File de istorie brăileană: Casa Faltis

O stradă lungă taie în două centrul vechi al Bră­ilei, iar de o parte şi de alta se deschid şi se în­tretaie străduţe vechi, cu case de odinioară, din mijlocul cărora se ridică semeţe turle de biserici.

Strada principală se desface în două, ca să oco­lească faimosul parc al oraşului, apoi coboară, abrupt, spre malurile Dunării. Peste fluviu, dacă e zi senină, vezi iţindu-se ca o spinare de Stego­sau­rus, culmea zimţată a Munţilor Măcinului. Apoi, privirea se întoarce şi adastă pe faţada clă­dirilor de demult, reşedinţe ale negustorilor bo­gaţi, care i-au dat strălucire oraşului şi l-au făcut faimos în toată lumea. Un oraş atât de strălucit, încât până şi orbii, dacă dăm crezare vorbei popu­lare, "nimereau Brăila", venind dinspre şes sau pe apele Dunării. Sau poate orbul nimerea Brăila ghidat de miresmele Orientului care pluteau in­confundabil, peste oraş. Din păcate, multe case pur­tând pecetea strălucirii de odinioară s-au părăginit în anii comunismului, când mai marii ţării şi ai oraşului au dat mai multă importanţă construirii cartierelor de blocuri şi obiectivelor industriale, lăsând de izbelişte clădirile de patri­moniu. După revoluţie, în urma unor iniţiative municipale, dar şi private, numeroase clădiri au fost refăcute. Una dintre acestea este Casa Faltis, ajunsă în proprietatea farmacistului brăilean Ion Bobaru, colaboratorul revistei "Formula AS", căruia îi mulţumim că ne-a ajutat să îi scriem povestea.

Rădăcinile familiei Faltis

La întretăierea străzii Galaţi cu strada Mără­şeşti, pe unul dintre colţuri, se află o casă de epocă, renovată, cu etaj şi cupolă, o mică bijuterie arhi­tectonică în ţesătura urbană a vechii Brăile. Una dintre străzi e acoperită cu pavaj, ca altădată, iar în apropiere se înalţă arbori bătrâni şi rămuroşi. E Casa Faltis, după numele celui care a construit-o şi a stăpânit-o mulţi ani, farmacistul Ion Faltis. Ac­tualul proprietar, farmacistul Ion Bobaru, a fost repartizat aici de Oficiul Farmaceutic Galaţi, în timpul regimului comunist, iar după revoluţie, a pus ban pe ban şi a achiziţionat imobilul, apoi s-a zbătut ani de zile să-l renoveze şi să-i dea nobleţea de altădată. Ba mai mult, a amenajat aici un ve­ri­tabil muzeu al ştiinţei farmaceutice. "Nu e un mu­zeu oarecare, e chiar un muzeu viu, cum nu găseşti în alte oraşe. Aici, vizitatorul are ocazia să vadă cum se prepară medicamentele, chiar pe masa fo­losită cândva de Faltis", mă asigură proprietarul, vădit impresionat de istoricul şi faima casei pe care a readus-o la viaţă. În incintă, sunt păstrate cu sfin­ţenie şi consultate tratate farmaceutice de demult, cum este şi "Farmacopeea Română", ediţia I, apărută în 1862. Farmacistul Ion Bobaru, în pa­ralel cu eforturile de renovare, a în­treprins cercetări pentru a scoate la lumină informaţii despre familia Fal­tis, dar şi des­pre imobilul deţi­nut în trecut. De­şi are o sonoritate grecească şi ai fi gata să pariezi că Faltis e un nume neaoş brăilean, un­de numeroşi ne­­gustori eleni s-au aşezat de-a lungul veacu­ri­lor, ei bine, numele acesta a venit de undeva din Ce­hia, purtătorul său ajungând, dus de valurile vie­ţii, la marginea Imperiului Habsburgic, în Transil­vania. Ion Faltis, scriitor şi profesor, s-a căsătorit cu fiica unor români din Bran şi au avut un copil, pe care l-au botezat tot Ion, născut în 31 ianuarie 1858. Gimnaziul l-a absolvit la Braşov, sub direc­toratul lui Iacob Mureşeanu, fiul poetului An­drei Mure­şea­nu. Directorul gimnaziului "An­drei Şagu­na" a remarcat talentul muzical al elevu­lui şi a in­sis­tat să urmeze conservatorul din Viena, dar pă­rintele său, Ion Faltis, s-a opus şi l-a îndem­nat să facă studii farmaceutice. Băiatul nu a ieşit din cuvântul tatălui său. Va ajunge farmacist.

Secolul de aur al Brăilei

Brăila anului 1897. Oraşul era la capătul unui secol binecuvântat din istoria sa. În 1829, scăpase de sub tutela Semilunei, după ce fusese raia, adică teritoriu turcesc, timp de trei secole. Războaiele ruso-turce înclinaseră balanţa în favoarea puterii moscovite, în timp ce forţa otomană scădea şi pierdea teritorii. Raiaua Brăilei a fost unul dintre aceste pământuri. Tur­cii construiseră aici o cetate şi im­pu­seseră monopol pe comerţul care se des­făşura prin gu­rile Dunării. În ur­ma revenirii Brăilei la Ţara Românească şi a semnării Trata­tului de la Adria­no­pol (1829), comer­ţul pe Dunăre şi pe Marea Neagră a in­trat într-o nouă eră, având ca principiu libera circulaţie a mărfurilor. Brăila era ca un om bolnav care şi-a recâştigat să­nătatea. Viaţa ora­şului s-a dezmorţit. Corăbiile încărcate cu grâne şi animale din Principate, dar şi cu mărfuri scum­pe aduse din Orient, au început să se în­ghesuie la cheiurile portului. Englezii şi-au trimis co­ră­biile ca să trans­por­te cerealele Bără­ga­nului. Grecii au ve­nit cu vasele lor, pli­ne cu bijuterii, mă­tă­suri şi mirodenii. Potrivit unor date statistice, în 1832, după numai trei ani de la semnarea Păcii de la Adrianopol, au sosit în portul Brăi­lei 486 de vase co­mer­ciale, depăşind numărul co­răbiilor sosite în Galaţi. Observând progresul în­re­gistrat de Brăila, autorităţile statului român i-au acordat, în 1836, statutul de porto franco, adică port liber, unde regimul fiscal era mult mai relaxat decât în restul ţării. Acest lucru a stimulat şi mai mult comerţul. Oraşul a avut de câştigat. Străzile au fost pavate, a fost deschisă o tipografie, înfiin­ţată o bancă, un teatru privat (Teatrul Rally, în­fiinţat în 1864) pe scena căruia au urcat, mai târ­ziu, Sarah Bernhardt, Haricleea Darclée şi Maria Filotti. Să nu mai vor­bim de sumedenia de pră­vălii, hoteluri, cafenele, co­fetării, croitorii, farma­cii, o reţea comercială în interstiţiile căreia se întâlneau Occidentul şi Orientul, băştinaşii fiind amestecaţi cu veneticii: greci, turci, ruşi, italieni, englezi, chiar şi olandezi din Rotterdam. Într-un astfel de oraş, unul dintre cele mai bogate şi înflo­ritore ale Regatului Ro­mâ­niei, a ales să se sta­bi­lească şi să-şi deschidă far­macie Ion Faltis, sosit din Braşov.

Un farmacist faimos

Cel mai probabil, viaţa efervescentă a Brăilei tre­zite la viaţă l-a atras pe braşovean să se stabi­lească aici, în 1897. Ardeleanul nu a venit oricum, ca un străin fără căpătâi. Avea în valiză chiar un decret regal, în baza căruia primise dreptul să-şi deschidă o farmacie, după ce câştigase un con­curs. În decret era precizată şi adresa: "între Calea Victoriei, B-dul Cuza şi până în Calea Galaţi". La această adresă va funcţiona farmacia până în 1915, când Ion Faltis va cumpăra un alt imobil. E chiar clădirea care a supravieţuit până în zilele noastre, la intersecţia străzii Mărăşeşti cu calea Galaţi. După informa­ţii­le culese de Ion Bo­baru, actualul proprie­tar, casa ar fi fost cons­truită în 1899, adică la doi ani după ce sosise Faltis în Brăila. Era, aşa­dar, o construcţie nouă, semănând cu clădirile ridicate în acea vreme în Bucureşti. Lui Fal­tis i-a plăcut şi a decis să o cumpere, plătind, potrivit actului de vânzare înregistrat în 16 iunie 1915, la Tri­bunalul Brăila, suma de 58.000 de lei. După ce a devenit proprietar cu acte în regulă, spiţe­rul a deschis farmacia la parter, iar la etaj şi-a amenajat locuinţa. Un copil, Ionel, îi murise la vârsta de 8 ani, dar îl avea pe Dumitru, care a îmbrăţişat şi el profe­siunea de farmacist. Mai mult, va ajunge şi doctor în chimie. Tatăl şi fiul vor lucra îm­pre­ună pentru dezvoltarea afa­cerii lor. Şi-au bo­tezat farmacia "Carol Davila", considerat în­temeietorul sistemului medical ro­mânesc mo­dern. Din informaţiile actualului pro­prietar, Ion Bobaru, aceasta a fost la acea vreme cea de-a şasea farmacie deschisă în Brăila. Prima fu­sese înfiinţată în 1833, de Constantin Hepites, tatăl unui alt celebru farmacist de origine brăi­leană, Cons­tantin C. Hepites, autorul "Farma­copeei Ro­mâne" din 1862, dar şi al lui Ştefan C. Hepites, înte­meietorul meteorologiei ştiinţifice pe melea­gu­rile noastre, prima staţie meteorologică fiind instalată chiar la Brăila, în 1878. Într-un oraş unde se întâlneau atâtea seminţii, bolile scoteau capul uşor. Farmaciştii erau oameni importanţi în urbe, fiindcă de substanţele din sticluţele înghe­suite pe rafturi depindea viaţa pacienţilor. Cei doi Faltis nu doar vindeau medicamente. Ei le şi produceau, din plante medicinale, într-un laborator situat în in­cin­ta farmaciei. Mai aveau un laborator de analize bio­logice şi unul de chimie. La subsol, amena­jaseră un atelier de mecanică, una dintre pasiunile lor. În 1925, la aniversarea a cincizeci de ani de activitate şi a zece ani de la deschiderea farmaciei, Ion Faltis i-a invitat la Brăila pe toţi farmaciştii de re­nume din România reîntregită. Potrivit progra­mului, invitaţii s-au întâlnit la far­macia lui C. Io­nescu-Berechet, din strada Regală, iar de aici au plecat "in corpore", la farmacia sărbătoritului, pe Calea Galaţi, unde a avut loc o slujbă religioasă, a fost fixată o placă comemo­rativă din marmură, s-au ţinut cuvântări şi a fost făcută o fotografie de grup. Banchetul l-au ţinut la restaurantul Francez, iar la ora 22, invitaţii au plecat la gară. Cei care nu au reuşit să ajungă la Brăila, au trimis tele­gra­me şi scrisori din Bucu­reşti, Sibiu, Buzău, Chi­şi­nău, vreo 45 de telegrame şi 20 de scrisori, do­ve­dind preţuirea de care se bucura farmacistul bră­ilean, unul dintre cei mai renumiţi farmacişti ai ţă­rii din acea vreme. Cu un an înainte, în 1924, Ion Fal­tis primise prin decret regal Crucea meritul sanitar cl. I, cea mai înaltă distincţie sanitară a ţării, în vremea aceea. Iată cum sună un fragment din raportul Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale: "Farmacistul Ion Faltis din Brăila a îm­plinit 50 de ani de profesare efectivă a farmaciei, în care timp prin muncă neobosită şi corectă, a contribuit, în largă măsură, la binele sănătăţii publice, aducând însemnate perfecţionări tehnicii artei farmaceutice. Rog pe Majestatea voastră, dacă aprobaţi acest raport, să binevoiţi a semna alăturatul decret, prin care să-i conferiţi Crucea meritul sanitar cl.I". În 1932, Ion Faltis s-a stins din viaţă, la 74 de ani, consolat că fiul său, Dumi­tru, muncise cot la cot cu el şi putea prelua frâiele afacerii. Nu doar nu­mele Faltis supravieţuia astfel, dar şi ştiinţa şi meşteşugul preparării unor leacuri căutate de toată lumea.

Vremuri tulburi

Dumitru Faltis a continuat să activeze ne­stin­gherit până în 1949, când farmacia a fost naţio­nalizată, trecând în administrarea Ofi­ciu­­lui Farma­ceutic Ga­laţi. Mobilierul de ste­jar orna­mentat a fost co­borât la subsol, în ume­zeala dăunătoare, fiind înlocuit cu mo­bilier din pal melami­nat, produs în serie. Far­ma­cia şi-a pierdut ve­chiul nume primind, în schimb, un număr: 12, apoi 115. Aparta­men­tele de la etaj nu au fost na­ţionalizate, dar aici au locuit o vreme ofi­ţeri sovie­tici. Du­mitru Faltis a ajuns şi la în­chisoare, dar nu pen­tru mulţi ani, fi­indcă în­tr-un raport al auto­ri­tăţilor comuniste din 1950, farmacistul este pre­zentat ca "fost deţinut politic". În acelaşi ra­port, au mai fost scrise următoarele: "Pro­prietarul fost farmacist. În prezent fără ocu­paţie. Tatăl său a fost tot farmacist. (...) Element ostil regimului. Farmacia a fost naţionalizată. Imo­bilul are 2 apar­­tamente, 5 camere, 8 depen­dinţe, suprafaţa 213 mp. Uzura 10%. Propunem naţionalizarea imo­­bilului". În ciuda acestui ra­port, apartamentele au scăpat de naţionalizare. În 1954, ofiţerii so­vie­tici încă locuiau acolo, iar Du­mitru Faltis se mu­tase la o altă adresă, pe strada Ra­hova, nr. 499, dar era obligat să achite statului im­pozitul pentru lo­cu­inţa pe care o părăsise. Reabilitat, s-a angajat ca ex­pert chimist la Uzinele de Utilaj Greu "Pro­gre­sul" din Brăila. S-a căsătorit târziu, la 47 de ani, dar nu a avut urmaşi. A murit în 1962, ducând în mor­mânt amintirea anilor de altădată, când far­ma­cia era a fa­miliei, iar ei se bucurau de preţuirea contem­po­ranilor. Văduva, Maria Faltis, a rămas moşteni­toa­rea apartamen­telor de la etaj, pe care le-a vândut în 1974 familiei Manolică. Femeia se recăsătorise între timp şi, probabil, se mutase la altă adresă.

Odiseea restaurării

În 1984, un tânăr farmacist ia în primire, prin repartiţie de la Oficiul Farmaceutic Galaţi, unita­tea 115, fostă proprietate a familiei Faltis. Tânărul farmacist se numeşte Ion Bobaru. E impresionat că a ajuns să-şi facă meseria într-un loc cu tradiţie, dar despre al cărui trecut nu prea putea vorbi, nici­decum să-l cerce­te­ze. Gă­sise însă în in­cintă o maşină de com­primat pastile "Erweka", fabri­cată în SUA, şi nu a ezitat să o folosească, înainte de 1989, pentru a produce medicamente care se gă­seau greu. "Abia după revoluţie am reuşit să mă do­cu­mentez cum tre­bu­ie, dar mai ales să fac de­mer­suri să cumpăr şi să în­cep lucrările de re­s­­tau­rare a clădirii, care face parte din pa­tri­mo­niul brăilean. Am cum­pă­rat farmacia de la Ofi­ciul Farma­ceutic Ga­laţi, iar apar­ta­men­tele de la familia Mano­lică. Pen­tru parter, am ajuns şi la proces, cu un nepot de frate al Mariei Faltis. În timp ce in­vesteam bani să refac imo­bilul, mer­geam şi în instanţă. În final, drep­tatea a fost de partea mea", susţine farmacis­tul Ion Bobaru. Iau cu titlu de încredere afir­ma­ţiile sale, mai ales că nu saga judiciară mă interesează, ci destinul acestei case care, iată, după decenii de degra­dare, a avut norocul să fie rea­dusă la viaţă. Efor­turile de restaurare au aparţinut fa­miliei Bobaru. "Sub­solul colcăia de şobolani, pe­re­ţii se cră­pa­seră şi se înne­griseră de igrasie", îşi amin­teşte far­ma­cis­tul, sta­rea jal­nică în care ajun­sese imo­bilul. Nu­mai de­scri­e­­rea demer­su­rilor pen­tru ob­ţinerea avizelor nece­sare re­sta­u­rării ar în­suma mate­rial pentru redactarea unei odisee. Func­ţio­na­rii au încurcat docu­men­taţia şi farma­cis­tul s-a trezit în mână cu o aprobare pentru re­no­va­rea ca­sei Pantelly, o altă casă de epocă, situată în ve­ci­­nătate. Abia după 12 ani, a reuşit să obţină acor­dul pentru începerea lucră­ri­lor! În acest inter­val, din cauza degradării, casa Fal­tis s-ar fi putut pră­buşi. Pagubă în ciuperci pentru funcţionari! Doi ani au durat lucrările de restaurare. "Toate chel­tuielile au fost suportate de familia mea. Cu banii aceia am fi reuşit să în­fiinţăm un lanţ de far­macii în ţară, cum ve­deţi atâtea, dar din res­pect pentru Casa Faltis şi pentru re­nu­mele ce­lor doi farma­cişti de odi­­nioară, Ion şi Du­mi­tru Faltis, am ţi­nut să res­taurăm imo­­bilul şi să-l sal­văm de la dis­pa­riţie". A fost res­ta­u­rată toată clă­di­rea, de la sub­sol până la acoperiş. De aseme­nea, au fost re­făcute mas­caroanele, acele figuri leonine si­tuate în par­tea supe­rioară a pe­re­ţilor exte­riori, funcţia acestora fiind, în tre­cut, una magică. Loca­ta­rii erau convinşi că figu­rile acelea apără casa de duhurile rele. În ca­zul Casei Faltis, mas­ca­roa­nele, cape­te­le ace­lea de lei pri­vind fio­ros în jos, spre tro­tuar, şi-au în­de­plinit func­ţia atribuită odi­ni­oa­­ră de credinţa oa­me­nilor. Casa are aproa­pe 120 de ani şi arată ca no­uă. De fapt, lu­crările de resta­u­rare au reînnoit-o, e ca şi cum ar fi fost cons­truită din nou. Aşa o vede că­lă­­to­rul care trece prin Bră­ila veche, în drum spre ma­lul Du­nării.Din admi­raţie şi, cumva, din recu­noştinţă pen­tru fa­mi­lia Faltis, noul proprietar, far­ma­cistul Ion Bobaru, şi-a denumit farmacia "Fal­tis", astfel încât numele ardeleanului ajuns la sfâr­şi­tul seco­lu­lui XIX în oraşul de la malul Du­nării, să re­zo­neze şi astăzi în au­zul brăilenilor. Când dau fuga du­pă un me­di­cament, ei spun în­toc­mai ca stră­bu­nicii lor: "Mă duc la Faltis". Far­macistul de astăzi, Ion Bobaru, a găsit leacul pen­tru a salva o clă­dire de patri­mo­niu: respectul pen­tru vechea proprietate şi pentru activitatea farma­ce­utică a celor doi Faltis. Desigur, respectul acesta a fost susţinut cu multă cheltuială. Autori­tăţile nu l-au sprijinit cu bani, deşi casa face parte din zes­trea arhitecturală a oraşului. I-au dat, în cele din ur­mă, o diplomă! În vitrina farmaciei, e pus la loc de cinste portretul lui Ion Faltis. Suc­ce­sorul său ac­tual, Ion Bobaru, le oferă brăilenilor medi­ca­men­tele cerute şi, în plus, un leac mai greu de gă­sit, cel împotriva uitării trecutului glorios al oraşului lor.