CLAUDIA MOTEA - "Am plonjat in dorul meu romanesc si mi-am tras putere"

Actrita, scriitoare, traducatoare, director de companie artistica, a emigrat in 1995 in America, apoi in Canada, unde traieste si acum. "Cetatean international", migreaza ca pasarile, in toata lumea, pentru a-si verifica vocatia si mesajul artistic. Prezenta la Bucuresti cu doua spectacole teatrale, visul ei este sa construiasca un pod cultural intre Romania si America de Nord

Pe Calea Victoriei e aglomerat. Masinile gonesc, iar trecatorii se bucura de soare. Mai am cinci minute sa ajung in fata Casei Capsa, unde mi-am dat rendez-vous cu Claudia Motea. Actrita romano-canadiana, s-a intors acasa pentru ca ii era dor sa joace teatru in romaneste. Dorinta i s-a implinit. Si nu oricum! La vizionarea publica a piesei jucate de ea la Teatrul de Comedie, Sala Studio a fost arhiplina si succesul deplin. O astept, asadar, cu un buchet de lalele, pregatita s-o felicit. E micuta, subtire, cu parul prins. O suvita blonda se incapataneaza sa-i ascunda in rastimpuri sclipirea din ochi. Vesela si energica, la capatul celor patru etaje de trepte pe care le urca sprinten, ma pofteste in salonasul ei inchiriat.

- Ai ramas in strainatate in 1995, dupa un turneu triumfal cu spectacolul Danaidele, in regia lui Silviu Purcarete. Un gest de neinteles...

- Am actionat sub impulsul momentului, desi eram constienta ca pornesc de la zero. Dar simteam ca nu se poate altfel, ca trebuie sa-mi verific chemarea intr-un spatiu mai larg. M-am aruncat in val cu mult curaj si inconstienta, dar si cu o mare determinare. Mi-am spus: "Acum vreau sa fac asta si nu ma voi opri. Cu credinta, cu daruire si curaj o sa reusesc". Mi-am urmat intuitia si cred ca nu am gresit.

- Ai ajuns unde-ai vrut?

- Am ajuns acolo unde mi-a fost destinat. De altfel, chiar daca am plecat in Canada, n-am uitat nici o clipa de Romania, de radacinile mele, de mama si de tata. Spiritul meu, focul interior, dorul, felul de a iubi si felul de a plange, astea toate sunt darurile mele de-acasa. Si ele nu pot fi convertite si cosmetizate cu paiete de Hollywood!

- Occidentul e suprasaturat de vedete de teatru si cinema. Cine mai are nevoie de-o emigranta necunoscuta?

- Multa vreme n-am fost acceptata, pentru ca veneam din alta parte, dar atunci cand am rupt bariera si am indraznit sa ies pe scena sa le arat ce pot, au inteles ca ceea ce aveam eu special era tocmai faptul ca veneam din alta cultura, cu o incarcatura spirituala si religioasa aparte, intense, energetice si contaminante. Sunt mandra de radacinile mele si de neamul romanesc si vreau sa-i felicit pe toti artistii romani care au izbutit sa-si faca meseria peste hotare si sa arate lumii largi ce putem noi, romanii.

- Cum e teatrul in Canada? Mai exista amatori?

- Eu nu cred in teoria ca teatrul e pe cale de disparitie. Pretutindeni in lume salile de teatru sunt pline. Si in Canada exista public de teatru si oamenii chiar se mai bucura de spectacol. Totusi, gustul oamenilor din Canada pentru teatru este diferit de cel al romanilor. Acolo sunt in voga musicalurile, spectacolele de mare anvergura, cu scenografii si constructii grandioase. Spectacolele de teatru facute anume ca sa impresioneze, sa socheze. Lumea vine la teatru, dar cu precadere la piesele care au un fast vizual extraordinar.

- Tu unde joci?

- Am propria mea companie de teatru - "Motea Renaissance Production". De obicei, intru in coproductie cu teatrele unde joc, fie in Canada, fie in Statele Unite. Am jucat in coproductii canadiene, in London, in Toronto, in Hamilton, in Gwel, in Ingersaw. Totodata, sunt membra a comunitatii canadiene de actori si joc in spectacolele lor.

- Dai reprezentatii si in fata comunitatii romanesti din Canada?

- Cand prezint o piesa de teatru invit, normal, si comunitatea romaneasca. Dar, in general, pentru ca traiesc in Canada, pentru ca sunt cetatean romano-canadian, incerc sa acopar ambele audiente. Si pe cea romana, si pe cea canadiana.

- Cum o duc conationalii nostri din Canada? Le e mai bine decat altor emigranti romani, din alte colturi ale lumii?

- Nu cred ca am intalnit romani canadieni care sa se planga de situatia lor acolo. Canada este o tara foarte primitoare. Se spune despre ea ca este tara mierii si a laptelui. Daca muncesti, te descurci. Singurul inconvenient este distanta, oceanul care desparte continentul european de cel nord american. Din acest punct de vedere, romanii din Germania, Italia, Spania sunt privilegiati. Nu cunosc exact situatia europeana, dar stiu ca sunt foarte multi romani care au reusit in Canada. S-au adaptat foarte bine vietii de acolo. In Toronto exista o comunitate foarte puternica. Am jucat spectacole pentru ei. In cinci luni m-am imprietenit cu jurnalistii, oamenii de radio, de televiziune, cu cea mai mare trupa de rock de acolo. Eu am locuit in London, Ontario, iar acolo e o comunitate mai restransa. Dar nicaieri, nimeni nu se rusineaza de originea lui romaneasca, dimpotriva. Sunt multi romani care au reusit. Sunt trei ziare romanesti, post de radio, se joaca teatru, se fac baluri, petreceri, la care vine o gramada de lume. Exista magazine romanesti si acolo se gaseste si "Formula AS". Chiar asa! "Formula AS" la Toronto. Exista un magazin etnic romanesc cu de toate, cu rafturi frumos aranjate, iar "Formula AS" e acolo, o delicatesa romaneasca, intre bunatati. Toate prietenele mele o citesc, de ani de zile. Si mi-au spus: Claudia, tu daca mergi acasa, du-te la "Formula AS"! Ca degeaba or sa scrie si or sa vorbeasca altii despre tine, noi vrem sa te vedem in "Formula AS".

- Te-ai acomodat usor cu lumea aceea asa de indepartata?

- Am avut, si eu, momente de nostalgie, dar pana la urma m-am acomodat. E adevarat ca la inceput traiam cu un dor foarte mare de tara. Degeaba am cautat asemanari care sa-mi dea putin confort, nu am reusit. Familia, casa, prietenii, caldura umana, umorul, camaraderia, toate astea nu le-am putut regasi in Canada. Acolo oamenii isi vad, in primul rand, de business-ul lor, sunt ceva mai oficiali, mai distanti. E adevarat ca sunt oameni onesti si parolisti, te poti bizui pe ei, mai cu seama in relatii profesionale. Cu timpul, am realizat ca m-am adaptat, m-am schimbat eu insami si m-am daruit cu totul. In fond, eu am ales sa traiesc acolo. Iar Canada m-a adoptat.

- Nu te-ai gandit niciodata sa te intorci? Teatrul romanesc castiga incontinuu carate.

- Am inceput ceva acolo si nu avea sens sa nu astept sa se materializeze rezultatele. Cand am de luat o hotarare, si aici era in joc destinul meu, nu ma pripesc. Pornisem pe un drum si eram datoare sa-mi dovedesc mie insami ca am facut alegerea buna. Trebuia sa-mi ajut si familia. Acest aspect era de la sine inteles, e ca o respiratie pentru mine.

- Ce a fost cel mai greu?

- La inceput a fost bariera de limba. Nu vorbeam engleza si mi-a fost foarte greu. Nu ma puteam exprima, nu intelegeam. Si eram si singura. Aveam cativa prieteni, sa nu intelegi ca eram complet izolata, dar nu am simtit cu nimeni, acolo, acea corespondenta sufleteasca speciala. Apoi a urmat cea mai grea lovitura. Era ora sase dimineata, cand am primit telefon din Romania, de la matusa mea. Ma anunta ca mama a murit... Nu se poate povesti in cuvinte ce a fost in sufletul meu. A fost cel mai sfasietor moment din viata mea. Pe atunci, actele mele pentru cetatenie canadiana erau in lucru si era problematic sa parasesc Canada. Am umblat ca nebuna, am batut la toate usile sa obtin aprobare ca sa pot veni acasa. Pana la urma, am primit o hotarare guvernamentala si am putut ajunge la inmormantare.

- Sa vorbim si despre lucruri frumoase. Ce a fost cel mai frumos in Canada? Ce ti-a pastrat bucuria de a trai?

- Cel mai frumos a fost ca am reusit sa-mi fac meseria de actrita. La inceput, ideea parea o utopie. Dar cu timpul, am fost acceptata de societatea canadiana si mi s-au deschis drumurile in teatru. Faptul ca un regizor ma vede, ma alege pentru un rol, faptul ca un dramaturg creeaza un personaj special pentru mine, faptul ca sala e plina, iar eu sunt pe scena, jucand in engleza pentru noii mei compatrioti, este o dulce fericire. E un vis devenit realitate.

- Esti fericita si in particular, Claudia? Inima ta si-a gasit alesul?

- In plan personal, am cam ramas corijenta. M-am indragostit, e adevarat, si am trait cu barbatul iubit cei mai frumosi ani din viata mea. Chiar daca nu am ramas impreuna, amintirea acelei iubiri este vie in sufletul meu. Nu mi-am cladit o familie, dar am o luat o fetita de suflet. Nu am adoptat-o, dar am grija de ea si o iubesc ca pe copilul meu. Are sapte ani si vine din Republica Dominicana. E ca o lumina pentru mine.

- Ce te-a adus acasa, Claudia, dupa atatia ani?

- Eh, dorul te aduce, te arde. Si cand am vazut ca am succes in engleza, mi-am zis ca daca era sa joc in romaneste, rupeam gura targului! Asa ca am tradus foarte multe piese si visul meu e sa creez o legatura, un pod artistic intre Romania si America.

- Cum te-ai simtit pe scena Teatrului de Comedie, sa joci din nou in romaneste?

- Doamne, ce emotie a fost! Mi-a fost teama ca nu voi putea fi stapana pe mine, pe pronuntie... Dar sala a fost plina pana la refuz, oamenii au stat cate doi pe un scaun, altii pe jos sau in picioare. A fost un succes neasteptat pentru care le multumesc. De altfel, am fost invitata sa joc si in tara. Duc piesa la Iasi, apoi, pe 10 mai, voi fi la Arad, la Festivalul International de Teatru si Film Underground, care numara deja opt editii. Tot la Arad, in cadrul festivalului, voi sustine si un workshop de actorie timp de trei zile.

- Ai venit chemata in Romania de glasul dorului, dar traiesti si o mare implinire profesionala. Te-a incarcat aceasta experienta?

- Da, mi-a imblanzit sufletul. M-a facut mai puternica, mai cunoscatoare. M-a imbogatit aceasta experienta si m-am bucurat enorm ca oferta mea teatrala are priza si in Romania. Aveam o nevoie viscerala de confirmare din partea publicului romanesc. Pentru linistea sufletului meu. Pentru ca inainte de toate, sunt romanca. Sa-ti spun ceva: cand mergeam spre Teatrul de Comedie sa repet piesa, m-au izbit afisele spectacolelor. Din fata mea disparusera Al Pacino, Tarantino... Chipurile actorilor romani mi-au parut nu impresionante, zdrobitoare. M-a cuprins acelasi sentiment de veneratie. Exista valori mari oriunde, dar valorile romanesti nu le pot compara si masura. Sunt subiectiva. Avem actori enormi si as fi cea mai fericita sa pot juca alaturi de ei.

- Te bate gandul sa ramai? Spune-mi adevarul.

- Sincer, nu cred ca vreau sa raman. Viata mea s-a construit acolo.Toata maturitatea mea s-a format acolo. Am rezultate frumoase. Dar cine stie?! Poate daca m-as indragosti.... Ca locul iti este unde ti-e meseria si inima. Dar impactul cu Romania, faptul ca oamenii m-au acceptat conteaza cel mai mult. Am aflat ce-am cautat si asta imi da aripi. Am plonjat in dorul meu romanesc, m-am scaldat in limba mea si mi-am tras putere.