Sunteti revista mea de suflet. V-am considerat mereu un prieten adevarat si intre prieteni poti sa te destainui. Am nevoie de un sfat. Am gresit amarnic, dandu-mi inima unui om de nimic. Totul a inceput acum doi ani. Colectiv nou. Colegi amabili si doar atat, pana intr-o zi cand primesc un sms cu vorbe frumoase. Am zambit. L-am luat ca pe un gand frumos, intr-o zi de primavara. Dar complimentele s-au intetit si veneau apoi in fiecare zi. Am facut greseala sa le iau in serios. Nu ne place tuturor sa primim vorbe frumoase? Dar eu sunt casatorita si am doi copii frumosi, pe care ii iubesc nespus. Drumul meu era drept pana atunci. Niciodata nu m-am gandit ca se poate frange brusc. Sunt casatorita de 14 ani. O casnicie cu bune si rele. Nu perfecta. Complimente sau vorbe frumoase nu mai primeam demult de la sotul meu. Ceea ce lipseste casatoriei noastre e comunicarea. Fiecare merge pe drumul lui. Lipsa afectiunii din viata noastra m-a facut ca caut un prieten in colegul meu. Prieten si atat! Aveam atata nevoie! Nu-mi doream altceva. Dar am gresit. M-am indragostit de el. Ca sa ma apar, am fugit in alt serviciu, in cadrul aceleiasi institutii. Nu voiam sa divortez, stiam cum e sa cresti cu alt tata. Mesajele continuau. Ne vedeam mai rar, in schimb vorbeam mereu pe messenger. Ne sfatuiam. Doi ani de zbucium intre constiinta si dragoste. Dumnezeu mi-e martor! M-am opus mereu. Mereu l-am respins. Si mereu se intorcea. Nu zic ca nu m-a iubit. Poate ca da. Dar framantarea mea n-a inteles-o niciodata. Pentru el era simplu: singur, necasatorit. Era ca un blestem pe care nu puteam sa-l desfac. Traiam gandindu-ma la el. Sotul meu ma simtea, imi simtea zbuciumul, dar avea incredere in mine. N-am meritat-o, pentru ca la un moment dat am cedat. Am gresit. S-a intamplat exact acum un an. Voiam sa divortez. Trebuia sa iau o decizie. Voiam sa fiu sincera cu mine. N-am putut, copiii isi iubeau tatal. Nu-i puteam lipsi de dragostea lui. Sufeream groaznic. Era o situatie fara iesire. Pana cand am descoperit ca pentru iubitul meu nu eram singura. Si mi-am dat seama ca trebuie sa fug. Am fugit, dar nu la timp. Decizia am luat-o la inceputul anului, cand s-a intamplat sa am probleme de sanatate, iar sotul meu mi-a stat alaturi. Stia tot, dar ma iubea prea mult. Atunci i-am vazut suferinta. Si m-am urat pentru slabiciunea mea. Si acum ma urasc. Cam asta a fost tot. Alegerea mea a fost corecta. Stiu ca sotul meu va fi langa mine, indiferent ce s-ar intampla. Si-l iubesc pentru siguranta pe care mi-o da si pentru linistea sufleteasca. Am invatat o lectie. Dar platesc pentru ea. Fostul meu iubit nu ma lasa sa-mi continui viata. A inregistrat una din intalniri si a postat-o pe un site. Am gresit cand am investit in cineva fara valoare. Vreau ajutor. Simt ca-mi pierd mintile!
LUANA
"Cum sa fac sa nu mai fiu singura!"
De ceva timp studiez cu mare placere revista dvs. De multe ori ea m-a scos din starea de singuratate, de apatie si de dezamagire cu care ma confrunt. Dar acum am nevoie de un sfat direct, un mic ajutor, pe care cred ca il pot primi de la aceasta publicatie extraordinara. Cum sa fac sa nu mai fiu singura? De 9 luni m-am despartit de prietenul meu si week-end-urile sunt foarte lungi. Amicele mele sunt aproape toate casatorite, ne vizitam de cate ori putem, ne intalnim, dar eu sunt tot singura, noptile lungi, sambetele plictisitoare. Vreau sa ies si noaptea in oras, dar nu am cu cine. Vreau sa fiu vazuta. Muncesc la o agentie imobiliara si nu am nici un succes, cu toate ca toata lumea imi spune ca ar trebui. Interactionez cu oamenii in permanenta, dar degeaba. Oare l-am maniat pe Domnul? Cred ca da... altfel nu-mi explic. Sunt sociabila, draguta, imbracata mereu in pas cu ce se poarta. Schimb mereu tunsoarea, sunt mereu la curent cu noul si cu tot ce e in jurul meu, dar tot singura sunt. Ajutati-ma sa aflu unde gresesc! Va multumesc,
VALENTINA
"As vrea sa cunosc un baiat cuminte si credincios"
Va scrie o fata din Bucuresti, credincioasa, care obisnuieste sa mearga la biserica. Cu toate astea, ma simt singura. De ani de zile nu reusesc sa-mi fac prieteni adevarati, oameni care sa aiba preocupari apropiate de ale mele, care sa mearga la biserica, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca. Mama sau altii imi spun: "O sa vezi cand o sa ai o familie, viata o sa fie altfel". Cum sa-ti faci o familie daca nu esti in stare sa-ti faci un prieten adevarat? As putea formula dorinta mea in felul urmator: as vrea sa cunosc un baiat cuminte, credincios, dornic de o iubire adevarata. Stiu ca fara sentimentul acesta de afectiune, de convingere ca ai cu adevarat nevoie de celalalt, nu se poate lega nimic, chiar intre oameni cu frica de Dumnezeu. Asa incat adresez acest apel tuturor tinerilor, fete sau baieti, care simt ceea ce simt si eu. Numarul meu de telefon este 0729/952.502.
IULIA CONSTANTINESCU - e-mail: iulimari2004@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
16.11.2008, 16:45Ciupuliga Viorica
Sa numim greseala ceea ce ti s-a intimplat?Mai degraba putem spune ca"ai fost luata de un val",ai intilnit ceea ce ti-a lipsit acasa.Nu esti prima ,nici ultima.Te-ai indragostit,dupa ani de casnicie...se intimpla ,este o situatie grea,atunci pe moment nu realizezi,cind te trezesti e cam tirziu!. Norocul tau este ca ai un sot deosebit,ca te-ai desteptat,ca ai realizat ca ...nu "tot ce zboara se mininca"!
Asa ca ,parerea mea ar fi sa IGNORI tot raul de care te temi ca s-ar intimpla.Traieste-ti viata alaturi de familia ta iar la un moment dat,cel ce vrea sa te umileasca se v-a satura sa mai actioneze intr-un fel,vazind ca...vorbeste de unul singur.
Poate scrisoarea ta ii v-a trezi pe toti sotii care s-au obisnuit sa isi ascunda capul in spatele unui ziar,uitind ca in jurul lor sint persoane sensibile care merita mai multa atentie.
Numai bine de la Chicago !
ciupuligavio@yahoo.com
18.11.2008, 14:55Ruxanda Simiciuc
Draga Luana, ai avut o slabiciune se poate intampla oricui, nu te condamna prea mult, neplacuta e chestia cu site-ul. De ce a facut-o ? Din razbunare? Te iubea si in felul acesta te-a pedepsit?Ce om de nimic.Incearca totusi sa treci peste asta, sint convinsa e greu, gandeste-te insa ca-ti puteai pierde familia, deci se poate si mai rau. Vezi jumatatea plina a paharului.Suntem vulnerabile si avem nevoie de dragoste, pacat ca trebuie sa se intample o nenorocire ca sa ne regasim
18.11.2008, 17:51Georgiana Budur
Ce mi-a placut la tine ,e modul simplu si clar in care scrii!Fraze scurte,care merg din suflet in suflet.Cred ca asa esti si tu!Minunata!Cum sa nu te iubeasca acesti doi barbati?Fiecare in felul lui.Normal ca sotul tau e cel norocos.Stie sa ierte.
Doar n-ai sa dai o iubire trainica de 14 ani,pe niste vise ieftine/????Visele se sfarsesc mereu in zori.Nu stiai?Dar,uneori,ne mai amintim de ele si peste zi!Cu dragoste!
Capul sus si tot inainte!Nu s-a sfarsit lumea.Pacat ca EL nu a reusit sa umple golul din sufletul tau!Si mai cred ca nu te-a meritat.De aceea umbla cu ...lucruri slabe.Un barbat adevarat nu ti-ar fi facut asa ceva.Considera ca a fost un capitol din viata ta,care il inchei acum.Poate ca a fost un test de iubire pentru casnicia voastra! Acum in vin in minte cuvintele lui Paulo Coelho in Alchimistul;fericirea si marile comori nu trebuie cautate peste mari si tari.Ele sunt aici...langa noi...trebuie doar sa deschidem ochii...si sa le recunoastem!
19.11.2008, 17:56Elena Tudorica
BUNA SEARA iULIA. M-A IMPRESIONAT DORINTA TA. AM SI EU ACEEASI DORINTA CA A TA DE MULTA VREME.AM INDRAZNIT SA-L ROG PE SFANTUL NECTARIE SA-MI GASEASCA UN SUFLET CARE SA MA IUBEASCA SI M-A AJUTAT DANDU-MI UN BAIAT MINUNAT CARE IMI DARUIESTE IN FIECARE SECUNDA SUFLETUL LUI.INCEARCA DRAGA MEA SI NU VEI REGRETA!
19.11.2008, 18:06Elena Tudorica
DRAGA MEA,SINGURUL SFAT PE CARE TI-L POT DA ESTE SA NU TE FORTEZI SA INTALNESTI PE CINEVA DEOARECE CU CAT TE VEI FORTA CU ATAT TE VEI NECAJI MAI TARE CA NU AI CE ITI DORESTI.LASA TIMPUL SA TREACA SI VA FI BINE.INCEARCA SA FACI CEVA CE ITI PLACE IN TIMPUL LIBER SI VEI VEDEA K DACA NU TE MAI GANDESTI VA VENI SI DRAGOSTEA.
23.11.2008, 15:17Lucia Danescu
Draga Luana,
Important e ca totul a iesit cu bine si ca ti-ai dat seama de micimea celui despre care vorbesti. Nu te merita oricum...daca te iubea, iti dorea fericirea. Insa faptul ca se razbuna iti arata ca nu merita nici macar 1 minut din timpul tau. Stii, timpul trece si individul se va calma, intrucit nu are incotro. Peste citiva ani iti va parea rau pt zbuciumul sufletesc pe care ti-l provoaca acum. Relativizeaza...si ce daca a postat pe site? Uita-l pe individ...cel mai important om, sotul tau, copiii tai sint alaturi de tine. Sinteti 4 impotriva lumii intregi, la nevoie. Individul respectiv vrea sa-ti faca rau si se pare ca reuseste. Tu ai o familie superba...lui nu-i ramine decit micimea lui si razbunarea prosteasca. Iar cine pleaca urechea la chestii postate undeva, prieteni, colegi...nu te merita.
Rasufla usurata, sotul tau e alaturi de tine. Pretuiti-va si iubiti-va cit incape. Altfel...ciinii latra, caravana trece.
Bafta!
23.11.2008, 15:23Lucia Danescu
Iulia, prieteni adevarati poti sa ai si fara ca acestia sa aiba neaparat aceleasi preocupari cu tine. Si nu pari deloc toleranta...trebuie sa-ntelegi ca un om poate fi deosebit chiar daca nu merge la biserica. De ce cineva trebuie sa te accepte cum esti daca nu esti dispusa sa accepti pe cineva care e deosebit, dar nu iti impartaseste neaparat toate pasiunile? Sintem deosebiti unul de celalalt, dar asta nu inseamna ca nu putem convietui. Si intotdeauna gindeste-te: nu trebuie neaparat sa fii credincios, ci trebuie sa crezi in bine si in frumos. Daca te incapatinezi sa nu vrei decit oameni ca tine, in toate privintele, ai mari sanse sa ramii singura. Invata sa tolerezi si sa descoperi cit bine face toleranta. Si nu astepta ca ceilalti sa vina spre tine, mergi tu spre ei. E usor sa te plingi. Mult mai usor decit sa faci eforturi. E dur ce spun, dar e adevarat.
24.11.2008, 20:02Adrian Eminescu
Ma intreb care este scopul acestui comentariu... ce a anume ai intentionat... presupun ca o trezire la realitate nu? Probabil ca problema este prea delicata ca sa merite mai mult de niste cizme noroioase...
Nu este singura care gandeste in acest mod deci suntem cel putin doi (minimul necesar pentru a a-ti atinge fericirea in viata) si totodata cui ii mai pasa ce crede lumea intreaga atata timp cat ti-ai gasit pe cineva care gandeste la fel ca tine... nimic nu-i mai frumos...
Nu e vorba de o lipsa de toleranta ci de o neimplinire sufleteasca si o dorinta care nu o regasesc in prea multi in ziua de azi... daca oamenii ar judeca mai mult cu inima... poate atunci ar fi mai toleranti fata de ceilalti...
Iulia vorbeste de credinta si biserica si de iubire adevarata, lucruri vitale fara de care nu ne putem numi oameni ci animale neevoluate dincolo de instinctele biologice...
Acestea ne apropie de Dumnezeu, singurul in stare sa ne tina impreuna atunci cand omul din noi nu reuseste sa se ridice la inaltimea idealurilor pentru care am fost creati...
Ideea nu este numai de a convietui si de a ne tolera, ci de a schimba ceva in lumea asta rea, de a construi ceva de suflet durabil, cum este iubirea adevarata, si pentru asta ai nevoie de cineva care sa simta exact ca tine, sa-ti impartaseasca intocmai pasiunile adevarate, sa simta cu aceeasi intensitate, pentru ca altfel vorbim de forte diferite...
Am simtit si eu de multe ori ca ceilalti nu pot sau nu vreau sa mearga pe drumul acesta, al credintei si al iubirii, si m-am descurajat de multe ori...
Daca un om care nu crede in Dumnezeu poate fi considerat deosebit in sensul bun, atunci cei care isi asuma acest drum anevoios, tind spre idealuri mai inalte si se jertfesc din iubire adevarata pentru ceilalti, cum pot fi numiti ???
Iulia, ai credinta in Bunul Dumnezeu si nu in oameni si in parerile lor preapline de intelepciune...
Asa se intampla cand expui sensibilitatile sufletului in fata orisicui... primesti palme... si "duritate"
Cine cunoaste adevarul ????
Se pot iubi oare cu adevarat cei care nu l-au pus pe Dumnezeu drept patron al iubirii lor... din ce-am vazut la lumea din jur... se pare ca nu... cel putin nu pentru totdeauna...
25.11.2008, 22:14Lucia Danescu
De ce un om care nu crede in Dumnezeu e neaparat un personaj negativ? Citi dintre cei care fac parada (sau nu) de credinta lor sint intr-adevar ceea ce pretind ca sint? Pina la urma, credinta inseamna principii. Pe care cineva le poate respecta si fara sa creada in Dumnezeu. Drumul credintei si al necredintei nu sint neaparat paralele. Aici e toleranta de care vorbeam...sa accepti ca unii pot fi diferiti, dar nu in sensul negativ; si ca fiecare are dreptul de a alege un drum, fara a fi judecat de catre ceilalti in functie de alegerile si convingerile lor personale.
Si da, pot iubi cu adevarat cei care nu l-au pus pe Dumnezeu patron al iubirii lor...si viceversa...
Si aveti mare dreptate spunind "cine cunoaste adevarul"...in final, fiecare considera ca detine un adevar, cel putin pe al lui.
28.11.2008, 07:41Viviana Nastase
Scuze, dar Adrian are dreptate. DE CE? Acea fata este credincioasa, il iubeste pe Issus, DECI ea nu poate sa isi gaseasca jumatatea in cineva care nu il iubeste pe Iisus, sau cel putin nu poate intelege ce inseamna pentru toata lumea Iisus. Ea merge la biserica, va trebui sa tina posturi, va vrea sa isi educe copilul in spirutul a tot ce insemana dumnezeire, si acel baiat (sotul ei) nu face nimic rau in viata lui, DOAR nu crede in dumnezeire, nu crede ca are motiv sa mearga impreuna la biserica si toate cele care deriva din faptul ca nu au aceleasi convingeri relioase...DECI sint pe drumuri paralele? Atunci ce mai inseamna omul meu drag, jumatatea mea, mod de gindire similar si toate altele care FAC ca un cuplu sa reziste???? Daca nu este compatibilitate, daca nu avem preocupari comune, daca nu intelegem si acceptam modul de gindire si SIMTIRE al celuilalt, cum putem vorbi de casatorie???? DECI depinde cit de convinsa este fata si daca altul nu ar face sau simti ca ea, s-ar simti neinteleasa...? Sint credincioasa, merg la biserica (traiesc in California) este OK. Sotul meu merge citeodata la biserica dar nu ii cer sa fie ca mine, nu as reusi sa il schimb. Accept situatia asa cum este. Numai acea fata stie ce vrea si care este masura pcare vrea sa o primeasca de la alesul inimii, in ceea ce face, ce vrea, ce simte. Dumnezeu sa fie cu noi toti!
08.12.2008, 16:32Angela Cheptea
M-a mirat profund o fraza: "Si intotdeauna gindeste-te: nu trebuie neaparat sa fii credincios, ci trebuie sa crezi in bine si in frumos." Lucia, tu chiar crezi ce scrii? Iar daca crezi, tu intelegi afirmatia pe care o faci? Nu e loc de "trebuie" in ceea ce crede un om. De asta ii si spune "crede", adica fara sa stie cu precizie de 100% si fara sa verifice.
Te provoc sa motiveze "de ce trebuie sa crezi in bine si frumos". Asa cum tu gasesti suficient, apreciabil faptul de a crede in bine si frumos, la fel Iulia sau altcineva gaseste credinta in Dumnezeu. Si cineva care are alte principii poate afirma ca e suficient sa nu crezi in rau, fara a "crede" in bine si frumos.
Mai spui ca "Drumul credintei si al necredintei nu sint neaparat paralele." Poate "paralele" nu e cuvantul cel mai potrivit. Dar aceste cai sunt opuse pentru ca principii de baza, scopul si finalitatea sunt complet diferite. (chiar si particula "ne" marturiseste aceasta).
22.12.2008, 03:06Retegan Adela
Incercam toata viata sa gasim ceea ce am pierdut candva....ne framantam, mintim , ne incretim fruntile, imbatranim devreme si totushi cautam...
am pierdut o mare parte din mine alegand prosteshte, cu ciuda unui om hain si fara scrupule...am cautat in continuare, chiar daca minunea era langa mine....cautam inca ceva-ul care sa-mi ofere noptile de nesomn si zbucium de care inca nu avusesem parte....si iata, ca toata cautarea mea avu sortz de izbanda si nimicul lua locul minunii...mi-am intors inima de la Dumnezeu si mi-am facut singura chipuri cioplite, amagindu-ma cu frumusetea lor...de aici suferinta cruda si ACUM binemeritata...
am 27 de ani sufletul batjocorit de iluzii si minciuni...am crezut ca iubesc si am crezut ca totul se va reduce in timp doar la acest sentiment extraordinar...m-am casatorit...si am divortat...am imbatranit inainte de vreme si inainte de a savura acele banale atingeri, sincere, curate ale omului de langa mine...mi-am insushit un hybris cu neputinta individual si am trait instinctual chemarile umanului....am calcat in picioare, rand pe rand sufletele celor care mi-au iesit in cale apoi si nu am fost in stare sa imi accept cu demnitate greselile. imi apar acum in oglinda sufletului ca o fiinta stearsa, chinuia de propriile remushcari, inghiontita de conshtiinta, intr-o alta cautare...singura, nefericita....toate acestea pt ca am indraznit sa vreau mai mult decat am putut duce. nu pot da sfaturi...imi este greu sa fac asha ceva, nu vreau sa judec pt ca nu pot fi eu cea care sa ridice piatra...pot spune insa un singur lucru...ca un fapt al existentei mele - ar trebui sa vrem cu adevarat sa fim fericiti!!!!ar trebui sa credem cu tot sufletul ca inca mai exista sinceritate si devotament, ar trebui sa nu ne lasam prada ispitelor, ar trebui sa ne bucuram de simplitatea celor de langa noi, ar trebui sa ne aducem aminte mai des ca Dumnezeu este langa noi, ar trebui sa gandim mai frumos despre cei din jurul nostru, ar trebui sa respectam mai mult pe cel de langa noi, ar trebui, in final....sa vrem cu orice pret sa dobandim fericirea prin cai sincere, neocolite.
va doresc putere amandurora in lupta cu sinele, cu timpul, cu toate cele ce ne sunt prezente in viata....si va mai doresc ceva...rabdare...eu inca ma zbat sa mi-o insushesc si inca ma zbat sa cred ca mai pot fi iarashi ceea ce am fost candva - un om sincer!
numai bine!
Adela