Cetatea Ardeu se află pe partea dreaptă a Mureşului, cum te duci către Deva. Peste apă şi peste drum de Munţii Orăştiei, clasica patrie a dacilor. Dar dacii sunt răspândiţi pretutindeni, pe suprafeţe uriaşe, până hăt, departe în zona Munţilor Apuseni, zona cu cele mai bogate zăcăminte de aur din România. Aflată pe "Drumul aurului", pe un deal semeţ, între cămările pline de bogăţii ale Apusenilor şi Muntele Sfânt Kogaionon, cetatea de la Ardeu e locul din care vezi limpede sensul tainic al lumii dacilor. Înţelegi dragul şi grija lor pentru aceste locuri şi vezi râvna cu care luptau să mulţumească zeilor pentru darurile lor. Vezi cu câtă înţelepciune se foloseau de aurul Apusenilor şi înţelegi cât de risipitori şi de nevrednici sunt conducătorii de azi, care dau pe doi bani bogăţia pentru care dacii au luptat până la unul.
Ardealul văzut de sus
De-abia ai urcat pe Cetăţuia Ardeului şi, până să apuci să-ţi tragi sufletul, între tine şi orizontul căutării tale se naşte un sens, se naşte o lume. În zilele geroase de iarnă, când aburii lăptoşi ai văilor stau încotoşmănaţi în cruste groase de gheaţă, iar soarele, suveran pe cer, luminează lumea cu privire rece, atunci, de sus, de pe vârful Cetăţuii Ardeului, Ardealul se vede ca-n palmă, în toată splendoarea sa, până departe, înspre Corabia-Vâlcoi, Zlatna sau Alba Iulia, acolo unde palpită inima de aur a Ardealului. Un paradis încremenit, parcă, de Dumnezeu, în plin zbucium al facerii, mărturie a marelui miracol al creaţiei Sale: dealuri izbucnind la tot pasul, dintr-un mare clocot al vieţii, ape repezindu-se, ca argintul viu, să-şi facă loc către mări, munţi în care aurul stă cât pe ce să erupă precum vulcanii şi să poleiască, cu foiţă fină, ca-n aureolele catapetesmelor, ce-i mai frumos şi mai sfânt în Ardeal.
Trebuie să fie senin şi foarte rece, ca să baţi cu privirea din vârful Cetăţuii până hăt, la peste 70 de kilometri distanţă. Trebuie să fie musai către -20 de grade, altfel splendoarea depărtărilor îţi scapă, ca o nălucă, într-o clipită. Dar efortul de a urca culmea abruptă a Cetăţuii nu e nicicând zadarnic. Căci nu trebuie să vezi până la Zlatna ca să înţelegi sensul lumii dacilor. De acolo, de pe culmea de unde soldaţii scrutau în zare carele de aur venind agale spre curtea regelui lor, de acolo, de sus, de-abia de acolo, vezi ordinea înnăscută, fără de cusur, a Ardealului, vezi toată rânduiala văilor şi a câmpurilor şi a munţilor. Urcând dealul Cetăţuii înţelegi, deopotrivă, adevărata măreţie a Regatului Dac, înţelegi sensul tainic al Sarmisegetuzei şi tâlcul cetăţilor de apărare care o înconjurau, înţelegi ce căutau în zonă cetăţui precum cea de la Piatra Craivii sau de la Ardeu. Înţelegi, de fapt, până la urmă, uimitoarea rezonanţă a dacilor cu ordinea ascunsă a lumii...
O lume întreagă, în jurul Muntelui Sfânt
Motivul pentru care acest complex sistem de cetăţi, de temple şi de aglomerări civile a fost dezvoltat de către daci este în mod cert de natură religioasă, spun specialiştii. "Tot acest sistem montan circumscrie Sarmisegetuza Regia, Muntele Sfânt al dacilor, Kogaionon", punctează ghidul nostru, învârtindu-se în jurul machetei. O întreagă lume creată pentru liniştea marilor preoţi, pentru ca nimeni să nu poată tulbura taina rugii lor. "Aş putea spune că mărirea dacilor a fost legată de religie, iar înfrângerea lor şi cucerirea Daciei s-au datorat tocmai prea marii lor credinţe, căci nu au vrut să-şi părăsească, pentru nimic în lume, Muntele Sfânt şi au rămas aici, înfruntându-i, cu un curaj nebun, pe romani", spune Mihai Căstăian.
Cetatea de pe "Drumul aurului"
Dacii ştiau foarte bine cu ce bogăţie fără seamăn îi binecuvântaseră zeii. Aurul trebuia exploatat cu cap, tezaurizat şi folosit apoi cu multă chivernisire pentru întărirea marelui regat. "Nimeni nu se putea atinge de aurul Apusenilor, totul încăpea pe mâna regilor, era monopol regal. Practic, la fel ca şi cetatea de la Piatra Craivii, cetăţuia de la Ardeu avea rolul de a controla legătura dintre exploatările de aur ale dacilor din Apuseni şi cetatea de la Sarmisegetuza", îmi spune, la rândul său, istoricul Ioan Oltean. Transporturile de aur trebuie să fi fost numeroase şi consistente, de unde şi importanţa strategică extraordinară a cetăţuii de pe Valea Ardeului. O cetate mică, tăiată în vârful unui deal înalt, care putea adăposti, însă, suficient de mulţi soldaţi, pentru a asigura bunul mers al bogăţiei Apusenilor înspre Muntele Sfânt. Fiind monopol regal, aurul din Dacia a ajuns în cantităţi uriaşe la Sarmisegetuza. Având aur la discreţie, dacii îşi permiteau să bată monedă, practic, identică cu cea romană. Nu mai puţin de 30 de ştanţe monetare dacice au fost descoperite până în prezent, ceea ce arată că acest tertip al contrafacerii de monedă romană era politică de stat în Dacia. Disponibilitatea sa monetară
Tezaurul capturat de romani avea o dimensiune de-a dreptul epopeică. Consultând izvoarele antice, la începutul veacului trecut, un important istoric francez a estimat tezaurul dacic la 165 de tone de aur şi peste 330 de tone de argint! O cantitate spectaculoasă, probată, ulterior, de revirimentul economic al Imperiului Roman, după războaiele cu dacii, de fastul celor 123 de zile de circ, de exceptarea de la impozite şi de sutele de denari oferite drept cadou cetăţenilor Romei... Ce ironie a istoriei: la fel ca acum 2000 de ani, aurul dacilor de la Roşia Montană e pe cale să-i îmbogăţească pe noii "cuceritori", nişte capitalişti din afara României!
Poveştile aurului
Câtă bogăţie se va fi petrecut, de-a lungul sutelor de ani de apogeu al puterii regilor daci, prin Valea Ardeului! Care întregi de aur trase opintit, de boi vânjoşi, ca în basoreliefurile de pe Columna lui Traian. Au trecut mii de ani de atunci, dar imaginile acelea ale belşugului bântuie şi azi amintirile oamenilor de pe Valea Ardeulului, ca şi imaginaţia hulpavă a căutătorilor de comori. Nu există ţăran din Ardeu care să nu fi ascultat, copil fiind, poveşti spuse iarna, la gura sobei, de "ăi bătrâni", despre comorile ascunse în pământurile din jur. Acum, bătrânii s-au cam dus, unul câte unul. Cel mai sfătos dintre ei, ajuns la aproape 100 de ani, tocmai ce s-a prăpădit în iarnă.
Legendele despre "Drumul aurului"au adus Ardeul sub asediul căutătorilor de comori. Mihai Căstăian îmi povesteşte că în vara lui 2005, vreme de vreo două luni, s-au excavat 14 metri într-o peşteră din zonă, în care se crede că dacii şi-ar fi ascuns comorile. Specialiştii nu ştiu ce au descoperit acolo căutătorii de comori, după cum nu ştiu nici acum dacă ancheta începută, într-un târziu, de poliţie, a ajuns la vreun rezultat. Încă o mostră, pe lângă cea a celebrelor brăţări dacice din aur, despre grija statului român faţă de tezaurul moştenit de la vechii daci...
Cu respiraţia tăiată
Intuiţia de meşter a lui moş Părău nu dă greş: într-un colţ al Muzeului de la Orăştie, arheologii care au săpat la Ardeu au creionat o frumoasă reconstituire a Cetăţuii. La poalele ei se găsea o întinsă aşezare civilă, iar acropola era fortificată cu piatră, pământ şi lemn, având ziduri groase de 2 metri şi înalte de 6-7 metri. Cea mai importantă parte a incintei era turnul-locuinţă, care era folosit de conducătorul cetăţii. Fiind construit cu etaj, turnul domina întreg platoul cetăţii. Podeaua era pavată cu lespezi de travertin adus din apropiere, de la Geoagiu, iar etajul era probabil din lemn, cu acoperiş de şindrilă, spun specialiştii care au cercetat arheologic situl de la Ardeu, în ultimii ani. Tot ei consideră că înălţimea turnului era impresionantă, de vreme ce urme ale sale, după prăbuşirea datorată incendierii de către soldaţii romani, se găsesc de-a lungul a 16 metri. "În interiorul curţii, care era compartimentată, am găsit mai multe ateliere pentru prelucrarea bronzului, a osului şi a cornului. De asemenea, undeva, la poalele cetăţii, în două locuinţe datate la distanţă de 100 de ani, am descoperit urme ale aceleiaşi ocupaţii, după instrumentarul descoperit, şi anume prelucrarea pieilor", ne spune Mihai Căstăian.
Pe lângă controlarea drumului aurului, Cetăţuia Ardeului servea, datorită poziţiei sale privilegiate, şi ca punct de vamă. "Bogăţia şi importanţa Cetăţuii sunt legate tocmai de poziţia sa. În antichitate se circula pe Cheilei Ardeului, iar cine deţinea controlul acestor chei putea să controleze vama. Era o vamă destul de importantă, căci piesele aduse din lumea greco-romană sunt numeroase, mai ales bronzurile pe care arheologii le-au descoperit", îşi continuă Mihai Căstăian povestea.
Însoţit de privirea grijulie a lui moş Părău, am luat pieptiş dealul
Fotografii de ANDREI CHERAN, CLAUDIU TÂRZIU şi din colecţia Muzeului Civilizaţiei Dacice de la Deva
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
