Oboseala cronică sau epuizarea totală, numită şi sindromul Burnout, este una dintre cele mai noi şi mai dure boli ale mileniului trei. Provocată de stres, de agitaţia permanentă, dar mai ales de efortul excesiv de la locul de muncă, epuizarea totală avansează pe nesimţite, până în ziua când suntem transformaţi în legume: incapabili să mai muncim, să mai comunicăm, prăbuşiţi psihic şi sufleteşte. Îngrijoraţi de numărul tot mai mare al suferinzilor de epuizare totală, cercetătorii din toată lumea încearcă să găsească soluţii, fără a apela la medicamente. Textul de faţă este, şi el, un asemenea îndreptar, care recomandă în loc de neuroleptice, schimbarea stilului de viaţă
"A mai rămas cineva care nu e neurastenic?"
"Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut", stă scris în cartea Facerii din Biblie. Asta nu era greu, la data aceea: cu patru miliarde şi jumătate de ani în urmă, încă nu se inventase smartphone-ul, prin care beneficiarii să poată lua legătura cu Creatorul de câte ori vor. În zilele noastre, 98% dintre cadrele de conducere sunt abordabile cu probleme de serviciu şi în afara programului obişnuit de lucru, cel puţin în anumite intervale de timp, după cum reiese dintr-un studiu efectuat de firma de consultanţă Mercer, în colaborare cu Universitatea tehnică din München. Iar "Raportul asupra stresului, Germania 2012", elaborat de Oficiul federal pentru protecţia şi medicina muncii, arată că 64% dintre angajaţii germani lucrează şi sâmbăta, 38% chiar şi duminica, precum şi în sărbătorile legale.
Dat fiind că, graţie echipamentelor IT, avem astăzi posibilitatea să ne desfăşurăm activitatea profesională de oriunde ne-am afla, asta se şi aşteaptă de la noi. Şi această disponibilitate permanentă nu rămâne fără urmări: 35% dintre manageri se simt stresaţi, 86% suferă - fie şi numai temporar - de pe urma solicitării excesive. Diagnostice precum sindromul de epuizare totală, suprasolicitarea sau neurastenia se întâlnesc tot mai frecvent, încât ziarul englez "The Times" titra în noiembrie 2011: "A mai rămas cineva care nu e neurastenic?". În orice caz, faptele sunt clare şi de necontestat: concediile medicale justificate de tulburări psihice au înregistrat o creştere de 65% în ultimii cinci ani. Respectiv, de 165% din anul 1997 până în 2012, după cum se constată într-un raport recent. Aşadar, din 22 de certificate de concediu medical, unul este emis pe baza unei suferinţe psihice.
Totuşi, chiar dacă există acest trend ascendent al cifrelor, situaţia nu este fără ieşire. "Trebuie să devenim ceva mai egoişti", ne îndeamnă specialiştii. "Căci o neurastenie are întotdeauna două aspecte. Pe de-o parte, împrejurările exterioare, care ne fac să credem că trebuie să fim disponibili non-stop şi să reacţionăm imediat. Însă, pe de altă parte, fiecare decide singur dacă acceptă să fie sclav sau victimă". Dacă alegi să ţii sau să nu ţii seama de limitele tale nervoase şi fizice şi să închizi sau nu telefonul mobil după orele de program - aceasta este, la urma urmei, o chestiune de responsabilitate personală. Iar pentru a reduce stresul profesional, nu avem nevoie de un program sofisticat de wellness: ne este de ajuns ca în loc să le luăm cu noi în pat, la culcare, să alungăm gândurile obsedante cu muzică, citit, ori să ieşim la o mică plimbare. Iată rezultatul unui test realizat în Anglia.
Cum încercaţi să vă reduceţi stresul?
* Discuţii cu partenerul, prietenii, colegii - 73%.
* Plimbări regulate, mers cu bicicleta - 68%.
* Practicare consecventă a unui sport - 64%.
* Compensare prin activităţile din timpul liber - 64%.
* Stabilire a unor ţeluri personale mai realiste - 62%.
* Gestionare mai judicioasă a timpului - 50%.
* Mai mult somn - 44%.
* Tehnici de relaxare - 35%.
Sugestii pentru mai mult calm la serviciu
* Colegi - În loc de a refuza o rugăminte, este mai bine să amânaţi îndeplinirea ei: "Te ajut cu plăcere, dar acum chiar n-am timp. Putem discuta mâine dimineaţă?". Poate până atunci s-a rezolvat de la sine.
* Dorinţe suplimentare - Şeful vă încredinţează mereu alte şi alte sarcini? Rugaţi-l să stabilească nişte priorităţi. Ce trebuie rezolvat mai întâi? Cu ce nu e grabă? Ce poate prelua un coleg?
* Suprasolicitare - Lucrările care vă suprasolicită ca timp sau volum de muncă n-ar trebui acceptate. În principiu, nu este necesar să vă justificaţi refuzul - numai şefului îi datoraţi o explicaţie.
Toate bune şi frumoase, dar cât de realiste sunt asemenea deziderate? "De la declanşarea crizei economice, în anul 2009, noi, europenii, avem sentimentul că trăim într-o lume cu viitor incert. Nu mai credem într-o evoluţie continuu pozitivă, de fapt nici nu ne imaginăm ce ar putea să urmeze după atingerea unui nivel maxim al crizei", conchid autorii testului. "Ne temem că moneda euro se va devaloriza, că ne vom pierde locul de muncă şi vom ajunge într-o situaţie care ne va bloca orice iniţiativă şi ne va face neputincioşi". În mod paradoxal, aceasta ne trezeşte impulsul de a demonstra şi mai convingător capacitatea noastră de acţiune. Nu numai că facem ore suplimentare, pentru a dovedi că suntem indispensabili, dar şi acasă exagerăm cu curăţenia, meşterim mai mult, ne încărcăm agenda cu tot felul de programări. În loc să fim satisfăcuţi de prestaţia noastră, astăzi ne mândrim cu gradul de epuizare la care am ajuns muncind. Mândria epuizării - aşa numesc psihologii acest fenomen straniu, prin care senzaţia de a fi golit de energie capătă valoarea unei recompense. Problema constă însă în faptul că epuizarea de care vorbim poate fi dusă la extrem: până cădem laţi.
Dar, cu toate că ne place să etichetăm acumularea stărilor de epuizare drept suprasolicitare profesională, exigenţele sporite de la serviciu nu reprezintă decât o parte din povara ce apasă asupra psihicului nostru. În fond, munca are şi un efect pozitiv, de stimulare şi stabilizare psihică, după cum o atestă nenumărate studii. Din păcate sunt şi multe excepţii. Cineva care - pe lângă obligaţiile profesionale - mai are şi de crescut un copil, de îngrijit un părinte bolnav, ori s-a despărţit recent de partenerul său vine deja stresat la serviciu. Iar aici nu i se vor oferi opt ore de odihnă...
Câteodată, chiar stresul din timpul liber ne răpeşte ultimul strop de energie. "Am devenit prea lacomi: aglomerăm cele şapte zile ale săptămânii, ca şi cum ar fi opt, şi apoi ne mirăm că ne simţim vlăguiţi", observă specialiştii. Cursuri de limbi străine, întâlniri cu prietenii, exerciţii la studioul de fitness, angajament social - luate în sine, fiecare din aceste activităţi poate compensa cu succes ostenelile profesionale. Dar când ne chinuim să memorăm cuvinte spaniole în pauza de prânz, când ascultăm doar cu jumătate de ureche ce ne povesteşte prietena şi aproape cădem de pe stepper de oboseală la studioul de fitness, ar fi cazul să ne întrebăm dacă nu cumva o seară liniştită în faţa televizorului sau o carte bună n-ar reprezenta, totuşi, o compensare mai eficientă.
Somnul este un senzor bun. El ne avertizează atunci când rezervele noastre de forţă sunt pe sfârşite. Cine are tulburări de somn ce depăşesc durata a două săptămâni, adică se trezeşte de patru-cinci ori pe noapte sau aşteaptă ceasuri întregi să adoarmă, ar trebui să se gândească la o modalitate de a-şi restrânge activităţile într-o măsură corespunzătoare, astfel încât să se simtă din nou bine. Psihiatrii îşi sfătuiesc pacienţii să ţină un fel de jurnal: în coloana stângă vor nota ce au făcut în cursul zilei, iar în dreapta - ce-şi propuseseră. "Când coloana stângă rămâne zilnic constantă, iar cea dreaptă este în permanenţă mai lungă, e uşor să-ţi dai seama la ce presiune s-a expus singură persoana respectivă. O asemenea încordare perpetuă nu face pe nimeni fericit, doar îl îmbolnăveşte".
Mai multă relaxare şi mai puţine obligaţii - aceasta este calea care ne duce spre calm şi fericire. Căci cine trăieşte necontenit în viteză maximă nu mai are răgazul să se bucure de momentele fericite - presupunând că goana lui fără sfârşit îi mai permite să le perceapă. De altfel, principiul rămâne valabil şi în ce priveşte lucrurile frumoase din viaţa noastră: nu putem adăuga mai multe ore la cele 24 ale zilei. De aceea, a opta pentru ceva înseamnă, în general, a refuza altceva, adică vom avea de ales între o seară romantică în doi sau o petrecere, între încercarea de a picta un tablou sau o bere cu prietenii. Marea dificultate constă în a afla ce este într-adevăr important pentru noi.
Specialiştii britanici sunt de părere că, pentru a recunoaşte ceea ce este esenţial în existenţa noastră, ar trebui să ne oferim în fiecare seară câteva momente de reflecţie, să ne analizăm trăirile din cursul zilei, încercând că aflăm ce a fost realmente important pentru noi şi ce ne-a îmbogăţit sufleteşte. De altfel, ei consideră că oamenii ar trebui să acorde gândurilor lor mai mult timp şi mai multă atenţie: "Trebuie să ne hotărâm dacă mai vrem să fim o ţară a poeţilor, a gânditorilor temerari şi a visătorilor, sau una a indivizilor obsedaţi de muncă şi a birocraţilor". Căci zelul necontenit nu ameninţă doar să ne extenueze. Agitaţia neîntreruptă subminează totodată creativitatea şi capacitatea de a inova. În schimb, cine îşi lasă gândurile să colinde liber îşi poate îmbunătăţi aptitudinile creative cu 41%, demonstrează un studiu al Universităţii din California. Fenomenul este numit "dilataţia zilei" (aceste răstimpuri de visare şi gânduri libere). Sistemul ne îndeamnă să folosim pentru "dilataţie" şi momentele petrecute la o coadă la casă în supermarket, la uşa unui medic sau în aşteptarea unei întâlniri oficiale. În loc să ne coordonăm punctele din programul zilei în smartphone, să scriem e-mail-uri ori să citim ultimile ştiri, ar trebui să ne lăsăm gândurile să plutească încotro le place şi să visăm. "La început va fi la fel de greu ca renunţarea la fumat, fiindcă suntem dependenţi de distracţii şi folosim smartphone-ul pentru a purta un adevărat război contra plictiselii", spun specialiştii englezi. Însă intervalele de aşteptare sunt ideale pentru a reduce viteza cu o treaptă, a ne deprinde să trăim mai destinşi şi a exersa calmul. Poate că în final vom reuşi să percepem timpul ca pe o şansă de regenerare, în loc să-l "omorâm".
Cele mai bune remedii contra stresului
* Credinţa poate muta şi munţii, se spune. Nu ştim dacă o asemenea modificare a formelor de relief e posibilă, însă este un fapt dovedit că oamenii care cred în divinitate îşi depăşesc crizele mai uşor decât necredincioşii.
* Meditaţia este şi un sinonim al relaxării. Însă cercetările de ultimă oră au pus în evidenţă faptul că reculegerea lăuntrică acţionează mult mai profund. Oamenii care practică meditaţia gestionează mai bine stresul şi îşi controlează perfect emoţiile, dar nu numai atât. Ei beneficiază şi de o protecţie mai eficientă contra neurasteniei, pot suporta mai uşor durerile şi sunt mai puţin expuşi la hipertensiune arterială şi depresii.
* Jurnalul personal ne ajută să privim cu detaşare situaţiile prin care trecem. Ne putem elibera de frustrări, aşternându-le pe hârtie.
* Lavanda linişteşte nervii. Uleiurile ei eterice sunt conţinute ca substanţe aromate în uleiurile pentru baie. Uleiul de lavandă poate fi administrat pe cale orală, sub formă de drajeuri ori de ceai.
* Remediile homeopate combat adesea cu bune rezultate încordarea şi neliniştea interioară.
* O cură cu vitaminele complexului B şi magneziu ajută în situaţiile de stres acut, având o acţiune benefică asupra sistemului nervos.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
