Regal de primăvară la Odeon - "CASANOVA"!

- Un spectacol-bijuterie, în regia lui Dragoş Galgoţiu. În rolul titular: Marius Stănescu. Coregrafia: Răzvan Mazilu. Costume: Doina Levintza -

Înainte de a vorbi de spectacol, se cuvine să re­amin­tim cine a fost Casanova, italianul care a pus la în­cercare atâtea minţi geniale din lumea artei. În En­ciclopedia Universală Britannica scrie astfel: "Gio­vanni Giacomo Casanova, 1725-1798. Cle­ric, scrii­tor, sol­dat, spion şi diplomat italian. Ex­ma­triculat de la se­minarul teologic, pentru com­por­tament scan­dalos. A avut o carieră tumultuoasă, care l-a purtat prin în­treaga Europă." Valurile înalte şi spu­moase, adesea foarte tulburi ale vieţii, îl duc de la Ve­neţia la Paris, unde-şi schim­bă numele şi, implicit, iden­­ti­tatea. Spionează în slujba inchizitorilor, apoi devine biblio­tecar în castelul unui conte din Boemia. Tot aco­lo îl va ajunge din urmă şi moartea, la respec­ta­bi­la vârstă de 73 de ani.
Textul piesei îi aparţine lui Dragoş Galgoţiu. L-a conceput, inspirat de memoriile lui Casanova, scrise de el însuşi. Regizor de linia întâi, lui Galgoţiu îi datorăm multe şi strălucite spectacole teatrale. Şi-a început cariera de foarte tânăr. În primăvara anului 1980, uluia lumea teatrală cu un spectacol de mare în­drăzneală: "Copiii lui Kennedy" de Robert Patrick, în premieră la Teatrul Foarte Mic. În fruntea distri­buţiei: Ştefan Iordache. În jurul lui, în spectacol, stele de primă mărime: Rodica Tapalagă, Dinu Manolache, Ioana Pavelescu, Tatiana Iekel, Valentin Popescu, Pa­pil Panduru, dându-şi întreaga măsură a talentului lor. De la acest început, cam tot ce a pus în scenă Gal­go­ţiu a însemnat câte un succes. Cam 48 în total... în­tre care amintesc numai două, care m-au marcat prin valoarea lor: "Hamletmachine" de Heiner Müller, la Teatrul Odeon, şi, tot la Odeon, "Portretul lui Dorian Grey", după Oscar Wilde.

DRAGOŞ GALGOŢIU
"Într-o dimineaţă, m-am trezit cu Casanova în minte"

- De ce tocmai Casanova, dra­­­gă Dragoş Gal­goţiu?

- Iată o întrebare, şi simplă, şi dificilă. Aş putea să vă răspund aşa cum începe şi Kafka - în "Me­ta­morfoza" ori în "Pro­ce­sul". Aşadar: în­tr-o dimineaţă, m-am trezit pu­nând în scenă ima­­gi­nar... "Casa­no­va". Memoriile lui fac parte din biblioteca su­biectivă pe care o port cu mine. M-a interesat dintotdeauna acest personaj. Aşa cum m-a interesat Dom Juan al lui Molière, ca şi Don Giovanni al lui Mozart... Casanova reprezintă un fi­nal de lume. El a apucat şi Revoluţia Americană, şi Revoluţia Franceză, cu toate grozăviile ei. Casanova e un om liber, care a încercat să privească lumea într-un mod foarte personal. E un tip ludic, are umor, cu o sexua­litate obse­dan­tă...

- Am admirat faptul că în toată înşi­ruirea de aventuri amoroase ale lui Ca­sanova, în spectacol nu apare nicio se­cundă vreo notă obscenă. Nimic vulgar, nimic trivial. Şi nici în lungile monologuri ale lui Ca­sanova n-am simţit nimic de­ran­jant. Actorii, la rândul lor, ţin perfect mă­sura. Ca şi dan­satorii, mai tot timpul pe scenă, într-un iu­reş ameţitor de ritmuri pe care le datorăm unor mari com­pozitori, şi care sunt alese şi mixate de dvs., după cum reiese din ele­gantul program de sală. Aveţi studii mu­zicale?

- Am urmat cursuri de "Teorie muzicală" încă din vremea când aveam vreo 11 ani. Şi-apoi, mama mea, Elena Galgoţiu, cânta la Opera din Cluj, încât eram "condamnat" să merg, cam de trei ori pe săp­tămână, la Operă. Da, îmi place muzica do­de­­ca­fonică, îmi place muzica de jazz, saxofonistul John Coltrane, ca şi unica, ine­galabila, Billie Holliday.

- Din programul de sală mai aflu că tot dvs. sunteţi şi autorul decorului...

- Am şi în acest domeniu ceva studii de spe­cia­litate. Mă pasionează sculptura, am realizat chiar câ­teva statui. Cât priveşte decorul, am colaborat în zona aceasta la mai multe spectacole din Bucureşti şi din provincie...

*

Spirit renascentist, Dragoş Galgoţiu a realizat cu acest "Casanova" o operă de artă ce i-ar fi plăcut, sunt sigură, şi lui Federico Fellini, marele regizor italian care l-a abordat, şi el, pe Casanova, într-o cheie, aş zice, tragică. Autor a peste 40 de spectacole, Galgoţiu are, şi el, o marcă teatrală distinctă, creaţii strălucite ce pot fi repre­zentate pe marile scene ale lumii.


MARIUS STĂNESCU
"Ştiam că nu va fi un spectacol obişnuit"

Este unul dintre actorii de frunte ai scenei româ­neşti. A studiat la Academia de Teatru şi Film, la Sec­ţia de Actorie, clasa prof. univ. Alexandru Repan, un alt minunat artist al scenei şi filmului românesc. A jucat în nenumărate spectacole de referinţă la Teatrul Odeon (cele mai multe în regia lui Dragoş Galgoţiu) dar şi pe alte scene. A apărut în multe filme, pe marele ecran, cât şi la televiziune.

- Dragă Marius Stănescu, care e relaţia dvs. cu... Casanova? Personajul dvs. şi-al lui Galgoţiu nu urlă, nu se zbate, nu face gesturi largi... E un comentator, ca de pe margine, al vieţii sale trecute. Iar când se joacă pe sine, din ce în ce mai tânăr pe scenă, Casanova o face cu umor, cu autoironie. Cum a fost prima dvs. întâlnire cu acest personaj fabu­los?

- L-am privit cu spaimă, încă de la început. Chiar din clipa în care am aflat că urmează să-l joc "de la bă­trâneţe până la tinereţe". Ştiam că celebrele lui "Me­morii" însumează vreo 6000 (şase mii!) de pa­gini. Ştiam că nu va fi un spec­tacol obişnuit. Eram cu­rios ce va alege Galgoţiu pen­tru scrierea textului. Dar şti­am că va alege bine. Întâm­plările aduse în lu­mină de regizor sunt cele le­gate de di­versele faţete ale per­sonali­tăţii lui Casanova. Ca­sanova este un personaj cu care se în­cheie o mare epocă istorică. La moartea lui se deschid por­ţile spre epoca mo­dernă... În monologurile sale, Casa­nova comentează, cu fină iro­nie, întâmplările is­torice prin care a trecut. Sau la care a asistat. Nu-i uşor de stat pe scenă, timp de aproape 3 ore, cât du­rează spec­tacolul, să-ţi comen­tezi viaţa cu ochii unui muribund, dar să te mai şi vezi întinerind pe nesim­ţite, luat de vâltorile unei vieţi pline de tumult. Ce-i drept, în jurul meu, adică în jurul lui Casanova, se învârt, se rotesc, se su­cesc toate acele personaje care-i marchează pe rând viaţa, într-o viforniţă de mişcări, de dansuri "nebune" închipuite de noi toţi şi dirijate, cu ochi de maestru, de Răzvan Mazilu. Dacă vreţi, punctul de plecare al spectacolului, cel găsit de Galgoţiu, stă în chiar cu­vintele lui Casa­nova, cele de la sfârşitul "Me­mo­rii­lor". Şi anume: "Cu sens sau fără sens, a fost de-ajuns! M-am amuzat!"...

DOINA LEVINTZA
"Am făcut vreo 70 de costume şi tot atâtea peruci"

- Unul din punctele forte ale spectacolului îl constituie costumele şi perucile, absolut fabuloase, pe care le-ai creat. A fost greu?

- Ce să-ţi spun? Am făcut vreo 70 de costume şi cam tot atâtea pe­ruci. În spec­ta­col, până şi pe­rucile au perso­na­litate. Niciuna nu sea­­mă­nă cu cealaltă. Sunt mai toa­te al­be, cu bucle mici, jucăuşe ori ţe­pene, în funcţie de personajul pe ca­re-l com­pletează. Cât despre cos­­tu­me... Ele sunt croite din ma­te­rial uni, satin alb sau de culoarea untului. Şi-apoi pictate de mână, de "mânuţa mea", ori a celor patru angajate ale mele. Ele fac mai tot: croiesc, cos, pic­tează, brodează, aşa cum le spun eu. Iar rezul­ta­tul...

- Rezultatul este năucitor, ca mai toate costumele semnate de tine. Artă pură, la cel mai înalt nivel...

*

Pentru finalul articolului am rezervat o întrebare pe care i-am adresat-o Dorinei Lazăr, marea ac­triţă, totodată şi directoare a Tea­­trului Odeon:

- Crezi că la Paris sau pe marile scene ale lumii, se mai pun astfel de spectacole luxu­ri­ante?

- Nu ştiu, poate că la "Co­me­dia franceză"... Ori­cum, spec­ta­co­lul nostru este unul competitiv. El arată nivelul teatrului care se prac­tică astăzi în România...
*
Despre numeroasa distri­buţie n-am pomenit ni­mic. Nu în­cape într-o biată pagină de ziar. Dar vă asigur că fiecare dintre actori, din­tre dansatori, repre­zintă câte o mi­că piatră preţioasă, bine şlefu­ită. Din care este alcătuit acest spec­tacol-bijuterie.