Dintre diversele tipuri de cancer cutanat, carcinomul bazocelular şi cel spinocelular reprezintă, din fericire, formele cu cel mai redus grad de malignitate, factorul de risc principal fiind radiaţia ultravioletă, fie naturală/actinică, fie artificială (aparate de bronzat). În general, carcinomul bazocelular se prezintă sub aspectul unui nodul tumoral sau placă infiltrată ori ulcerată, care prezintă la periferie un chenar format din "perle epiteliomatoase". Caracterizat de o creştere foarte lentă în timp a leziunii tumorale, acest tip de cancer cutanat nu are localizări la nivelul mucoaselor şi nu metastazează sau metastazează foarte rar. Totuşi, în absenţa controlului şi tratamentului medical alopat, există posibilitatea ca tumora să invadeze ţesuturile învecinate şi structurile subiacente, inclusiv nervii, oasele sau creierul. Desigur, există tratamente naturiste pentru diferite forme de cancer cutanat, inclusiv pentru forma care afectează celulele bazale din epiderm (carcinom bazocelular), dar, în opinia mea, prima opţiune terapeutică rămâne totuşi terapia standard, cea pe care dvs. doriţi să o evitaţi. Tratamentul convenţional depinde de mărimea tumorii, profunzimea şi localizarea ei şi include, de la caz la caz, curăţirea şi cauterizarea leziunii, îngheţarea (crioterapia), iradierea, excizia chirurgicală sau o serie de metode de excizie prin radere sub control microscopic - aşa-numita "chirurgie Mobs", care este o tehnică chirurgicală sub control microscopic, utilizată pentru cancerele cutanate mari, recurente şi dificil de tratat, cu aplicabilitate pentru ambele forme mai "blânde" de cancer cutanat (bazocelular şi spinocelular). Practic, tumora cutanată se îndepărtează, strat cu strat, până când nu mai rămân celule anormale. Mai mult, tehnica chirurgicală Mobs este utilizată pentru a îndepărta leziunea canceroasă fără a lua o cantitate excesivă din ţesuturile peritumorale (din jurul tumorii). Cu specificaţia că tehnica chirurgicală Mobs este forma de terapie care corespunde perfect cazului dvs., mai menţionez şi că majoritatea tratamentelor destinate cancerelor cutanate presupun utilizarea unui anestezic local şi pot fi făcute ambulator. Totodată, este bine să se ştie că, prin tratarea precoce (în stadiu incipient), carcinomul bazocelular are o rată de vindecare de peste 95%.
Tratamentul naturist intern, în cazul carcinomului bazocelular, include produse cu eficienţă terapeutică demonstrată clinic, precum Seleniul organic, Cartilajul de rechin, Drojdia de bere, Coenzima Q10, Resveratrolul, ciupercile antitumorale Ganoderma, Cordyceps, Agaricus etc., uleiurile care conţin acizi graşi mono şi polinesaturaţi (ex. uleiul de in), Zeolithul. Acesta din urmă şi-a dovedit eficienţa în mai multe forme de cancer al pielii - carcinomul cu celule bazale, carcinomul cu celule scuamoase, melanomul etc. Extern, se utilizează o combinaţie obţinută din tincturi de Mărul-lupului, Propolis şi Tătăneasă, care se aplică sub formă de cataplasme (60-90 de minute) pe zona leziunii tumorale. Pentru informaţii suplimentare, contactaţi-mă telefonic! Să auzim numai de bine!
Centrul de Medicină Integrativă "SECOM(R)" Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, e-mail: consultanta@secom.ro, www.secom.ro
"Mama are cancer pulmonar stadiul III A"
(Răspuns pentru ANGELA, F. AS nr. 1295)
Diagnosticul de cancer afectează profund toate aspectele vieţii bolnavului şi ale familiei acestuia. Tratamentele alopate antitumorale recomandate includ chirurgia, chimioterapia, radioterapia, terapiile moleculare. Din păcate, sub impactul stresului emoţional, unii bolnavi apelează la "tratamente miraculoase" care au "vindecat orice tip de cancer" şi pe care le administrează pe criterii neştiinţifice. Cancerul este o boală individuală, complexă, care, indiferent de localizare, afectează toate sistemele organismului. De aceea, este nevoie de îndrumarea unui specialist care să ştie să aleagă cele mai eficiente produse naturale pe baza cazului concret al fiecărui pacient. În Centrul de Medicină Integrativă SECOM(R), recomandările privind folosirea produselor naturale se bazează pe analiza holistică a fiecărei persoane, nu doar pe diagnostic şi pe simptome.
Pentru o îngrijire optimă, centrată pe pacient, aplicăm principiul medicinei integrative, care se bazează pe asocierea eficientă şi sigură a tratamentelor naturale cu cele alopate. Acest obiectiv se poate realiza numai dacă specialistul în fitoterapie cunoaşte atât efectele benefice, cât şi posibilele interacţiuni ale fiecărui produs natural recomandat cu medicamentele folosite de bolnav.
Alimentaţia nesănătoasă poate fi un factor de risc pentru apariţia cancerului, dar el are cauze multiple şi complexe, de aceea este mult prea simplist să credem că un regim alimentar foarte restrictiv va corecta, de exemplu, mutaţiile genetice care duc la transformarea celulelor sănătoase în celule canceroase. Totuşi, este necesară menţinerea unui echilibru alimentar şi evitarea regimurilor drastice care slăbesc organismul.
În Centrul de Medicină Integrativă Secom(R) bolnavii (şi nu numai) pot beneficia de consilierea unui specialist în nutriţie. Scopul nostru principal este de a oferi programe de nutriţie personalizate, care asigură energia şi substanţele nutritive necesare menţinerii calităţii vieţii şi îmbunătăţirii procesului de vindecare. Produsele naturale folosite în Centrul de Medicină Integrativă Secom(R) conţin dozele optime de substanţe active standardizate, sunt extrem de bine verificate, decontaminate, purificate şi realizate pe baza unor tehnologii avansate, ceea ce le conferă eficienţă şi siguranţă maximă. Monitorizarea periodică a evoluţiei bolii, calitatea excepţională a produselor Secom(R) (peste 300 tipuri), care conţin extracte inovatoare din plante, sunt factorii esenţiali pentru obţinerea unor rezultate favorabile. Cancerul poate fi transformat, totuşi, într-o boală cronică, aşa cum o dovedesc miile de bolnavi care supravieţuiesc acestei afecţiuni.
"Tata are dureri mari cauzate de gută"
(Răspuns pentru CORINA - jud. Bistriţa, F. AS nr. 1302)
Guta este o afecţiune cu cauză metabolică, determinată de creşterea acidului uric în sânge. Aceşti uraţi cresc în primul rând din cauze exogene (alimentaţie). Alimentele ce conţin uraţi în exces pot fi atât de natură animală (organele şi carnea de animal tânăr, fructele de mare etc.), cât şi de origine vegetală (spanacul, urzica, sparanghelul, ciupercile), dar şi alcoolul (în special berea). O altă cauză care duce la creşterea acidului uric în sânge o constituie bolile care acidifică sângele, precum diabetul zaharat, hiper-paratiroidismul, sau boli precum psoriazis, policitemia vera, boli oncologice. Evoluţia se produce în mai multe etape, iar manifestările clinice apar de obicei în etapele a doua şi a treia. Când depunerile au loc la nivelul articulaţiilor, având afinitate la cartilaj, se formează tofii gutoşi, nişte formaţiuni extrem de dureroase. Depunerile renale, la rândul lor, sunt cele mai periculoase, deoarece pot determina litiază urică şi nefropatii.
Ce este de făcut? În primul rând, trebuie identificată cauza. Dacă este vorba de o cauză exogenă, este bine de corectat dieta şi de identificat dacă există şi o altă patologie metabolică. Este absolut necesar să se introducă o dietă alcalină, pentru a menţine nivelul de acid uric solubil în sânge. Un alt tratament ce ajută foarte mult este cel anti-inflamator. Pentru a nu fi nevoit să apelezi foarte des la AINS (anti-inflamatoare nesteroidiene), este bine să foloseşti antiinflamatoare naturale, precum: extract de salcie, boswellia, bromelia, AGNS, quercitina, acid Alfa-lipoic, catechine şi suc de coacăze negre. Unele dintre aceste remedii, împreună cu vitamina C, au rol şi de scădere a hiper-uricemiei, pe lângă rolul antiinflamator. Un alt obiectiv important este acela de a combate patologia declanşatoare sau pe cea însoţitoare cum ar fi: psoriazisul, diabetul zaharat, hepatopatia sau boala oncologică. Fiecare pacient este un caz aparte. De aceea, cele mai bune rezultate sunt obţinute cu terapiile personalizate. Vă doresc multă sănătate!