O vizită cu "efecte"
Vizita la Bucureşti a lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, desfăşurată joi, 1 martie a.c., a fost încă un prilej pentru liderii PSD-ALDE de a-şi etala măiestria în dublu-limbaj, ca să utilizăm formula lui Orwell din "1984".
Citeste tot articolul
Săptămâna 16-22 martie
Luna plină din Peşti ne colorează viaţa cu emoţii delicate, fantezie şi compasiune, sâmbătă. Seara însă, suntem cuprinşi de o energie de Berbec şi dorim să întreprindem ceva aventuros. Totuşi, efortul fizic exagerat nu ne face bine. Nici tunsul nu iese grozav acum, iar dacă ne apucăm de gătit sau de bricolat există riscul să ne alegem cu vreo arsură ori să ne tăiem. Tot sâmbătă, Marte intră în Capricorn, zodie în care îşi face cel mai bine treaba - se cheamă că este "în exaltare".
Citeste tot articolul
Un pic de normalitate
Când eşti şef mare de partid şi candidat la o funcţie importantă în stat sau în administraţia publică, iar procurorii deschid un dosar de urmărire penală pe numele tău, normal este să faci un pas în spate, să te retragi din cursa electorală în care erai implicat, să nu te mai agăţi de funcţiile pe care le ai şi să te pui la dispoziţia organelor de urmărire penală.
Citeste tot articolul
ANCHETĂ "FORMULA AS" - "Să oprim legile care vor să mutileze ultimele bucăţi de Rai din România"
Recent, senatul României, prin membrii săi din PSD, ALDE şi UDMR, au mai sporit cu o lege decapitarea pădurilor: permisiunea realizării de lucrări de utilitate publică în arii protejate şi păduri virgine! Legea a mers mai departe, la Camera Deputaţilor, unde ar putea să primească un vot final. Despre această nouă măsură ticăloasă, le-am cerut părerea unor specialişti în probleme de mediu.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru LIVIU - Bucureşti, F. AS nr. 1300 - "Soţia mea are carcinom bazocelular"
"Dintre diversele tipuri de cancer cutanat, carcinomul bazocelular şi cel spinocelular reprezintă, din fericire, formele cu cel mai redus grad de malignitate, factorul de risc principal fiind radiaţia ultravioletă, fie naturală/actinică, fie artificială (aparate de bronzat). În general, carcinomul bazocelular se prezintă sub aspectul unui nodul tumoral sau placă infiltrată ori ulcerată, care prezintă la periferie un chenar format din "perle epiteliomatoase"."
Citeste tot articolul
"În cazul meu, untura de bursuc a făcut minuni"
"Stimată redacţie, Vă rog să publicaţi această scrisoare de mulţumire la rubrica dvs. dedicată experienţelor împărtăşite, pentru a da şi altor oameni speranţa că există ceva ce îi poate ajuta - speranţă care a încolţit şi în sufletul meu, când am aflat pentru prima dată de untura de bursuc "Sustamed" şi derivatele ei. Menţionez că de la o vârstă fragedă am început să adun un "buchet" deloc frumos de afecţiuni care m-au speriat şi m-au derutat atât de tare, încât am experimentat şi depresia."
Citeste tot articolul
Din reţetele domnului farmacist Bobaru: Piciorul-lupului (Lycopus europaeus)
Piciorul-lupului este o plantă erbacee care creşte în vetre, preferând zonele umede din apropierea râurilor, a mlaştinilor, pe marginea şanţurilor. Are tulpina înaltă de până la un metru, în patru muchii, dreaptă, spongioasă, goală la interior, puţin ramificată la bază. În dreptul nodurilor de pe tulpină cresc frunzele puternic crestate pe margini. Florile au petale albe cu mici puncte roşii, fiind aşezate sub formă de buchet la baza frunzelor.
Citeste tot articolul
Zgomotele care ne terorizează viaţa - TINITUS
Zgomotele permanente din urechi pot face viaţa un iad. Milioane de oameni se luptă zi de zi cu această tulburare acustică. Aflaţi cum pot fi ajutaţi pacienţii cu tinitus acut, care sunt posibilele lui cauze şi cum poate fi el estompat printr-un antrenament specific.
Citeste tot articolul
Bolile cronice şi tratamentul lor naturist (2)
Deşi noi depunem în prezent mai puţin efort fizic decât acum 100 de ani, totuşi, artrozele sunt mai frecvente. Rolul decisiv îl joacă alimentaţia nesănătoasă, supragreutatea şi sedentarismul. În categoria de vârstă a celor trecuţi de 60 de ani, sunt afectaţi jumătate din femei şi o treime din bărbaţi. Artroza debutează cu inflamarea şi uzura cartilajului articular, durerile cronice urmând să apară mulţi ani mai târziu.
Citeste tot articolul
Dr. SORINA SOESCU - "I-am promis fiicei mele că nu-i voi mai face niciodată injecţie, şi am reuşit să mă ţin de cuvânt"
"Nu "homeopatia" - ci înţelegerea şi respectarea legilor naturii, ale legilor biologicului - reprezintă cea mai bună prevenţie. Homeopatia este doar una dintre terapiile care foloseşte şi respectă legi ale Naturii. Pe Pământul extraordinar pe care trăim, Natura din care facem şi noi parte, alături de plante şi celelalte vieţuitoare - are legile sale clare, bine definite, pe care deja omul le cunoaşte, după mii de ani de "joacă" cu ele (şi mai ales, de încălcare a lor)."
Citeste tot articolul
Soluţii naturale pentru unghii frumoase
Aspectul unghiilor este important pentru frumuseţea mâinilor şi pentru întreaga ţinută. Câteva recomandări şi remedii naturale vă pot ajuta să aveţi în scurt timp unghii perfecte, rezistente şi lucioase.
Citeste tot articolul
Dieta cu ciuperci
Regimul de pierdere în greutate bazat pe ciuperci este la ultima modă, în rândul vip-urilor americane. Katy Perry, Madonna şi multe alte frumuseţi jură că regimul cu ciuperci topeşte rapid kilogramele, iar pielea rămâne fermă şi întinsă. În ce constă "magia" anti-kilograme a ciupercilor?
Citeste tot articolul
Despre OŢET
Este bun oţetul? Adică este făcut din vin ori este "fabricat"? Ca să cunoaştem adevărul, punem din oţetul "bănuit" câteva linguri într-o farfurie de lut smălţuită. Înmuiem în el câteva bucăţi de hârtie albă sugativă. Punem farfuria pe cuptor cald şi-o lăsăm până se usucă hârtia. Dacă oţetul este făcut din falsuri, hârtia se va înnegri, altfel ea rămâne albă.
Citeste tot articolul
FORMULA AS ÎN MUNŢII CIBINULUI - Ultimii păstori din Jina
În noaptea de dinaintea plecării, satul Jina era scufundat într-o tăcere plină de nelinişte. Un freamăt stins, ca o ameninţare îndepărtată, răzbătea pe uliţele pustii. Dacă îţi apropiai faţa de ferestrele caselor, înţelegeai ce se întâmplă.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Despre Stalin şi Hitler s-au scris şi continuă să se scrie mulţime de cărţi, pe lângă filmele documentare peste care dai mereu zapând. Biografiile lui Hitler au fost mai consistente fiindcă istoricii au avut acces nelimitat la arhivele şi mărturiile despre "traseul" lui. În cazul lui Stalin, documentele arhivate şi memoriile colaboratorilor au fost cenzurate sau autocenzurate, Uniunea Sovietică nefiind dispusă să pună la dispoziţia cercetătorilor date complete despre cel ce a condus-o dictatorial între 1929 şi 1953.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Pe lângă alte competenţe - literare, sportive, lingvistice, editoriale - Radu Paraschivescu e şi un neobosit culegător de tâmpenii spuse sau scrise. Recolta anuală e atât de bogată, încât numărul colecţiilor sale de perle şi comportamente aberante comentate spiritual creşte mereu.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Mă bucur să vă recomand un roman a cărui lectură echivalează cu o drumeţie prin aerul curat al pădurilor alpine încă necolonizate de orăşeni. Faptul că anul trecut jurii exigente din Italia şi Franţa i-au dat Premiul Strega şi Médicis étranger, că într-un timp scurt a fost tradus în 20 de ţări e dovada că lumea mai ştie să aprecieze şi are nevoie de asemenea "detoxifieri" mentale.
Citeste tot articolul
Singurătate cu flori
E alb tare începutul acesta de martie. Ar fi trebuit să fie soare şi zile însorite, chiar dacă e vremea capricioaselor babe. Iar vânzătoarei de flori parcă-i e dor să vadă oamenii zâmbind, aşa, fără motiv. Să intre-n florărie luminoşi şi liniştiţi, fără încrâncenarea care îi stăpâneşte de-o vreme-ncoace. Împrăştie grăbită zăpada de pe trotuarul din faţa magazinului, fără să ridice ochii din pământ.
Citeste tot articolul
Rugul cu cărţi
Prima carte din biblioteca mea personală, de elevă în clasa a III-a, a fost Povestea vorbii de Anton Pann. Am primit-o în dar de la bunicul. Am citit-o şi răscitit-o până am făcut-o ferfeniţă. Am şi învăţat din ea unele proverbe şi anecdote, ca să pot da replica, atunci când întâlneam fapte şi lucruri nelalocul lor. Apoi au urmat o mulţime de volume pe care le primeam când se încheia anul şcolar şi, alături de diplomele de merit, plecam acasă cu braţele pline de cărţi.
Citeste tot articolul
Gri şi roz
Am auzit odată, la un post de radio, o definiţie foarte plastică şi realistă a vieţii: viaţa este gri cu picăţele roz. Prin urmare, mergând pe firul logicii, picăţelele roz sunt fericirea. Eu aş merge mai departe şi aş spune că fiecare om, aidoma unui pictor, poate să combine culorile, astfel încât să iasă cât mai multe picăţele roz pe pânza gri a vieţii.
Citeste tot articolul
File de istorie brăileană: Casa Faltis
O stradă lungă taie în două centrul vechi al Brăilei, iar de o parte şi de alta se deschid şi se întretaie străduţe vechi, cu case de odinioară, din mijlocul cărora se ridică semeţe turle de biserici. Strada principală se desface în două, ca să ocolească faimosul parc al oraşului, apoi coboară, abrupt, spre malurile Dunării.
Citeste tot articolul
O mare doamnă a cosmeticii româneşti - NELI PFEIFFER: "Într-o zi, cum stăteam cuminţică într-un colţ, mi-am zis: «Eu trebuie să fac meseria asta la superlativ!»"
"Ştii, Delia, mi-a zis o doamnă, odată: "Neli, când vin la tine parcă intru în copilărie. Toate mirosurile astea mă duc cu gândul la turta dulce din bucătăria bunicii". Eu nu am amintiri olfactive legate de miere, deşi o mâncam cu mare plăcere, dar ce mi-a plăcut mie întotdeauna pe lumea asta a fost frumosul. O floare frumoasă, un om frumos, o rochie care să pună în valoare trupul unei femei... "
Citeste tot articolul
Taine şi minuni la Schitul Darvari - De vorbă cu Părintele Stareţ GHELASIE IORGA
"Pe la 1800, aici era o mahala a oraşului, plină de bălţi, şi un teren liber. Familia Darvari, urmaşi ai boierilor Buzeşti, şi-au dorit, după rânduiala vremii, să facă o biserică de familie. Şi au făcut. La 1834, prima biserică a fost din lemn...
Citeste tot articolul
Vizită în regatul homeopatiei: BOIRON, o mare afacere de familie
"Medicamentul homeopatic s-a născut prin 1800, odată cu primul vaccin şi a fost, practic, primul medicament ştiinţific modern. Hahnemann, fondatorul homeopatiei, a avut o sclipire de geniu când a descoperit "legea similarităţilor", care exprimă paralela dintre toxicitatea unui medicament şi proprietăţile sale terapeutice, răul şi binele la un loc, la fel cum fiecare otravă este propriul ei antidot, dacă e utilizată în doze foarte mici. "
Citeste tot articolul
Aurul electronic
"În octombrie, 2008, un programator care a fost şi a rămas până astăzi anonim, autobotezat cu pseudonimul de Satoshi Nakamoto, a publicat pe site-ul metzdowd.com un mic articol intitulat "Bitcoin: un sistem de plată electronic de la egal la egal". Era în mijlocul marii crize economice provocate de sistemul bancar, iar oamenii începuseră să îşi piardă sentimentul esenţial, care ţine în viaţă tot sistemul financiar: încrederea."
Citeste tot articolul
NIKOS VERTIS - "Dragostea românilor mă onorează şi mă obligă"
Luna Martie ne aduce, pe aripi de muzică, un grec: Nikos Vertis. Îndrăgit de bucureşteni, el va susţine două concerte, care îi vor purta cu gândul la însorita Eladă. Muzica laïka are atât de mulţi fani români, încât Sala Palatului din Capitală s-ar fi dovedit pur şi simplu neîncăpătoare pentru o singură reprezentaţie. "Tot ce îmi doresc este ca muzica mea să atingă cât mai multe suflete şi să bucure cât mai mulţi oameni.
Citeste tot articolul