M-am hotarat sa va spun povestea mea, cu nume si date fictive. Va cer doar, din toata inima, sa nu ma judecati si sa aveti rabdare, ca e un pic cam lunga. Am 54 de ani si locuiesc in Anglia de 12 ani. Curand dupa ce m-am stabilit aici, am cunoscut-o pe sotia mea, o irlandeza. Sunt un barbat de moda veche. M-am casatorit din dragoste si am facut doi copii. Am fost mereu un cuplu invidiat, de artisti. Eu sunt pictor, ea face grafica publicitara. Am avut de la inceput o intelegere extraordinara, bazata in primul rand pe iubire. M-a sustinut mereu in tot ce am facut si am fost cea mai unita echipa, chiar si cand diverse nenorociri au dat peste noi. I-am fost fidel si credeam ca asa ii voi fi toata viata. Pana cand...
Fata cu ochii verzi
...Pana in ziua aceea, cand pe usa atelierului meu a intrat o fata inalta, cu ochii verzi si parul castaniu, prins intr-o coada groasa. Urma sa participe la un workshop de pictura, timp de 15 zile. Venise din Romania si alesese atelierul meu, pentru ca stia ca si eu sunt roman. Nu pot sa descriu exact ce s-a intamplat atunci. Pur si simplu m-am indragostit brusc. Nebuneste! Imi doream sa fiu aproape de ea, s-o ating, dar sa o si ajut in tot ce face. O iscodeam sa aflu ce crede, ce simte, ce gusturi are, facand un efort cumplit sa par in acelasi timp indiferent, sa maschez totul sub un searbad interes amical. Stiam ca verigheta de pe mana o va tine la distanta. Stiam, in acelasi timp, ca nu am voie sa ma indragostesc. Tocmai implinisem 50 de ani, depasisem varsta experimentelor si, in plus, imi spuneam mereu ca nu sunt ca alti barbati care-si inseala nevestele. Cu toate astea, tot timpul celor 15 zile cat Ana a fost in Londra, am trait pe un nor plutitor. Ajunsesem sa dau programul atelierului peste cap, numai ca sa stau in preajma ei cate 20, 30 de minute in plus. Numai ca cele 15 zile s-au scurs foarte repede. In ultima seara, intamplarea a facut sa ramanem amandoi singuri in atelier, ca sa privim fotografiile picturilor mele ce urmau sa intre intr-o expozitie. S-a oferit sa-mi dea o mana de ajutor. Ne asezaseram unul langa altul, la un birou, si le priveam pe rand. O simteam atat de aproape, eram atat de tulburat de parfumul ei, incat nu ma mai puteam concentra. Si atunci, intr-o fractiune de secunda, s-a intamplat sa nu-mi sincronizez perfect gestul de a lua fotografia din mana ei si ne-am atins intamplator. Atingerea ei m-a fulgerat. N-am privit-o si nici ea n-a schitat nici un gest. Am incercat amandoi sa parem indiferenti. A doua zi a plecat. Ne-am luat ramas bun si ne-am promis sa tinem legatura, ca buni amici. Din clipa aceea, in ciuda celor 2000 de kilometri care ne desparteau, nu a existat nici o zi in care sa nu stim unul de altul. De la un simplu mail, un sms sau un dialog pe messenger, pana la convorbiri de jumatate de ora la telefonul mobil. Descoperisem in ea o femeie extraordinara, cu care eram mereu pe aceeasi lungime de unda, care imi citea gandurile, care era printre cei foarte putini care intelesesera exact mesajul picturii mele. Ma inspira ca o muza, imi dadea energie, imi calma accesele de barbat nevrotic, ma facea sa ma simt puternic, creativ, seducator si mult mai tanar decat eram. Faptul ca Ana era intr-o relatie stabila ne dadea parca o scuza. Imi repetam zilnic in cap ca suntem doar amici, ca sotia mea e femeia vietii mele, dar intensitatea sentimentelor pe care le traiam ma ravasea si-mi rasturna in minte si inima tot ce construisem si crezusem. Stiam ca Ana e sufletul meu pereche si nu-mi doream decat sa o revad.
Planeta cu dragoste
Am reusit dupa opt luni de zile, la Birmingham, la o expozitie unde urma sa plec singur. De teama ca nu ne vom putea controla, am locuit separat, timp de o saptamana, dar eram impreuna de dimineata si pana seara. Cand ne-am despartit si a plecat, desi am evitat sa vorbim despre asta, stiam amandoi ca, indiferent ce va fi, trebuie sa mergem pana la capat. Eram ca posedati unul de celalalt. Mi-am pus toata energia in miscare si am organizat o expozitie in Romania, special ca sa o pot intalni. Simteam ca trebuie sa-mi dau frau liber sentimentelor, pentru ca ceea ce intuiam ca as putea trai merita orice risc.
Relatia noastra a continuat apoi la distanta. Zi de zi in contact telefonic, reuseam sa ne si vedem, de cate doua-trei ori pe an, intr-un loc bine ales, pentru a fi numai noi. Fuseseram decisi de la inceput, amandoi, ca orice s-ar intampla, nu ne vom periclita relatiile de-acasa. Ne iubeam partenerii, dar legatura noastra era de pe alta planeta, o fericire cu un grad de carate cum nu exista pe pamant. Chiar ne spuneam cateodata ca iubirea noastra e atat de speciala si neconditionata, incat n-ar rezista daca ne-am muta sub acelasi acoperis. Dar intr-o zi... Ei bine, intr-o zi i-am imprumutat sotiei mele un telefon mobil mai vechi, fiindca al ei se stricase. Stersesem toate mesajele din memorie, fara sa stiu ca ele sunt salvate automat si in memoria telefonului. Cand imi amintesc dimineata aceea de octombrie, simt un junghi in inima. Eram la dus. Am iesit linistit si am vazut-o, frumoasa si palida, cu telefonul in mana. Mi-am dat seama imediat ce s-a intamplat. N-a spus nimic. A plecat sa duca copiii la scoala. Am sunat-o pe Ana sa-i spun ca n-o sa mai putem vorbi. Aveam de ales intre ea si sotia mea. Dar cum sa alegi intre doua iubiri la fel de mari, care ambele te fac fericit si fiecare e unica in felul ei? Ceea ce am cladit cu sotia mea in toti acesti ani este magnific. Avem copiii care ne leaga, prieteni, familii, planuri. Ne intelegem bine, avem o viata fericita impreuna. Nu stiu daca fara ea as fi fost ce sunt. De Ana ma leaga la fel de multe lucruri: o intelegere fara cuvinte, supranaturala chiar, o potrivire trupeasca cum n-am mai intalnit niciodata in viata. M-a facut sa traiesc un fel de iubire despre care nu stiam ca exista, neconditionata, generoasa si toleranta.
Mireasa furata
Ziua aceea a trecut ingrozitor de greu. La fel si saptamanile care au urmat. Navigam intre dorinta de a o uita pe Ana, pentru a recladi totul alaturi de sotia mea, si gandul de a lasa totul, pentru a o lua de la capat cu Ana. Nu mai stiam ce e bine. Sentimentele imi jucau feste si mi-ar fi placut sa am atunci un raspuns divin care sa-mi arate drumul cel bun. Pana la urma, am decis sa repar totul, sa fac totul pentru casnicia mea. Sotia mea a gasit in ea puterea sa ierte. I-am promis ca voi intrerupe orice relatie cu Ana. Am vorbit la telefon, am plans, ne-am scris mail-uri de despartire. Ana m-a inteles. Mi-a dorit sa fiu fericit. Dar, din pacate, nu ne invatase nimeni cum sa ne uitam unul pe altul, cum sa scapam de amintiri. O simteam de la distanta cum sufera, dar isi tinea promisiunea de a nu fi o piedica in calea mea, cu demnitatea si decenta pe care le-am admirat totdeauna la ea.
Asa s-a sfarsit frumoasa si trista mea poveste de dragoste. S-a sfarsit pe hartie, pentru ca pe Ana o voi iubi pana la sfarsitul vietii. Daca a venit catre mine si eu am primit-o ca pe un mesager asteptat, e semn ca asa trebuia sa se intample, ca in aparenta lui fericita, sufletul meu astepta mult mai mult. Sufletul unui barbat de varsta a treia, care a tresarit la apropierea marii iubiri. Sunt pacatos, dar sunt viu. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
09.03.2009, 14:18Gafita Istrate
Deosebit articol! consider ca am citit un intreg roman, de fapt numai esenta lui, caci amanuntele nu mai conteaza.pacat de acei muritori care nu au trait asa o iubire!
10.03.2009, 03:53Ciupuliga Viorica
Intradevar ,bun articol pentru noi care il citim,dar citind cu atentie ,constatam ca pe linga multa fericire a fost cred,mai multa suferinta. O iubire cu un final...intelept !
Dar cine ar vrea sa fie in papucii domnului Filip?
Nimeni,ca e foarte greu! Un greu inexplicabil,apasator care iti face viata...fara sare !
E nevoie de timp,mult timp poate,pina toate revin la normalul de dinainte .
11.03.2009, 10:01Eliza Romanescu
Vai de nevasta ta.
11.03.2009, 13:52C Dan
Eu ma simt scarbita. Nimic contra acestei "povesti de dragoste incredibila", cu "fericire intensa, concentrata". In relatia cu sotia, in ciuda "intelegerii extraordinare" (citez din scrisoarea dumnealui de fiecare data), exista probabil un blocaj emotional, o disponibilitate pentru o noua poveste de dragoste. Singurul lucru de blamat este ascunderea acestei realitati (ca era o realitate, in fond) sotiei. Este lipsa de respect, de bun-simt si cred ca si de iubire. Cand iubesti pe cineva, nu-i faci ata de mare rau, nu-l tradezi. Ce concluzie sa tragem din aceasta confesiune? Ca juramantul din fata altarului, la cununie, legat de credinta fata de partener, nu are valoare nici macar pentru cel care, neobligat de catre nimeni, il rosteste? Daca el trece prin criza masculina de la jumatatea vietii, "Anei" ce scuza sa-i mai gasim? Avea "o relatie solida". Atat de solida incat a avut puterea sa se indragosteasca de altcineva, "sufletul pereche", iar ulterior, de alt "altcineva", cu care s-a casatorit... Se pare ca in viata totul este relativ.
11.03.2009, 21:43Sebastian Mocanu
Asa e lumea , judeca pe altii din lipsa de altceva mai bun de facut. Si judeca dupa o singura masura. Daca e prea multa iubire nu e bine, daca e prea putina iubire nu e bine. Adica e bun numai punctul ei de vedere, iar alte puncte de vedere nu se accepta nici in ruptul capului ...
Insa lumea nu stie ca nu noi ne alegem iubirea , ci iubirea ne alege pe noi. Iubirea nu stie de reguli sociale, de aceste bariere de varsta sau de legaturi semnate la sfatul popular. Ea stie doar de o singura regula: "Te-am vazut / Mi-ai placut / Ce ramane de facut ?"
Si cand spun asta nu ma gandesc la legatura carnala, ci la ceva dincolo de ea, ceva numit Iubire
12.03.2009, 10:18Gabriel S
Daca va publicati povestea este normal sa o "judecam". Tresarirea d-stra romantica la 54 ani mi se pare lipsa de autocontrol. Se stie ca e greu sa nu privesti macar prospetimea, tineretea unei fete frumoase mai ales de prea aproape. Desigur aceasta legatura nu ar fi rezistat timpului fiindca ar fi trebuit sa luati de la zero toate realizarile obtinute impreuna cu sotia pina acum, dar si alte aspecte mai putin materiale putindu-se ivi. De ce v-ati jignit sotia ascunzind adevarul? Ca s-o menajati? Sau ca sa circulati d-stra si-n caruta si-n teleguta? Spunea cineva ca o iubire se uita cu alta iubire dar daca se va mai ivi vreo compatrioata circulati corect va rog."Al treilea" nu trebuie sa fie mai putin important decit d-stra.
13.03.2009, 10:58Musat Daniel
E usor sa judeci ceva ce n-ai trait... E si mai usor sa dai verdicte! Este, insa, imposibil sa te pui in pielea unui alt om si sa simti ce a simtit el. Oare iubirea adevarata este blamabila doar pentru ca exista conveniente sociale cum ar fi casatoria? Omul este o fiinta plurigama iar barbatul este maestru in asa ceva! Si mai face si greseala sa impartaseasca altora acest lucru. Uneori din vanitate, alteori din disperare sau din nevoia de impacare cu sine. Din nevoia de confesiune.
Societatea umana ne face sa ne simtim vinovati pentru absolut orice este uman, natural, pentru tot ce suntem noi in esenta...
Felicitari domnului Filip pentru curajul de a calca conveniente sociale, felicitari sotiei acestuia pentru curajul de a ierta, felicitari Anei pentru curajul de a o lua de la capat!
Si felicitari iubirii ca exista!
13.03.2009, 20:03Andra V
Filip, nimeni nu poate spune daca e bine sau nu ceea ce ai facut. Te invidiez pentru ceea ce ai trait alaturi de Ana, dar ma intreb cum vei trece peste toata povestea. Cum iti vei gasi linistea sufleteasca...cat va plange inima ta?
Si nu stiu daca e cazul sa aruncam cu rosii, Filip nu a cautat nimic, s-a intamplat pur si simplu. Si cred ca se poate intampla asa ceva.
Filip sper ca ai luat decizia buna pentru tine si pentru voi si iti doresc sa te vindeci cat mai repede.
14.03.2009, 19:04Bratu Monica
BUNA ZIUA
CHIAR DACA UNII DINTRE COMENTATORI TE-AU JUDECAT,EU TE INTELEG PERFECT,PT CA DIN FERICIRE,SAU DIN NEFERICIRE POVESTEA MEA SE ASEAMANA FOARTE MULT CU A TA
MA NUMESC MONICA,TRAIESC IN AFARA ROMANIEI DE MULTI ANI,AICI AM VENIT CU SOTUL SI CEI 2 COPII . IN URMA CU 4 ANI MI S-A INTAMPLAT EXACT CEIA CE TI S-A INTAMPLAT TIE,M-AM INDRAGOSTIT LA O VARSTA LA CARE NE GANDIM LA MULTE LUCRURI CA DE EX VIITORUL COPIILOR NOSTRI SI NU LA DRAGOSTE PT CA EDUCATIA PRIMITA IN ROMANIA ISI PUNE APASAT AMPRENTA ASUPRA NOASTRA.DECI EU NU AM AVUT PUTEREA SA MERG MAI DEPARTE DUPA CE SOTUL MEU A AFLAT ADEVARUL,SI AM PREFERAT CALEA DIRECTA . NE-AM SEPARAT. CHIAR DACA ERAM CONSTIENTA CA-MI VA FI FOARTE GREU DEOARECE LASAM IN URMA 20 ANI DE CASNICIE SI DISTRUGEAM SUFLETELE COPIILOR MEI NU AM PUTUT CONTINUA DRUMUL VIETII ALATURI DE SOTUL MEU
STIAM CA ODATA INTRATA INFIDELITATEA SI NEINCREDEREA NU SE MAI POATE FACE MARE LUCRU,SI MAI MULT DE ATAT EL ERA GELOS FARA CA EU SA-I FI DAT NICIODATA MOTIVE
ACUM SUNT CASATORITA CU CEL CE M-A FACUT SA TRAIESC CLIPE DE NEUITAT,SI SPER SA FIE ASA TOT RESTUL VIETII MELE COPII AU INTELES SITUATIA,SI AU LOCUIT CU NOI DIN PRIMUL MOMENT,CHIAR DACA SUNT CONSTIENTA CA DUREREA INCA ESTE PREZENTA IN SUFLETELE LOR,CA SI IN AL MEU DE FAPT
SUNT FERICITA ,MAI MULT DECAT AS FI INDRAZNIT SA SPER VREODATA,INSA AM O CICATRICE MARE PE DINAUNTRU CARE ,CRED EU MA VA MACINA TOT RESTUL VIETII MELE
UN SENTIMENT DE VINOVATIE PT FAPTUL CA AM INSELAT UN SUFLET CARUIA II JURASEM CREDINTA VESNICA,DAR PROBABIL CA VOI INVATA SA TRAIESC CU ACEST SENTIMENT SI CU FAPTUL CA STIU CA DACA AS FI FOST FERICITA IN CASNICIA MEA,NICIODATA NU AS FI FACUT ASTA
ASA CA TE INTELEG PERFECT,INSA POATE VEI RADE DAR TE FELICIT PT FAPTUL CA AI RAMAS ALATURI DE FAM TA,SI VA VENI O ZI CAND SI TU O VEI FACE PT CA VEI VEDEA RANILE TI SE VOR INCHIDE CU TIMPUL SI TU ITI VEI GASI LINISTEA ALATURI DE SOTIA TA
EU DE FAPT SFATUIESC PE TOTI CEI CARE AU PROBLEME IN CASNICIE,SA INCERCE SA COMUNICE CU PARTENERUL SI SA FACA TOT CE ESTE POSIBIL SA SALVEZE RELATIA LOR DAR BINEINTELES DACA SE MAI POATE SAVA CEVA
VA SALUT PE TOTI MONICA
AM INSELAT SI ABANDONAT PE CEL CARUIA I-AM JURAT CREDINTA VESNICA,INSA NU POT SPUNE CA REGRET NIMIC DIN CE-AM FACUTPROBABIL VOI INVATA SA TRAIESC CU ACEST SENTIMENT
15.03.2009, 17:28Maya Ionescu
Am senzatia ca cei care sunt atat de critici fata de povestea de mai sus nu au inteles mesajul...si nici nu au trait niciodata o iubire de o asemenea intensitate. Nu sustin adulterul, dar in acelasi timp nu pot sa nu ma gandesc ca a fost nevoie de curaj, nebunie si multa pasiune pt a se arunca in asa ceva...Tocmai pentru ca a fost atat de intensa nu putea sa dureze, dar faptul ca au trait-o nu poate sa le-o ia nimeni. Cate casatorii anoste, care nu pastreaza nimic din pasiunea care i-a adus impreuna, sunt intr-adevar dominate de fidelitate? Sa fie asta suprema implinire? Nu cred. Uneori ai nevoie de o experienta la limita, sa vezi fundul abisului, ca sa poti intelege cat de departe esti dispus sa mergi...si chiar sa pretuiesti mai mult ceea ce ai. Le-am inteles decizia rationala, probabil nici nu exista alta cale, dar nu le reprosez nimic din ceea ce au trait. In fond, casnicia e parte din viata, o aventura cu bune si rele, cu vrajitoare si printi pe cal alb...ce sens are sa iti mortifici sentimentele, sa pretinzi la nesfarsit ca nu exista?E adevarat ca poti gresi, ca poti rani, dar macar traiesti! Faptul ca eviti sa iti asumi sentimentele poate sa fie o greseala la fel de mare! Are Caragiale o nuvela excelenta, povestea a doua cupluri dintr-un orasel de provinicie. Cei patru, erau prieteni si vecini, si de o viata stiau ca sotia unuia si sotul celeilalte se iubeau enorm. Dar, niciodata, nu au facut nici un gest care ar putea sa pateze sacralitatea casniciilor lor si sa raneasca sentimentele partenerilor. Dupa o viata de chin, au murit si au ajuns in fata lui D-zeu, asteptandu-se sa fie rasplatiti pt castitatea si lupta perpetuua cu ei insisi si sentimentele lor. Dar D-zeu, si aici intervine marea arta a lui Caragiale, ii priveste nemultumit si le reproseaza ca si-au irosit viata si timpul dat de el, ca si-au ucis sentimentele si practic, nu au reusit niciodata sa fie fericiti. Le-a explicat ca asta ar fi fost marea Lui dorinta... Asa ca ii trimite in Iad. Nuvela asta, oricat de geniala, nu poate fi luata ca principiu de viata, dar are un sambure de intelepciune. Uneori a-ti anula sansa de a fi fericit nu te face sfant...Iar greselile, pt care platesti, au si ele sensul lor, atata vreme cat poti vedea dincolo de sentimente, valoarea experientei si faptul ca te fac mai intelegator cu firea omeneasca. Greu de acceptat pt unii, dar in fond astia suntem...nici sfiniti, nici perfecti, dar atata vreme cat avem capacitatea de a iubi cu atata intensitate, pe deplin oameni.
16.03.2009, 18:01G E
E trist sa constat ca adulterul e ridicat la rang de…poveste minunata de iubire!
Ma intreb daca sunt cumva eu cu susul in jos, sau lumea in care traim se indeparteaza tot mai mult de firesc, de bunul simt, de respectul fata de cel de langa noi si de moralitate, ajungand sa aiba niste valori cu totul rasturnate cu care sa se si mandreasca pe deasupra? Mi s-a parut o gluma de prost gust cand odata, un barbat insurat care straduindu-se ca avansurile sale sa aiba succes mi-a zis ca este “la moda� un astfel de tip de relatie, asa ca l-am pus la punct replicandu-i ca prefer sa fiu in afara tendintelor moderne la acest capitol, fara sa cred insa ca avea dreptate cu ideea lui despre moda...Citind insa si replicile la acest articol constat ca este mare procentul celor care apreciaza ca fiind una pozitiva escapada autorului, asa ca probabil barbatul de care am amintit avea dreptate, tradarea si inselaciunea ascunse sub paravanul convenabil al iubirii fulgeratoare si pasionale, sunt sentimente...la moda, iar eu sunt demult depasita la acest capitol.
Oricum as da-o, nu reusesc sa inteleg ce fel de iubire adevarata este aceea care face rau altor oameni? Si daca e o iubire adevarata de ce nu poate fi cinstita si curata de la bun inceput? Nu pricep cum poate fi numit iubire un sentiment de placere profunda care se bazeaza pe nefericirea altora, desi ma straduiesc sa inteleg si am destula empatie in general...Nu vreau sa judec pe nimeni, nu sunt si nu voi fi niciodata perfecta si stiu ca il necajesc adeseori pe Cel de Sus cu ratacirile mele, cu totii gresim mai mult sau mai putin, doar ca sentimentul avut la citirea acestui articol este unul de durere acuta ce m-a infiorat si intristat si nu am putut sa tac... Imi vin in minte niste cuvinte ale Parintelui Arsenie Papacioc despre casatorie: “Scopul suprem al casniciei e stimularea permanenta reciproca pentru mantuire...va sa zica, aceasta unitate de iubire, de dragoste, de inima, care este in familie, asta pune in om puterea de a crea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci, casatoria inseamna o dorinta si o educatie spre mantuire, avand element sigur iubirea. Dar daca te gandesti numai la placeri, astea se consuma si iubirea inceteaza, pentru ca se vestejeste, pentru omul care nu e crestin�. Macar in Postul Sfintelor Pasti ar trebui sa luam aminte la aceste vorbe intelepte. Doamne ajuta!
16.03.2009, 18:10C Dan
Eu am avut parerea de mai sus prin prisma experientei de viata, a mea si a altora, precum si a sistemului de valori dobandit. Prea multe persoane am vazut in jur cu traume (profunde) legate de "povestile out-door" ale tatilor, sotilor, sotiilor, samd. De ce nu se pune nimeni in pielea acelei biete sotii, care dupa 2-3 decenii de trait langa sotul ei, afla din niste sms-uri cat de importanta e in viata acestuia? O poveste frumoasa de iubire nu se poate cladi pe suferinta altora, a copiilor (daca aflau si ei), a sotiei, a celor de langa tine. Frumos si corect este sa ai curajul sa recunosti ce ti se intampla si ce doresti. Este singurul lucru care m-a deranjat.
23.04.2009, 16:28Dana Tataru
Frumoasa poveste,si eu scriu povesti la fel de frumoase,visati frumos si aveti o imaginatie de invidiat.Nimeni din cei care au comentat mai sus nu s-au gandit ca totul ar putea fi o pura si frumoasa inventie?Cu mult drag,si sa nu-mi purtati ranchiuna,Dana.
21.05.2009, 14:40Elena A
Povestea dumneavoastra m-a incredintat, inca o data, de uimitoarea putere a dragostei.Va doresc sa treceti peste toate suferintele si sa va bucurati, alaturi de familie, de o viata insorita...Cum e ziua de azi.Sa va ajute Dumnezeu!
29.08.2009, 18:25Alecsandru S
...de care nu duc lipsa mare parte dintre cei ce au comentat anterior."Filip" al nostru isi incepe "spovedania" cu sublinierea numelor si date ca fiind fictive, dar se gasesc oarece intelepti sa faca pe restul cititorilor acestui articol niste orbi spiritualisti morali. :P In sfarsitul "spovedaniei", mi-am pus si eu intrebarea fireasca, daca nu cumva s-a bagat in seama `nea Filip sa fie apreciat, dar nici nu las posibilitatea ca evenimentele descrise mai sus sa fie totusi autentice.Si daca sunt,...ele insumeaza o imaturitate hedonica.Bla-bla-bla, cica, "nu judeca !",...Pai !?, atunci la ce naiba mai am judecata daca mi se interzice sa fac uz de ea ???, orice ar fi, in oricare concurs de imprejurari.Pare ca notiunea de-a iubi este una subiectiva, cum se arata si aici in randurile dramei sufletesti (si ma refer strict la sotia tradata), este dupa pofta inimii.Cemai tura vura,...este atat o iubire de-a iubi (ce-i care poftesc sa faca fericiti pe ceilalti si daruiesc totul, egoismul ramanand in note minime, imperceptibil), si iubirea de sine (hedonismul, ce calca pe sufletele altora, sa fie el implinit).Daca `nea Filip isi iubea sincer sotia, si ar fi fost multumit de tot ce i-ar fi daruit aceasta, matur, si cu raspundere, din respect pentru ce avea deja acasa, preventiv ar fi pus in vedere tinerei "Ana" sa nu indrazneasca a ispiti (atunci cand s-a observat acest lucru).Daca s-a mers pe ideea ca poate si femeia lui de acasa l-o fi inselat candva, ori, daca s-a plecat de la premisa ca omu` are doar o viata, ca are o varsta si acusi "n-o sa mai poata", si ca sunt rare oportunitatiile, atunci,...raman la aceasi imaturitate hedonica.Concluzia mea finala este ca, cel ce cedeaza unei astfel de ispite, la orice varsta, nu stie sa iubeasca.Iubirea niciodata n-ar putea rani pe cei carora le este inchinata.Iubirea este ordonata, calda, impletita-n respect si incredere, si mereu isi cauta dovada nazuintelor launtrice in lumea exterioara.Cazul de fata este, ca multe altele, o involutie sufleteasca.