Cursul de Estetică pe care d-l profesor Ion Ianoşi îl ţinea, la sfârşitul anilor '60, studenţilor de la Universitatea Bucureşti a fost important în formarea noastră şi unul dintre puţinele pe care le frecventam cu interes şi plăcere. Vorbea liber, pasionat şi pasionant, cu exemple din mari autori şi artişti pe care se simţea că îi iubeşte. Ne lua părtaşi la admiraţia lui argumentată şi ne făcea poftă să mergem la surse. Avea un fel de farmec greu de explicat (unele studente chiar se îndrăgosteau de el). Cu această amintire recunoscătoare am citit masivul volum autobiografic, mărturia unui om trăitor sub vremi, care a traversat secolul XX fiind aproape de majoritatea momentelor lui esenţiale: instaurarea fascismului în Europa, Al Doilea Război, instalarea comunismului în România, cu ocupaţia sovietică "asigurătoare”, trecerea la naţional-comunism şi, în final, răsturnarea acestuia prin evenimentele din 1989. Ion Ianoşi e un martor mai special. Provenind dintr-o familie de evrei-unguri, plasată prin voia destinului în Braşov, oraş ce avea să devină românesc după Marele Război, el a avut şansa poliglotismului şi a posibilităţii de a alege să se realizeze fie în limba maternă, maghiara (plus limba oficială a Imperiului, germana), fie în limba ţării în care prin context istoric a ajuns să trăiască, româna. A ales româna. Cronica vieţii sale, excepţională ca informaţie şi cu o scriitură foarte precisă, meticuloasă chiar, e diferită de alte autobiografii şi fiindcă prezintă situaţia unui membru al "minorităţii minoritare”, etnia iudaică - în epocă un liant transnaţional (evreii erau răspândiţi în tot spaţiul conflictual european) - concomitent integrată în zonele de aşezare, diferite cultural şi economic. Tânărul Janos Maximilian Steinberger, descendentul unei familii burgheze cu adânci rădăcini europene, este nevoit să evolueze într-o lume instabilă care îl duce la o opţiune. Istoria, prin puseul ideologiilor totalitariste, l-a împins spre o plasare de stânga, iar geografia l-a salvat, Braşovul rămânând în urma Diktatului de la Viena, în România, unde antisemitismul nu a căpătat totuşi forma "soluţiei finale” folosite de nazişti. Intrat în mişcarea "roşie”, cel ce avea să se numească Ion Ianoşi ajunge în tabăra câştigătorilor, fără a fi însă un revanşard, cum au fost etichetaţi, după 1989, majoritatea evreilor ce au jucat un rol în instaurarea comunismului la noi. Internaţionalist prin vocaţie şi cultură, el ajunge să studieze la Leningrad în virtutea unei selecţii de Partid şi să creadă în ideile marxiste, utopia părându-i mai reală şi realizabilă decât... realitatea. Stadiul leningrădean l-a deprins cu duplicităţile comportamentului social comunist, cu acel "conformism neconformist” despre care scrie, l-a făcut să stea aproape de evenimente, dar să nu treacă de limita oportunistă a angajării. La Leningrad şi-a găsit vocaţia, Estetica, şi pe cea care-i va deveni soţie pe viaţă, la bine şi la rău. Revenit în ţară cu un doctorat în filosofie, îşi începe cariera universitară, este implicat în transpunerea ideologiei PCR, îi cunoaşte pe "bonzii” Partidului din Cultură şi colaborează cu ei în impunerea "noii viziuni asupra lumii”. Ion Ianoşi este, pe de o parte, un vehicul al acestei acţiuni, pe de alta, un om care înţelege limitele ei. Cultura lui, solidă şi profundă, îl ajută să pară detaşat de dogmatismul invadator al epocii, nelipsindu-i totuşi un "oportunism de sistem” care l-a ferit de crudele pedepse aplicate "necredincioşilor”. Ion Ianoşi e în esenţă convins de teoria utopiei la care a aderat în tinereţe şi sub semnul căreia a stat consecvent toată viaţa, chiar dacă mijloacele aplicării cred că n-aveau cum să-i placă. Mărturia lui şochează prin detaşarea cu care sunt văzuţi "actorii”, prin fineţea observaţiei în descrierea caracterelor. "Obiectivismul burghez” l-a ajutat să traverseze epoca nefirească şi tulbure la care a acceptat să participe. Pentru cei care au trăit în lumea descrisă de Ion Ianoşi, observaţiile acestuia sunt interesante, mai ales că, personaj principal, el nu adoptă o poză encomiastică. Dincolo de conflictul ideatic în care nu vrea să se lase târât (şi care, după 1989, i-a adus atât contestatori, cât şi apărători cu cărţile pe masă), Ion Ianoşi îşi scrie la senectute cartea vieţii, cu bucuriile şi tragediile ei, cu împlinirile şi pierderile pe care orice revoluţie le aduce în destinul unui om.
Micaela Ghiţescu, "Între uitare şi memorie”, Editura Humanitas (tel. 0372/ 74.33.82), 310 pag.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
