Cu 1500 de ani înainte de Hristos, în Mesopotamia, un cetăţean, Amil-mirra, a scris pe o mică tăbliţă de lut: "Voi plăti 330 de măsuri de orez deţinătorului acestei tăbliţe, la vremea recoltei". Tocmai se născuse prima "bancnotă", e drept, de lut ars, nu de hârtie, care, din fericire, a ajuns până la noi. Tăbliţa lui Amil-mirra nici măcar nu trebuia ţinută de cel care îi împrumutase orezul - putea fi dată din mână în mână şi putea ajunge la oricine, exact ca bancnotele de astăzi. Ajungem, astfel, la esenţa banilor din toate timpurile: încrederea! În sine, tăbliţa lui Amil-mirra nu valora nimic, era o bucată de lut ars. Dar, pentru cine avea încredere în cel care o emisese, ea era echivalentul a 330 de măsuri de orez!
Facem un salt peste timp şi ajungem la banii noştri, care nici măcar nu mai sunt de hârtie decât în proporţie de 10%. Restul de 90% sunt doar cifre mutate de nişte calculatoare, dintr-o bancă în alta. Cifrele ne intră în cont, când luăm salariul, şi îşi iau zborul la primul magazin, când plătim cu cardul. Încredere în stare pur electronică, asta au ajuns banii de astăzi - încredere în bănci, în guverne şi în faptul că vom primi, pe aceste cifre electronice, pâine şi puţin circ. Aici intră în joc criptomonedele.
Bitcoin, bani pe calculator
În octombrie, 2008, un programator care a fost şi a rămas până astăzi anonim, autobotezat cu pseudonimul de Satoshi Nakamoto, a publicat pe site-ul metzdowd.com un mic articol intitulat "Bitcoin: un sistem de plată electronic de la egal la egal". Era în mijlocul marii crize economice provocate de sistemul bancar, iar oamenii începuseră să îşi piardă sentimentul esenţial, care ţine în viaţă tot sistemul financiar: încrederea. Satoshi Nakamoto venea cu o propunere simplă - dacă banii tot nu mai înseamnă nimic, decât zerouri în calculatoarele băncilor, de ce nu ne-am inventa propriii bani, ocolind guvernele? Desigur, de la gând la fapt e un drum enorm, dar Nakamoto l-a parcurs rapid. El a creat un program pe care l-a distribuit în mod liber pe internet. Cu acest program, orice calculator putea da naştere unor monede virtuale, numite bitcoini. Activitatea a primit şi un nume sugestiv: "minare". Un calculator performant, care consumă ceva timp şi curent, poate, după o vreme de procesare, să "scoată la lumină" un bitcoin, la fel cum un miner sau un echipament de forare reuşeşte să aducă din adâncul pământului o bucată de aur. Prima monedă virtuală a fost generată pe 3 ianuarie 2009. La început, totul a părut o joacă de copii. Totuşi, puştii nu erau chiar aşa trăsniţi precum păreau. Programul inventat de Satoshi Nakamoto genera monede, dar nu oricum. Aveai nevoie de un calculator bun şi, evident, de energie electrică. Aşa că, pentru a obţine un bitcoin, trebuia să investeşti nişte bani, deci moneda avea deja, într-un fel, un preţ indirect. Apoi, partea genială a sistemului prevedea faptul că orice tranzacţie de bitcoini, de la un calculator la altul, va fi validată de "mineri", care în mod public vor înregistra din ce "portofel" electronic pleacă banii şi unde ajung. Practic, comunitatea era chemată să supravegheze tranzacţiile transparent, cu ajutorul programului, şi să se asigure că sunt cinstite. În loc de bănci ai sute, mii de calculatoare, care analizează orice operaţiune, pentru a se asigura că nu apar fraude. Cireaşa de pe tort este că programul nu va permite generarea a mai mult de 21.000.000 de bitcoini. Deja s-au generat 16.901.937. Aşadar, este o resursă limitată. Cine nu cumpără la timp s-ar putea să nu mai prindă. Tocmai fusese inventat aurul electronic, iar goana după el avea să înceapă în curând.
Aurul din computer
În primii ani, preţul unui bitcoin a crescut uşor, de la 0,3 dolari până în jurul sumei de 14 dolari. Câteva magazine, care îşi desfăşurau activitatea on-line, au început să accepte plata în bitcoini, mai mult ca o formă de promovare, dorind să le arate celor foarte tineri că sunt avangardiste. Mai intensă a fost activitatea pe "dark web", internetul negru, acolo unde se desfăşoară tranzacţii ilegale cu arme şi droguri, unde anonimatul oferit de bitcoin a fost mai atrăgător. Dar toată această lume subterană, care îi unea cumva pe cei mai inteligenţi şi visători programatori cu lumea interlopă, avea să iasă la lumina zilei financiare în anul 2013. Atunci, noua monedă a ajuns pe radarul unor băieţi deştepţi din Statele Unite. Printre ei, fraţii gemeni Winklevoss, cofondatori ai Facebook, nerecunoscuţi de Mark Zuckerberg, care le-a plătit totuşi compensaţii în valoare de 65 de milioane de dolari. Ei au folosit 11 milioane de dolari din această sumă pentru a cumpăra, în anul 2013, aproape 100.000 de bitcoini. Preţul acestora ajunsese la 120 de dolari bucata. De atunci, micuţa criptomonedă care îşi face de cap prin calculatoarele lumii a înnebunit planeta. A ajuns la un preţ de 1.000 de dolari bucata, apoi s-a prăbuşit, pentru ca să urce din nou până la ameţitoarea sumă de 19.000 de dolari pentru un bitcoin, numai ca să se prăbuşească din nou. Acum, când scriu articolul, un bitcoin valorează încă 11.676 de dolari. Spun încă, pentru că, vă amintiţi ce am spus la început, banii nu sunt altceva decât încredere. Câtă vreme lumea crede în bitcoin, el va avea valoare şi o poveste de spus. O poveste cu multe zerouri...
Cripto-viitorul
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
