PUTEREA RUGĂCIUNII

Lumina de pe fotoliul mamei

Mama mea a fost un om a cărui blândeţe, bunătate, înţelepciune şi credinţă ne-au fost şi ne vor fi nouă, cele două fiice ale ei, veşnică povaţă. Era profesoară de limba română. În toată viaţa ei a învăţat şi a luminat generaţii întregi de elevi, şi aceeaşi iubire şi dăruire le-a oferit şi celor două fiice ale ei, pe care le-a crescut singură, după ce tatăl lor a murit.
Într-o zi friguroasă de februarie 2009, la aproxi­mativ un an şi jumătate după ce bunica noastră (mama ei) murise, şi ea, cu diagnosticul tardiv şi nemilos de cancer, mama ne anunţa că nu se simte bine şi că ar avea "ceva în burtă”. Cum sora mea locuieşte în Bucu­reşti, unde sunt mai multe posibilităţi medicale, am hotărât să mergem la un spital de renume, pentru un diag­nostic şi un tratament bun şi rapid. La mai puţin de o săptămână, analizele au scos la iveală un verdict ne­milos: cancer ovarian, stadiul IV, cu metastaze abdo­minale şi hepatice. Prognostic sumbru, posibilităţi de tratament extrem de reduse şi doar paliative - de redu­cere a simptomelor -, nicidecum vindecare. Sora mea l-a sunat atunci pe părintele ei duhovnic, din Iaşi, spre a se sfătui cu el. Aşa am început să citim Acatistele Sfân­tului Nectarie, Sfântului Spiridon, Sfântului Pante­li­mon şi al Maicii Domnului. Ne rugam lui Dumnezeu să ne îndrume paşii şi să ne arate calea pentru a o salva pe mama. Între timp, analizele ei au plecat la prieteni şi cunoştinţe în Germania şi în SUA, pentru alte opinii, şi am început să aşteptăm cu speranţa că cineva ne va putea ajuta. Opiniile primite au fost diferite ca tehnică a tratamentului, dar prognosticul rămânea acelaşi: prea târziu pentru orice intervenţie sau tratament. Starea generală a mamei se înrăutăţea, situaţia scăpa uşor-uşor de sub control, şansele supravieţuirii unei operaţii scă­deau în fiecare zi (aşa ne spuneau medicii). Dar Dum­nezeu, prin rugăciunile Sfântului Nectarie, ne-a adus la un medic căruia îi purtăm multă recunoştinţă şi care, nu numai că a operat-o repede, dar i-a şi prelungit viaţa, pentru că în săptămânile următoare, imediat, starea se ameliorase vizibil, iar speranţele noastre înflo­riseră. Rugăciunile neîncetate, supravegherea perma­nen­tă la spital sau acasă, speranţa că Dumnezeu va face o minune cu noi se adevereau şi ne luminau perspec­tivele. Mama era mai bine: mânca, dormea, reuşea ca o parte din activităţile zilnice pentru îngrijirea ei să le facă singură. Cancerul însă nu cedase, şi starea a început să se deterioreze din nou: "Prea târziu pentru chimio­te­rapie”, spuneau medicii. "Starea generală şi anali­zele cu mult prea deteriorate pentru orice internare sau in­ter­venţie”.
Rugăciunile Sfântului Nectarie către Dumnezeu au ajutat-o totuşi pe mama: medicii se mirau că nu are dureri (deşi această boală se carac­terizează prin dureri mari, ce nu cedează, în final, nici la morfină), cea mai mare parte a timpului dor­mea, iar în ultima perioadă era doar parţial conştientă, fiind mai mult în realitatea paralelă a viselor şi amintirilor. Tot Sfântul Nectarie ne-a trimis şi la Suceava (unde locuiesc eu), la părintele paroh de la care am primit o soluţie (cu­nos­cută a fi puternic anticancerigenă) de spânz. Efectele au fost imediate şi miraculoase, dar de scurtă du­rată. Dumnezeu hotărâse un alt fi­nal pentru mama. În seara Învierii a fost perfect conştientă, în ziua de Paşte a fost perfect conştientă doar câteva ore: cât am ascultat slujba de la biserică (a doua Înviere), cât am ciocnit ouă roşii şi cât ne-a binecuvântat. Dar venise vremea să plece. Dumnezeu o chema la El, iar Sfântul Nectarie ne-a ajutat ca sufletul ei să se înalţe la cer în ziua luminată a Paş­tilor. A murit în somn, fără dureri, fără să simtă, şi ime­diat după aceea, faţa i s-a luminat de un zâmbet minunat şi liniştit. Mama întinerise şi zâmbea. Îngerul pe care îl visase îi adusese haina cea albă a biruinţei. În dimineaţa zilei de Paşte, mama ne-a întrebat, dintr-o dată: "Ce este această pătură albă, minunată, pe care o văd? Niciodată nu am mai văzut ceva atât de frumos”. Maica Dom­nului, pe care o visase cu câteva nopţi mai devreme, a venit să o ia de mână şi să o ducă înaintea Domnului.
Acum, privind în urmă, ne dăm seama că tot ce am făcut: rugăciunile, operaţia, internările, medicamentele, dieta perfect ecologică, n-au făcut altceva decât să tă­măduiască sufletul mamei noastre şi să împlinească dorinţa lui Dumnezeu de a o chema la el, în ziua lumi­nată a Paştilor. A doua zi, eu şi sora mea ne pregăteam să mergem la biserică şi, deşi era o zi înnourată, când am ieşit din casă, am văzut în odaia mamei o lumină albă, ce venea dinspre fotoliul ei preferat. Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Nectarie, o transformase pe mama în lumină.
Durerea grea pricinuită de moartea mamei ne este acum alinată de liniştea din suflet. În lumea veşniciei, ea este lumină, linişte, zâmbet şi speranţă. Sfântul Nec­tarie ne-a ajutat şi s-a milostivit de sufletul ei şi al nos­tru.
Mulţumim, Sfinte Nectarie, pentru viaţa veşnică de lumină şi linişte a iubitei noastre mame.
MARIA TUDOR


Întoarcerea la bucurie

La un an după naşterea fetiţei mele, am făcut o cădere psihică ce a evoluat ulterior spre depresie, com­binată cu stări de anxietate. Mai precis, îmi pierdusem bucuria de a trăi. Ceea ce înainte mă pasiona şi îmi producea plăcere nu mai prezenta acum nici un interes. Şi, mai ales, mă trezeam dimineaţa cu nişte emoţii teribile, care aproape mă paralizau. Eram disperată şi nu mai ştiam ce pastile să mai iau, ca să fiu iar persoana plină de viaţă de mai înainte. Până în ziua când mi-am adus aminte de Sfântul Nectarie, despre care au scris mulţi cititori ai "Formulei AS”, că este grab­nic ajutător la necaz. Am în­ceput să-i citesc şi eu acatistul timp de patruzeci de zile. La Mânăstirea Radu Vodă fusesem deja, pentru a mă închina la sfin­tele sale moaşte. La scurtă vre­me de la începerea Acatistului, am simţit imboldul să mă adre­sez unui alt medic psihiatru care, văzându-mă în starea în care eram, mi-a recomandat un me­dicament pe care nu-l luasem până atunci, pentru ieşirea din depresie. În­cet, încet, starea mea sufletească s-a estompat şi am început iarăşi să fiu interesată de alte activităţi. Îmi regăseam bu­curia de altă­dată. Acum, după terminarea citirii Acatistului Sfân­tului Nec­tarie, pot să spun că sunt aproa­pe de normal şi că îi mulţumesc Bunului Dumnezeu şi Sfântului, pentru că mi-au as­cultat rugăciunile. Este, într-adevăr, grabnic ajutător, şi nu numai pentru cazurile de cancer ci, iată, şi pentru bolile psihice. Aceasta este pe scurt povestea mea. Îi mai mulţumesc Bunului Dumnezeu şi pentru această minunată revistă, în paginile căreia găsim ali­nare pentru sufletele noastre. Felicitări tuturor celor ce contribuie la apariţia ei.
VALERIA - Bucureşti