Pe părintele Arsenie Boca l-am cunoscut pentru prima dată cu prilejul sărbătoririi Izvorului Tămăduirii la mânăstirea Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov. Evenimentul avea loc, dacă îmi aduc bine aminte, prin luna august. Satul meu natal se află la o depărtare de circa 20 km de acest loc pe care creştinii, pe bună dreptate, îl numesc "lăcaş sfinţit”. În ziua despre care vorbesc, mulţi oameni din sat au pornit la drum cu căruţele, pe când noi, un grup de vreo 8-10 elevi de şcoală primară, am hotărât să facem acest traseu pe jos. Acest lucru se întâmpla cu un an înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial. Întreaga lume era în mare fierbere, iar cuvintele de îmbărbătare, de încredere şi de speranţă erau aşteptate de către toţi pelerinii participanţi la evenimentul amintit mai sus.
Întregul traseu se desfăşura pe nişte cărări bine bătătorite. Am trecut peste hotarul comunei Şomartin, apoi prin satul Feldioara, de unde am trecut Oltul peste o pasarelă, iar apoi, pe lângă satul Corbi, am ajuns, în sfârşit, la locul de destinaţie. Era pe înserate, dar nici unul dintre noi nu se plângea de oboseală. Setea ne-am astâmpărat-o cu apă rece şi curată, cum este cristalul, din fântâna aflată în ocolul mânăstirii, numită tradiţional Izvorul Tămăduirii.
Pornisem la drum cu o zi înainte de praznicul sărbătorii. Era lume multă adunată, iar locurile de cazare erau pline până la refuz. În această situaţie, adăpostul ne-a fost la umbra unor tufari crescuţi în apropiere de incinta mânăstirii. Era o noapte senină şi călduroasă de vară, iar stelele străluceau asemenea unor diamante.
În dimineaţa zilei următoare, am participat la slujba religioasă. Soborul preoţesc era mare, iar în fruntea lui se afla şi mitropolitul de pe atunci al Ardealului, cu reşedinţa la Sibiu. Mânăstirea era înţesată de oameni, iar cei rămaşi pe dinafară erau sute, poate chiar mii. Pentru ca adresarea de suflet a mitropolitului şi predica Părintelui Arsenie să fie auzite de toată lumea, s-a ales podiumul foişorului din lemn situat în părculeţul din apropierea clopotniţei.
Cuvintele Părintelui aprindeau în sufletele participanţilor îndemnul la pioşenie, la iubire, la milostenie, la o adevărată trăire creştinească. Era un moment prielnic ca fiecare să-şi poată face mental un bilanţ al faptelor săvârşite în viaţa de zi cu zi. Totuşi, ceva plutea ca o negură otrăvită în atmosfera sărbătorească. Se dusese vorba, de la om la om, despre un caz de furt petrecut în noaptea premergătoare. Se furase un ham de la o căruţă venită la mânăstire cu pelerini. Fapta a ajuns şi la urechile părintelui Arsenie Boca. Aşa se face că, spre sfârşitul predicii, acesta şi-a îndreptat privirea într-o anume direcţie şi a rostit aproximativ următoarele cuvinte: "Măi, omule! Tu, acela care stai cu capul aplecat spre pământ, ai în această clipă sufletul negru cum e cărbunele, pentru fapta pe care ai săvârşit-o. Du-te şi repară cât mai repede greşeala. Nu uita niciodată că ochiul lui Dumnezeu veghează peste tot şi pedepseşte pe cei păcătoşi”. Spre sfârşitul ceremoniei vestea cea bună că hoţul a dus înapoi obiectul furat a străbătut mulţimea ca fulgerul. A fost un moment însemnat care a amintit tuturor pelerinilor prezenţi despre marea putere vizionară a Părintelui Arsenie Boca.
Cea de a doua împrejurare prin care l-am cunoscut pe acest duhovnic de o înaltă spiritualitate a avut loc prin anul 1946. Absolvisem de curând o şcoală de ucenici şi aveam în buzunar un proaspăt Carnet de lucrător. Munceam la o uzină de elită la acea vreme, la fabrica de avioane IAR din Braşov. Schimbarea regimului politic din ţara noastră a dus şi la schimbarea profilului fabricii. Se trecuse la producţia de pace şi se fabricau tractoare, după o licenţă sovietică. Ideea de socializare a agriculturii solicita multe, cât mai multe tractoare. Primele au fost KD-urile pe şenile. S-a ajuns ca de la munca de fineţe pentru aeronautică să se lucreze brutal, cum s-ar zice, cu barosul! Solicitările pentru tractoare erau mari. S-a introdus munca în schimburi. Se lucra şi noaptea. Se cereau şi ore suplimentare în zilele de repaus (duminica). Cu fiecare zi ce trecea, se simţea nu numai o tot mai puternică presiune asupra muncii, ci şi asupra conştiinţei. Noua ideologie avea ca ţel principal îndepărtarea omului de spiritualitatea creştinească. Viaţa devenise tot mai dură şi sufocantă şi într-o bună zi m-am decis să fug. Împreună cu un coleg de ucenicie, de loc de prin părţile Făgăraşului, făcusem un plan strategic de fugă peste graniţă. Pregătisem amănunţit fiecare mişcare. Eram în pregătire şi cu dotarea necesară pentru momirea grănicerilor, în caz de nevoie. Pericolul era mare. Se vorbea tot mai mult despre fugarii împuşcaţi de grăniceri.
Treceam printr-o cruntă perioadă de frământare sufletească. Încercam din toate puterile să găsesc o cale prin care să mi se limpezească gândurile şi să mă ajute în realizarea scopului propus. O scânteiere m-a îndreptat spre mânăstirea de la Sâmbăta de Sus. Aveam de gând să mă spovedesc, să-mi descarc toată neliniştea şi tensiunea care se acumulaseră în mine, ducându-mă la Părintele Arsenie. Eram încrezător că mă aflam pe drumul ce-l bun. I-am povestit amănunţit Părintelui Arsenie Boca despre intenţia pe care o avem şi aşteptam un sfat duhovnicesc. M-a privit cu multă atenţie. Din privirea lui pătrundea prin fiecare mădular al meu un fior de bine. Parcă eram în faţa unui complet de judecată de la care aşteptam verdictul salvator.
Părintele şi-a clătinat uşor capul într-o parte şi alta, după care, cu o voce calmă şi cuceritoare, mi s-a adresat cu următoarele cuvinte: "Măi, băiete! Eşti mare şi destul de înţelept să hotărăşti prin propria ta conştiinţă ce ai de făcut. Dar altă Ţară nu vei găsi nicăieri”. Răspunsul mi-a fost de ajuns. Am înţeles pe deplin care urma să îmi fie drumul şi ideea de emigraţie a rămas pentru mine doar o simplă amintire. N-am mai uitat niciodată sfatul plin de înţelepciune primit de la Părintele Arsenie Boca. Sunt sigur că din lumea în care se află îmi urmăreşte şi mie cărările în viaţă.
HUDEA M. SIMION - Braşov
"La operaţie, medicii n-au mai găsit nimic”
Sf. Dimitrie (Icoane pictate de Păr. Arsenie Boca)
Am 43 de ani, doi copii, un băiat de 14 ani şi o fetiţă de 4 ani. În noiembrie 2010, am fost diagnosticată cu neoplasm de col uterin, stadiul I B. După ce am trecut de faza de disperare, am început la Cluj un tratament chinuitor cu citostatice, radioterapie şi brahiterapie. Părintele meu duhovnic mi-a recomandat să merg la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când am reuşit în cele din urmă să ajung, rugându-mă cu lacrimi la mormânt, deşi era o zi înnorată şi rece, pe umărul drept m-a atins o rază de căldură şi lumină! Când mi-am terminat rugăciunea, l-am întrebat pe soţul meu dacă a ieşit soarele cât am stau eu îngenuncheată la mormântul Părintelui, şi mi-a zis că nu! După primul pelerinaj, am simţit că recunosc, simţeam aievea că la Prislop primisem mângâierea Părintelui Arsenie Boca. Am cumpărat şi am citit toate cărţile scrise de el şi mi-au schimbat înţelesul vieţii. Am înţeles şi de ce m-am îmbolnăvit şi de ce se abat atâtea necazuri asupra oamenilor. M-am rugat mult, mult Părintelui, şi înainte de operaţie am reuşit să mai merg o dată la Mormântul de la Prislop, prilej cu care am obţinut de la o măicuţă şi un recipient cu ulei sfânt, de la candela ce arde neîncetat la Crucea de pe mormânt.
Am fost operată în 7 martie, la Cluj, şi spre stupefacţia medicilor, în abdomenul meu nu s-a mai găsit nimic decât urma necrozată a tumorii. Mare este puterea Sfântului Părinte Arsenie Boca, atunci când ai toată încrederea în el! Nici la examenul histopatologic nu s-a mai găsit nimic. Urmează să merg la primul control, după trei luni de la operaţie, dar ştiu că totul va fi bine, pentru că, deşi sunt o păcătoasă nevrednică, Sfântul Părinte Arsenie Boca mă ajută de acolo, de sus, din slava lui Dumnezeu, şi mai ales pentru copilaşii mei.
Dumnezeu să ne miluiască şi Sfântul Părinte Arsenie Boca să se roage pentru noi şi pentru mântuirea noastră.
MIRELA ELENA Fechete
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
