Regal de primăvară la Odeon - "CASANOVA"!
Înainte de a vorbi de spectacol, se cuvine să reamintim cine a fost Casanova, italianul care a pus la încercare atâtea minţi geniale din lumea artei. În Enciclopedia Universală Britannica scrie astfel: "Giovanni Giacomo Casanova, 1725-1798. Cleric, scriitor, soldat, spion şi diplomat italian. Exmatriculat de la seminarul teologic, pentru comportament scandalos. A avut o carieră tumultuoasă, care l-a purtat prin întreaga Europă.
Citeste tot articolul
MATTHIAS LANGE (Rezident EX) - "Mergem înainte, pentru că avem şansa să facem o muzică nouă, proaspătă"
În vara lui 2012, o trupă formată din rockeri români plecaţi de-a lungul vremii în Occident, a revenit în ţară, stârnind admiraţie pentru muzica lor sinceră şi fierbinte. Alături de ei s-a aflat, de la început, un voinic cu părul lung până la brâu, plin de tatuaje: chitaristul german Matthias Lange, care a găsit imediat calea spre inima publicului. Cu un nou solist vocal şi un toboşar german, alături de trio-ul Tavi Iepan, Christian Podratzky (pe care i-aţi cunoscut în interviuri precedente) şi Matthias Lange, trupa Rezident EX a revenit în această primăvară pe scenă, pentru a anunţa noi concerte şi un nou disc.
Citeste tot articolul
DAN BITTMAN - "Îmi cunosc publicul şi-mi place să-i ofer ce-şi doreşte"
Nouă nu ne-a lipsit inspiraţia niciodată. Nu putem să scoatem atâta muzică pe câtă avem în tolbă. În momentul ăsta, de pildă, strângem deja piese pentru un album pe care am vrea să-l scoatem în toamnă, deşi genul acesta de "întreprindere" muzicală, albumul, s-a cam perimat. Mediul on line a preluat conducerea şi în industria muzicală. Noi, însă, ne încăpăţânăm să nu abandonăm competiţia, deşi, probabil, nu e cea mai bună idee.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Planete culturale"
Afisare: 521 - 560 din 673 articole
-
Bucurestiul, capitala taranilor
Numarul 943 -
Festivalul de Muzica Veche, la a cincea editie
Numarul 940 -
Legendele Cimitirului Bellu
Numarul 939 -
Transilvania, vazuta de un englez - Demna de-un print
Numarul 939 -
Sfantul de piatra de pe muntele Ragamenti
Numarul 938 -
Micul Trianon
Numarul 938 -
Festivalul degustatorilor de film si arta culinara
Numarul 937 -
O calatorie de suflet prin Bucuresti - Hanul cu Tei
Numarul 937 -
MAMAIA 2010
Numarul 936 -
Arheologii lui Decebal
Numarul 934 -
Trei irlandezi fericiti
Numarul 933 -
Pe urmele celtilor, la Sapanta - Drumul lung catre Cimitirul vesel
Numarul 933 -
Tablou de vara cu SOFIA VICOVEANCA - "Nu las sa-mi bata la usa uratul"
Numarul 932 -
De Santamarie, in Maramures
Numarul 932 -
Pictori romani pe Valea Loarei * Trei maestri ai penelului isi incearca puterile in castelul lui Napoleon
Numarul 931 -
Sarbatoare in batatura Olteniei
Numarul 929 -
Cele mai frumoase sate din Romania
Numarul 928 -
Lectia de folclor
Numarul 928 -
Un antidot contra crizei: Cartea Religioasa
Numarul 927 -
BALUL FILMELOR PREMIATE
Numarul 926 -
"VECHEA EUROPA" relansata de americani
Numarul 925 -
"Multi cercetatori occidentali vin si isi rup masinile prin Muntii Orastiei ca sa vada cetatile dacice"
Numarul 924 -
STRADA MAGICA
Numarul 923 -
La final de stagiune teatrala
Numarul 923 -
Succes romanesc la TIFF - "FELICIA, INAINTE DE TOATE"
Numarul 922 -
TIFF-ul la final
Numarul 922 -
"Moda Regala"
Numarul 921 -
TIFF - 2010
Numarul 920 -
CULTURA BATE CRIZA!
Numarul 920 -
Glasul Fotografiilor
Numarul 919 -
Istoria, in era tehnologiilor: DACIA MAGNIFICA
Numarul 919 -
Romania e inconjurata de romani
Numarul 917 -
Primavara in trap de cai - GALOP SHOW
Numarul 917 -
Carti despre limba dacilor
Numarul 916 -
VALERIA PETRIU-RADOVANU
Numarul 915 -
CLAUDIA MOTEA - "Am plonjat in dorul meu romanesc si mi-am tras putere"
Numarul 915 -
Un aprilie scanteietor
Numarul 914 -
PERU. Calatorie pe taramul spiritelor
Numarul 913 -
OMULETUL LUI GOPO A FOST DECERNAT!
Numarul 912 -
Un teritoriu "horror": DACIA
Numarul 911