Va recomand azi una din cele mai frumoase carti de nuvele din cate am citit si pe care cei aproape 90 de ani scursi de la moartea autoarei n-au lasat nici un rid. Desi a fost rapusa de tuberculoza la 34 de ani, in ianuarie 1923, si nu a apucat sa-si vada tiparite decat trei volume, Katherine Mansfield figureaza, alaturi de Virginia Woolf, James Joyce si Proust, printre fondatorii prozei moderniste a secolului XX. Opera postuma, editata de sotul ei, criticul literar J. M. Murry - poeme, povestiri, corespondenta si mai ales insemnarile de Jurnal din 1910-1922 - completeaza personalitatea singulara a scriitoarei si contributia ei la innoirea limbajului si tehnicilor narative, drum pe care au mers apoi scriitori importanti ai secolului trecut, din variate arii culturale. Cu o copilarie in Noua Zeelanda care i-a impregnat sensibilitatea cu natura luxurianta, culorile si sunetele ei, Katherine Mansfield s-a desprins de la 15 ani de viata coloniala pentru a studia muzica la Londra, experienta de violoncelista si corista profesionista fiind importanta si pentru scriitura ei. A avut, intre 20 si 27 de ani, o viata boema, cu un mariaj de doar o zi, cu peregrinari prin Anglia impreuna cu un ansamblu muzical, cu o sarcina pierduta si in 1915 - moartea fratelui iubit pe frontul Primului Razboi. Toate aceste traume ii vor crea un paroxism al nevoii de exprimare care o va duce spre vocatia autentica, cea de scriitoare. Casatoria mai tarziu cu un critic literar, frecventarea mediilor intelectuale londoneze, unde se imprieteneste cu Virginia Woolf, D. H. Lawrence, A. Huxley, Bertrand Russel s.a., o vor ajuta sa inteleaga mai bine drumul literar novator pe care se angajase instinctiv, cel al captarii "fluxului constiintei". Sesizarea mareelor psihice, reactia mentala la stimuli exteriori efemeri, identitatea disipata in mai multe planuri temporale, evanescenta senzatiilor creeaza forme si structuri noi de proza, capabile sa surprinda misterioasa diversitate a trairilor. Acest inovator tip de fictiune foloseste sugestivitatea, simbolul, lirismul, muzicalitatea si ritmul, asociatia libera si ambiguitatile, un stil narativ mai elastic, pe masura eu-lui in care se reflecta, prin senzatii, lumea deconcertanta. Constiinta e aici cea care organizeaza lumea si cauta sa dea o forma infinitei ei complexitati. Povestirile din "Garden party", selectate din toate volumele antume si postume, reflecta obsesiile dominante ale scriitoarei: nostalgia paradisului copilariei, suferintele singuratatii, fragilitatea si vulnerabilitatea fiintei insetate de viata, spaima de viitor, moartea, compasiunea, asteptarea. Fie ca e vorba de tati tiranici, de june snoabe sau exaltate, de adolescente emotive, de copii in care se intrevad maturii ce vor deveni, de pisici, arbori sau trandafiri - bogatia paradoxala a experientelor marunte, in care momente din trecut se suprapun peste prezentul povestirii irizandu-l, da acut cititorului senzatia de viu printr-o tehnica literara fluida, inalt sugestiva ca muzica si capabila sa dea banalitatii cotidiene de la inceputul secolului XX expresia general valabila. Poeta si muziciana Katherine Mansfield, mereu in lupta cu normele ce-i ingradeau libertatea spiritului, a cautat pentru aceasta utopica libertate un alt fel de a povesti "mai eficient si emotionant decat fictiunea realista". Si chiar mai real decat ea. Considerata o urmasa a lui Cehov, cu care are in comun nu doar interesul pentru oameni aparent banali, ci si umorul, Katherine Mansfield e o voce foarte distincta stilistic si de aceea nu usor de tradus. Antologia s-a bucurat de experienta, stiinta si sensibilitatea afina a doamnei Antoaneta Ralian (careia ii datoram si Jurnalul trist al aceleiasi scriitoare, aparut in urma cu patru ani la Editura Art). Cum fiecare povestire e, si datorita traducerii, o bijuterie, va rog sa includeti "Garden party" in categoria "de citit neaparat".
SELECTIA "FORMULA AS"
Katherine Mansfield, "Garden party", traducere si cuvant inainte de Antoaneta Ralian, Editura "Humanitas", colectia "Cartea de pe noptiera" (tel. 021/311.23.30), 274 pag.
Va recomand azi una din cele mai frumoase carti de nuvele din cate am citit si pe care cei aproape 90 de ani scursi de la moartea autoarei n-au lasat nici un rid. Desi a fost rapusa de tuberculoza la 34 de ani, in ianuarie 1923, si nu a apucat sa-si vada tiparite decat trei volume, Katherine Mansfield figureaza, alaturi de Virginia Woolf, James Joyce si Proust, printre fondatorii prozei moderniste a secolului XX. Opera postuma, editata de sotul ei, criticul literar J. M. Murry - poeme, povestiri, corespondenta si mai ales insemnarile de Jurnal din 1910-1922 - completeaza personalitatea singulara a scriitoarei si contributia ei la innoirea limbajului si tehnicilor narative, drum pe care au mers apoi scriitori importanti ai secolului trecut, din variate arii culturale. Cu o copilarie in Noua Zeelanda care i-a impregnat sensibilitatea cu natura luxurianta, culorile si sunetele ei, Katherine Mansfield s-a desprins de la 15 ani de viata coloniala pentru a studia muzica la Londra, experienta de violoncelista si corista profesionista fiind importanta si pentru scriitura ei. A avut, intre 20 si 27 de ani, o viata boema, cu un mariaj de doar o zi, cu peregrinari prin Anglia impreuna cu un ansamblu muzical, cu o sarcina pierduta si in 1915 - moartea fratelui iubit pe frontul Primului Razboi. Toate aceste traume ii vor crea un paroxism al nevoii de exprimare care o va duce spre vocatia autentica, cea de scriitoare. Casatoria mai tarziu cu un critic literar, frecventarea mediilor intelectuale londoneze, unde se imprieteneste cu Virginia Woolf, D. H. Lawrence, A. Huxley, Bertrand Russel s.a., o vor ajuta sa inteleaga mai bine drumul literar novator pe care se angajase instinctiv, cel al captarii "fluxului constiintei". Sesizarea mareelor psihice, reactia mentala la stimuli exteriori efemeri, identitatea disipata in mai multe planuri temporale, evanescenta senzatiilor creeaza forme si structuri noi de proza, capabile sa surprinda misterioasa diversitate a trairilor. Acest inovator tip de fictiune foloseste sugestivitatea, simbolul, lirismul, muzicalitatea si ritmul, asociatia libera si ambiguitatile, un stil narativ mai elastic, pe masura eu-lui in care se reflecta, prin senzatii, lumea deconcertanta. Constiinta e aici cea care organizeaza lumea si cauta sa dea o forma infinitei ei complexitati. Povestirile din "Garden party", selectate din toate volumele antume si postume, reflecta obsesiile dominante ale scriitoarei: nostalgia paradisului copilariei, suferintele singuratatii, fragilitatea si vulnerabilitatea fiintei insetate de viata, spaima de viitor, moartea, compasiunea, asteptarea. Fie ca e vorba de tati tiranici, de june snoabe sau exaltate, de adolescente emotive, de copii in care se intrevad maturii ce vor deveni, de pisici, arbori sau trandafiri - bogatia paradoxala a experientelor marunte, in care momente din trecut se suprapun peste prezentul povestirii irizandu-l, da acut cititorului senzatia de viu printr-o tehnica literara fluida, inalt sugestiva ca muzica si capabila sa dea banalitatii cotidiene de la inceputul secolului XX expresia general valabila. Poeta si muziciana Katherine Mansfield, mereu in lupta cu normele ce-i ingradeau libertatea spiritului, a cautat pentru aceasta utopica libertate un alt fel de a povesti "mai eficient si emotionant decat fictiunea realista". Si chiar mai real decat ea. Considerata o urmasa a lui Cehov, cu care are in comun nu doar interesul pentru oameni aparent banali, ci si umorul, Katherine Mansfield e o voce foarte distincta stilistic si de aceea nu usor de tradus. Antologia s-a bucurat de experienta, stiinta si sensibilitatea afina a doamnei Antoaneta Ralian (careia ii datoram si Jurnalul trist al aceleiasi scriitoare, aparut in urma cu patru ani la Editura Art). Cum fiecare povestire e, si datorita traducerii, o bijuterie, va rog sa includeti "Garden party" in categoria "de citit neaparat".
Va recomand azi una din cele mai frumoase carti de nuvele din cate am citit si pe care cei aproape 90 de ani scursi de la moartea autoarei n-au lasat nici un rid. Desi a fost rapusa de tuberculoza la 34 de ani, in ianuarie 1923, si nu a apucat sa-si vada tiparite decat trei volume, Katherine Mansfield figureaza, alaturi de Virginia Woolf, James Joyce si Proust, printre fondatorii prozei moderniste a secolului XX. Opera postuma, editata de sotul ei, criticul literar J. M. Murry - poeme, povestiri, corespondenta si mai ales insemnarile de Jurnal din 1910-1922 - completeaza personalitatea singulara a scriitoarei si contributia ei la innoirea limbajului si tehnicilor narative, drum pe care au mers apoi scriitori importanti ai secolului trecut, din variate arii culturale. Cu o copilarie in Noua Zeelanda care i-a impregnat sensibilitatea cu natura luxurianta, culorile si sunetele ei, Katherine Mansfield s-a desprins de la 15 ani de viata coloniala pentru a studia muzica la Londra, experienta de violoncelista si corista profesionista fiind importanta si pentru scriitura ei. A avut, intre 20 si 27 de ani, o viata boema, cu un mariaj de doar o zi, cu peregrinari prin Anglia impreuna cu un ansamblu muzical, cu o sarcina pierduta si in 1915 - moartea fratelui iubit pe frontul Primului Razboi. Toate aceste traume ii vor crea un paroxism al nevoii de exprimare care o va duce spre vocatia autentica, cea de scriitoare. Casatoria mai tarziu cu un critic literar, frecventarea mediilor intelectuale londoneze, unde se imprieteneste cu Virginia Woolf, D. H. Lawrence, A. Huxley, Bertrand Russel s.a., o vor ajuta sa inteleaga mai bine drumul literar novator pe care se angajase instinctiv, cel al captarii "fluxului constiintei". Sesizarea mareelor psihice, reactia mentala la stimuli exteriori efemeri, identitatea disipata in mai multe planuri temporale, evanescenta senzatiilor creeaza forme si structuri noi de proza, capabile sa surprinda misterioasa diversitate a trairilor. Acest inovator tip de fictiune foloseste sugestivitatea, simbolul, lirismul, muzicalitatea si ritmul, asociatia libera si ambiguitatile, un stil narativ mai elastic, pe masura eu-lui in care se reflecta, prin senzatii, lumea deconcertanta. Constiinta e aici cea care organizeaza lumea si cauta sa dea o forma infinitei ei complexitati. Povestirile din "Garden party", selectate din toate volumele antume si postume, reflecta obsesiile dominante ale scriitoarei: nostalgia paradisului copilariei, suferintele singuratatii, fragilitatea si vulnerabilitatea fiintei insetate de viata, spaima de viitor, moartea, compasiunea, asteptarea. Fie ca e vorba de tati tiranici, de june snoabe sau exaltate, de adolescente emotive, de copii in care se intrevad maturii ce vor deveni, de pisici, arbori sau trandafiri - bogatia paradoxala a experientelor marunte, in care momente din trecut se suprapun peste prezentul povestirii irizandu-l, da acut cititorului senzatia de viu printr-o tehnica literara fluida, inalt sugestiva ca muzica si capabila sa dea banalitatii cotidiene de la inceputul secolului XX expresia general valabila. Poeta si muziciana Katherine Mansfield, mereu in lupta cu normele ce-i ingradeau libertatea spiritului, a cautat pentru aceasta utopica libertate un alt fel de a povesti "mai eficient si emotionant decat fictiunea realista". Si chiar mai real decat ea. Considerata o urmasa a lui Cehov, cu care are in comun nu doar interesul pentru oameni aparent banali, ci si umorul, Katherine Mansfield e o voce foarte distincta stilistic si de aceea nu usor de tradus. Antologia s-a bucurat de experienta, stiinta si sensibilitatea afina a doamnei Antoaneta Ralian (careia ii datoram si Jurnalul trist al aceleiasi scriitoare, aparut in urma cu patru ani la Editura Art). Cum fiecare povestire e, si datorita traducerii, o bijuterie, va rog sa includeti "Garden party" in categoria "de citit neaparat".
Alte articole din acest numar
- UN PAHAR DE VIN ROSU
- SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO
- NEAGU DJUVARA - "Imi place la nebunie cuvantul asta romanesc, smerenie"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
