Pictori romani pe Valea Loarei * Trei maestri ai penelului isi incearca puterile in castelul lui Napoleon

O minune cu nume solar: "Soleil de l'Est"

Silueta gratioasa si baroca a castelului straluceste in lumina de vara, ademenindu-ma dintre tisele batrane ale parcului. Sunt in inima Frantei, pe valea Loarei, la Briare, un orasel bijuterie, intre atatea si-atatea localitati insirate pe marele rau. Si ca intr-o adevarata poveste, in castelul din Briare vietuiesc acum trei romani; trei pictori ce plasmuiesc pe panze o lume fantastica, scaldata in culori. In castelul din Briare a stat imparatul Napoleon in ultimele lui zile de domnie, inainte sa se predea englezilor. Studioul de pictura in care artistii romani isi agata lumina in peneluri a fost salonul imparatului. De la ferestrele lui si-a trecut Napoleon in revista apusa glorie, privind nostalgic peluzele tunse. In fiece dimineata, trecatori politicosi ii saluta pe artistii romani, cand deschid ferestrele castelului. Si la fel se intampla atunci cand merg agale pe strazile curate si aproape mereu pustii, ori cand coboara pe malul Loarei, pazita de nuferi galbeni, iahturi si mori de piatra.In fiece zi, oamenii saluta politicosi si amabili, de parca romanii le-ar fi vecini de-o viata. Muschetari ai culorilor, cei trei pictori care au plonjat in visul francez, cu un reporter alaturi (cel care semneaza aceste randuri), sunt: Carmen Cretzu-Iacob, Marian Condruz si Mirela Iordache. Ei fac parte dintr-un lung sir de pictori romani, care dupa 1990 au fost invitati, cu o consecventa occidentala, sa picteze in Franta, an dupa an, organizandu-li-se expozitii peste tot. Iar toate acestea s-au putut intampla prin efortul unei asociatii culturale internationale. Se numeste "Soleil de l'Est", are sediul in Franta, si s-a nascut si a crescut prin osardia a doi romani: Mihai si Mariana Gavaza. Totul a inceput in anii '80, in Romania, la Brasov. Sau poate mult mai inainte...

Bucatele de pe camp

Mihai Gavaza are darul si pofta povestirii. La fel si sotia lui, Mariana Gavaza. D-l Gavaza este o aparitie placuta si energica, aproape teutonica, desi are stramosi italieni si rusi. Meseria de baza, de agronom, nu l-ar fi anuntat pe impatimitul diriguitor si colectionar de arta de azi. Mariana Gavaza e brasoveanca get-beget, de spita veche. Mihai a venit din Iasi, dar a fost foarte repede adoptat de brasoveni. Artistii si pictorii i-au fascinat pe amandoi, din tinerete. "In anii '70-'80, aveam la Brasov, in satul Noua, o vila mare, cu gradina si curte" - spune Mihai Gavaza. "Si de ziua mea, pe 29 octombrie, in fiecare an, taiam o oaie mare, o frigeam si mancam asa, romaneste, branza cu tuici, oaie cu mamaliga si mujdei si vin rosu. Si invitam toata elita Brasovului - scriitori, critici de arta, pictori, cu totii eram prieteni. Dar pasiunea mea pentru arta e cu mult mai veche.Dupa ce am terminat facultatea, la Iasi, pictorul Ion Ganju, cu care eram prieten inca din liceu, m-a dus la Bucuresti si mi l-a prezentat pe Corneliu Baba, caruia ii fusese elev. Asa am inceput sa colind atelierele din Bucuresti, din Pangratti, ale pictorilor mari, si cat am stat in Romania, pana in '87, am achizitionat 30-40 de lucrari de maestri". Cu timpul, casa din Brasov devenise un muzeu adevarat, doldora de tablouri si de icoane romanesti si rusesti. Pe urma, viata lor s-a pravalit nebuneste la vale. Era in 1986, si pentru Mihai Gavaza au inceput necazurile si persecutiile. Era inginer agronom la IAS Prejmer si intr-o zi a avut o initiativa "dramatica": le-a permis taranilor sa stranga legumele ramase pe camp si pe urma sa plateasca o suma modica. Caci foametea cea mare a lui Ceausescu incepuse si-si juca cazaciocul. Fara nici o explicatie, agronomul a fost mutat aiurea, cu salariu mai mic, iar sotia lui, data afara din serviciu, dupa 23 de ani de munca. "Telefonul ne era ascultat. Simteam ca pana si zidurile au urechi. Era asa o tensiune, ca nici copiilor nu-ti venea sa le spui vreo poveste, sa nu fie interpretata ca act dusmanos. Nu mai erai tu". In Brasovul care peste cateva luni urma sa dea in clocot, de greva muncitorilor de la "Tractorul", starea sotilor Gavaza era tot mai rea. "Tineti-va gura, ca faceti inchisoare!", ii sfatuiau prietenii."Si atunci ne-am decis. Pentru noi si pentru copii. Daca ne da voie sa calatorim, vom pleca de tot din tara, ne-am hotarat! Cand am plecat, n-am spus nimanui, nici macar mamei. Dar nu puteam sa nu-i spun nimic copilului meu mai mare, Bogdan, care avea 14 ani", povesteste Mariana Gavaza cu glas greu. ""Bogdane, pot sa-ti spun un secret mare?" l-am intrebat. "Mama, nu stiu daca sunt pregatit!". "Te gandesti si abia cand crezi ca esti pregatit, vorbim". Peste o saptamana mi-a spus baiatul: "Mama, cred ca sunt pregatit". L-am luat si l-am dus de mana in padure, ca Noua, cartierul nostru, e aproape de iesirea din Brasov, spre Sacele. Si am tot mers asa pe carari, pana am ajuns intr-o poienita frumoasa. Acolo ne-am asezat si i-am spus: "Uite, copile, noi am hotarat sa plecam si sa ramanem in Franta. Dar nu trebuie sa stie nimeni. Si tu sa nu te temi, ca noi nu te parasim. In clipa in care om ajunge acolo, eu am sa-ti dau telefon si o sa vorbesc asa, in dodii. Ca sa stii ca suntem bine. Astia te-or ameninta cu raul, dar sa stii ca n-au ce sa-ti faca. Si daca or sa ia picturile si icoanele, nu-i nimica, astea-s lucruri, se refac. Important e sa ne reunim cu totii acolo. Si nici celui mic sa nu-i spui!" I-am pus tot greul crucii in spinare, si am plecat". Ajunsi in Franta, d-na Gavaza a avut impresia ca o urmarea cineva. "Parca tot recunosteam fete, era bizar!". Acasa, Bogdan, baiatul cel mare, avea necazuri cu Securitatea. L-au dus la sediu, l-au lasat intr-o camera intunecata ore intregi, l-au amenintat, plecau, iar veneau. "L-am lasat copil, si cand a venit in Franta, l-am gasit barbat. Dupa noua luni. A fost a doua lui nastere"...

Triumful icoanelor

Ceea ce i-a impresionat cel mai mult in acei ani de inceput din Franta a fost ca foarte putini dintre francezi stiau ceva despre Romania! Cand isi amintesc toate astea, sotii Gavaza isi taie povestile unul altuia, cu fervoare. "Francezii credeau despre noi tot fel de bazaconii.Ba ca suntem parte din URSS, ba ca nu avem intelighentie, ca n-avem scriitori, pictori, muzicieni. Daca mai stiau ei ceva, stiau putin despre Cioran, Eugen Ionescu, Brancusi, Elvira Popescu si cam atat. Erau exceptii. Asta ne-a ambitionat pe noi doi si pe alti cativa prieteni cu care impartaseam aceleasi idealuri. Ne-a ambitionat sa facem ceva, sa le aratam francezilor astora ca avem si noi traditii si cultura puternica". Asa au inceput sotii Gavaza sa faca in Franta primele expozitii de icoane romanesti, de ceramica populara si pictura naiva. Era inainte de 1990 si venea lumea si se uita. Facusera si harta Romaniei, pe care aratau din ce regiuni sunt icoanele. "Colectia noastra de icoane e cea mai mare si cea mai buna din Franta. Pentru unele ne-am dus, dupa '90, in Romania, si le-am ales, ca nu puteai sa vii cu orice in fata francezilor. Iar pentru ceramica neagra, ne-am dus in comuna Marginea, din Bucovina. La vernisaje, ca sa le incantam si ochiul si paleta limbii, le serveam francezilor sarmalute facute de mine, si vinuri romanesti" - se mandreste Mariana Gavaza. "Si veneau si dupa miros, francezii: sarmalute, chiftelute, icre, toate le placeau, si vinul la fel. Si discutiile se infiripau, venea foarte multa lume. Asa ne-am facut cunoscuti. In 1989, cand a cazut Ceausescu, se intampla ca noi sa avem o expozitie de icoane, la Tours. Si oamenii intrau buluc in galerie, era un elan extraordinar. Mult au tinut francezii la romani. Dupa aceea, s-au stins".

Soarele colorat al Estului

In 1994, sotii Gavaza infiinteaza singuri asociatia "Soleil de l'Est" (Soarele Estului), propunandu-si sa aduca prin ea, in fata publicului francez, pictori valorosi din Europa rasariteana, cu precadere romani. Mai tarziu, prin entuziasmul lor perseverent si molipsitor, ei ii vor face sa adere pe multi francezi la aceasta credinta in forta picturii romane. Expozitiile cu pictura romaneasca incep in tot Hexagonul: la Paris (in Montmartre), Orleans, Poitiers, La Rochelle, in Sud - la Angers si pana in Bretagne, la Lavollon. In 1998, prima expozitie strange seniori de drept ai picturii noastre: Corneliu Vasilescu, Ion Grigore, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Angela Tomaselli etc.Mai mult, sotii Gavaza si Soleil de l'Est isi propun sa faca si tabere de pictura pentru artistii romani. "Prima oara i-am gazduit pe artisti la noi in casa" - povesteste Mariana Gavaza. Era in primavara lui 2001 si pentru un proiect asa mare, aveau nevoie de sponsorizari. Primaria din Tours, orasul in care locuiau, desi promisese sprijin financiar, nu le-au dat nici un ban. "Noi anuntasem deja artistii, erau doi rusi si trei romani, platisem biletele de avion si toate angaralele, nu puteai sa te joci cu omul, cu programul lui" - continua d-na Gavaza. "Atunci i-am zis barbatului meu: "Mihai, hai sa-i primim la noi acasa, ne inghesuim, si gata!". Eeei, dar era vorba de trei mese pe zi, de doua masini de condus, si mai erau si copiii si prietenii care veneau tot timpul sa vada ce picteaza artistii; o luna de zile, casa noastra a fost ca un stup! Veneau de la Radio, Televiziune, veneau vecinii, in vremea asta, pictorii lucrau si isi puneau pe terasa noastra tablourile, terasa devenise o expozitie ce se schimba intruna... Mancam in curte, ne plimbam pe malul Loarei, am fost la muzee, castele, mori, crame, le-am aratat tot ce-am putut - iar pictorii au lucrat foarte bine, nici nu am stiut cand pictau. Si cand a vazut expozitia, Primaria ne-a finantat dupa aceea fara rezerve".

Se duce vestea...

Pe valea Loarei, la Briare, in castelul de Trousse Barriere, prima serie de pictori s-a instalat in 2006. De atunci, nume de marca precum Christian Paraschiv (stabilit in Franta), Marilena Preda-Sanc, Horea Cucerzan, Suzana Fantanaru, Stefan Pelmus sau Nicolae Iorga au pictat in incaperile in care inca mai pluteste umbra ingandurata a imparatului Napoleon.
- Lucrarile pictorilor se prezinta in expozitii, anul urmator, spune d-l Gavaza. In fiecare an, organizam 3, 4 pana la 10 expozitii de pictura romaneasca. Cel mai fructuos a fost anul 2007, anul in care Romania a fost admisa in Uniunea Europeana, si cand foarte multe municipalitati ne-au invitat sa facem cate o expozitie in orasul lor, ca sa arate publicului francez ca in Romania sunt pictori de valoare. Iar in 2008, am avut la Paris cea mai importanta expozitie: o retrospectiva de pictura romaneasca in Franta, dupa 1990. Pe cei ce au fost anul acesta la noi ii vom prezenta, ca de obicei, in februarie, anul viitor, la Tours. Si vom avea doua expozitii si in Sud, chiar acum, in septembrie. Acolo, foarte multe municipalitati ne invita sa facem expozitii de pictura romaneasca. Asa ca, la Saint-Genis-des-Fontaines, intr-o fosta abatie, pe coridoarele largi pe care candva se plimbau calugarii, vom face o retrospectiva cu 23 de pictori romani, si aproape 100 de lucrari mari. Va fi un eveniment!

Albastru de Briare

Am vrut sa aflu daca artistii nostri mai dreg ceva din imaginea proasta pe care credeam eu ca francezii o au despre noi. Am intrebat-o pe Christianne Escouboue, primar adjunct la Briare, si pe Jean-Yves Chevalier, jurnalist. "Care imagine proasta?", si-au lungit chipurile a mirare gazdele mele. Pur si simplu nu intelegeau intrebarea mea. Pe toata valea Loarei si nu numai acolo, aveam sa ma conving ca despre romani se spune numai de bine! "In ziarul nostru au aparut 10 articole despre artistii romani si toate au fost primite cu entuziasm", imi spune d-l Chevalier. "Romanii sunt oameni care au suferit mult si asta se vede in arta lor care arde."
Ce cred, la randul lor, artistii romani despre francezi si despre sejurul lor la Briare? "Cum Dumnezeu sa te simti pe valea Loarei intr-un castel? E ca intr-un hotel de nota 16", spune Marian Condruz. "Noi am putut sa gustam aici din geniul francez. Care inseamna bun gust si o eleganta a traiului de zi cu zi. Si toate ne-au influentat in tablourile noastre, in care culoarea este pusa elegant si compozitia e la fel. Nimic nu sfideaza, nimic nu aduce a prost gust sau a stridenta, totul e acordat." Mirela Iordache, mezina grupului: "De-acum, numele meu va circula prin expozitiile Frantei si ale Europei. Pentru un pictor e vital sa fie cunoscut in afara tarii lui. Caci arta nu are granita. Si este extraordinar ca timp de-o luna de zile sa stai numai sa creezi. Este visare absoluta! Si totul se regaseste in culorile mele". Carmen Cretzu-Iacob, colorista de forta a grupului, confirma cu candoare: "Eu m-am mandrit mereu cu dragostea mea fara leac fata de culoare. Findca sunt nascuta in Moldova, am visat toata viata sa pictez culoarea culorilor, culoarea sfanta: albastrul de Voronet. Gandindu-ma la ea, si cu sufletul linistit de aici, am pictat alt albastru: albastru de Briare, imi vine sa-i spun!"

Salonul european al romanilor

- Credeti ca pictura romaneasca se va impune in Europa? il intreb mai tarziu pe Mihai Gavaza.

- Pictura romaneasca este extraordinara, dar putin cunoscuta in Franta. Pentru ca vechea politica de patrimoniu n-a permis ca valorile noastre sa plece in afara granitelor, "in capitalism". Altceva ar fi fost daca ar fi fost lasati sa iasa, inainte de '90, lucrari si pictori, in tarile mari: in Franta, Germania, Italia, Spania si SUA - acolo unde se joaca valoarea picturii. Toti marii artisti ai omenirii s-au consacrat in Franta, si ai nostri la fel: Grigorescu si Andreescu, Brancusi, nu mai spun. Daca nu ai un nume la Paris, nu te baga nimeni in seama. Trebuie spus asta tuturor, sa se stie. Sigur, noi ne straduim ca sa aducem cat mai multa pictura romaneasca de calitate in Franta si cat mai multi pictori romani. Dar ia sa mai fie, ca Soleil de l'Est, inca vreo 50 de asociatii? I-am innebuni pe francezi, cand ar vedea atata pictura romaneasca! Din pacate, Soleil de l'Est e unica nu numai in Franta, ci in tot Occidentul. Ideal ar fi daca am fi sustinuti un pic si din tara, sa putem face cataloage si expozitii de calitate. Caci daca arta romaneasca ar fi cunoscuta, ar fi mai bine si pentru tara, si pentru artisti. Pentru artisti, pentru ca ar fi mai multi veniti aici si s-ar face o selectie, ar participa la vanzari, la licitatii s-ar face o cotatie. Cotatia din Romania o fi buna in tara, dar aici n-o ia nimeni in consideratie! Aici sunt alte legi: exacte, corecte, contabilicesti. Ai vandut, dar nu oriunde! Trebuie sa vinzi la licitatie la Drouot, pentru ca numai acolo se face adevarata cotatie, aia pe care toata lumea o ia in seama. Acum suntem in urma rusilor, polonezilor si ungurilor, care sunt foarte prezenti la marile manifestari culturale din Paris si Franta. Sunt sigur ca pictura noastra isi va recastiga locul binemeritat. Exista niste inceputuri, se pot amplifica. Dar doua-trei actiuni n-ajung, trebuie tenacitate! Proiectul cel mai important pentru noi este acum Salonul European al Pictorilor Romani de Pretutindeni. Insa neavand acoperire financiara, nu avem cum sa ne antrenam in asemenea proiect. Speram ca o sa gasim totusi, ori in Romania, ori in alta parte, pe cineva care sa ajute financiar aceasta actiune. Un Salon European ar fi o lansare formidabila a picturii romane la Paris, si cel mai bun brand de tara. Asa se face imaginea pozitiva a tarii. Si totul se poate face cu o suma care in Romania se arunca pe protocoale: ar costa 60.000 de euro. Cat o limuzina de lux! Din pacate, suntem neglijati si de Ministerul Culturii, si de ICR, si-odata cu noi, artistii pe care ii aducem in Franta - unde e locul de intalnire al tuturor culturilor.

Epilog

Cand m-am despartit de Briare si de strazile lui cu platani tunsi militareste si invadate de-un parfum de libertate si rasfat tihnit - aveam un gust si dulce, si amar. Ma desparteam, parca, de o iubita, de-o dragoste ca o arsura patimasa si tarzie. Pe retina sufletului imi mai ramasese si chinul acela suav al pictorilor nostri si al prietenilor lor de la "Soleil de l'Est", efortul acesta ce pare inca sisific, de-a face arta romaneasca sa intre, in sfarsit, "en fanfare", cum spun francezii, sa intre in triumf pe portile unei mari culturi a lumii, care asteapta sa ne primeasca cu bratele deschise, cum mereu ne-a primit Un vis care cu siguranta se va implini intr-o zi.

Fotografiile autorului