"Nevoia mea de învăţare este uriaşă"
- Doamnă Sorina Soescu, sunteţi medic primar Sănătate publică şi management sanitar, dar şi medic homeopat. Aveţi competenţe în api-fitoterapie, acupunctură şi studii de psihologie medicală. Când aţi avut timp pentru toate acestea, dar mai ales energie?
- Universul şi sinele meu interior m-au călăuzit continuu în drumul formării profesionale. Pentru că la început nu ştiam exact ce vreau şi la ce sunt bună, am făcut multe alegeri "cu mintea", dar de fiecare dată, inima mea a intervenit şi mi-a corectat alegerile. Am învăţat acest lucru din fiecare drum explorat, aşa cum a fost cariera în sănătate publică şi management (în care mi-am educat temeinic abilităţile de educator), sau Cursul de psihologie pentru medici, de doi ani, predat de specialişti din Olanda, în care am învăţat multe despre mine şi blocajele mele interioare. Am dorit să înţeleg cum se păstrează sănătatea, dar şi cum se poate evita boala, sau măcar cum se poate alina suferinţa fizică a unui pacient. Şi pentru că fiecare drum îmi oferea doar o parte din răspuns, am explorat alte şi alte cărări, păstrând din cele străbătute doar ceea ce am considerat că-mi este util şi practic în ceea ce fac zilnic. Nevoia mea de cunoaştere, de înţelegere şi învăţare este uriaşă. Astfel, cu cât parcurg mai multe drumuri, cu atât realizez cât de puţine ştiu, cât de puţin timp am la dispoziţie. Am exersat ani de zile folosirea eficientă a timpului, de aceea nu am televizor, nu accept socializări inutile, nu pierd timp în bucătărie, fac gospodărie cu maximă eficienţă etc. Eficienţa şi eficacitatea în viaţa de zi cu zi au reprezentat cele mai importante însuşiri educate în cariera mea. Iar energia - este în fiecare dintre noi. Se cheamă "Iubire" şi se cheamă "Divinul interior", în practica zilnică. Suntem cu toţii flăcări de iubire şi cunoaştere şi am venit pe pământ să experimentăm şi să evoluăm. Când ne amintim cu adevărat cine suntem, Pământul şi Natura îşi revarsă darurile către noi.
- Ştiu că aţi urmat o mulţime de studii în management sanitar, în Boston - SUA, Elveţia, Germania, Cracovia (Polonia). Spuneţi-ne ce v-a determinat să vă întoarceţi mereu şi să practicaţi medicina în România?
- La începuturile studiilor mele, am cochetat mental cu ideea rămânerii într-una din ţările vizitate (în Anglia, Germania, Elveţia, Statele Unite sau chiar în India). Dar niciodată, în toate vizitele şi călătoriile mele, nu am găsit un loc în care să mă simt "acasă". Mi-a plăcut peste tot pe unde am fost, am vizitat locuri interesante, am cunoscut oameni extraordinari, am avut experienţe minunate, dar după ce trecea valul energiei, simţeam nevoia să vin acasă. Pentru mine acasă este la Constanţa, pe malul mării, pe plaja nisipoasă şi respirând briza sărată. Deşi am stat pe multe plaje, la ocean, la mare sau la marginea lacurilor, acasă va fi întotdeauna malul Mării Negre şi sentimentul de apartenenţă pe care l-am simţit întotdeauna când coboram din tren sau din autocar, la gara din Constanţa, trăgând adânc în piept mirosul de aer sărat. Acasă a fost dintotdeauna aerul de Constanţa.
- În ultimii 15 ani de activitate v-aţi dedicat homeopatiei. Aş vrea să ne spuneţi cum a început această pasiune a dumneavoastră, dacă o pot numi aşa?
- Am căutat mereu variante alternative ale terapiei clasice medicale. Ca studentă la medicină, îmi doream mult să fac chirurgie-urologie, am avut o scurtă bursă în Germania, la un spital de urologie din Rostock, unde am participat la operaţii de transplant renal şi la multe alte intervenţii chirurgicale. Am cochetat câţiva ani cu ideea de chirurgie, petrecând în anul de stagiu mult timp la urologie, făcând gărzi şi implicându-mă cu pasiune în formarea în chirurgie. Dar am fost efectiv impresionată de suferinţa oamenilor şi de rezultatele nesatisfăcătoare legate de intervenţiile chirurgicale. Ulterior, bolile unor persoane foarte apropiate şi dragi din familie, care au evoluat grav - fără ca medicii să poată interveni în vreun fel - m-au determinat să caut şi iar să caut alte opţiuni. Mai ales problemele de sănătate ale fetiţei mele m-au determinat să studiez şi să aprofundez medicina "cu bobiţe dulci" (cum îi spuneam mângâietor homeopatiei). I-am promis fiicei mele că nu-i voi mai face niciodată o injecţie şi am reuşit să mă ţin de promisiune!
"Cea mai importantă realizare profesională a fost regăsirea de sine"
- După atâţia ani de practică medicală şi o mulţime de realizări profesionale, care vă este cea mai aproape de suflet?
- Cea mai importantă realizare personală a acestei perioade a fost regăsirea de sine, împăcarea mea interioară cu mine însămi. Am realizat, pe măsura aprofundării studiilor şi cunoaşterii - că, cu cât aflu mai multe, cu atât ştiu mai puţine. Şi că adevărul pe care îl tot caut este ceva extrem de simplu, la care oricine poate avea acces, fără să fie nevoie de zeci de ani de şcoală sau de biblioteci întregi de parcurs.
- Aţi afirmat că homeopatia este cea mai bună metodă de prevenţie. Se poate să ne explicaţi acest principiu?
- În prezent, mi-am corectat puţin afirmaţia. Nu "homeopatia" - ci înţelegerea şi respectarea legilor naturii, ale legilor biologicului - reprezintă cea mai bună prevenţie. Homeopatia este doar una dintre terapiile care foloseşte şi respectă legi ale Naturii. Pe Pământul extraordinar pe care trăim, Natura din care facem şi noi parte, alături de plante şi celelalte vieţuitoare - are legile sale clare, bine definite, pe care deja omul le cunoaşte, după mii de ani de "joacă" cu ele (şi mai ales, de încălcare a lor). Am descoperit că respectarea acestor legi biologice înseamnă menţinerea corpului în stare bună, şi implicit, folosirea mai eficientă a energiei acestui corp. Consumul alimentelor sănătoase pentru corpul omenesc, odihna, respectarea ritmurilor zilnice şi sezoniere, respectul pentru toate fiinţele Naturii, pentru plante şi vieţuitoare, practica zilnică a iubirii şi respectului de Sine şi folosirea la nevoie, în caz de dezechilibre, de terapii blânde de reechilibrare - reprezintă cele mai importante măsuri preventive de "bun simţ" pe care orice persoană le poate aplica cu uşurinţă în propria viaţă.
"În special, femeile din România au energii speciale"
- Consideraţi că omul zilelor noastre are cultura menţinerii stării de bine, a sănătăţii? A prevenţiei?
- Oamenii din zonele rurale, care trăiesc încă în legătură directă cu Pământul - au această "cultură" a menţinerii stării de bine. Aceşti oameni sunt acordaţi în ritmurile biologice ale Naturii şi reuşesc să-şi menţină sănătatea fizică, emoţională şi mentală, în stare de bine, cât mai mult timp. Oamenii din oraşe, care trăiesc în închisorile de beton numite blocuri, nu mai sunt de mult acordaţi la "natural". Sunt oameni care au pierdut legătura cu intuiţia interioară, care au nevoie să li se spună ce şi când să mănânce (ca şi cum propriul corp nu ar avea instincte şi nevoi bine definite), să li se explice cum să trăiască. Oamenii sunt fiinţe inteligente. Românii sunt deosebit de inteligenţi. Doar au uitat temporar cât sunt de speciali, cât sunt de "cunoscători". În special, femeile din România au energii speciale, energia mamei - o energie enorm de puternică. O mamă reuşeşte orice, atunci când îşi pune ceva în cap. Indiferent ce-i spune medicul sau orice alt specialist. O mamă îşi poate vindeca singură copilul, căutând şi neîncetând să spere că va primi ajutorul.
- Dintre sutele de cazuri tratate, există unul care v-a impresionat deosebit?
- Definesc diferit noţiunea de "vindecare" faţă de mulţi dintre ceilalţi medici. Pentru mine, vindecarea nu înseamnă dispariţia simptomelor pentru care s-a prezentat o persoană la consultaţie, ci schimbarea completă a circumstanţelor care au favorizat apariţia acestei probleme. Am văzut paciente care s-au schimbat fizic cu ajutorul homeopatiei (au slăbit, şi-au schimbat complet fizionomia, au devenit mai frumoase, mai luminoase) şi, ulterior, şi-au schimbat complet viaţa. Am văzut bărbaţi care s-au transformat complet, le-a revenit lumina în ochi, pasiunea pentru viaţă, au redescoperit creativitatea în viaţa lor şi s-au transformat în exemple vii pentru ceilalţi (un pianist cu probleme articulare şi-a descoperit talentele de compoziţie şi dorinţa de a concerta pe mari scene, odată cu dispariţia problemelor articulare şi a rigidităţii şi inhibiţiei interioare). Pentru mine - aceasta înseamnă vindecare. Reapariţia luminii, creativităţii şi iubirii în viaţa unei persoane. Am văzut zeci de cupluri concepând copii - după tratamentul homeopat şi gemoterapic, am asistat zeci şi sute de sarcini să evolueze normal şi am susţinut copiii în primii ani de viaţă, numai cu terapie naturală (homeopatie, gemoterapie). Am avut privilegiul să cunosc copii de 2-3 ani, care astăzi sunt tineri de 20 de ani - şi să fiu martora apariţiei unor fiinţe umane extraordinare - care, cu siguranţă, vor schimba viitorul acestei ţări.
"Un terapeut are nevoie de orice tehnici pentru a-şi ajuta pacienţii"
- Consideraţi că tratamentul alopat poate fi completat de cel naturist sau se exclud?
- Un terapeut are nevoie de orice fel de tehnici pe care le cunoaşte bine, pentru a-şi ajuta pacienţii. În clinică, în lucrul direct cu oamenii, esenţial este să-i ajuţi atunci când ei au nevoie. Nu contează "cu ce" - homeopatie, gemoterapie, alopatie, acupunctură, flori Bach sau terapie energetică. Cât timp funcţionează, orice tehnică este utilă. Consider că este important să folosim tot ce învăţăm, fiecare abilitate, fiecare îndemânare - totul ne este de folos într-un anumit moment.
- Sunteţi implicată în promovarea şi dezvoltarea gemoterapiei în România de foarte mult timp. Ce ne puteţi spune despre modul în care s-a dezvoltat această ramură nouă a fitoterapiei în ţara noastră?
- Odată cu traducerea Compendiului de gemoterapie clinică al dr. Fernando Piterá şi în paralel cu existenţa pe piaţa românească a produselor de gemoterapie, de foarte bună calitate, fabricate de Laboratoarele Plantextrakt Cluj, expansiunea gemoterapiei clinice a fost o evoluţie naturală şi firească. Am participat, alături de o echipă de medici entuziaşti, la organizarea şi susţinerea primelor cursuri de formare în domeniul gemoterapiei pentru medici, în diferite oraşe ale ţării. Sunt mai mult de 10 ani de atunci. Apoi, am avut privilegiul să fiu printre fondatorii Asociaţiei Române de Gemoterapie şi Homeopatie (acum 6 ani) - care a început să promoveze, într-o formă bine organizată şi acreditată de Colegiul Medicilor din România, un program sistematic de expansiune a educaţiei şi cercetării în domeniul gemoterapiei. Organizez şi coordonez la Constanţa întâlnirile lunare de gemoterapie pentru medici, farmacişti şi alţi terapeuţi interesaţi de această ramură medicală. De circa 6 ani - aceste întruniri lunare reprezintă atât o platformă de studiu, cât, mai ales, un loc în care "energia mugurilor" şi entuziasmul descoperirii unui nou drum al cunoaşterii - ne determină să creştem continuu, atât ca oameni, cât şi ca terapeuţi. Conferinţele anuale ale ARGH sau cursurile naţionale de gemoterapie, predarea gemoterapiei în cadrul Competenţei de fitoterapie, organizată de Centrul de perfecţionare (numit mai nou "Şcoala naţională de sănătate publică, management şi perfecţionare în domeniul sanitar"), diferitele simpozioane şi întâlniri la care particip, reprezintă tot atâtea oportunităţi de a împărtăşi cu colegii mei tot ceea ce aflu în practica zilnică, studiind materialele din ce în ce mai numeroase publicate în domeniu şi fiind martora expansiunii extraordinare a gemoterapiei clinice - dovadă clară a eficienţei acestei terapeutici.
- Sunteţi specialist în detoxifiere şi dietă, absolvent al "Robert Morse's International School of Detoxification". Spuneţi-ne ce avantaje v-a adus această şcoală?
- Am învăţat enorm de la Robert Morse, pe care îl consider unul dintre cei mai buni specialişti în detoxifiere din lume, la ora actuală. Am înţeles mult din simplitatea modului de funcţionare a organismului şi, mai ales, am aplicat direct, pe corpul meu - metodele de alimentaţie şi detoxifiere învăţate - căpătând multă experienţă în conducerea procesului de vindecare şi reechilibrare interioară. Cu ajutorul informaţiilor dobândite de la parcurgerea cursurilor Şcolii lui Robert Morse, mi-am putut adăuga multe abilităţi noi, în consilierea nutriţională a pacienţilor şi în sprijinirea proceselor naturale de vindecare ale corpului. Şi, mai ales, am descoperit direcţii noi de dezvoltare şi extindere a utilităţii produselor gemoterapice, fitoterapice şi homeopate - la care nu m-am gândit niciodată. S-au conturat multe direcţii noi de studiu şi dezvoltare şi am regândit şi reaşezat paleta terapeutică dobândită în trecut, pe o fundaţie nouă, diferită. Şcoala de detoxifiere a fost o "resetare" interioară importantă, care mi-a permis să devin mai eficientă şi să integrez mult mai bine multele tehnici şi informaţii pe care le stăpâneam anterior.
"Oare ciocolata creşte în copac?"
- În ce constă nutriţia naturală?
- Nutriţia naturală constă în introducerea în corpul nostru (prin gură, prin piele sau respirator) doar a substanţelor de care corpul are nevoie pentru a funcţiona într-o stare de bine. Nu ne hrănim doar cu mâncarea din farfurie sau cu lichidele din pahar, ne hrănim şi cu aerul pe care îl respirăm şi ne hrănim şi cu orice punem pe pielea noastră. Robert Morse ne spune să nu punem pe piele ceva ce nu am mânca, pentru că acel "ceva" intră în corpul nostru şi devine corpul nostru. Aşa am învăţat să schimb complet cosmeticele şi detergenţii chimici pe care i-am folosit ani de zile, care mi-au otrăvit corpul şi i-au blocat organe importante - şi să înlocuiesc totul cu alimente hrănitoare. La fel cum am învăţat să preţuiesc "oxigenarea" şi să stau cu geamul deschis continuu, la cabinet sau acasă, indiferent de frigul de afară.
- Calitatea alimentelor consumate este esenţială. Ce alimente ar trebui evitate şi care consumate?
- Pentru că fiinţa umană este o parte din Natură, orice vine direct din Natură şi poate fi consumat ca atare, sau cu un minim de prelucrare - este uşor de înţeles structural de corp şi procesat cu minim de consum energetic. Cu alte cuvinte, ce creşte în copac sau într-o plantă, sau pe Pământ şi în Pământ - este preluat cu uşurinţă de corpul nostru: fructele, legumele, frunzele, rădăcinile, cerealele, leguminoasele. Tot ceea ce este "amestecat", prelucrat şi transformat în ceva ce nu seamănă cu nimic din Natură - produce multă confuzie pentru corpul nostru - care îl va respinge şi nu va fi în stare să-l folosească. Eu îmi întreb pacienţii: "Ciocolata creşte în copac? Prăjiturile sau pizza cresc în copac?". Dacă nu, atunci corpul nostru NU le va recunoaşte ca alimente, ci ca pe invadatori de care se va chinui (cu mare consum de energie) să scape cât mai repede.
- Într-un articol pe care l-aţi publicat aţi afirmat următoarele: hrana gătită produce acidoză. De ce nu este indicat să consumăm această hrană?
- Ar fi foarte multe de spus despre acidoza produsă de hrana gătită. Cuvintele nu reuşesc să transmită cum trebuie informaţia. Consumul unei mese crude, nepreparate termic - care duce la apariţia unei cantităţi de energie, cu chef de treabă, putere şi nevoie de mişcare, şi apoi, a unei mese gătite - urmată de somnolenţă şi lipsă de putere - spune de 100 de ori mai multe decât discutarea teoretică a problemei.
"Fructele reprezintă hrana ideală pentru fiinţa umană, drumul înapoi spre «Paradisul biblic pierdut»"
- S-au scris multe lucruri şi pro şi contra consumului de fructe. Spuneţi-ne care dintre ele îi sunt benefice organismului şi cum trebuie ele servite?
- Fructele reprezintă cheia dietei de detoxifiere a lui Robert Morse. Din propria mea experienţă, fructele reprezintă hrana ideală pentru fiinţa umană, drumul înapoi spre "Paradisul biblic pierdut", odată cu începerea consumului de hrană gătită. Fructele sunt extrem de nutritive pentru creierul uman, căruia îi furnizează combustibilul favorit = fructoza (şi uneori glucoza). Toată literatura "anti-fructe" pare o uriaşă tentativă de a nu lăsa oamenii să-şi alimenteze creierul, pentru a nu putea să-i folosească capacităţile şi abilităţile uimitoare. Oamenii sunt încurajaţi să consume mai degrabă legume şi alte alimente, care susţin doar corpul fizic (muşchii, oasele, puterea fizică, cu alte cuvinte, partea "animalică" a noastră) şi nu sunt lăsaţi să hrănească şi creierul, procesele de gândire, energia creativă din fiecare din noi - cu ajutorul fructelor. Toate fructele sunt benefice, cu condiţia să fie coapte (fructele crude sau necoapte sunt foarte acide şi pot fi dăunătoare), organice (cu cât mai puţine chimicale), consumate ca atare (niciodată combinate cu alte alimente), în prima parte a zilei (dimineaţa este cel mai bun moment pentru consumul de fructe) şi în condiţiile în care organismul are un intestin nu prea plin de toxine (cu cât o persoană are peretele intestinal mai blocat de reziduuri, cu atât consumul de fructe va declanşa o reacţie neplăcută). Doar o detoxifiere temeinică poate ajuta o persoană să consume iar fructe, fără să aibă colici, dureri, gaze şi balonări.
"Dacă n-aş fi fost medic, aş fi devenit scriitoare"
- Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, aţi alege aceeaşi profesie?
- Profesia de educator şi de "vindecător" aş fi ales-o oricând, pornind din orice alt unghi al vieţii mele. Nu ştiu dacă aş mai alege de la capăt cariera medicală (deşi a fost utilă şi interesantă), dar partea de educaţie şi evoluţie a cunoaşterii ar fi jucat întotdeauna rolul cel mai important în viaţa mea.
- Ce vă bucură sufletul în timpul liber? Care sunt activităţile dumneavoastră preferate?
- Dacă n-aş fi fost medic şi educator, aş fi devenit scriitoare. Dintotdeauna mi-a plăcut să scriu, să compun şi să spun poveşti, să scriu scenarii pentru filme. Sunt o cititoare împătimită, îmi plac filmele (întotdeauna mă bucur de o poveste bună) şi probabil că aş fi făcut o carieră literară. Mi-am folosit plăcerea scrierii în programele de educaţie în care sunt implicată - aşa încât, mare parte din proiectele mele profesionale sunt împletite cu marile mele pasiuni - scrisul şi povestitul! Iar de câte ori am ocazia - călătoresc şi petrec timp în natură. Ador plimbările lungi pe malul mării, în păduri răcoroase, pe poteci de munte sau în orice colţ sălbatic. Acolo ascult poveştile naturii şi găsesc inspiraţie, în forfota şi zumzetul vieţii din orice colţ în care natura nu a fost cucerită de betonul omenesc. Răsăritul şi apusurile de soare într-un colţ de natură reprezintă momente de magie, în care simt că aparţin la tot ce este în jurul meu. Sunt momentele în care iubirea mea pentru tot devine forţa fiecărei respiraţii - şi mă simt vie.
Mulţumesc mult de întrebări. Mi-au prilejuit introspecţii şi clarificări şi mă simt privilegiată să am ocazia să împărtăşesc cu cititorii o parte din parcursul ultimilor zeci de ani.
Psih. ANCA ARDELEANU