O calatorie de suflet prin Bucuresti - Hanul cu Tei

In centrul vechi al Capitalei, artele sunt la ele acasa

Asa inegal si cu stralucirea inca ciobita, centrul vechi este oglinda in care Bucurestiul se priveste atunci cand vrea sa afle care e cel mai frumos oras din tara. De cativa ani, zona Lipscanilor, cu strazile sale intortocheate, strabatute candva de domnite si de negustori, a intrat intr-un lent dar benefic proces de renastere cu ambitii occidentale. Pe langa puzderia de cafenele sic, rasarite peste noapte pe stradutele inguste dintre Curtea domneasca si Banca Nationala, una dintre perlele locului este Hanul cu Tei. Acum aproape 200 de ani, doi negustori bogati, Anastasie Polizu si Stefan Popovici, l-au cladit asa cum il vedem si azi: cu arhitectura lui insolita, balcanica, parca acum coborat dintr-un film cu haiduci. Ferecat intre doua porti ghintuite (una inspre strada Lipscani si alta inspre Blanari), Hanul cu Tei este si azi un loc misterios al Bucurestiului, iar asta ii sporeste farmecul, chiar daca teii ce i-au dat numele au disparut. Si totusi, putini stiu ca hanul inconjurat de strazi prafuite si sapaturi isi primeste in fiece zi iubitorii de frumos, in galeriile lui si in micile pravalii de antichitati.

Un loc magic

La Hanul cu Tei, galeriile se insira in mici si cochete pravalioare, scaparand toate de frumos si de nostalgie.Intru, la intamplare, intr-una din ele, atras de explozia culorilor care razbat prin ferestre. "Galeria 16", cum se numeste, este printre cele trei care au mai ramas din cele 10 galerii de arta romaneasca, de pana mai ieri. De pe peretii pravalioarei, mica precum o bijuterie, ma intampina, amestecate savant, cand tablouri de pictori romani cunoscuti, cand arta decorativa pe lemn si pe sticla, cand icoane, "cam ce ar fi nevoie intr-un camin si pentru toate gusturile si buzunarele, numai sa putem sa le vindem, caci sunt obiecte pentru suflet. Cumparatorii isi mobileaza de la noi si casele, si sufletul" - spune Mariana Marinescu, proprietara galeriei. Artistii de la "Galeria 16" sunt artisti de elita, majoritatea membri ai UAP, caci d-na Marinescu a prins gustul comertului de arta inca din vremea cand intreg hanul era al UAP. "Lucrez in continuare cu ei si le raman fidela, pentru ca am garantia unor lucrari de foarte buna calitate.Cat priveste preturile, picturile sunt de la 5 milioane pana la 150 de milioane". "V-a atins criza?", doresc imediat sa aflu. "Preturile s-au dus mult in jos! Pana acum doi ani, aveam firme sau banci sau particulari, care-si facusera in perioada sarbatorilor un obicei sa cumpere lucrari de arta pentru angajati sau partenerii straini. Acum, au cam renuntat". "Care a fost perioada cea mai buna pentru negotul cu arta?". "Din 2002, cand am ajuns eu aici, si pana prin 2005! Apoi, a venit perioada in care s-a pornit reconstructia Centrului vechi, dupa care a mai navalit si criza. Si arta a fost lovita prima. Am avut o perioada foarte proasta, nu intra nimeni, cu zilele!". Dar, desi a avut perioade cand a trebuit sa aduca bani de acasa ca sa plateasca angaralele galeriei, Mariana Marinescu nu a facut rabat la valoare, n-a cedat kitschului. "Am ales lucrari ca pentru sufletul meu, cu toata situatia asta ciudata in care suntem acum. Iar cei care ne cunosc ne apreciaza. Dar eu sper si ma rog sa vina si zilele cand vom uita nebunia si uratenia asta, si cand ne vom bucura de ce-i frumos. Si mai sper sa nu piara farmecul acestei zone si sa ramana asa cum a fost: o oaza de delectare si cultura. Caci toti cei care vin aici pleaca incarcati de bucurie si revin. Locul asta are o putere magica".

Icoane, argint si corabii

Chiar langa galeria de pictura, e un magazin de antichitati. Intr-o savuroasa devalmasie, aici te farmeca bijuterii de aur si argint, alaturi de tacamuri vechi de argint, alama si alpaca, starnind reverii interbelice. "Cele mai cautate sunt tacamurile din argint", spune patroana galeriei, Ligia Radulescu, al carei magazin, numit "Almar", rezista de 15 ani la hanul artelor. "Cat despre bijuterii, sunt de toate. Doar cele cu adevarat vechi sunt tot mai rare. Dar tot mai pot fi gasite si inele art deco, de 100 ani, pe care bijutierii din ziua de azi nu le mai pot face!" "Aveti si tabachere de argint?" - iscodesc curios. "Avem tabachere si pudriere din argint, alpaca si alama argintata, si din tot soiul de aliaje de argint. Sunt modele vechi, lucrate manual. O pudriera din argint, daca e foarte decorata, costa 6-7 milioane".
Chiar langa argintarii, vad un raft cu portelanuri de Rosenthal, iar deasupra, parca intregind atmosfera, masoara timpul cateva pendule, pazite de tablouri vechi si de niste icoane splendide, multe mai vechi decat hanul. Apoi vin obiectele insolite. Pe un raft, arunca sclipiri complice siruri intregi de medalii, decoratii si monede vechi: iubirile aprinse ale colectionarilor! "Fiecare are istoria ei, caci sunt adunate din toata lumea! Nu-s numai romanesti, sunt si medalii straine. Le aduc oameni de toate varstele. Sunt si tineri care le mostenesc din familie si nu stiu nimic despre ele". Farmecul straniu al galeriei e sporit si de niste corabii mari, cu panze, care plutesc prin aer. "Nu-s vechi! Sunt facute de un pasionat care le aduce la noi, copii fidele ale unora care au existat cu secole in urma. Se vand foarte bine. Le cumpara si romani, si straini. Nu-s scumpe, desi se fac foarte greu: costa circa 7-8 milioane."
Ma interesez de istoria magazinului. Rezista comertul cu antichitati, in lumea noastra, asa de instrainata de frumos? "Tatal meu a fost inginer de profesie, dar e pasionat si de arta si de istorie", imi raspunde Alexa Radulescu, tanara fiica a patroanei. "Si, intr-o zi, s-a gandit sa faca si altceva decat poduri, asa ca s-a hotarat sa deschida galeria asta de antichitati. Incet-incet, pasiunea lui a-nceput sa dea roade. Tot el ne-a inspirat si noua patima lui pentru obiectele vechi. Eu stau aici inca de pe cand aveam 9 ani, si m-am indragostit de meseria asta. E drept, nu te imbogatesti peste noapte, dar ai un venit mic si sigur. Si desi eu sunt studenta acum la relatii publice, idealul meu e sa duc mai departe acest comert de elita inceput de familia mea. Aici frumosul si trecutul se imbina foarte armonios, e altceva decat ce vad eu pe strada. Un alt univers!".

Visuri de sticla

Chiar la intrarea in Hanul cu Tei dinspre strada Blanari, si-a deschis o galerie cel mai mare artist in sticla al Romaniei si unul dintre cei mai importanti sticlari ai lumii: Ioan Nemtoi. La nici 40 de ani, el uimea deja lumea cu formele lui in sticla, avantate, colorate, mirifice, izbutind sa impuna in arta in sticla a lumii un anume stil romanesc, al culorii si imaginatiei dezlantuite. O flacara de sticla faurita de Nemtoi i-a fost daruita Papei Benedict. Intr-o zi de ragaz, duceti-va si dvs., dragi cititori, sa va bucurati de visele stralucitoare ale acestui mare artist roman. Filiforme si gratioase, fluide si miscatoare, unele lucesc ca frunzele toamnei de-afara, invelite in foita de aur. Este o lume de poveste maiastra, din care ai vrea sa furi un vis, ca sa-l duci si la tine acasa.
*
Cei mai statornici vizitatori de la Hanul cu Tei sunt diplomatii si criticii de arta. Criticul Pavel Susara e de-al casei, cum e si scriitorul Tudor Octavian. Dar mai este un VIP, care chiar a schimbat fata locului, Ilie Dumitrescu, celebrul fotbalist bucurestean, a carui silueta inalta si eleganta e remarcata aproape zilnic la hanul artelor.Nu e o intamplare, caci fostul golgeter "ucigas" al nationalei (divortat recent de echipa Steaua) e indragostit de arta. Asa ca, de cativa ani, a cumparat tot etajul de la Hanul cu Tei, l-a amenajat, l-a impartit in mai multe galerii pe care le-a inchiriat unor anticari recunoscuti in Bucuresti. Tot el a fost si initiatorul renovarii fatadelor hanului, pentru ca in primavara asta sa deschida si o terasa in curtea hanului. "De atunci, a venit mai multa lume, mai multi straini", imi spune doamna Mariana Marinescu. "Stau, beau un pahar de suc si se odihnesc, apoi intra si in galerii sa descopere. Si revin. Asa am mai vandut si noi cate ceva, locul asta al artelor s-a mai animat".
Am baut si eu o cafea la terasa lui Ilie Dumitrescu. In curtea hanului scapase o raza de soare molcom, de sfarsit de septembrie. Aproape soptit, prin aer plutea o sansoneta frantuzeasca. Teleportat parca in urma cu o suta de ani, eram fericit sa descopar sufletul fierbinte al Bucurestiului. El exista. Doar sa vrei sa-l gasesti!

Fotografiile autorului