Tragicomedie in doua acte: Iubita "de trecere"

Psihologii ne avertizeaza: feriti-va de barbatii proaspat parasiti de sotii sau iubite. Va vor folosi doar ca pe o "punte" de trecere catre o noua iubire

Maria

"De fapt, nu cred ca tu vei fi urmatoarea relatie importanta din viata mea", spune el ganditor, ca si cum ar fi cugetat indelung la cuvintele care se rostogolesc dureroase si grele in linistea incaperii. Tanara intinsa alaturi de el (sa spunem ca o cheama Maria) ar fi trebuit sa se ridice chiar atunci si sa plece. Trantind manioasa usa sau plangand. Oricum, numai sa plece si sa nu se mai intoarca in veci inapoi. Cand un barbat isi permite sa spuna asa ceva, inseamna ca nu te iubeste cu-adevarat, ci te foloseste doar pe post de sora de caritate, o femeie care sa fie mereu langa el si sa-l tina de mana, in clipele cand singuratatea ii da tarcoale si incepe sa-i macine sufletul. Oricat ai iubi un barbat care iti spune asa ceva, totul se va sfarsi cu suferinta si dezamagire. Insa Maria nu si-a dat seama ca era momentul sa faca un gest decisiv. A ramas intinsa, lipita de el, multumindu-se sa-i raspunda ca vorbele lui o intristeaza. I se stransese inima si simtea un gol in stomac, dar el o tinea la piept cu duiosie, ca pe un copil, iar mangaierea usoara a mainilor lui a alinat-o, stergandu-i pe data din minte asprimea celor rostite. Pe urma au facut dragoste si a fost frumos, la fel de frumos cum fusese de fiecare data, in ultimele trei luni.
Desi nu mai aveau varsta studentiei (Maria mergea pe treizeci de ani), se cunoscusera la o petrecere studenteasca, unde ea aflase de la bun inceput ca Dan fusese parasit cu cateva saptamani in urma de prietena lui, care se indragostise de altcineva si pusese capat, fara remuscari, unei relatii ce durase sase ani. De altfel, tanarul scund si grasut, cu barba si ochi albastri, nu facea nici un secret din faptul ca se simtea teribil de ranit si de umilit, ca suferea enorm din pricina despartirii. Ar fi trebuit sa fie limpede pentru Maria ca nu era nici pe departe pregatit pentru o noua iubire. Dar cand dragostea iti taie picioarele nu te mai gandesti la nimic.
"Baga de seama", au prevenit-o prietenele, "barbatii dezamagiti sunt niste bombe cu explozie intarziata." Fara sa le contrazica, Maria dadea din cap si strecura impaciuitor: "Da, dar poate ca, pur si simplu, are nevoie de putin timp, ca sa-si revina". Si n-a renuntat la ideea asta, orice argument i s-ar fi adus.
E adevarat ca, uneori, el nu dadea vreun semn de viata zile intregi si nici nu raspundea la apelurile ei pe mobil, insa apoi aparea iarasi la usa, cu un buchet urias de flori. Alteori, dadea semnale de avertizare, cum fusesera vorbele acelea rostite atat de dur, isi lauda cu lacrimi in glas iubita pierduta sau afirma din senin ca isi simte libertatea ingradita de ceea ce se petrece intre ei. Pentru ca peste cateva clipe sa o sarute din nou, multumindu-i ca discuta cu atata bunavointa despre angoasele lui, ca e foarte atasat de ea, "pe punctul de a se indragosti". Atunci Maria avea sentimentul ca, in ciuda barierelor existente intre ei, formeaza, totusi, un cuplu, ca desi startul relatiei era dificil, rabdarea si stradania ei vor invinge in final. Credea ca barbatul atent, delicat si tandru, care ii dezvaluia din cand in cand calitatile lui sufletesti, era cel adevarat. Iar individul egoist si distant, dureros de brutal cateodata, ii servea ca un fel de masca, o armura in spatele careia el incerca sa se apere de o noua dezamagire.
"Multe femei sunt maestre in negarea evidentelor, cand e vorba sa-si faca iluzii in privinta unei relatii", ne atrag atentia psihologii. "Din dorinta de a se sti iubite, inchid ochii in fata tuturor aspectelor negative, primesc cu recunostinta niste biete firimituri de afectiune si spera ca pana la urma totul va fi bine, daca ele isi vor da suficient osteneala, daca se vor darui total, daca vor ierta si vor intelege orice." Un vis desart...

Suzana

Cand l-a cunoscut pe George, Suzana s-a inflacarat pe data, ca o adolescenta: plete negre pana la umeri, suplu si musculos ca un balerin, cultivat, binevoitor, profesor de istoria artei la un liceu, de aceeasi varsta cu ea, treizeci si cinci de ani. "In sfarsit, un barbat fara acele ridicole aere de macho, sensibil si dornic de afectiune. Unul care nu se teme sa vorbeasca despre sentimentele lui." Din pacate, asa-zisa lor relatie n-a reusit sa depaseasca vreodata faza confesiunilor. George o vizita pe Suzana aproape seara de seara, deoarece se simtea mai bine la ea decat in apartamentul de doua camere unde se mutase singur, de trei luni.Ii povestea despre casnicia lui, care dupa nasterea fetitei, devenise tot mai complicata si, in cele din urma, insuportabila. Isi amintea certurile nesfarsite cu sotia lui, care il pusese in fata faptului implinit, marturisindu-i tarziu ca este insarcinata, informandu-l ca ea face un copil. Suzana il asculta, bucurandu-se de prezenta lui si de increderea pe care el i-o arata. Incerca sa-l consoleze pentru iubirea pierduta, inconjurandu-l cu dragostea ei. S-ar fi zis ca suferinta lui devenise pentru ea un fel de obiect de studiu: se preocupa de ea intr-atat, incat si-o uita cu desavarsire pe-a ei. Caci, bineinteles, o faceau sa sufere intalnirile lui repetate cu fosta nevasta - cu care analiza la infinit cauzele ce dusesera la despartire, precum si indatoririle viitoare, ca parinti. Si se conforma resemnata, cand el contramanda in ultima clipa planurile pe care si le facusera impreuna, motivand ca pleaca in week-end cu prietenii. George stabilea regulile jocului, iar Suzana se straduia sa le respecte. "N-am voie sa fac presiuni asupra lui", isi spunea intruna, si fraza asta devenise cu timpul pentru ea un soi de principiu calauzitor, care o facea sa ezite cand intindea mana spre telefon, iar in final, sa nu mai formeze numarul lui George. In virtutea aceluiasi principiu, chiar daca se intreba, cand il vedea venind seara, daca de asta data se vor iubi, ea personal se abtinea de la orice initiativa de apropiere. La inceput, Suzana fusese multumita ca el nu parea grabit sa se culce cu ea, tratand-o ca pe un obiect cu care si-ar fi satisfacut doar necesitatile sexuale. Dar pentru ca relatia lor nu depasea strangerile dragastoase de mana, cateva sarutari timide si imbratisari grabite de ramas bun, intr-un tarziu, ea a inceput sa se nelinisteasca. Poate ca n-o gasea atragatoare? Avea sanii prea mici si soldurile prea mari pentru gustul lui? Mai mergea din cand in cand la fosta nevasta si se pastra neprihanit pentru o eventuala reincalzire a supei? Excedata de nesiguranta, a facut la un moment dat cateva tentative de a discuta subiectul. Cu maximum de delicatete, ca el sa nu se simta cumva constrans. George a asigurat-o ca nu era vina ei, ci doar - pur si simplu - ca inca nu era pregatit. Suzana a acceptat. Ce altceva ar fi putut face? Sa-l trimita la plimbare? Sa renunte la prietenia lor? Sa puna punct unei relatii inca inainte de a incepe cu adevarat? "Numai gandul la o posibila ruptura ma aducea deja in pragul disperarii", recunoaste ea. "Imi ziceam in sinea mea: mai bine un pic de George, decat nimic."
Pana intr-o zi, cand deznodamantul de care se ferea a lovit-o ca un fulger. Nu i-a venit sa-si creada urechilor auzindu-l pe George cum ii spune, rece, la telefon: "Imi pare rau, m-am indragostit de o alta femeie, nu stiu cum s-a intamplat. Sa ramanem prieteni". Suzana a pus receptorul jos. Abia dupa aceea i-au dat lacrimile si a napadit-o furia. "Ma simteam umilita, inselata si neinchipuit de proasta, fiindca ma lasasem folosita atatea luni." Cu George a socotit ca nu mai are ce vorbi. N-a reactionat la nici unul din mesajele lasate de el pe robot - scuze, apeluri la intelegerea ei - pana cand, intr-un tarziu, a incetat s-o mai caute.
"In aproximativ 80% din cazuri, prima femeie de dupa despartire va fi o solutie provizorie, de tranzitie", explica psihologii. "Alaturi de ea, barbatul capata forta necesara pentru a-si depasi trecutul, dar imediat ce-i merge mai bine, isi va cauta o alta femeie." Iar aceasta va fi, de regula, asa cum predecesoarea ei nu indraznise niciodata sa fie: mai putin inclinata spre compromis, mai exigenta, deloc dispusa sa-l dezmierde 24 de ore din 24, ci una care-l obliga sa devina activ, daca nu vrea s-o piarda.

La Polul Nord nu cresc palmieri

In concluzie: mama ranitilor sau o noua iubire? Locul pe care il veti ocupa in viata unui barbat proaspat parasit depinde de un lucru esential: in ce masura si-a redobandit el libertatea interioara? Mai tine la vedere, in locuinta, fotografiile "disparutei"? Aduce deseori vorba de ea? Reactioneaza alergic ori de cate ori are impresia ca i se pretinde o oferta sentimentala? Isi lasa in permanenta o portita deschisa, cu fraze de tipul: "Trebuie mai intai sa ma eliberez" sau "Tu iti vezi de viata ta, eu de a mea si ne intalnim fara obligatii." Atunci ar fi intelept sa bateti rapid in retragere. O investitie afectiva in asemenea imprejurari promite tot atata succes, cat o eventuala incercare de a planta palmieri la Polul Nord.
Sigur ca nu e usor sa te dai deoparte, cand te simti profund implicat. Fiindca iubirea si speranta nu dispar la comanda, iar ratiunea, pusa alaturi de sentimente, face figura antipatica a unui carcotas, care tine mortis sa-ti strice cheful. Adesea reusim sa actionam cum trebuie abia dupa ce durerea atinge pragul de sus.
"N-am mai putut continua", istoriseste Maria. "Putinele momente frumoase erau platite prea scump: mi se parea ca sunt ultimul om de pe lume, ca nu sunt indeajuns de inteligenta, de draguta, intr-un cuvant, ma consideram o nulitate." Dar intr-o buna zi, mecanismul ei de autoconservare a reinceput sa functioneze. Intamplator, asta s-a petrecut tocmai cand Dan isi sarbatorea masteratul. Maria il ajutase sa care cutiile cu bere de la supermarket, sa pregateasca gustarile si sa aleaga CD-urile. Dar dupa ce apartamentul s-a umplut de musafiri, ea parea sa fi devenit brusc invizibila: "Dan nu mi-a adresat nici un cuvant, nu mi-a facut cunostinta cu nimeni, nu mi-a aruncat nici macar o privire". Maria a suportat situatia vreme de doua ceasuri, ca si cum ar fi trebuit sa se convinga ca e adevarat. Pe urma si-a luat geanta, s-a urcat in masina si a plecat acasa. A doua zi i-a impachetat lucrurile intr-un sac de gunoi si i l-a depus in fata usii, cu un bilet lipit deasupra: "Nu indrazni sa-mi mai telefonezi!". Asa s-a terminat totul. Ca un vis urat.