Nu poate fi o întâmplare că cele mai multe icoane făcătoare de minuni aparţin Maicii Domnului. În înaltul bolţii bisericilor sau zugrăvită deasupra altarului, ţinând Pruncul în dreapta (ca la greci) sau în stânga, lângă inimă (cum e la noi), prinsă într-un cearcăn de lumină sau pe lemnul unei icoane, Maica Domnului reprezintă nădejdea fără sfârşit, Preasfânta, Buna, Apropiata, Cea Căreia I se pot adresa cele mai ascunse şi grele rugăminţi. Cu hiton albastru-verzui sau cu veşminte cernite, cu ochii uşor trişti şi cu părul ascuns, Maica Domnului se vădeşte în fiecare loc sub un alt dar: Miluitoarea, Grabnic Ajutătoarea, Bucuria tuturor, Hrănitoarea, Lăcaşul luminii, Împărăteasa tuturor, Doamna îngerilor sau Acoperământul lumii. Doar în Bucureşti, în inima Capitalei, Maica Domnului a refuzat, parcă, să poarte un alt nume. Cu bunătatea ei fără margini, l-a dăruit bisericii, străzii, întregului cartier.
Icoana din foc
Pe stradă, oamenii trec grăbiţi, spre treburile lor. Privesc o clipă grădina plină cu flori, îşi fac cruce măruntă sau întorc capul în altă parte. Puţini ştiu ce comoară ascunde biserica Icoanei, ctitorită pe la l700 de dregătorul domnesc Ceauş David, operă continuată apoi de Brâncoveanu şi Mavrocordat. Un scurt istoric, afişat la intrare, vorbeşte despre cutremure, incendii şi restaurări, despre ctitori şi donatori importanţi, dar nimic despre Icoana făcătoare de minuni dinăuntru. Abia ieşit din altar, de la slujba Vecerniei, părintele Ion Popescu pare să ezite şi ar vrea să amâne discuţia. Despre Icoană nu se poate vorbi oricum. Maica Domnului e prea plină de smerenie. "Mereu a stat în umbra Fiului, cu iubire şi adânc respect. În Biblie găsim o singură propoziţie rostită de ea, dând sfat ucenicilor, la nunta din Cana Galileii: «Faceţi ce spune El». Câtă profunzime şi câtă simplitate... Atâta trebuie - să punem în faptă Cuvântul viu, nepieritor. Să facem ascultare.”
Sfielnic şi încet în mişcări, părintele îşi cumpăneşte cu grijă cuvintele, ca nu cumva din grabă sau nebăgare de seamă să alunge marele dar al bisericii, trufindu-se cu ceea ce nu e al lui. Luând pildă de la preoţii de dinainte, vrea să lase lucrurile aşa cum sunt. De aceea, poate, nici una dintre minunile săvârşite aici nu şi-a găsit loc într-un caiet sau alt înscris. A rămas doar tradiţia, refugiată într-o legendă de întemeiere, ce pomeneşte despre porunca primită în vis trei nopţi la rând de către marele boier Ceauş David, despre icoana pe care a găsit-o apoi în scorbura unui copac. Pe vremea aceea, locul era o pădure imensă şi de netrecut. Ridicând bisericuţă de lemn ca sfânt adăpost al icoanei, boierul a început să aibă spor în toate: moşie, acareturi şi pâlc de case pentru numeroşii lui slujitori. Un întreg cartier îi purta deja numele: Mahalaua Ceauş. A uitat de icoană şi s-a semeţit în bogăţia sa, până într-o zi când flăcările i-au mistuit întreaga agoniseală, dimpreună cu bisericuţa cea de lemn. Zile şi nopţi la rând a ţinut nenorocirea, dar, la sfârşit, avea să se împlinească marea minune - în scrumul şi tăciunii încă fumegând pe locul fostei biserici, stătea neatinsă şi deplin strălucitoare Icoana Maicii Domnului. Luând întâmplarea ca îndemn de nădejde şi de pocăinţă, bucureştenii s-au grăbit să ridice o altă biserică, din cărămidă, falnică şi cu mai multe turle - aşa cum se cuvenea să arate casa Domnului şi a Maicii Sale. Ca o împlinire deplină, oamenii au început să-şi găsească la Icoană vindecarea, flăcările nu se puteau atinge de Preacurata, nici cele ale focului, nici cele ale durerii şi suferinţei trupeşti.
Grabnic ajutătoare în orice situaţie, icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului se arată, totuşi, cu mai mult spor într-o boală sau alta, într-un necaz anume sau o calamitate naturală. Icoana de la Sihăstria e mai ales pentru ploaie şi sporirea recoltei, asemenea icoanelor de la Horaiţa, Dălhăuţi, Bistriţa sau Agapia. Cea de la Nămăieşti e cu mult ajutor în zămislirea pruncilor şi ocrotirea copiilor. Icoana de la Bisericani (numită şi "Iconiţa”) e pentru bolile şi slăbiciunile trupului, iar cea de la Mânăstirea "Socola” sau "Cotmeana”, pentru tulburări sufleteşti şi demonizaţi. Că e izvorâtoare de mir (la Râşca şi Hadâmbu) sau de lacrimi amare (Biserica din Paşcani, jud. Galaţi), Maica Domnului suferă pentru noi şi, la vreme de mari încercări, ne avertizează, ne dă îndemn spre pocăinţă. La Biserica "Icoanei” din Bucureşti, ajutorul se vădeşte cu deosebire în ocrotirea familiei, în sporul casei şi împlinirea căsniciei. Părintele Ion Popescu a văzut multe vindecări miraculoase, inclusiv un bolnav de cancer căruia medicii nu-i dădeau nici două săptămâni de trăit. Din toate însă l-a impresionat cazul unei femei aduse în biserică de către rude. Era extrem de agitată şi cu mintea răvăşită. Se sculase brusc din somn şi nu mai recunoştea pe nimeni, nici măcar pe soţul ei. Vorbea incoerent şi se zbătea cumplit, refuzând totul: rugăciunea, epitrahirul, sfânta cruce. "Mă gândeam, deja, că locul acelei femei era la Spitalul de urgenţă, că avea nevoie de ajutor medical, de nişte calmante. Totuşi, am mai făcut o încercare. Intrând în altar, am luat o iconiţă a Maicii Domnului (copia celei din biserică) şi, apropiindu-mă cu multă băgare de seamă, i-am pus iconiţa uşor pe cap. Efectul a fost uimitor. Femeia nu numai că s-a liniştit pe dată, dar, căzând în genunchi, a început să plângă şi să-şi ceară iertare. După Moliftele Sfântului Vasile şi alte rugăciuni de dezlegare, femeia mi-a spus, cu mare cutremur şi lacrimi în ochi, că, atingând chipul Maicii Domnului, a simţit cum ceva rău i-a ieşit din suflet, iar de pe ochi i s-a ridicat o ceaţă grea, de nepătruns altcumva. În acea clipă, în biserică a intrat soţul ei, speriat şi plin de îngrijorare. Să nu vă spun ce bucurie au trăit amândoi şi cum s-au îmbrăţişat. Parcă se revedeau după ani şi ani de despărţire. Maica Domnului făcuse cu ei o adevărată minune.”
Biruinţa credinţei
Părintele Popescu ştie prea bine cât de mare este forţa şi ajutorul Icoanei. Important e să vedem în ajutorul primit o pedagogie a lui Dumnezeu, o cale de îndreptare şi de pocăinţă. "Nu Icoana în sine ne vindecă şi ne împlineşte vrerea, ci credinţa. Nu Maica Domnului ne ridică din patul suferinţei, ci Hristos. Preasfânta Fecioară mediază pentru noi. E mamă. E grijulie şi plină de dragoste, chiar dacă noi nu ne purtăm tot timpul ca nişte fii. Ea judecă cu inima şi de aceea vom avea mereu de la Ea sprijin şi iertare. Sfinţii Părinţi asemuiau pe Maica Domnului cu Marea Roşie, când evreii mergeau în bejenie spre Ţara Sfântă. Maica ne scapă de urmăritori, de Faraon, dar numai dacă izbim toiagul cu credinţă, asemenea lui Moise. Binele nu poate fi făcut cu forţa. Se spune că o singură lacrimă a Maicii Domnului poate schimba hotărârea lui Hristos în ceea ce ne priveşte. Ei bine, o singură lacrimă de-a noastră poate înduioşa sufletul de mamă al Preacuratei. În cărţile sfinte găsim o poveste din Roma antică. E vorba de un războinic exilat şi nedreptăţit de răutatea oamenilor cetăţii. Venind cu oaste mare, a cucerit oraşul şi a vrut să se răzbune, trecând prin sabie pe toţi locuitorii. Degeaba i-au căzut în genunchi şi i-au adus ofrande, războinicul nu a vrut să-i ierte. S-a răzgândit abia când a zărit-o în mulţime pe mama lui. Chipul ei plin de milă şi de durere l-a înduplecat. Să sperăm că, la Judecată, Maica Domnului va fi în mulţime, alături de noi, păcătoşii. Aşa, avem o nădejde de milă, chiar şi în ultima clipă, când nimeni nu mai poate face nimic, când vom fi doar noi cu faptele noastre puse înainte.”
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
Lucrarea Icoanei făcătoare de minuni nu oboseşte niciodată. Se întâmplă ca unii să uite ajutorul primit sau, cum zice părintele, să se folosească de Dumnezeu pentru un interes imediat. Alţii înţeleg mesajul divin şi îşi schimbă viaţa. Pocăindu-se, încep să trăiască întru Hristos, în adevăr şi milostenie. Boala e dată cu un anumit scop. Vindecarea, la fel. Nu o dată s-a întâmplat ca în biserică să intre oameni veniţi din capătul celălalt al ţării, oameni care îi mărturiseau părintelui că au ajuns la Bucureşti dintr-un îndemn inexplicabil. Foarte mulţi dintre ei avuseseră un vis, cu date concrete. Unuia i-a apărut chipul Maicii Domnului şi, spunându-i: "Vino la mine”, i-a dat adresa, strada şi numărul. Altuia i se arăta doar înfăţişarea bisericii, cu turle şi grădină înverzită în faţă. Trecând pe stradă, omul a recunoscut sfântul lăcaş şi a intrat. "O astfel de întâmplare te tulbură”, zice părintele. "Mult mai important însă e să înţelegem mesajul. Câte sunt, minunile nu se fac pentru sănătatea în sine, pe care oricum o pierdem spre bătrâneţe. Minunile sunt pentru suflet, pentru vindecarea lui. Repet, suntem în mare greşeală dacă nu înţelegem că nu Icoana Maicii Domnului vindecă. Maica Domnului e doar o fereastră deschisă spre dumnezeire. În asta constă marele Ei dar.”
Zeci şi sute de scrisori sosesc pe adresa bisericii. În unele, oamenii cer ajutor de rugăciune. În altele, aduc prinos de mulţumire. În cuvinte simple sau avântate, dar pline de sinceritate şi uimire, ei povestesc despre încercările prin care au trecut. Spre bucuria părintelui, foarte mulţi sunt tineri pe care Maica Domnului i-a ajutat să întemeieze o familie sau să reuşească la un important examen. "Legate de sănătate sau de împlinirea unei dorinţe fără de amânare, minunile săvârşite la Icoana Preacuratei sunt grabnice şi tulburătoare. Dintre toate însă, cea mai mare şi fără egal este întoarcerea la credinţă. Ca preot, am întâlnit în mai multe rânduri oameni cu inima învârtoşată, atei declaraţi şi chiar prigonitori ai Bisericii, care veneau la spovedanie pentru prima oară în viaţa lor. Brusc, voiau să trăiască altfel şi se căiau pentru toate păcatele făcute. Întoarcerea fiului risipitor e o fericire ce nu poate fi descrisă în cuvinte. E mai presus decât învierea din morţi. E însăşi arvuna nemuririi.”
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
