevoie de o mamă. Atunci, am simţit lângă mine pe cineva. Nu i-am luat seama bine, eram prea tulburată. De fapt, n-am ştiut nici când a venit, nici când a plecat. M-a întrebat de ce plâng aşa de tare. Avea o voce caldă, duioasă, care m-a liniştit. Şi mi-a zis: "Ai o şansă de vindecare. Caută plante medici­nale. Să foloseşti toate plantele, în afară de rostopască şi de pelin. Să nu iei din fiecare mai mult decât poţi cuprinde între două degete. Bea din ele cât poţi”. Ca îm­pinsă de la spate de cineva, m-am ridicat de pe ban­că şi m-am dus direct la Plafar. Am cumpărat cărţi cu plante medicinale şi am început să învăţ, făcând di­verse combinaţii care sim­ţeam că-mi fac bine. Am tre­cut pe un regim alimentar foarte sever, fără carne şi con­dimente. Am băut zilnic peste doi litri de ceai. Am repetat analizele, şi rezulta­tele erau spre bine. Nu am luat nici un antibiotic în această perioadă. Am conti­nuat tratamentul cu plante, am introdus un vârf de cuţit de bicarbonat în ceai, ca să-i măresc alca­li­nitatea. Îmi testam permanent urina cu o hârtie de turnesol. Îmi veri­ficam pH-ul. Era un fel de joc: albas­tru era urina alca­lină, iar alb, cea acidă. Am făcut gru­pe de plante medicinale în diverse com­binaţii, după cum se schimba pH-ul. Am continuat aşa cam 30 de zile, rugându-mă întruna, dimineaţa, seara, peste zi şi chiar noaptea, la Maica Domnului. Apoi am repetat urocultura de trei ori. Totul era steril. Am acum 63 de ani, şi niciodată nu am mai fost bolnavă de rinichi. Iată cum m-a ajutat Dumnezeu, Maica Dom­nului şi harul cel sfânt.

Sfânta Filofteia

Răcisem puternic pe partea stângă a capului. Ame­ţeam când mă culcam pe această parte. Apoi am înce­put să am ameţeli pe stradă. Îmi era frică să mai merg singură. Am început să fac şi tensiune, cordul mi s-a mă­rit. Am fost internată, dar fără rezultate. Am început să am şi dezechilibru. Nu mai puteam să ies din casă singură. Aveam o prietenă, Emilia, care venea şi mă sco­tea de braţ afară. După 10-15 minute ame­ţeam şi-mi pierdeam echilibrul. Mă îngăl­beneam. Eram fără putere.
Pe atunci citeam zilnic Acatistul Sfintei Fi­lofteia de la Curtea de Argeş. Mi-era mie tare dragă. Într-o noap­te am visat Biserica de la Curtea de Argeş, racla, scă­rile, culoarul şi pe Sfânta Copiliţă îngropată acolo. La câteva zile, soţul meu a plecat în delegaţie la Curtea de Ar­geş. Am primit un telefon de la el şi mi-a spus că are posibilitatea de cazare, să merg şi eu. Era îngrijorat pentru boala mea şi dorea să fiu lângă el. Să mergem la biserică şi să ne ru­găm împre­ună. A venit Emilia, prietena mea, la mine, şi ne-am hotărât să plecăm cu maşina, cu soţul ei, la Curtea de Argeş, în primăvara anului 2004.Ajunsă acolo, am fost profund impresio­nată. Nu fusesem niciodată la Curtea de Argeş şi biserica era exact ca în vis. Când am păşit pe culoar spre racla Sfintei Filofteia, un plâns uşor a început să-mi pună în mişcare fiecare celulă a fiinţei mele. Plângeam în hohote. Lumea s-a dat la o par­te şi mi-a făcut culoar până la raclă. Am plâns linişti­tă, aproa­pe cincisprezece minute, cu palmele aşe­zate pe raclă. M-am ridicat liniştită şi înviorată. Am luat de pe raclă o cruce de lemn şi am strâns-o puternic la piept. Am izbutit să fac un pas singură. Prietena mea era mai în faţă. Întorcea mereu capul să mă cerceteze. Eu stă­team în picioare, fără să obosesc. Din când în când, simţeam un miros puternic de smirnă. Am crezut că este preotul cu cădelniţa, dar nu era. Am stat şi la sluj­bă. La sfârşit, m-am dus la raclă să las crucea pe ea. Un val de miros îmbătător mi-a cuprins faţa. Acest mi­ros a persistat în jurul meu aproape două săptămâni. Când m-am întors la Craiova, acasă, eram total schim­bată. A venit la mine Emilia, m-a luat de braţ să facem din nou cei 10-15 paşi. Din 15 s-au făcut o sută, apoi alte sute. Am ajuns, tot vorbind, până în Parcul Popo­ru­lui. Acolo am realizat vindecarea mea to­tală. O între­bam pe Emi­lia: "E ade­vă­rat? Sunt în parc? Am mers sin­gură până aici?”. Am plâns şi am sărutat pă­mân­tul. Iată ajutorul Sfin­tei Filof­teia, copila cea mult iubită.

Sfântul Ioan Botezătorul

Îmi crescuse părul foarte lung. M-am spălat pe cap, dar nu l-am us­cat bine. Dimineaţa, nu m-am mai putut ridica din pat. La orice mişca­re, totul se învârtea cu mine. Am adus doctorul. Sindrom vesti­bular.Am stat pe spate cinci zile, cu faţa în sus. Am urmat tratamen­tul, dar fără rezultat. Aşa culcată, am făcut o rugăciune împreună cu o prie­te­nă. Noaptea, l-am visat pe Sfântul Ioan Botezătorul, care avea în mâ­nă o crean­gă de bu­su­ioc. I-am zis: "Ce bine, Sfinte Ioane, că ai venit, bine­cuvântează-mă şi pe mine”. M-a stro­pit cu busu­iocul cu apă şi când m-am trezit, camera mea chiar mirosea a busuioc. Am stri­gat la fata mea, care a venit speria­tă, şi am rugat-o să mă ridice. M-am ridicat trep­tat, rezemată. Atunci, cu toate puterile, m-am tras trep­tat spre tocul uşii şi, uşor, m-am ţinut de el şi m-am ridicat pe verticală. Eram complet vindecată. Mare le-a fost mirarea fiicelor mele, Adriana şi Clau­dia. Pe atunci eram în vârstă de 46 de ani.
Iată ajutorul Sf. Ioan, căruia îi mulţumesc şi azi.
Sfântul Calinic
S-a întâmplat cu 6 ani în urmă. Au început dureri puternice de picioare. Piciorul drept avea genunchiul um­flat buştean. Mergeam greu şi mă durea. Când ur­cam scările, mă durea insuportabil. Am mers la doctor: gonartroză. M-am chinuit aşa cam 40 zile. Mergeam în baston peste tot, şi la biserică. Când părintele Albu, parohul bisericii "Sf. Calinic”, mă vedea în baston, îmi zicea glumind să i-l dau dânsului. Eu refuzam zâm­bind, zicând că este prietenul meu şi nu-l pot da.
Într-o miercuri, m-am dus la sluj­ba de seară, în bas­ton. Ajunsă în biserică, mi-am aşezat bastonul du­pă icoana Sfântului Dumitru, o icoană mare, ca să nu in­co­modeze pe nimeni. Am trăit rugăciunea cu toa­tă fiin­ţa mea. Aveam o mare pace coborâtă în sufletul meu. Sim­ţeam o bucurie lăuntrică. După sluj­bă, m-am dus la miruit fără bas­ton. Am plecat acasă fără baston. Ajun­să la bloc, am observat că nu am bastonul. Nu mă mai dureau picioa­rele. Eram normală. M-am dus re­pe­de la biserică să mi-l iau. Basto­nul nu mai era. Am în­ţeles. Nu mai aveam nevoie de el.
Iată ajutorul Sfântului Dumitru, Sfântului Calinic şi puterea rugăciunii.

Un înger alb

Acum 4 ani, la 60 de ani, mi-a apărut o mică bubiţă deasupra urechii. Mi-am dat cu tot felul de alifii. Buba a început să crească. Am fost la medicul dermatolog. Diagnostic: cancer. Trebuia operat. Am refuzat să mă operez. Buba a crescut, mi s-a rupt, a început să-şi schim­­be culoarea. Avea aspectul unei mure şi începuse să facă pui. Am preparat rapid un bitter din 54 de plan­te. Am tamponat-o mereu, dar n-a dat prea mult îna­poi. Timp de 3 ani, am stat cu această bubă. A fost tare chi­nui­tor. Nu puteam să mă spăl, să mă pieptăn, să mă leg la cap, să pun căciula, când era frig se infecta şi mă du­rea cumplit toată jumătatea de cap. Totuşi, am refu­zat orice intervenţie chirurgicală. Eram convinsă că am să mă vindec fără operaţie şi suportam cu răb­dare zi şi noapte. Aşteptam ajutorul lui Dumnezeu. Şi a ve­nit. Într-o noapte am visat un înger alb, care mi-a spus că ­voi trece de la moarte la viaţă, mă voi vindeca. Ru­gă­ciu­ni­le mele fuseseră auzite de Dumnezeu. A doua zi m-am spălat pe cap. Buba devenise de culoare nea­gră şi m-am speriat. După baie, m-am aşezat în pat, îngri­jorată. Am simţit atunci pe obraz ceva cald. Am pus mâna. Era sânge. Am fugit la baie. Buba se spăr­sese sin­gură. Ieşea din ea sânge cu mizerie. Am tampo­nat cu bitterul din 54 de plante şi m-am culcat. A doua zi, rana se închisese şi începuse să se usuce. Astăzi nu se mai cunoaşte nimic.
Iată cum ne încearcă Dumnezeu, dar răbdarea şi credinţa ne ajută să biruim. Şi îngerii păzitori.

Cartea cu rugăciuni

Acum cinci ani, soţul meu paralizase. Pe fond nervos, am făcut ulcer duodenal cu nişă.Aveam dureri cumplite, balonări, stări de vomă. M-am dus la spital. Trebuia regim şi tratament. Am venit acasă şi am scos cărţile medicinale. În ele mai aveam şi foi volante. Dintr-o carte, picau mereu nişte foi prinse cu o clamă. Nu le citeam, dar ele cădeau întruna. În cele din urmă, nervoasă, le-am ridicat şi m-am uitat pe ele. Pe prima pagină erau notate câteva plante medicinale, iar pe res­tul foilor erau scrise numai rugăciuni către Maica Dom­nului. Le-am citit. La sfârşit, era notat ceva: "Scris de Iulica, la etatea de 71 de ani. Căci mâna putrezeşte, dar scrisul se moşteneşte. Vasilica (adică eu), să trăieşti şi scrisul mereu să-l citeşti”. Am fost profund mişcată, dar nu înţelegeam ce căutau aceste rugăciuni în cartea cu plante medicinale. Stând pe gânduri, am observat mai târziu câteva cuvinte mai jos: "Ulcerul duodenal cu nişă se vindecă cu ceai de flori de gălbe­nele şi frasin”. La frasin nu ape­lasem până atunci. Am testat tra­tamentul şi am făcut combinaţia: două linguri frasin şi o lingură gălbenele. Am băut trei săptă­mâni, fără tratament şi fără regim foarte sever. N-am mai avut du­reri. La controlul medical cu raze, s-a confir­mat: "vindecat”.
Iată puterea harului, a rugă­ciu­nii unul pentru altul. Dumne­zeu s-o odihnească pe maica Iulica!
Iată, cititorule, cât bine mi-au făcut mie Dumnezeu, Maica Dom­nului, Sfinţii şi Sfintele Fecioare. Scriu toate acestea în dorinţa de a ajuta la vindecarea tru­pească şi sufle­teas­că a celor aflaţi la greu. Numai ală­turi de Dumne­zeu şi de natură putem fi sănătoşi. Aceasta e calea!

NEDELCU VASILICA - cartier Valea Roşie, bl. C7, sc. 1, ap. 3, Craiova, jud. Dolj

"Şi, într-o dimineaţă, am luat acatistul Sfântului Nectarie şi m-am rugat...”

Eu sunt o mamă de familie în vârstă de 38 de ani, rezidentă în Franţa, de aproape 11 ani. Am venit aici prin căsătorie. În primii 4 ani, pentru a învăţa limba şi a mă integra imediat în noul meu mediu de viaţă, mi-am reluat studiile universitare, întrerupte vreme de şapte ani în România. În aceste condiţii şi fără a cu­noaşte franceza (cu soţul meu, francez, vorbeam şi ne scriam numai în engleză) reuşita mea universitară într-o facultate de inginerie ţine, şi ea, de miracol. Am luat masterul ca şefă de promoţie şi... asta-i tot...Am decis să avem un copil şi iat-o pe proaspăta absolventă asumându-şi rolul de mamă casnică... "femme au foyer”. Şi nu ştiu de ce (poate nu mai aveam destulă voin­ţă, poate pentru că ipostaza maternă în care mă aflam avea, trebuie să recunosc, un anumit confort) am rămas în această situaţie mai bine de 6 ani, renunţând să lucrez. Într-o bună zi, am realizat că ipostaza în care mă aflu nu e în nici un fel nici sigură, nici sănătoasă. Am început să realizez, cu disperare, că situaţia mea e una de o mare precaritate, un accident, un deces, se în­tâmplă în toate familiile. Dacă i se întâmplă ceva so­ţului meu, ce va fi cu mine sau cu copilul meu? Şi nu e vorba numai de prudenţă, e vorba de integritatea mea de femeie a secolului 21. Astăzi, femeile sunt inde­pendente, au o carieră şi o viaţă socială. Cum am putut să mă mulţumesc cu atât de puţin, atâta timp? Numai că pentru a avea o carieră şi o viaţă socială, trebuie să începi devreme. Cine are nevoie de o femeie de 38 de ani, fără nici o experienţă profesională reală? Cu un CV gol, o diplomă universitară nu are mare greutate la această vârstă. E plină lumea de ingineri, în căutarea unei slujbe, şi ceilalţi sunt mai tineri, mai liberi şi, cu siguranţă, mult mai avizaţi în ceea ce priveşte codurile sociale în vogă pe piaţa muncii. Mult mai înarmaţi pentru reuşită decât o femeie între două vârste şi care, în plus, e de origine străină. Am ştiut că numai un miracol mă poate ajuta să ies din lunga mea hibernare. Şi miracolul s-a întâmplat. Uluitor, neaşteptat, fulgeră­tor. M-am rugat Maicii Domnului, pe care o iubesc nespus, pentru că e ocrotitoarea copilului meu. De fie­care dată când are o problemă, mă rog ei şi ea îmi răs­punde imediat. Şi, într-o dimineaţă, am luat acatistul Sfântului Nectarie şi l-am citit şi m-am rugat lui din toată inima să mă ajute să regăsesc integritatea profe­sio­nală şi socială de care toţi avem nevoie. Credem că avem nevoie în primul rând de bani, dar ne înşelăm. Avem mai ales nevoie să ne găsim un loc şi un rol printre semenii noştri. Avem mare nevoie să ne simţim utili, folositori, să ştim că servim cuiva.
M-am rugat sfântului şi apoi mi-am văzut, liniştită, de treburi. O singură dată numai! O singură dată a fost de-ajuns, ca el să-mi răspundă. În după-amiaza acele­iaşi zile, am primit vizita (surpriză) a unei doamne pe care o cunoşteam din parc. Copiii noştri erau colegi de grădiniţă şi se jucau de­seori împreună. De fapt, ea ve­nea să-mi propună să lucrez la firma soţului ei ca ingi­ner consul­tant în probleme de ener­gie. Exact profilul meu. Trecuse "din întâm­plare” pe la firmă, când erau în reu­­niu­ne, şi i-a auzit "din întâmplare” că sunt pe cale să scoată un post nou creat la concurs. Şi ea le-a spus: "Stop. Cunosc poate persoana po­trivită”. Pos­tul nu a fost scos la con­curs, dar astăzi am semnat un con­tract pe un an. Un an în care nu numai că îmi vor da şansa de-a re­învăţa propria mea meserie, dar au pus la punct pentru mine un pro­gram de specializare în câte­va do­me­nii comple­mentare. Salariul e relativ mic pen­tru început, dar având în vedere condiţiile de mun­că excepţionale (e cea mai mare firmă de arhitectură din regiune) sunt mai mult decât mulţumită.
Mul­ţumită şi uluită de puterea ru­găciunii în general şi, mai ales, de pu­terea rugăciunilor adresate sfân­tului Nectarie; cu respectul pe care ţi-l dato­rea­ză o cititoare care a învăţat multe lucruri minunate de la tine, dragă "For­mula AS”,
MARIA RUS ­ - Franţa

"Mulţumesc cu lacrimi în ochi”

Sunt o cititoare a fiecărui număr al revistei "For­mula AS”, o revistă care îi ajută pe cei aflaţi în sufe­rinţă cu multe sfaturi, reţete care ne însănătoşesc, în­dru­mări spirituale, miracole care se întâmplă datorită cre­dinţei, a rugăciunilor, a sfintelor moaşte, a sfinţilor grabnic ajutători, a Maicii Domnului, a lui Iisus Hris­tos şi a Bunului Dumnezeu. Păstrez în colecţia mea personală revista "Formula AS” de mulţi ani, precum şi "Asul Verde”, de care nu mă pot despărţi, pentru că le iubesc. În acest spirit al credinţei, am ajuns la mâ­năstirea "Radu Vodă” din Bucureşti, am cumpărat car­tea Sfântului Nectarie Taumaturgul - Viaţa, Minunile, Acatistul, Paraclisul şi Slujba, scrisă de diacon drd. Mor­lova Nicuşor, şi o sticluţă cu mir. Cu acest mir îmi dau eu şi familia mea, atunci când avem nevoie de aju­tor, în momentele grele. Şi Sfântul Nectarie mă ajută!
Eu am avut probleme de sănătate foarte mari. Mer­gând la doctor, mi se propuneau măsuri radicale, dar m-am rugat din suflet pentru ajutor Sfântului Nectarie, iar Sfântul m-a ajutat. Mi-a călăuzit paşii şi am reuşit să scap cu bine din aceste probleme, fără măsuri radi­cale. Pur şi simplu m-a ajutat. Am simţit asta, sunt si­gu­­ră de ajutorul său. Pentru aceasta, îi mulţumesc cu la­crimi în ochi. Rugaţi-vă cu credinţă şi încredere Sfân­­tu­lui Nectarie, care vă va ajuta cu siguranţă. Mul­ţu­mesc şi Maicii Domnului, lui Iisus, Bunului Dumne­zeu, părintelui Arsenie Boca pentru ajutorul cu care simt că ne înconjoară, pe mine şi familia mea, şi pe toţi cei care îi slăvesc. Mulţumesc, dragă "Formula AS”, pentru că exişti! Cu drag,
ŞTEFANIA

"Mulţumim, Sfinte părinte Ilie Lăcătuşu”

Numele meu este Daniela şi am 31 de ani. Sunt că­să­torită de 11 ani şi, ca orice cuplu, ne-am dorit după căsătorie un copil. Dar nu a fost să fie aşa. Dumnezeu avea alte planuri cu noi. Oricum, în 2004, am început să mergem la doctor, ca să vedem care este cauza. După ana­lize, s-a dovedit că soţul meu avea aste­nospermie. De atunci, am tot fost pe la diferiţi medici, cabinete şi spitale, de unde plecam din ce în ce mai dez­nădăjduită. Toată lumea îmi spunea că nu voi avea copii niciodată. Ba şi mai rău, starea soţului meu se degrada oda­tă cu trecerea timpului. A făcut oligo­asteno­spermie, după aceea oligo­aste­no­terato­spermie, şi uite aşa, încet, dar sigur, ne îndreptam spre nicăieri. În anul 2009, o co­legă de serviciu mi-a spus că reuşita mea stă în mâinile unui preot. Nu ştiam pe atunci de Părintele Ilie Lă­că­tuşu. Tot ea mi-a povestit despre el şi m-a îndemnat să mă duc la el să mă rog, fiindcă mă va ajuta cu siguran­ţă. Nu ştiam ce să cred, m-am hotă­rât să mă duc doar aşa, de curiozitate, să văd despre ce e vorba. Aşa am ajuns la Giu­leşti, la racla Sfântului. Am intrat cu teamă, iar ui­mirea mea a fost fără mar­gini. Sfântul Părin­te Ilie Lăcătuşu părea un bunic care doarme, avea o mână caldă şi un chip liniştitor, când m-am aflat în prezenţa lui, mi s-a umplut brusc sufletul de bucu­rie şi de linişte. Am plecat de la el rugându-l să mă ajute. Eram bucuroasă, mă simţeam de parcă îmi luase de pe suflet toată povara pe care o dusesem până atunci. Am ple­cat şi parcă abia aşteptam să mă reîn­torc. Odată cu mersul la racla Sfântului, am reluat şi mersul la medic cu soţul meu. Mai întâi, am repetat ana­lizele, ca să ne ducem cu ele actua­lizate şi nu cu cele vechi de două luni. Vineri am făcut ana­lizele, du­minică am fost la Sfântul Ilie Lăcătuşu şi m-am rugat să-mi vindece soţul de neputinţa de a avea copii, iar luni, când am luat rezultatele, soţul meu nu mai avea nici o problemă. Analiza hormonală era perfectă, sper­mograma, de la 1 mil/ml crescuse peste noapte la 8 mil/ml, iar des­pre ecografia care spunea înainte că ar avea varicocel şi prostată mărită... erau poveşti, nu mai avea nimic. Toate acestea dispă­ruseră ca prin minune. Doctorul a fost de-a dreptul uimit, fără să-şi poată ex­plica ce s-a întâmplat. Dar eu ştiam că era minunea Sfântului Ilie şi că-mi ascultase rugăciunea. Ce nu ştiam era că îmi ascultase rugăciu­nea până la capăt şi că eram deja însărcinată, iar eu nici nu bănuiam. La câteva zile am făcut un test de sarcină, fără ca să am simptome sau să-mi fi întârziat menstruaţia. Parcă-mi spunea mie ceva în sufletul meu să îl fac şi, bineînţeles că mi s-a confirmat minunea: Sfân­tul Ilie Lăcătuşu îmi făcuse darul vieţii. Rămă­sesem însărcinată. Dar minu­nile pe care Sfântul le-a făcut pentru noi, cât şi ajutorul pe care ni l-a dat nu s-au oprit aici. În timpul sarcinii, la o ecografie, medicul ne-a spus că fătul are o proble­mă la cap. Se numea hidro­cel, ceva ca o punguţă cu li­chid, ne spunea el, care dacă nu dispare după naşterea copilului, va trebui operată. Am căutat iar ajutorul Sfân­tului, care nu a întârziat să apară: luna următoare, la ecografie, me­di­cul nici nu şi-a mai dat seama că ar fi avut ceva vreo­dată, nici nu-şi mai aducea aminte. Aşa am născut în septembrie o minunăţie de băieţel, per­­fect sănătos, doar că Dumnezeu avea să ne pună din nou la încer­care. A doua zi după ce am născut mă aflam încă în ma­ternitate, şi în timp ce îmi mângâiam bebeluşul, am sesizat că la cap, pe par­tea stângă, avea ceva tare, ceva ce nu-mi puteam explica, dar ştiam că nu este în regulă. Am chemat asis­ten­ta, care la rândul ei a chemat neo­nato­logul, care după ce a exa­minat copi­lul, mi-a spus că are la cap o bucă­ţică de os, că aşa s-a năs­cut şi că nu are ce să-i facă. Nu va afecta în nici un fel copilul, dar aşa va rămâne pe veci, cu o excrescenţă osoa­să. I-am mulţumit lui Dum­nezeu că nu are copilul pro­ble­me din cauza aceasta şi am încer­cat să nu mă mai gândesc. Dar nu am pu­tut, aşa că, la câteva luni, am luat copilul şi m-am dus cu el la Giu­leşti, la Sfântul Părinte Ilie Lăcă­tuşu, şi l-am rugat să aibă grijă de el ca şi până acum, pentru că el mi l-a dat. Nu după mult timp, am sesizat, într-o zi, la băiţă, că băiatul nu mai avea ni­mic la cap, nici urmă de osişor, capul era perfect neted şi rotund, nici urmă de ceva care să te facă să crezi că ar fi existat vreodată vreo problemă. După părerea medicilor, sfântul făcuse imposibilul... Şi a mai fost ceva. Anul trecut, în octom­brie, am fost la părintele Lăcătuşu cu băiatul, ţinându-l de mână, deoa­rece nu începuse să meargă singur. Deo­dată, a ieşit din rând o femeie, care mi-a spus să mă duc cu băiatul la doctor, pentru că are o problemă la picior, că nu calcă corect şi că dacă doctorul îmi va spune să fac operaţie să nu-i fac, să-l duc la kineto­te­rapie, că se va face bine. Am rămas uimită, băiatul nu ştia să meargă încă, da­rămite să meargă corect! Nu ştiam ce să fac, să o cred sau nu, cert este că ceva nu-mi dădea pace, mă tot gân­deam la ce mi-a spus femeia şi am hotărât că nu strică un control. Spre sur­prinderea mea, medicul ortoped mi-a confirmat că are, într-adevăr, o problemă de mers la piciorul drept, şi că, dacă nu-şi va corecta mersul, va avea probleme pe viitor. Şi mai mult decât atât, ne-a recomandat kine­to­terapie. Am citit pe inter­net despre problema băiatului şi am aflat că astfel de probleme se descoperă de regu­lă în jurul vârstei de 2-3 ani, când este foarte târziu. Am înţeles cum Sfântul Ilie Lăcătuşu a grăit prin acea doamnă şi ne-a avertizat la timp ca băiatul să se facă bine. Acum mergem la Sfân­tul din nou şi suntem con­vinşi că până ne vom duce la un nou control, medicul nu va mai şti că băiatul a avut vreo­dată vreo problemă.
Mulţumim, Sfinte Părinte Ilie Lăcătuşu, că ne eşti aproape şi ne ajuţi de fiecare dată când venim la tine. Mulţumim, doctor fără bani, şi nădejdea celor care nu văd altă scăpare. Mulţumim că doar gândindu-ne la tine ne sari în ajutor. Pentru toate câte ai făcut şi faci pentru noi, Sfinte Părinte, îţi mulţumim!
DANIELA B.

Reproduceri după icoane pe sticlă de la Sibiel