SELECŢIA "FORMULA AS”

Juan Arias, "Dialoguri cu Paulo Coelho”, tra­ducere de Mihaela Săcuiu, Editura Philobia (tel. 0746/49.25.59), 216 pag.

Nu sunt o admiratoare a lui Coelho. Am citit conştiincios trei dintre romanele traduse şi înşelătoarea lor "profunzime” filosofică mi-a sunat a tinichea poleită. Scriitorul mi se pare în cel mai bun caz un soi de Borges pe înţelesul copiilor (el declară că Borges îi e idol). Dar fiindcă multe milioane de oameni se dau în vânt după poveştile lui, pretind că le-au schimbat viaţa şi văd în el mai mult decât un scriitor, un guru, nu pot să-l ignor ca fenomen social şi cultural. Ştiind că şi la noi are numeroşi fani în­cântaţi de "căile spirituale” ce li s-au revelat în para­bolele lui, cartea de convorbiri m-a făcut curioasă. Juan Arias e gazetar la ziarul spaniol "El Pais” şi are în bibliografie mai multe volume de interviuri cu per­so­nalităţi de marcă, de la Papa Ioan Paul al II-lea şi lau­reatul Nobel José Saramago, la filosoful Fernando Savater. Pentru a înregistra dialogurile cu Paulo Coelho, jurnalistul a fost invitat de acesta în 1998 la casa lui de pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro. Acolo, când nu voiajază cu lunile în jurul lumii, în turnee de promovare a traducerilor, "magicianul” se odihneşte activ scriind alte poveşti despre "noii aventurieri ai spiritului” şi "războinici ai luminii” care luptă cu necunoscutul pentru împlinirea unui vis. "Eu cred că o explicaţie a succesului cărţilor mele e faptul că datorită lor ajungi să te recunoşti în aceşti cău­tă­tori de aventuri ale spiritului. Cărţile mele sunt pline de semne care să te ajute în acest sens”. Iar punctul final al aventurilor e dumi­rirea că drumul cu în­cer­cările lui şi căutarea sunt cele care îţi forjează un nou eu şi te schimbă în bine. El însuşi se descrie ca un ase­menea pele­rin şi pretinde că tot ce po­vesteşte e bazat pe expe­rien­ţe personale. Din în­tre­bă­rile lui Juan Arias, care şi-a făcut bine lecţiile şi ştie cum să pro­voace confe­siuni, aflăm că până să se apuce de scris şi să cunoască celebritatea, bio­gra­fia lui Paulo Coelho e pli­nă de crize şi experienţe care mai de care. Şocante cele mai multe pentru admiratorii lui cei cumsecade. Năs­cut într-o familie burgheză tradiţională (tatăl - inginer, mama cu studii de muzeologie), Paulo a fost un copil-problemă: a rămas repetent de trei ori, iar în adoles­cenţă s-a manifestat atât de răzvrătit, de furios faţă de familie şi societate, încât părinţii l-au internat într-un ospiciu, unde i s-au făcut şocuri electrice. A evadat de acolo şi a fost adus înapoi de trei ori, până a dat de un psihiatru înţelegător care i-a spus "eşti un pic nebun, dar aşa suntem cu toţii” şi l-a lăsat la 18 ani liber. Liber "să trăiesc la maximum, să experimentez tot ce-mi fa­ce plăcere, să nu mă privez de nimic”. Erau anii miş­cării hippie, aşa că şi-a găsit printre hippioţi noua fa­milie cu care a străbătut ca nomad SUA şi Mexicul, a intrat în lumea drogurilor, sexului liber şi a existenţei de azi pe mâine. Întors în Brazilia, a cunoscut în boe­ma locală un producător de discuri de la CBS, ajuns şi cântăreţ-vedetă, Raúl Seixas, şi a început să scrie ver­suri pentru cântecele lui şi ale altor solişti de succes. Din sărac lipit, activitatea de textier l-a îmbogăţit peste noapte (la 30 de ani îşi cumpărase deja din banii câşti­gaţi cinci apartamente la Rio). Dar în ţară era dictatură militară, iar Paulo, Raúl şi alţi tineri radicali cultivau ideea unei societăţi alternative, fără să aibă însă legă­tură cu luptătorii de gherilă. Coelho a fost de trei ori arestat, odată chiar răpit de pe stradă împreună cu so­ţia lui de atunci (a avut trei mariaje legale până la Cris­tina, cea care-i e şi acum alături de prin anii '80) de că­tre paramilitari şi torturaţi amândoi timp de o săptă­mâ­nă. Una dintre cele mai cumplite şi umilitoare ex­perienţe ale vieţii lui, nu lipsite şi de alte experienţe dure, la limită, pe care nu ezită să le destăinuie, fiindcă fac parte din "legenda lui personală”, le-a depăşit şi zice că a învăţat mult din ele. Astfel, avem capitole despre pe­rioada în care se droga, ajungând la substanţe de mare risc, ce l-au dus la un pas de moarte şi despre cum a renunţat treptat la paradisurile artificiale şi, încă mai şocant, despre legătura lui cu o sectă satanică în care se prac­tica magia neagră. S-a desprins fiindcă a sesizat peri­colul de a crede că deţii puteri malefice asupra celorlalţi, dar continuă să creadă în elementul ma­gic al vieţii, în mister, semne şi ritualuri, să fie un "ma­­­gi­cian” întors la dreapta credinţă creştină. Nu-i pasă de criticii literari care consideră că literatura lui e minoră şi comercială, din moment ce are zilnic dovezi că milioane şi milioane de oameni îl preţuiesc la ma­xim. Cartea aceasta de convorbiri mi s-a părut mult mai interesantă decât romanele lui Coelho, câte le-am citit.