Spre deosebire de alţi ani, am lăsat să treacă o lună de la anunţarea Premiului Nobel pentru Literatură pentru a scrie aici despre laureat, fiindcă nu citisem singura carte a lui Mo Yan tradusă până acum la noi, deşi Denisa Comănescu o publicase, cu fleru-i cunoscut, încă din 2008, în "raftul” ei. Din literatura chineză contemporană citisem şi v-am recomandat aici câteva romane extraordinare, traduse şi la noi după ce au impresionat Occidentul, precum "Totemul lupului” de Jiang Rong sau "Lebedele sălbatice” de Jung Chang, cărţile lui Dai Sijie şi Yu Hua. Fiecare fascinant în felul lui prin tematica preponderent autobiografică, prin mărturiile despre viaţa cotidiană din oraşele şi satele Chinei, despre cruzimea inimaginabilă, despre suferinţele fizice şi psihice provocate de dictatura comunistă omului obişnuit, în special în timpul Revoluţiei Culturale. Când, în urmă cu 12 ani, un alt chinez, Gao Xingjian, devenea din necunoscut - ilustru datorită Nobelului, era vorba despre un scriitor în exil, cetăţean francez, a cărui literatură contestatară, demascatoare, nu-i mai primejduia viaţa. Chiar în discursul lui din faţa Academiei Suedeze a ţinut să spună că "de o sută de ani, numărul scriitorilor omorâţi, închişi, condamnaţi la muncă silnică sau constrânşi la exil e incalculabil (...) Un scriitor care voia să gândească liber, dacă refuza să tacă, n-avea altă cale decât să fugă din ţară”. Mo Yan, născut în 1955, nu numai că n-a fugit, ci a urmat cursul oficial. La sfârşitul Revoluţiei Culturale, în 1976, a intrat în armată şi a devenit membru de Partid. Fiul de ţărani cu chemare pentru literatură a citit în traducere chineză "opere alese” ale marilor clasici occidentali, apărute în anii '80 şi, suprapunându-le peste poveştile şi legendele auzite în copilărie în provincia natală, şi-a creat propria lume literară şi propriul stil narativ în care se amestecă realul şi fantasticul. Criticii occidentali pot depista acum în opera lui (zece romane şi peste 80 de povestiri) rădăcini din Rabelais (pentru exagerări), Kafka (pentru parabole), dar şi ecouri din alţi nobelizaţi, precum Günter Grass, în articularea problematicii politice, sau Garcia Márquez, pentru suflul epic ce împinge realismul în supranatural. Pseudonimul pe care şi l-a ales iniţial (numele lui adevărat e Guan Moye) şi sub care e acum celebru în lume, Mo Yan, înseamnă în chineză Nu vorbi şi denotă duplicitatea inculcată în familie, pe care o ştim şi noi: "În timpul copilăriei mele, în cursul Revoluţiei Culturale, să vorbeşti putea fi periculos pentru tine şi ai tăi. Părinţii m-au avertizat că în afara casei trebuie să tac sau să mint”. Numai că forţa talentului a dat "minciunii” care e ficţiunea capacitatea de a atinge adevăruri neconvenabile regimului. Cenzura chineză i-a considerat punctul de vedere din unele cărţi inacceptabil, a fost violent criticat în publicaţiile oficiale şi doar notorietatea internaţională obţinută cu Sorgul roşu, mai ales după ce ecranizarea romanului de către regizorul Zhang Yimou a luat "Ursul de Aur” la Berlin în 1988, l-a apărat de pedepse. Deşi teoria culturală a Partidului Comunist Chinez insista asupra unui anumit tip de fals realism, menit să "oglindească” binefacerile regimului, să-i blameze pe duşmani şi să "ilustreze” istoria oficială, Mo Yan şi-a dat seama că exagerând realismul, ducându-l până la absurd, poate să ajungă metaforic la adevărurile interzise de dogma oficială, şi acesta a devenit modul de a vorbi care l-a dus către cel mai râvnit premiu literar din lume. Iată cum îşi definea el în 2004 principiile literare, într-un interviu luat de revista franceză "Lire”: "Mai întâi, cred că un autor trebuie să recurgă la totalitatea simţurilor când scrie, doar astfel un roman poate avea culori, mirosuri, sunete, tactilitate. Apoi, scriitorul nu ar trebui să copieze realitatea, ci să o depăşească: un roman e, înainte de toate, o lume imaginară, ca o prismă ce permite cititorului să vadă altfel ceea ce crede că ştie. În fine, un roman trebuie să aibă propriul stil, propria tonalitate, la fel cum un cântăreţ are o voce recognoscibilă între altele.” Rolul pe care şi l-a asumat Mo Yan nu e doar să spună istorii, ci să şi contribuie la evoluţia şi viaţa limbii în care scrie. Dar, în primul rând, el a căutat să nu impună o realitate, ci să permită cititorului universal să-şi construiască singur un punct de vedere asupra ei. Dacă citiţi Sorgul roşu, în aşteptarea noului roman al lui Mo Yan, Obosit de viaţă, obosit de moarte, ce va apărea luna aceasta, tot în traducerea lui Dinu Luca şi tot la Humanitas, veţi descoperi un scriitor puternic şi subversiv, plin de fantezie şi inventivitate a limbajului, care mixează tradiţia milenară chineză cu modernitatea occidentală.
SELECŢIA "FORMULA AS”
Mo Yan, "Sorgul roşu”, traducere din chineză de Dinu Luca, Editura Humanitas (tel. 021/408.83.73), colecţia "Raftul Denisei”, 476 pag.
Spre deosebire de alţi ani, am lăsat să treacă o lună de la anunţarea Premiului Nobel pentru Literatură pentru a scrie aici despre laureat, fiindcă nu citisem singura carte a lui Mo Yan tradusă până acum la noi, deşi Denisa Comănescu o publicase, cu fleru-i cunoscut, încă din 2008, în "raftul” ei. Din literatura chineză contemporană citisem şi v-am recomandat aici câteva romane extraordinare, traduse şi la noi după ce au impresionat Occidentul, precum "Totemul lupului” de Jiang Rong sau "Lebedele sălbatice” de Jung Chang, cărţile lui Dai Sijie şi Yu Hua. Fiecare fascinant în felul lui prin tematica preponderent autobiografică, prin mărturiile despre viaţa cotidiană din oraşele şi satele Chinei, despre cruzimea inimaginabilă, despre suferinţele fizice şi psihice provocate de dictatura comunistă omului obişnuit, în special în timpul Revoluţiei Culturale. Când, în urmă cu 12 ani, un alt chinez, Gao Xingjian, devenea din necunoscut - ilustru datorită Nobelului, era vorba despre un scriitor în exil, cetăţean francez, a cărui literatură contestatară, demascatoare, nu-i mai primejduia viaţa. Chiar în discursul lui din faţa Academiei Suedeze a ţinut să spună că "de o sută de ani, numărul scriitorilor omorâţi, închişi, condamnaţi la muncă silnică sau constrânşi la exil e incalculabil (...) Un scriitor care voia să gândească liber, dacă refuza să tacă, n-avea altă cale decât să fugă din ţară”. Mo Yan, născut în 1955, nu numai că n-a fugit, ci a urmat cursul oficial. La sfârşitul Revoluţiei Culturale, în 1976, a intrat în armată şi a devenit membru de Partid. Fiul de ţărani cu chemare pentru literatură a citit în traducere chineză "opere alese” ale marilor clasici occidentali, apărute în anii '80 şi, suprapunându-le peste poveştile şi legendele auzite în copilărie în provincia natală, şi-a creat propria lume literară şi propriul stil narativ în care se amestecă realul şi fantasticul. Criticii occidentali pot depista acum în opera lui (zece romane şi peste 80 de povestiri) rădăcini din Rabelais (pentru exagerări), Kafka (pentru parabole), dar şi ecouri din alţi nobelizaţi, precum Günter Grass, în articularea problematicii politice, sau Garcia Márquez, pentru suflul epic ce împinge realismul în supranatural. Pseudonimul pe care şi l-a ales iniţial (numele lui adevărat e Guan Moye) şi sub care e acum celebru în lume, Mo Yan, înseamnă în chineză Nu vorbi şi denotă duplicitatea inculcată în familie, pe care o ştim şi noi: "În timpul copilăriei mele, în cursul Revoluţiei Culturale, să vorbeşti putea fi periculos pentru tine şi ai tăi. Părinţii m-au avertizat că în afara casei trebuie să tac sau să mint”. Numai că forţa talentului a dat "minciunii” care e ficţiunea capacitatea de a atinge adevăruri neconvenabile regimului. Cenzura chineză i-a considerat punctul de vedere din unele cărţi inacceptabil, a fost violent criticat în publicaţiile oficiale şi doar notorietatea internaţională obţinută cu Sorgul roşu, mai ales după ce ecranizarea romanului de către regizorul Zhang Yimou a luat "Ursul de Aur” la Berlin în 1988, l-a apărat de pedepse. Deşi teoria culturală a Partidului Comunist Chinez insista asupra unui anumit tip de fals realism, menit să "oglindească” binefacerile regimului, să-i blameze pe duşmani şi să "ilustreze” istoria oficială, Mo Yan şi-a dat seama că exagerând realismul, ducându-l până la absurd, poate să ajungă metaforic la adevărurile interzise de dogma oficială, şi acesta a devenit modul de a vorbi care l-a dus către cel mai râvnit premiu literar din lume. Iată cum îşi definea el în 2004 principiile literare, într-un interviu luat de revista franceză "Lire”: "Mai întâi, cred că un autor trebuie să recurgă la totalitatea simţurilor când scrie, doar astfel un roman poate avea culori, mirosuri, sunete, tactilitate. Apoi, scriitorul nu ar trebui să copieze realitatea, ci să o depăşească: un roman e, înainte de toate, o lume imaginară, ca o prismă ce permite cititorului să vadă altfel ceea ce crede că ştie. În fine, un roman trebuie să aibă propriul stil, propria tonalitate, la fel cum un cântăreţ are o voce recognoscibilă între altele.” Rolul pe care şi l-a asumat Mo Yan nu e doar să spună istorii, ci să şi contribuie la evoluţia şi viaţa limbii în care scrie. Dar, în primul rând, el a căutat să nu impună o realitate, ci să permită cititorului universal să-şi construiască singur un punct de vedere asupra ei. Dacă citiţi Sorgul roşu, în aşteptarea noului roman al lui Mo Yan, Obosit de viaţă, obosit de moarte, ce va apărea luna aceasta, tot în traducerea lui Dinu Luca şi tot la Humanitas, veţi descoperi un scriitor puternic şi subversiv, plin de fantezie şi inventivitate a limbajului, care mixează tradiţia milenară chineză cu modernitatea occidentală.
Spre deosebire de alţi ani, am lăsat să treacă o lună de la anunţarea Premiului Nobel pentru Literatură pentru a scrie aici despre laureat, fiindcă nu citisem singura carte a lui Mo Yan tradusă până acum la noi, deşi Denisa Comănescu o publicase, cu fleru-i cunoscut, încă din 2008, în "raftul” ei. Din literatura chineză contemporană citisem şi v-am recomandat aici câteva romane extraordinare, traduse şi la noi după ce au impresionat Occidentul, precum "Totemul lupului” de Jiang Rong sau "Lebedele sălbatice” de Jung Chang, cărţile lui Dai Sijie şi Yu Hua. Fiecare fascinant în felul lui prin tematica preponderent autobiografică, prin mărturiile despre viaţa cotidiană din oraşele şi satele Chinei, despre cruzimea inimaginabilă, despre suferinţele fizice şi psihice provocate de dictatura comunistă omului obişnuit, în special în timpul Revoluţiei Culturale. Când, în urmă cu 12 ani, un alt chinez, Gao Xingjian, devenea din necunoscut - ilustru datorită Nobelului, era vorba despre un scriitor în exil, cetăţean francez, a cărui literatură contestatară, demascatoare, nu-i mai primejduia viaţa. Chiar în discursul lui din faţa Academiei Suedeze a ţinut să spună că "de o sută de ani, numărul scriitorilor omorâţi, închişi, condamnaţi la muncă silnică sau constrânşi la exil e incalculabil (...) Un scriitor care voia să gândească liber, dacă refuza să tacă, n-avea altă cale decât să fugă din ţară”. Mo Yan, născut în 1955, nu numai că n-a fugit, ci a urmat cursul oficial. La sfârşitul Revoluţiei Culturale, în 1976, a intrat în armată şi a devenit membru de Partid. Fiul de ţărani cu chemare pentru literatură a citit în traducere chineză "opere alese” ale marilor clasici occidentali, apărute în anii '80 şi, suprapunându-le peste poveştile şi legendele auzite în copilărie în provincia natală, şi-a creat propria lume literară şi propriul stil narativ în care se amestecă realul şi fantasticul. Criticii occidentali pot depista acum în opera lui (zece romane şi peste 80 de povestiri) rădăcini din Rabelais (pentru exagerări), Kafka (pentru parabole), dar şi ecouri din alţi nobelizaţi, precum Günter Grass, în articularea problematicii politice, sau Garcia Márquez, pentru suflul epic ce împinge realismul în supranatural. Pseudonimul pe care şi l-a ales iniţial (numele lui adevărat e Guan Moye) şi sub care e acum celebru în lume, Mo Yan, înseamnă în chineză Nu vorbi şi denotă duplicitatea inculcată în familie, pe care o ştim şi noi: "În timpul copilăriei mele, în cursul Revoluţiei Culturale, să vorbeşti putea fi periculos pentru tine şi ai tăi. Părinţii m-au avertizat că în afara casei trebuie să tac sau să mint”. Numai că forţa talentului a dat "minciunii” care e ficţiunea capacitatea de a atinge adevăruri neconvenabile regimului. Cenzura chineză i-a considerat punctul de vedere din unele cărţi inacceptabil, a fost violent criticat în publicaţiile oficiale şi doar notorietatea internaţională obţinută cu Sorgul roşu, mai ales după ce ecranizarea romanului de către regizorul Zhang Yimou a luat "Ursul de Aur” la Berlin în 1988, l-a apărat de pedepse. Deşi teoria culturală a Partidului Comunist Chinez insista asupra unui anumit tip de fals realism, menit să "oglindească” binefacerile regimului, să-i blameze pe duşmani şi să "ilustreze” istoria oficială, Mo Yan şi-a dat seama că exagerând realismul, ducându-l până la absurd, poate să ajungă metaforic la adevărurile interzise de dogma oficială, şi acesta a devenit modul de a vorbi care l-a dus către cel mai râvnit premiu literar din lume. Iată cum îşi definea el în 2004 principiile literare, într-un interviu luat de revista franceză "Lire”: "Mai întâi, cred că un autor trebuie să recurgă la totalitatea simţurilor când scrie, doar astfel un roman poate avea culori, mirosuri, sunete, tactilitate. Apoi, scriitorul nu ar trebui să copieze realitatea, ci să o depăşească: un roman e, înainte de toate, o lume imaginară, ca o prismă ce permite cititorului să vadă altfel ceea ce crede că ştie. În fine, un roman trebuie să aibă propriul stil, propria tonalitate, la fel cum un cântăreţ are o voce recognoscibilă între altele.” Rolul pe care şi l-a asumat Mo Yan nu e doar să spună istorii, ci să şi contribuie la evoluţia şi viaţa limbii în care scrie. Dar, în primul rând, el a căutat să nu impună o realitate, ci să permită cititorului universal să-şi construiască singur un punct de vedere asupra ei. Dacă citiţi Sorgul roşu, în aşteptarea noului roman al lui Mo Yan, Obosit de viaţă, obosit de moarte, ce va apărea luna aceasta, tot în traducerea lui Dinu Luca şi tot la Humanitas, veţi descoperi un scriitor puternic şi subversiv, plin de fantezie şi inventivitate a limbajului, care mixează tradiţia milenară chineză cu modernitatea occidentală.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
