Poveşti de dragoste - Zornăitul banilor
"Dragă redacţie a revistei "Formula AS", citesc revista aceasta de mulţi ani şi pot să spun că deşi sunt în vârstă şi am trăit şi bune şi rele, amestecate, ca orice om, încă mai am ce să învăţ din paginile ei. Mereu descopăr câte ceva ce n-am ştiut, despre care nici n-am auzit sau ceva ce mi-a fost nelămurit până să citesc articolele publicate de dvs."
Citeste tot articolul
Scrisori de la cititori - O datorie împlinită
"Din frageda-mi copilărie mi s-a întipărit în minte numele localităţii Leţcani de lângă Iaşi. Ştiam că acolo a fost înmormântat tatăl meu. Atunci, în iunie 1944, a fost o mare jale în familia noastră. Mama primise o scrisoare..."
Citeste tot articolul
Scrisori de la cititori - De-a mama
"Vorbeşte şoptit şi ne bucură cu taina celor peste 91 de ani, pe care îi duce. Este un copil cu sufletul curat şi privirea duioasă. O mângâi cu obrazul meu, şi de fiecare dată, mă sărută de trei ori. Vorbesc tot timpul cu ea, chiar dacă înţelege greu şi trebuie să-i repet fiecare cuvânt. Are o cuminţenie şi o blândeţe de sfântă. Aşa a fost dintotdeauna."
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 761 - 800 din 905 articole
-
Daniela Preda - "Cel mai mare chin omenesc este sa nu poti ierta"
Numarul 864 -
Dedicatii pascale
Numarul 864 -
Ai sa ma poti ierta vreodata?
Numarul 863 -
Invatati sa iertati
Numarul 863 -
Despre fericire, cu un practicant al ei: Pavel Corut
Numarul 862 -
In sanul lui Avram
Numarul 862 -
MIC TRATAT despre FERICIRE
Numarul 860 -
Dedicatii de Martie
Numarul 859 -
Fiti frumoasa, Doamna!
Numarul 859 -
"Varsta a treia = sfarsitul vietii?"
Numarul 858 -
Fata din atelierul de pictura
Numarul 858 -
Johnny Raducanu - "Nu mai am nimic decat muzica"
Numarul 856 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?
Numarul 856 -
MENOPAUZA
Numarul 856 -
Femeia la 50 de ani
Numarul 856 -
"Varsta a III-a = sfarsitul vietii?"
Numarul 855 -
Irina Pacurariu - Anul sabatic
Numarul 855 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?* Interviu cu psiholog DANIELA PREDA
Numarul 854 -
Corespondente
Numarul 854 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?
Numarul 853 -
Anca Turcasiu - 10... la iubire
Numarul 853 -
Mireasa de zapada
Numarul 852 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?
Numarul 852 -
Povesti de dragoste prin scrisori
Numarul 852 -
Confesiunile unui poet - Traian T. Cosovei
Numarul 851 -
Sarbatoare intre lumi
Numarul 850 -
Cararile bucuriei
Numarul 850 -
Sufletul Craciunului
Numarul 849 -
Vreti sa va aduca Mos Craciun un barbat? Ajutati-l!
Numarul 849 -
O marturie
Numarul 848 -
Arta despartirii
Numarul 847 -
Tragicomedie in doua acte: Iubita "de trecere"
Numarul 847 -
Povesti de dragoste prin scrisori
Numarul 846 -
Povesti de dragoste / Intre doua lumi
Numarul 845 -
Regret tarziu
Numarul 844 -
Epistolar sentimental
Numarul 843 -
ANCHETA - Melancolii de noiembrie
Numarul 842 -
Povesti de dragoste prin scrisori
Numarul 842 -
Povesti de dragoste prin scrisori * Trei adolescente asteapta sprijinul dvs
Numarul 841 -
Ancheta - Melancolii de toamna
Numarul 841