Cu FIDELITATEA la psiholog
Oare în ziua de azi, chiar toate valorile îşi pierd însemnătatea? Chiar şi cele morale? Devine infidelitatea un obicei? Dacă ar fi să te iei după ce se relatează pe televizor şi internet, răspunsul e "da". Aventurile amoroase au ajuns o modă, chiar şi în rândul celor puternici. Bill Clinton, preşedintele Statelor Unite, şi-a adus ţara în pragul unei crize de stat din cauza adulterului, iar cel mai bogat om din lume, Bill Gates, şi-a înscris în contractul matrimonial dreptul la infidelitate.
Citeste tot articolul
Scrisori care aşteaptă răspuns: În inimile celorlaţi se află leacul iubirii tale
Dragă Eliza, Am aproape de două ori vârsta ta, însă n-am trăit niciodată o durere ca aceasta care te torturează pe tine şi care a devenit întreagă fiinţa ta. Am cunoscut însă altele şi, de fiecare dată, am crezut că n-am să mă mai pot ridica şi că n-am să mă mai pot bucura de nimic. Aş fi putut chiar să jur că suferinţa e mult prea mare ca s-o mai pot îndura şi ca să mai pot să respir.
Citeste tot articolul
Scrisori care aşteaptă răspuns: "Tot ce ne ia, Dumnezeu ne dăruieşte altfel"
Draga mea, Şocul prin care-ai trecut este atât de puternic, încât eşti sub stare de anestezie. Suferinţa droghează şi izolează. Ce sfaturi să-i dai unui om "otrăvit" de durerea lui? Doar să taci şi să te rogi pentru el. Dar va veni pacea şi pentru tine.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 761 - 800 din 905 articole
-
Daniela Preda - "Cel mai mare chin omenesc este sa nu poti ierta"
Numarul 864 -
Dedicatii pascale
Numarul 864 -
Ai sa ma poti ierta vreodata?
Numarul 863 -
Invatati sa iertati
Numarul 863 -
Despre fericire, cu un practicant al ei: Pavel Corut
Numarul 862 -
In sanul lui Avram
Numarul 862 -
MIC TRATAT despre FERICIRE
Numarul 860 -
Dedicatii de Martie
Numarul 859 -
Fiti frumoasa, Doamna!
Numarul 859 -
"Varsta a treia = sfarsitul vietii?"
Numarul 858 -
Fata din atelierul de pictura
Numarul 858 -
Johnny Raducanu - "Nu mai am nimic decat muzica"
Numarul 856 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?
Numarul 856 -
MENOPAUZA
Numarul 856 -
Femeia la 50 de ani
Numarul 856 -
"Varsta a III-a = sfarsitul vietii?"
Numarul 855 -
Irina Pacurariu - Anul sabatic
Numarul 855 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?* Interviu cu psiholog DANIELA PREDA
Numarul 854 -
Corespondente
Numarul 854 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?
Numarul 853 -
Anca Turcasiu - 10... la iubire
Numarul 853 -
Mireasa de zapada
Numarul 852 -
Varsta a treia = sfarsitul vietii?
Numarul 852 -
Povesti de dragoste prin scrisori
Numarul 852 -
Confesiunile unui poet - Traian T. Cosovei
Numarul 851 -
Sarbatoare intre lumi
Numarul 850 -
Cararile bucuriei
Numarul 850 -
Sufletul Craciunului
Numarul 849 -
Vreti sa va aduca Mos Craciun un barbat? Ajutati-l!
Numarul 849 -
O marturie
Numarul 848 -
Arta despartirii
Numarul 847 -
Tragicomedie in doua acte: Iubita "de trecere"
Numarul 847 -
Povesti de dragoste prin scrisori
Numarul 846 -
Povesti de dragoste / Intre doua lumi
Numarul 845 -
Regret tarziu
Numarul 844 -
Epistolar sentimental
Numarul 843 -
ANCHETA - Melancolii de noiembrie
Numarul 842 -
Povesti de dragoste prin scrisori
Numarul 842 -
Povesti de dragoste prin scrisori * Trei adolescente asteapta sprijinul dvs
Numarul 841 -
Ancheta - Melancolii de toamna
Numarul 841