Gaudeamus 2015
De 22 de ani, sfârşitul toamnei vine cu un eveniment cultural aşteptat deopotrivă de autori, editori şi cititori din toate generaţiile, reuniţi sub aceeaşi cupolă a pasiunii pentru carte. De Gaudeamus ne bucurăm igitur fiindcă avem prilejul să întâlnim scriitori admiraţi (altfel citeşti cartea unui om pe care l-ai "cunoscut", adică l-ai văzut şi ascultat de aproape, fie şi pe parcursul unei lansări), dar mai ales să cumpărăm cărţi fără adaosul comercial considerabil al librarilor, ba chiar să găsim la preţuri derizorii (între 5 şi 10 lei) volume foarte bune rămase în stoc din anii trecuţi.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula As"
Dacă literatura maghiară contemporană are mai multe nume cunoscute mondial, asta se datorează faptului că în Ungaria s-a înţeles rolul major al artiştilor în "brandul de ţară" şi se fac programe coerente pentru popularizarea lor. Între acestea - finanţarea traducerilor prin instituţii special create în acest scop. Dacă, de exemplu, Péter Nádas (n. 1942) şi Péter Esterházy (n. 1950) sunt de mulţi ani valori de neignorat ale beletristicii europene, este fiindcă au fost traduşi în limbi de circulaţie şi apoi în multe altele, ceea ce le-a adus aprecierea numeroşilor cititori, premii importante, notorietate internaţională.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula As"
Cu plăcerea lor de a pune etichete, francezii au inventat mai nou termenul exoficţiune, opus autoficţiunii, a cărei modă a trecut. În noul trend, autorul nu se mai identifică, într-un joc facil, cu naratorul, ci accentul cade pe ficţiune, dar una de un tip special, în care personajele nu sunt imaginare, ci personalităţi reale: artişti celebri, filosofi, oameni politici, savanţi etc.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Carte"
Afisare: 281 - 320 din 636 articole
-
Selecţia "Formula As"
Numarul 1053 -
SELECŢIA "FORMULA AS”
Numarul 1052 -
SELECŢIA FORMULA AS
Numarul 1051 -
SELECŢIA FORMULA AS
Numarul 1050 -
Selecţia Formula As
Numarul 1049 -
SELECŢIA FORMULA AS
Numarul 1048 -
SELECŢIA "FORMULA AS”
Numarul 1046 -
SELECŢIA "FORMULA AS”
Numarul 1044 -
SELECŢIA "FORMULA AS”
Numarul 1043 -
SELECŢIA "FORMULA AS”
Numarul 1042 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1041 -
SELECŢIA "Formula AS”
Numarul 1040 -
SELECŢIA "FORMULA AS”
Numarul 1039 -
SELECŢIA "FORMULA AS”
Numarul 1038 -
Selecţia Formula AS
Numarul 1037 -
Selecţia Formula AS
Numarul 1036 -
SELECŢIA "Formula AS”
Numarul 1035 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1032 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1031 -
Selecţia "Formula AS”
Numarul 1028 -
Selecţia "Formula AS”
Numarul 1027 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1026 -
Selectia "Formula AS”
Numarul 1024 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1023 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1021 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1020 -
SELECTIA "FORMULA AS"
Numarul 1019 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1017 -
Cultul prieteniei in Ortodoxie
Numarul 1016 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1015 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1014 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1013 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1011 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1010 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1009 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1008 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1007 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1005 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1004 -
Selectia "Formula AS"
Numarul 1003