La cativa ani dupa casatorie, barbatul meu a murit suferind de o boala grea, care a avut o evolutie atat de rapida, incat nici n-am apucat sa-mi dau seama bine ce se intampla. A trecut doar o saptamana de la primele semne ale bolii, pana cand m-am trezit singura, pe holul spitalului, cu hainele lui intr-o plasa. Nu vreau sa va povestesc acum prin ce am trecut dupa aceea, cat a fost de greu sa revin la o viata normala dupa o asemenea pierdere. Nu acesta este scopul scrisorii pe care v-o trimit. As vrea sa le ajut, in schimb, pe cititoarele care din intamplare ajung in aceeasi situatie si sa le dau curaj. Curajul de-a nu se lasa infrante. De aceea am sa va vorbesc despre ceea ce a insemnat pentru mine "a doua sansa", sau salvarea, sau intoarcerea la un comportament aproape obisnuit.
Statisticile amintesc adesea pierderea partenerului ca pe una dintre cele mai grele incercari pentru oricine, la orice varsta s-ar petrece. Socul singuratatii de dupa e greu de depasit, desi de cele mai multe ori, in jur sunt mai mereu binevoitori. Psihologii sunt capabili sa-ti dea imediat solutii, de cele mai multe ori aberante, indepartate, prea savante si abstracte, despre aceasta durere care e vie si te macina pana la oase. Pana la urma, vindecarea sta tot in puterea fiecaruia de a schimba lacrimile de durere in altele de fericire sau de multumire. Dar nu oricui ii pune Dumnezeu inainte o "a doua sansa", nu oricui ii trimite un om in ajutor, care cu toata rabdarea din lume, sa te invete din nou alfabetul iubirii. Fericirea "de-a doua"se invata asa cum se invata tabla inmultirii sau a impartirii in clasele primare. Ea se traieste la prezent, nu in trecut si nu in viitor, de aceea, cel mai greu este in asemenea situatii sa nu te lasi coplesit de amintiri. Ea se traieste cu toti nervii in priza, cu toate antenele pregatite pe receptie. Oricat de mult te-ar durea, trebuie sa inchizi usa trecutului si sa nu te mai uiti inapoi. Chiar daca niciodata nu vei mai avea in ochi stralucirea bucuriei primei iubiri, incearca sa gasesti in clipa prezenta, in omul de langa tine, in partenerul nou, sprijinul pentru a merge mai departe.
Am spus partener si nu iubit, pentru ca tot din experienta mea de viata am inteles ca de iubit cu adevarat iubesti numai o data. Nu vorbesc de indragostelile care-ti zapacesc mintea la anii adolescentei, atat de suave si de trecatoare, precum florile campului. Vorbesc de prima iubire, aceea unica, grea, totala, in care pentru prima oara in viata simti ca lumea nici macar nu mai exista in afara ta si a iubitului tau. E greu sa iesi dintr-o astfel de legatura. E greu sa uiti. Si totusi...
Afara ninge, iar eu invat fericirea "de-a doua". Cobor incet din pat, ca sa nu-l trezesc pe cel care-mi este de cativa ani alaturi, deschid fereastra si cativa fulgi ajung la mine spulberati. In jocul lor domol infloreste bucuria acestei dimineti care, parca, parca, imi aduce aminte de o alta ninsoare.
TINA L.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
15.02.2012, 22:51Maria Gheorghies
Am citit articolul dvs,asa cum fac de fapt cu toate articolele de suflet le as zice si e bine ca ati reusit sa zambiti din nou si sa va bucurati de viata.Ati spus la un moment dat ca dupa parerea multor psihologi si a dvs,care ati trait sentimentul,nu exista durere mai mare ca aceea a pierderii jumatatii cu care ai impartit viata.Si cred ca durerea e mare mai ales a celor batrani care nu mai au puterea sa o ia de la capat.Va scriu din postura unei mame strivite de durerea pierderii copilului ei,caruia viata nu i a mai dat o a doua sansa pt a si termina facultatea,pentru a fi mire,tata....de fapt sansa la viata.Sa fi incaput si el in lumea aceasta cu bunele si relele ei.Ce este durerea dincolo de limita de a o suporta?Doar cei care o traiesc,stiu.Ce a doua sansa mai poate avea o mama care si a ingropt copilul in plina tineretea lui?Suflete marcate pe veci,destine distruse.Au trecut 17 ani,imi spunea o mama care si a ingropat fiica si nu a putut trece peste,drumurile ei sunt tot la cimitir,langa lumina ochilor ei.Am trait multe feluri ale durerii.Insa durerea mamei in doliu dupa pierderea copilului ei nu are grad de comparatie,de exprimare.Bucurati va de sansa,de a doua sansa,de sansa la viata.Noua nu ne a mai ramas decat cenusiul anilor ce vin.Pentru noi soarele nu va mai rasari la fel.Pentru noi nimic nu mai este la fel. O mama....D