De Santamarie, in Maramures

Cele doua mari sarbatori inchinate Fecioarei Maria, Santamaria Mare sau Adormirea Maicii Domnului (15 august) si Santamaria Mica - Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie) marcheaza, in conceptia noastra, sfarsitul verii.

In cea a taranilor, inceputul toamnei. Ba mai mult, ei spun ca Schimbarea la Fata (Probajeniile, din 6 august) este prima sarbatoare de toamna, ca in ziua aceea "sa probaze frunza si iarba", adica fiind ocarate (probazate), frunza si iarba ingalbenesc si se usuca, iar socotelile astronomilor sunt asa, mai de forma, albastrul cerului incepand sa se schimbe din 6 august si nu la data fixa de 23 septembrie, echinoctiul de toamna, cand ziua este egala cu noaptea. Or, credintele taranilor se bazeaza pe observatii minutioase ce s-au sedimentat de-a lungul mileniilor si sunt demne de crezare.

Calendarul agricol

In sprijinul credintei lor vine si bogatul, incarcatul calendar agricol de adunare a recoltelor. Astfel, pana la Santamarie Mare se culeg usturoiul si ceapa, se culeg pastaile (fasolea verde), se insira pe ata si se pune la uscat, sub streasina casei. Aceasta fasole uscata cu teci cu tot este o mancare medicament pentru bolnavii de rinichi, guta si diabet, fiind un bun diuretic. Se strang poamele de vara: merele, perele, prunele (albastrelele, albaute, fortase) si se pun la fermentat pentru tuica. Se termina treieratul graului de toamna si facutul fanului. Se culege canepa de vara si se pune la topit in toptila sau balta (o groapa facuta anume si umpluta cu apa). Pana la Santamaria Mica trebuie sa se fi terminat de facut otava pentru ca incep sa creasca umbrele, iar dupa Santamaria Mica, orice musuroi face umbra si otava se usuca foarte greu.
Cele doua Santamarii inglobeaza o perioada de mai bine de cinci saptamani (1 august-8 septembrie) daca luam in calcul si postul de doua saptamani (1-15 august). Culesul roadelor induce un sentiment de bucurie si recunostinta fata de Cel ce a facut toate si fata de Maica Dumnezeului nostru si poate ca, de aceea, nici nu exista vreo practica pagana in acest interval de timp.

Traditiile crestine

In primul rand, este Postul Santamariei Mari, din 1-15 august, introdus ceva mai tarziu decat celelalte. Aceia care-l tin se spovedesc si se impartasesc la inceputul si la sfarsitul lui.
In bisericile greco-catolice si ortodoxe se face seara de seara, timp de 14 zile, Cinstitul Paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, rugaciune de slava, de o mare putere si frumusete, cantata de la inceput pana la sfarsit. Participa femeile, tineretul si copiii. Femeile duc la inceput o lista cu cei vii, ce vor fi pomeniti seara de seara, in timpul rugaciunii. In toata vremea cat se citesc numele celor scrisi, asistenta canta in surdina "Doamne miluieste".
Un moment impresionant este acela dinaintea binecuvantarii, cand preotul se roaga stand in genunchi, in fata sfintei Mese din Altar, pentru cei pomeniti si pentru toti credinciosii care-si pleaca genunchii la aceasta sfanta si dumnezeiasca rugaciune.
Pe drumul catre casa, grupurile de credincioase canta pricesne inchinate Fecioarei Maria.
Altadata, pe la zece si un sfert, zece si jumatate, stingeam lumina si ieseam afara pe satra (pridvor), ca sa ascult glasurile, ca de ingeri, ale femeilor, pana se pierdeau.
De puterea si adevarul Paraclisului m-am convins in urma cu vreo cinci ani, cand o batrana de 87 de ani a cazut la pat grav bolnava. (Ma duc la ea adesea, pentru ca fusese prietena mamei). Abia vorbind, mi-a zis: "Spune-i la Palaguta (sora mea mai mare) ca-i poroncesc (transmit) sa vina sa-mi faca un Paraclis". Nu voia sa vina doctorul, ci sora mea, ca sa-i citeasca Paraclisul. M-am grabit sa-i indeplinesc dorinta, temandu-ma ca ar putea fi ultima. A doua zi a venit Palaguta, aducandu-si carticica de rugaciuni. Dar sora mea n-a vrut sa cante singura, si m-a convins sa o insotesc. Am acompaniat-o doar la rugaciunile stiute pe de rost si la stihul: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi". In total, eram patru: Palaguta, batrana bolnava stand cu fata in sus, cu ochii inchisi, cu mainile pe piept, cealalta batrana ce o ingrijea asezata pe un scaunel din cauza durerilor de picioare si eu. Noi doua stateam in genunchi. Pe masa ardea o lumanare. Camera aceea este una cu adevarat ca pe timpuri, cu ruda (barne) si tol (covor), cu icoane si talgere (farfurii decorative) impodobite cu sterguri si cu o pace cum nu poti gasi decat intr-o biserica. Sora mea canta cu tot sufletul si citea pasajele patrunzand pana in inima cuvintelor.Se crease o atmosfera sacra, eram ingenuncheate chiar la picioarele Preacuratei, cerand sanatate pentru cea care parea dusa. Participam la un Paraclis pentru prima oara si am simtit ca Maica Sfanta din icoana sta si asculta cu drag rugaciunea noastra. Si asa a fost. S-a indurat si a ridicat-o din patul de suferinta pe batrana mult credincioasa.
Prosasiile (procesiunile) sunt o realitate aproape neschimbata, de zeci si zeci de ani. Manastirile Romaniei cu hramurile Adormirea Maicii Domnului si Nasterea Maicii Domnului aduna rauri de oameni. Altadata se mergea pe jos. In fata era preotul, apoi cei care duceau crucea, prapurii si icoana Maicii Sfinte. Urmau fetele fecioare, imbracate in alb si purtand pe cap coronite albe. Dupa ele, tot norodul. Mergeau cantand pricesne.
Din satul meu, Desesti, se mergea pe jos la Bixad si la Sisesti, peste munte, prin padure, pe scurtaturi. Plecau seara si calatoreau toata noaptea, ca sa ajunga la slujba de dimineata. La manastirea din Sisesti s-au cunoscut parintii mei. Tata spunea ca mama a fost cea mai frumoasa fata din prosasie (procesiune), cu parul galben ca aurul, impletit in doua cozi ce-i ajungeau pana la genunchi, cu ochi albastri stralucitori si coroana alba pe cap. Zicea ca i s-a parut ca vede un inger.
La Sacel, fetitele si fetele imbracate in alb se numesc "profeti". Ca numai fetitele si fetele tinere se pot imbraca in alb. "Dupa ce ai umblat pan lume si pan colb, nu te mai poti imbraca in alb", rade, spunand Titiana (Burnar) Dragos venita din Sacel. "Noi mergem pa jos la manastirea din Moisei si tati tinerii sunt imbracati in haine noi, ca la Pasti. Mergem in tara la lucru si ne castigam bani ca sa avem de Santamarie macar o haina noua, daca nu toate. S-apoi plecam de la beserica, dupa ce o inconjuram de trei ori. Da' nu cum mere soarele. Invers. Ca ase sa invarte si hameiul. Lucram in tara la hamei si era desfacut. Noi tat incercam sa-l rasucim dupa soare si el nu vre. Da' si mazarea (fasolea) sa invarteste invers de cum umbla soarele". Mai descoperim ca si volbura (rochita randunicii) si zorelele se invart invers. Dar si preotul, in timpul Sfintei Liturghii, inconjoara Sfanta Masa tot in sensul invers al mersului soarelui. Adica este vorba despre spirala inversa, o marca, nu sigiliu, o emblema a vietii, un semn cardinal. Facand-o cu rugaciune si semnul crucii asupra noastra s-ar putea sa ne regasim sanatatea nestirbita de la inceputul creatiei, fiindca spirala inversa traverseaza timpul spre inceputuri si inceputul a fost bun, a fost Edenul, Raiul in care Dumnezeu i-a pus pe proto-parintii nostri, acordandu-le toata libertatea din lume, chiar si pe aceea de a gresi prin neascultare si indepartare de El.

O procesiune ciudata

In urma cu niste ani, pe 14 august, dupa-amiaza, ma indreptam spre casa si am auzit zgomot de pasi multi, insotit de un murmur de voci care crestea.M-am oprit in gura ulicioarei sa vad ce este. Pe partea dreapta a drumului venea in pas alert o coloana de tineri (elevi de liceu?) in tinuta de excursie, cu rucsacuri in spate, avandu-l in frunte pe profesorul lor. Erau fete si baieti. Coborau dambul lui Sirusi, rugandu-se. Ziceau Tatal Nostru si Nascatoarea. Veneau de la Baia Mare, de mai departe?
Se indreptau spre manastirea din Moisei, cred. Nu i-as fi putut intrerupe din rugaciune ca sa-i intreb. Si apoi, mai aveau drum lung, lung de facut si se apropia noaptea. Probabil ca voiau sa participe la Prohodul Maicii Domnului, care dureaza pana la patru dimineata. M-am cutremurat si mi-am facut semnul crucii, inchinandu-ma lor, credintei lor.