ABIGAIL BUDAC, organizatoarea celui mai mare eveniment românesc din America: "Festivalul de la Sacramento"
Dacă o vorbă românească spune că "Toamna se numără bobocii", atunci 29 septembrie este data la care, în Royer Parc, Roseville - Sacramento, cu ocazia Festivalului Românesc, aflat la cea de-a XII-a ediţie, se numără românii-americani care, cu mic cu mare, îşi dau întâlnire, an de an, la o "cură" necesară de românism autentic. Evenimentul a fost organizat de Romanian Community Center of Sacramento (RCCS) şi s-a bucurat din plin de graţiile mamei natură, cu o zi superbă, în care vara îşi mai cerea încă drepturile, refuzând să cedeze locul toamnei.
Citeste tot articolul
De ce nu spun ţăranii mulţumesc?
Încă din fragedă pruncie, părinţii ne învaţă că trebuie să mulţumim frumos ori de câte ori primim ceva sau am fost ajutaţi să facem un lucru. Această lecţie este valabilă, desigur, întreaga viaţă, dar la un moment dat, pare să nu mai fie suficientă, cel puţin în gândirea populară. Şi asta se întâmplă după vârsta de optsprezece ani, când omul trece la un alt nivel de înţelegere, la unul superior, având acces la marile taine ale vieţii. Cuvântul, puterea lui, este una din ele.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 561 - 600 din 906 articole
-
A doua sansa
Numarul 1002 -
Colectia de fluturi
Numarul 1002 -
Mirela Voiculescu Fugaru - "Doare fizic ca nu mai e aici, cu mine"
Numarul 1001 -
Pavel Chirila - "Bucuria din ochii unui om vindecat nu are pret in aur"
Numarul 1000 -
Cel mai frumos Craciun...
Numarul 999 -
Minodora si vioara fermecata
Numarul 998 -
Sentimentul de noi
Numarul 997 -
SCRISOARE IN DOI
Numarul 997 -
O mica observatie
Numarul 997 -
Micul Print
Numarul 996 -
"Procentul pacientilor atinsi de suferinta din dragoste este in crestere"
Numarul 995 -
Pe marginea abisului
Numarul 995 -
UN MESAJ INTARZIAT
Numarul 995 -
Din iubirile Mariei Tanase
Numarul 994 -
Ganduri pentru cel plecat: Cu dragoste, despre LIVIU CIULEI
Numarul 994 -
Ne despartim prea usor?
Numarul 993 -
"Iubirea este un dar, chiar si atunci cand trece si doare"
Numarul 993 -
CIOBURILE IUBIRII
Numarul 992 -
LA CE FEL DE IUBIRE VISATI?
Numarul 991 -
CATHERINE HAKIM - "Valorificati-va capitalul erotic!"
Numarul 990 -
Intrebari grele
Numarul 989 -
Despre dragoste cu OVIDIU BOJOR
Numarul 988 -
CARMEN STANESCU - "Nu cred ca exista retete pentru un mariaj fericit"
Numarul 987 -
Zece secrete ale fericirii in doi
Numarul 986 -
Balerina albastra
Numarul 985 -
"Cand va mutati impreuna?"
Numarul 984 -
Ostile stau fata-n fata: Iubirea sau profesia?
Numarul 984 -
"Familia actuala este in agonie"
Numarul 983 -
PACATOASA
Numarul 983 -
GEORGE ENESCU - Simfonia iubirii
Numarul 982 -
SCRISORI IN DEZBATEREA CITITORILOR
Numarul 981 -
O TRADARE IERTATA
Numarul 981 -
Sub pecetea tainei - Despre dragoste, cu Costion Nicolescu
Numarul 980 -
Damian Crasmaru, - "Daca n-ar exista Carmen, eu n-as avea de ce sa exist"
Numarul 979 -
OPINII DE LA CITITORI - "Fara Dumnezeu, totul este himera"
Numarul 978 -
Meridiane "Formula AS" - Scrisori din strainatate
Numarul 978 -
ECOURI
Numarul 977 -
Grigore Lese - Cantec pentru tatal plecat
Numarul 977 -
La rascruce de drum
Numarul 976 -
Povesti cu bunici
Numarul 976