Selecţia "Formula AS”

Siri Hustvedt, "O vară fără bărbaţi”, tra­du­cere şi note de Veronica D. Niculescu, Editura "Po­li­rom” (tel. 0232/21.74.40), 190 p.

Vă propun azi o lectură de vacanţă, în special pen­tru doamne. E un roman scris de o prozatoare americană la curent cu studiile cercetătorilor care au ajuns la concluzia că "femeile tind să fie mai bune decât bărbaţii în ceea ce priveşte empatia, apti­tu­dinile verbale, sociale şi asigurarea stabilităţii, în timp ce bărbaţii deţin mai degrabă superioritatea în ceea ce priveşte independenţa, dominaţia (...), agre­siunea ierarhică”. În plus, statistica arată că femeile citesc mai multă literatură de ficţiune, scrisă şi de roman­ciere, şi de romancieri, în timp ce bărbaţii, atunci când deschid un roman, preferă un nume mas­culin pe co­pertă. Consumatoarelor entuziaste de ficţiuni ro­maneşti li se adresează şi Siri Hustvedt, cu formula ei plăcută, în care experienţele auto­bio­grafice, ima­gi­naţia şi eseul se întrepătrund, totul colorat cu o ironie ce atenuează viziunea feministă. Naratoarea din "O vară fără bărbaţi” e Mia, poetă şi profesoară cincua­genară, pe care soţul ei, Boris, cercetător neurolog de renume, o anunţă, după 30 de ani de convieţuire bună, că simte nevoia să-şi ia o pauză din căsnicie. "Pauza” se dovedeşte a fi o co­legă a lui, cu mult mai tânără. Şocanta schimbare a cursului vieţii îi provoacă soţiei o psihoză depresivă temporară, pentru tratarea căreia se internează în­tr-un spital de psihiatrie. Odată readu­să pe linia de plutire, la îndemnul fiicei şi al surorii ei care o spri­jină cu afecţi­une, Mia plea­că să-şi pe­treacă vara, departe de tot ce avea în comun cu Boris la New York, în orăşelul natal din Minnesota, Bon­den. Aco­lo trăieşte, într-un com­plex confortabil pentru vârst­nici, mama ei octo­ge­nară, dar încă vioaie şi cu mintea limpede. Ca să-şi ocu­­pe timpul, Mia se anga­jează să ţină un curs de cre­a­ţie literară unui grup de fete de la şcoala locală. Se­zonul estival al Miei la Bonden se împarte între grupul de prietene ale mamei din căminul de bătrâni ("cele patru lebede” între 80 şi 100 de ani, fiecare cu ciudăţeniile ei), cercul de copile de 13 ani cărora le vorbeşte despre poezie şi o familie vecină, în care soţia tânără cu doi copii mici e abuzată psihic de soţul instabil emoţional. Astfel sunt reunite în ro­man, cu fine detalii psihologice, toate vârstele vieţii feminine: vulnerabilitatea copilăriei, suferinţele, re­volta şi confuzia adolescenţei, complicatul, soli­citantul rol de soţie şi mamă, înstrăinarea în cuplul rutinat, odată cu vârsta, degradarea fizică şi mentală a bătrâneţii avansate, singurătatea văduvelor şi ree­valuarea întregului parcurs din perspectiva sfârşi­tului. (Deşi autoarea n-a avut în intenţie, ei părându-i-se normală, cititorul român nu poate să nu remarce grija instituţională pentru diferitele categorii de vârstă din societatea americană.) N-are importanţă câtă autoficţiune e în romanul lui Siri Hustvedt - ea însăşi soţia unui foarte bun romancier, Paul Auster. Înclin să cred că unele experienţe, păreri şi speculaţii sunt chiar ale autoarei, şi ea în pragul bătrâneţii, specialistă în literatură engleză (la care Mia face referiri şi digresiuni eseistice), ca şi în crize con­jugale cu suport psihiatric profesional. Ceea ce am apreciat e că, deşi exclusiv feminine (bărbaţii din ro­man sunt morţi, absenţi sau umbre enigma­tice), poveştile de viaţă ale personajelor nu au de a face cu militantismul "de gen”, nu sunt agresiv acuza­toare, ci mai curând comprehensive cu slăbiciunile masculine. Feminismul e înmuiat inteligent de au­to­deriziune, umor şi parodie a romanelor din secolul XVIII. În acest sens, şi finalul "happy” - Boris se în­toarce la Mia care-l iubeşte aşa cum e, con­vie­ţuirea cu tânăra amantă relevând incompati­bi­lităţi - e un bonus dulce pentru amărăciunile de care au parte mai toate soţiile.