Poate va asteptati sa fiu o fetiscana de 14-17 anisori, care nu reuseste sa iasa din mrejele iubirii pentru persoana respectiva. Fetiscana nu sunt, pentru ca am deja 23 de ani, in curand 24, si, cu toate acestea, m-am indragostit de o persoana care, desi parea ceea ce asteptasem, s-a dovedit a fi in integralitate o mare minciuna. Voi incerca sa va spun pe scurt povestea.
La inceput am fost doar simpli amici si am vorbit la telefon un an intreg, in perioada in care el isi facea stagiul militar in orasul meu. Pe atunci, eu aveam doar 14 ani. Nu ne-am vazut nici macar o data. Am vorbit doar la telefon. Dupa 6 ani, cand eu eram deja studenta in Bucuresti, m-a sunat din dorinta de a mai afla vesti despre mine. Nu i-a venit sa creada cand i-am spus ca sunt studenta. S-a mirat mult de repeziciunea cu care trecuse vremea. Intre timp, el plecase in Grecia, si pentru ca era atunci in vizita in Romania, se gandise ca poate ar fi frumos sa ne cunoastem. Nu s-a intamplat asa, dar am facut schimb de adrese de internet, in ideea de a continua sa fim buni amici. Zis si facut. Ajuns in Grecia, am inceput primul schimb de mesaje. L-am intrebat cu ce se ocupa acolo. Mi-a zis ca detine o fabrica de seringi sterile si ca este un veritabil om de afaceri. Greu de crezut... la doar 28 de ani... dar parea istet si pana la urma am crezut. Am continuat sa vorbim mult si despre multe. Mi se parea ca e exact ceea ce asteptasem. Am decis de comun acord sa incepem o relatie, dat fiind faptul ca atat eu, cat si el, eram singuri, sau cel putin el asa spunea. Am stabilit sa ne vedem in iarna 2007-2008, sa petrecem sarbatorile impreuna. Mi-am facut un milion de sperante. Cu o saptamana inainte, mi-a spus ca are niste afaceri si trebuie sa plece in Suedia. Am suferit enorm, dar ulterior, mi-am luat inima in dinti si mi-am zis ca trebuie sa il cred, ca mi-a promis ca se intoarce din Suedia pe 2 ianuarie si vine direct in Romania. Imi promitea ca imi va rascumpara fiecare lacrima, ca ma iubeste cum nu a crezut ca ar putea iubi pe cineva. La intoarcere, mi-a zis ca a racit puternic si ca s-a internat in spital, deci nu mai putea veni in Romania. L-am crezut si de data asta. Dar raceala tinea de 2 luni. Parea incredibil. Am inceput sa sun la spitalul la care el mi-a spus ca e internat si nu a fost deloc greu sa aflu ca nu exista nici un pacient cu acel nume, internat in acel spital. Mi-am dat seama ca fusesem mintita. Brusc, am inceput sa ma indoiesc de tot ce imi spunea. Numai ca, pe 8 martie 2008, a venit in Romania, la Bucuresti, la mine. Am fost extrem de fericita. Cred ca a fost cel mai fericit moment al vietii mele de pana atunci, si cu siguranta si de pana acum. Ne iubeam mult, ni se parea potrivirea maxima. Simteam ca suntem suflete pereche. El nu era din acelasi oras cu mine, dar credeti-ma, facea naveta sa ma vada, imi aducea rauri de trandafiri, ma tinea numai in brate. L-am intrebat de nenumarate ori daca ma mintise in legatura cu raceala, cu Suedia, raspunsul era mereu negativ. Oricum, eram atat de indragostita de el, incat i-am spus de multe ori ca, indiferent daca m-a mintit, as fi capabila sa-l iert, cu conditia sa nu mai fie si alte minciuni la mijloc si sa nu isi faca o obisnuinta din a minti. Au trecut zilele frumoase, el a trebuit sa se intoarca in Grecia, si eu la Bucuresti, la facultate. A revenit in tara peste o luna jumatate. Acelasi patos, aceeasi iubire... Totusi, mereu simteam ca baiatul asta ascunde ceva, desi eram tratata ca o printesa. Intr-o zi, am gasit intamplator un mesaj pe care el il expediase cuiva in limba greaca. Eu nu stiam greaca, dar expresii de genul "te iubesc", "noapte buna" stiam. Si mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca el exact asta spunea in mesajul respectiv cuiva: "Te iubesc mult! Noapte buna, iubirea mea!". Am fost total bulversata. L-am intrebat ce reprezinta acel mesaj, cui l-a scris, si mi-a zis ca unui prieten, ca in Grecia asa isi vorbesc oamenii... cu "te iubesc". Extrem de greu de crezut. Am zis ca el, dar am inceput sa verific cu adevarat. Poate nu as fi verificat daca lucrurile intre noi nu pareau a fi foarte serioase, dar el chiar imi ceruse mana de la parintii mei si spunea ca vrea sa ne casatorim. Atunci, am decis sa merg in orasul lui de aici, de acasa, cand el era in Grecia, sa ii caut printre altele fosta prietena, pe care sa o intreb despre el, despre motivele despartirii de el, ce fel de om e. Fusese opt ani cu fata aceea, iar eu stiam multe lucruri despre relatia si despartirea lor, de la el. Zis si facut. Am gasit-o pe fata respectiva, care era acum casatorita si avea si un bebelus. Ea a fost foarte amabila si m-a privit aproape cu mila. Mi-a spus: "Tu nu stii nimic?". Iar eu am intrebat: "Ce ar fi de stiut?". Atunci mi-a spus ca motivul despartirii lor a constat in faptul ca dupa ce el plecase in Grecia, "sa munceasca", isi gasise acolo o femeie, mai in varsta ca el, dar cu bani, alaturi de care a ramas sapte ani. E de prisos sa va spun ca nu a existat nici o fabrica de nici un fel de seringi. Confruntarea noastra a fost groaznica. S-a jurat in toate felurile ca el nu a iubit in viata lui pe cineva cum ma iubeste pe mine, ca sa il iert, ca eu sunt visul lui implinit. Culmea este ca l-am crezut. Dar dupa doi ani, nu se schimbase nimic. Apoi am sperat sa il uit. M-am afundat in munca. Am terminat facultatea si am plecat in Germania, din dorinta de a munci mult, de a-mi tine mintea ocupata cu ceva. Acest baiat m-a mintit in absolut tot ce mi-a zis. M-a inselat tot timpul... sau poate ca ar trebui sa consider ca, de fapt, pe cealalta a inselat-o cu mine? A fost primul barbat din viata mea si mi-as fi dorit sa fie si ultimul. Va rog din suflet, ajutati-ma sa il uit! Dati-mi un sfat! Dupa mai mult de doi ani de la despartirea de el, inca imi plange sufletul de dorul lui si simt ca nu pot avea un alt prieten. Mi-e frica de singuratate, dar poate din prea multa corectitudine, refuz ideea de a avea un alt prieten, din moment ce inca il iubesc pe el.
ANTONIA STEFANIA
Da, fericirea exista!
Inceputul toamnei trecute era ca oricare altul pentru mine, fara intamplari semnificative, doar cu obisnuita rutina casa-serviciu, fara ganduri de viitor, fara sperante de iesire din "cerc". Dar intr-o zi, printr-un telefon, viata mea s-a schimbat... Am intalnit un barbat cu totul special si, prin multitudinea de intamplari care au urmat, mi-am dat seama ca am intalnit ceva care imi lipsea dintotdeauna... "Sufletul-pereche". Dupa un inceput mai degraba timid, in care ne studiam reciproc miscarile celuilalt, am ajuns la o intensitate de nedescris a sentimentelor, de la telepatie, pana la intelegere fara cuvinte, cand suntem fata in fata.
Daca mie imi plac caldura si baile fierbinti, a tinut neaparat sa imi ofere, intr-o seara rece de decembrie, o camera in care te "dezghetai" cu adevarat, lumanari, un pat imens, un covor rosu si o cada plina cu apa fierbinte si spuma... Daca amandurora ne plac peisajele simple, dar cu o frumusete aparte, de ce sa nu bem cafeaua in mijlocul naturii, la marginea unui drum de tara, intr-o dimineata la ora 9, sau la marginea unei paduri de mesteceni, cu vantul jucandu-se prin frunze, sau intr-o padure de pini contorsionati, privind rasaritul triumfator al soarelui? Am facut toate astea impreuna si am simtit ca suntem facuti din aceeasi materie. Inimile ne bat in acelasi ritm, respiram acelasi aer... Cum sa nu te simti liber, iubit si fara nici un complex, daca intr-o seara cand cerul trimitea asupra oamenilor aroma amara a furtunii, noi dansam pe o strada pustie, in intuneric, cuprinsi de vraja iubirii si de muzica? Cum sa nu simti fericirea, cand esti pe un iaht strabatand Marea Neagra, in viteza, cu rasaritul in fata, in bratele persoanei pe care o iubesti si care te iubeste neconditionat? Ei bine, raspunsul e... DA, fericirea exista, pot sa confirm, pentru ca am trait-o, ii simt gustul de fiecare data cand sunt in bratele iubitului meu, o vad in ochii blanzi, care ma privesc cu atata dor, cat pentru o lume intreaga. De ce va scriu aceasta scrisoare? Pentru ca sa arat ca mai exista si fericire pe lume, nu doar suferinte si plans. Asa cum primavara nu poate sa fie oprita din drumul ei, nici iubirea nu poate fi tinuta pe loc. Important este sa o astepti, s-o respecti, sa i te daruiesti, exclusiv. Timpul se grabeste si ne taraie dupa el. Cand e vorba de dragoste, minutarele trebuie insa oprite. E singura zona in care sufletul atinge eternitatea. Iubirea si Dumnezeu.
MELANIA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
