Când vine Primăvara
N-am văzut niciodată cum se desfac mugurii în frunze. Oricât am pândit în copilărie momentul acela, oricât am aşteptat înfrigurată lângă tufele de mălin sau lângă cele de corn, n-am prins clipa în care, de sub învelişul umflat de seve, se deschideau foile delicate ale frunzelor crude. Numai ce mă trezeam în câte o dimineaţă şi vedeam că primăvara a sosit deja, căci, privită din pragul casei, pădurea părea acoperită de un văl verzuliu, ce tremura uşor în bătaia vântului.
Citeste tot articolul
LEURDA
Nu întâmplător ne este dăruită de natură la începutul primăverii, când ieşim din iarnă slăbiţi, cu organismul împovărat de toxine. Cu frunzele ei în formă de paloş, colorate în verde lucios, leurda este unul dintre cele mai puternice remedii din farmacia naturii. Conţine mai multe substanţe binefăcătoare decât ruda ei, usturoiul, şi este mult mai eficientă în tratarea bolilor, calităţi terapeutice care i-au adus titlul de "planta mileniului trei".
Citeste tot articolul
CETATEA ARDEU
Cetatea Ardeu se află pe partea dreaptă a Mureşului, cum te duci către Deva. Peste apă şi peste drum de Munţii Orăştiei, clasica patrie a dacilor. Dar dacii sunt răspândiţi pretutindeni, pe suprafeţe uriaşe, până hăt, departe în zona Munţilor Apuseni, zona cu cele mai bogate zăcăminte de aur din România.
Citeste tot articolul
Cum să mori cu adevărul în braţe
Provocarea manualului despre "Istoria Secuilor"nu poate fi ignorată, căci tăcerea ar putea fi interpretată ca o acceptare a teoriilor pe care le susţin autorii, dar răspunsul nostru trebuie să fie măsurat, argumentat şi civilizat. Argumentelor, fie şi mincinoase, trebuie să le răspundem cu argumente, nu cu o propagandă naţionalistă ieftină, iar secuii nu trebuie să vadă în noi un inamic şi un asupritor, ci fiinţe raţionale şi binevoitoare.
Citeste tot articolul
Boierul Hristos şi prinţişorii Bisericii
Două evenimente triste şi aparent fără vreo legătură între ele marchează, în această lună martie, calendarul creştinului ortodox atent la viaţa Bisericii. Comemorarea a 24 de ani de la moartea monahului Nicolae Steinhardt de la Rohia şi caterisirea preotului Nicolae Picu de la biserica "Sf. Mina"din Constanţa. Cei doi oameni ai Bisericii sunt asemănători, nu doar prin prenume, ci şi prin felul în care înţeleg ortodoxia.
Citeste tot articolul
Minte şi inimă: CFR şi Steaua
Performanţa din iarna trecută a fotbaliştilor de la CFR Cluj, acumularea în premieră a 10 puncte într-o grupă de prestigiu în Liga Campionilor, calificarea în primăvara europeană şi victoria, şi ea în premieră pentru o echipă de club românească, pe terenul unei trupe englezeşti, Manchester United, a impresionat, dar nu a entuziasmat.
Citeste tot articolul
DENIS DE KERGORLAY: "Dacă UE doreşte să traducă intenţiile sale bune în acţiuni concrete, Roşia Montană este un studiu de caz perfect, un adevărat test de voinţă de a promova dezvoltarea du
"Europa Nostra"reprezintă 250 de organizaţii non-guvernamentale şi 5 milioane de membri individuali din peste 50 de ţări. Împreună, aceste organizaţii sunt o puternică reţea de dialog şi dezbatere, celebrând cele mai bune realizări de patrimoniu şi organizând noi campanii împotriva ameninţărilor la adresa clădirilor de patrimoniu vulnerabile, a siturilor şi a naturii. Fondată în 1963, "Europa Nostra"este Vocea Patrimoniului Cultural în Europa.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru ELENA GHIŢĂ, F. AS nr. 1052 - "Am hipertensiune şi depuneri de colesterol pe carotidă"
Pentru toate problemele pe care le aveţi (hipertensiune, fragilitate capilară, stare de disconfort, agitaţie, zgomot în urechi, epistaxis, ateroscleroză, trombocitopenie) este necesar un tratament pe durată de luni de zile, asociat cu o dietă adecvată, nu doar câteva zile de crudităţi (aţi menţionat că v-aţi simţit bine după 3 zile de consumare a salatei de sfeclă cu lămâie).
Citeste tot articolul
"Cum am slăbit 9 kilograme cu două medicamente româneşti"
Numele meu este Ana Maria, am 42 de ani şi de curând, datorită revistei dvs. am trăit un mic miracol. Totul a pornit de la un articol publicat în paginile "Formulei AS", în care se vorbea despre remediile româneşti de slăbit.
Citeste tot articolul
De la lume adunate şi-napoi la lume date
Se ştie că tratamentul cancerului nu constă în găsirea unor medicamente miraculoase sau a unor procedee chirurgicale sofisticate. Cancerul poate fi tratat doar prin redresarea factorilor care au dus la apariţia bolii, la nivel fizic, emoţional şi spiritual.
Citeste tot articolul
PE LOC REPAUS!
Oboseala cronică sau epuizarea totală, numită şi sindromul Burnout, este una dintre cele mai noi şi mai dure boli ale mileniului trei. Provocată de stres, de agitaţia permanentă, dar mai ales de efortul excesiv de la locul de muncă, epuizarea totală avansează pe nesimţite, până în ziua când suntem transformaţi în legume: incapabili să mai muncim, să mai comunicăm, prăbuşiţi psihic şi sufleteşte.
Citeste tot articolul
Sindromul post-traumatic de stres
Denumirea sa de circulaţie internaţională este sindromul PTSD (post-traumatic stress disease) şi el vizează manifestările apărute în urma unei împrejurări dramatice: cataclisme naturale, conflicte armate, bătăi, violuri, accidente, prezenţa unor boli grave, dispute în familie, despărţiri, decese, dar şi probleme financiare-şomaj, pensionare etc.
Citeste tot articolul
Scrisori venite prin poştă
Orice scrisoare scrisă cu mâna şi expediată prin poştă are în ea o afecţiune care lipseşte, de pildă, din scrisorile expediate prin internet. Urgenţa comunicării este înlocuită de tihna mărturisirii, plină de sensibilitate şi de emoţie. De altfel, majoritatea cititorilor care ne adresează scrisori sunt pensionari care au depăşit vârsta internetului. Norocul nostru: în loc de email-uri, primim declaraţii de dragoste. Şi pe deasupra, şi publice!
Citeste tot articolul
ÎNDRĂGOSTIRE SAU IUBIRE?
Dacă vrem să trăim în cuplu, trebuie să acceptăm că în relaţiile îndelungate, pasiunea îşi pierde treptat importanţa, înlocuită de prietenie.
Citeste tot articolul
ANCHETĂ - Îndrăgostire sau iubire?
Aparent, nu ar fi nicio deosebire - iubirea nu poate trăi niciodată fără îndrăgostire şi invers. Realitatea, în marea ei imaginaţie, însă ne contrazice. Iubirea nu are nici legi, formule sau principii, drept care în veci nu va fi studiată la şcoală, după un manual temeinic şi bine structurat pe lecţii şi capitole: mângâierea, accelerarea pulsului, oftatul, privirea pierdută şi ochii daţi peste cap.
Citeste tot articolul
O poveste cu urzici
Chiar dacă mai faci încă slalom printre mormanele de zăpadă gri, gheaţă şi maşini parcate aiurea pe trotuare, în momentul în care îţi legi şnurul alb-roşu, de Mărţişor, la încheietura mâinii, sau îţi pui darul primit, de la cineva drag, într-un loc special, ceva se schimbă, ceva îţi dă o speranţă, ceva te bucură şi te face fericit.
Citeste tot articolul
Un... "sfânt" adevărat între spitale: Spitalul "Sfântul Constantin" din Braşov
Nu doresc nimănui să ajungă la spital, dar dacă se întâmplă să fiţi constrânşi să vă internaţi undeva, atunci vă doresc să aveţi parte de un loc ca spitalul "Sfântul Constantin" din Braşov. Am vizitat, de-a lungul anilor, câteva spitale din Occident: unul în Elveţia, două în Canada, două în SUA şi unul în Austria.
Citeste tot articolul
DAN BITTMAN - "Iau viaţa aşa cum vine. Sunt lucruri care se-ntâmplă şi pe care nu poţi să le schimbi"
Am să vă dau o explicaţie mai amplă, ca să lămuresc pe toată lumea, mai ales că informaţia circulă tot mai distorsionat în ultima vreme, în mass-media românească, şi drept urmare, artiştii au început să facă un pas înapoi în ceea ce priveşte informaţiile furnizate presei. Am văzut cu toţii, de exemplu, ce s-a întâmplat cu Andreea Marin şi Ştefan Bănică.
Citeste tot articolul
Selecţia "FORMULA AS"
Trăiesc în provincie, departe de competiţia centrală pentru prestigiu, persoane care se înhamă din pasiune la proiecte cu miză intelectuală mare. Oameni pe care-i atrag pariurile grele cu ei înşişi, făcute de amorul artei şi ale căror realizări după ani de trudă rămân aproape nerecunoscute.
Citeste tot articolul
Pr. GABRIEL CĂŢE - "Marea izbândă este să aduci cât mai mulţi oameni la credinţă"
Părintele Gabriel Căţe (n. 1969), de la biserica "Sfânta Vineri" - Berceni, are o istorie personală pe cât de spectaculoasă, pe atât de pilduitoare. Fiu de preot, a absolvit mai întâi Facultatea de Teologie din Bucureşti, pentru ca imediat să urmeze Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu", iar după aceea, să facă un doctorat în Filosofie, cu tema "Opera de artă în modelare şi reprezentare".
Citeste tot articolul
Poduri blestemate
Din timpuri străvechi, oamenii au asociat podurile cu trecerea sufletelor în lumea de dincolo şi fără de întoarcere. Poate că astfel s-au şi născut legendele despre poduri "ucigaşe"pe care, dacă păşeşti, eşti ca şi sortit pieirii, despre poduri fantomă, pe care apar în mod enigmatic spiritele celor trecuţi în lumea umbrelor, despre poduri de pe care oamenii dispar fără urmă, fără să mai fie văzuţi vreodată în viaţă.
Citeste tot articolul
LUIZA ZAN - "Sunt fericită. Nu am altceva de adăugat"
E foarte adevărat că am o mulţime de lucruri de făcut. Sunt foarte, foarte activă şi ocupată. Adevărat, sunt şi genul de om care se culcă la trei dimineaţa şi se trezeşte înainte de nouă şi asta, pentru că încerc să mă bucur de cât mai mult dintr-o zi. Pe lângă muzică, despre care vorbim imediat, fac foarte mult sport, merg pe jos cât pot de mult.
Citeste tot articolul