"Varsta a III-a = sfarsitul vietii?"

* Alte marturisiri *

"Nu exista fericire inafara de Dumnezeu"

Stimata Doamna,
Citesc de cand a luat fiinta Asul de inima si marturisesc ca la inceput am privit aceasta rubrica cu suspiciune. Mai intai, din teama ca oamenii ar putea scrie orice, de dragul publicitatii, iar apoi, intrucat nu am crezut ca cineva poate dispune de asemenea resurse sufletesti pentru a se putea implica efectiv si afectiv in probleme ce s-au dovedit de atatea ori delicate...
Sunt un martor obiectiv si, in general, retinut cu laudele. Dar sa stiti ca raspunsurile pline de intelepciune si bun simt venite de la cititori, si mai ales de la psihologi ma emotioneaza profund, de fiecare data cand le citesc, si acum m-am convins ca astfel de cuvinte nu pot izvori decat dintr-un suflet cu totul aparte.
Am stat de multe ori in cumpana daca sa va scriu sau nu, pentru ca, din nefericire, cuvintele limiteaza atat de mult simtirea, pana la a o mutila, dar astfel de initiative trebuie incurajate pentru ca ceea ce faceti pentru cei in suferinta este un dar nepretuit si de neinlocuit.
Eu sunt unul din putinii oameni fericiti. Putinii pentru ca, cu mahnire o spun, cei mai multi oameni trec pe langa fericire fara a o sti recunoaste si din aceasta nepricepere de a si-o apropia ajung pana la urma sa ii nege chiar existenta. Dar fericirea exista chiar aici, printre noi, dar numai ca ea nu arata asa cum probabil si-o imagineaza unii, sclipitoare si galagioasa, nu, fericirea e pura si simpla si desavarsit de calma.
Mi-am inceput si eu tineretea ca orice adolescent, cu dorinta apriga de iubire, petreceri, voie buna. Am vrut si eu, ca si altii, sa am totul dintr-o data. Dar mereu, fericirea pe care incercam sa mi-o cladesc cu propriile puteri s-a naruit ca un castel de carti. Am fost inselata si dispretuita, invidiata si urata, pe alocuri dorita si chiar iubita, si n-am priceput nimic. "De ce eu?", ma intrebam din ce in ce mai disperata.
Anii buni din tineretea mea (acum am 50 de ani) s-au irosit in esecuri si suferinte cumplite.
Pana intr-o zi cand, cu sufletul plin de rani si deceptii, cu aripile frante si elanul retezat, am spus: "Fericirea nu exista". De-atunci am incetat sa mai caut si sa mai sper. M-am retras in sufletul meu, printre cartile mele dragi si am incercat sa imi construiesc o lume interioara, numai a mea. Asa m-am linistit complet si am inteles ca nimic nu trebuie cladit pe efemer. Si apoi, cand sufletul mi s-a limpezit am primit, fara sa cer si fara sa stiu, revelatia... A fost un miracol sublim faptul ca eu, crescuta in cea mai compacta educatie atee, am putut sa ma deschid inaintea Cuvantului. Inaintea lui Dumnezeu.
Din acel moment totul, dar absolut totul s-a schimbat. Am inceput sa simt, sa traiesc cu adevarat, iar faptul ca m-am casatorit si am doi copii nu e decat una din minunatele consecinte. Fericirea de care vorbeam la inceput e acea stare de extaz si recunostinta care umple ochii de lacrimi, e multumirea deplina si calma ca nu-ti irosesti viata si ca ai invatat ce trebuie din lectiile ei uneori atat de dure.
Dar adevarul cel mai important e ca nu exista fericire in afara de Dumnezeu. Fara El, totul e efemer si himeric. Si nu v-as fi scris astazi, stimata Doamna, daca n-as fi inteles ca stiti acest lucru.
Va multumesc pentru ceea ce faceti, pentru ca imi amintesc cat de mult mi-a lipsit un cuvant plin de intelegere in clipele de crancena durere. Si sunt convinsa ca daca atunci ar fi existat cineva ca dumneavoastra, nu as fi ajuns sa ridic mana asupra mea. De cata suferinta m-ati fi putut scuti si cate sperante ar fi renascut... Si in felul acesta le raspund si doamnelor de varsta a treia, care isi considera viata incheiata sau, dimpotriva, asteapta prea mult de la ea. Incredeti-va destinul lui Dumnezeu. Rugati-l sa hotarasca in numele dvs. si o va face. Dumnezeu ne iubeste si vrea sa fim fericiti.
MARTA

"Nu mi-e teama de batranete"

Am avut parte de multa fericire in viata mea si am invatat ca exista o fericire anume pentru fiecare varsta. In anii acestia care incep sa fie tarzii, eu am descoperit bucuria duhovniceasca, fericirea de a fi aproape de Dumnezeu, in tot ce fac. E atat de diferita de celelalte, incat, dupa ce o descoperi, iti este de ajuns. Unui necredincios i-ar veni greu sa creada ce nemaipomenita incarcatura aduce cu sine aceasta fericire, ce usor iti poti simti sufletul, ce usoara ti-e inima cand stii ca te afli in grija cuiva, in orice clipa. In momentul acesta, pentru mine nu exista fericire mai mare. Stiu ca toate celelalte, grija zilei de maine, sanatatea mea, chiar singuratatea sunt in mainile altcuiva, care ne rasplateste pe fiecare dupa credinta pe care i-o aratam. Cu Dumnezeu in suflet, nu mi-e teama de batranete. Nu vreau nimic mai mult decat am. Degeaba ai de toate daca sufletul tau prea zbuciumat te impiedica sa te bucuri de ele. In ce ma priveste, ma multumesc cu mai putin, stiind ca daca n-am case si bani in cont, am in schimb o liniste pe care nu mi-o poate lua nimeni, si ca atunci cand ma uit in oglinda, nu vad un chip obosit, ascuns sub valuri scumpe, ci doi ochi senini, plini de fericire.
IOANA