Violarea justiţiei naşte monştri
"Rădăcinile răului se află în imoralitatea forţelor politice, care au acaparat puterea începând din 1989, în scopul îmbogăţirii proprii şi a securizării propriei imunităţi prin aservirea politică a instituţiilor. Autorul moral al acestei pervertiri a democraţiei este PSD, în toate încarnările sale din 1989 încoace, partid care, împreună cu PNL/ALDE şi UDMR, a anulat toate reformele realizate în spirit european şi a instituit corupţia ca practică politică oficială."
Citeste tot articolul
Săptămâna 16-22 august
"Acum că Luna descreşte, ne putem apuca de cure de slăbit sau să scăpăm de vreun obicei nociv, cum ar fi fumatul. În general e bine să ne vedem de sănătate, deoarece planetele încep să se adune în Fecioară, unde Marte îşi face intrarea duminică, venind cu o porţie zdravănă de energie, insuflându-ne poftă de mişcare şi de acţiune. Venus i se alătură miercuri, făcându-şi datoria de planetă care reglează funcţiile organismului."
Citeste tot articolul
Pesta "bulgărească"
"E vară, iar vara tot românul din jumătatea de sud a ţării o ia spre mare. Iar marea, în ultimii 10-15 ani, înseamnă, pentru cei mai mulţi, "la bulgari". Motivul pentru care aleg Bulgaria, în detrimentul litoralului românesc, e cât se poate de limpede pentru cine a avut ocazia să facă o comparaţie între cele două destinaţii."
Citeste tot articolul
Certeju de Sus şi procurorii de Alba
"Întâmplările nefericite cu procurori implicaţi în odioasa crimă de la Caracal ne amintesc de o situaţie aproape identică, petrecută în ultimii ani, în judeţele Alba şi Hunedoara. Iată povestea, aşa cum o spun puternicele organizaţii ecologiste "Declic" şi "Mining Watch": "Acum 70 de ani, fără să ştie ce-i aşteaptă, părinţii şi bunicii localnicilor din Certeju de Sus au cumpărat 201 hectare de pădure şi păşune."
Citeste tot articolul
ŞTEFAN DUMITRACHE - Directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş: "Aici, istoria este vie!"
"În afară de mânăstirea pe care toată lumea cred că o ştie, cine ajunge în Curtea de Argeş ar trebui să vadă încă trei locuri foarte importante, după părerea mea: Biserica Domnească, Biserica Sân Nicoară şi Biserica Olarilor. Biserica Domnească este importantă nu doar prin vechimea ei, dar şi pentru frumuseţea ei unică. Când pătrunzi pentru prima oară în ea rămâi siderat."
Citeste tot articolul
"Sufăr de hidrosadenită în zona axilară"
"Ştie cineva un tratament cu vindecare totală pentru hidrosadenită? Această infecţie a glandelor sudoripare din zona axilelor mi-a fost provocată de stafilococul alb. Am fost operat, cauterizat, am făcut autovaccin... Degeaba, nu pot scăpa de această infecţie."
Citeste tot articolul
"Băieţelul meu are rău de mare"
"Pentru combaterea răului de mare trebuie să-i confecţionaţi fiului dvs. un scrânciob (leagăn), pe care să-l folosească zilnic, până nu va mai avea nicio senzaţie neplăcută. Atunci cu siguranţă va scăpa şi de răul de mare."
Citeste tot articolul
Răspuns pentru VIOREL - jud. Iaşi, F. AS nr. 1376 - "Caut tratament naturist pentru diaree cronică"
"Diareea înseamnă eliminarea de scaune neformate, apoase, de mai multe ori pe zi. Poate să fie acută (când durează zile) sau poate să fie cronică (durează săptămâni-luni). Se poate însoţi de dureri de burtă (crampe abdominale), de greaţă şi vărsături, de febră, deshidratare (se pierd lichidele din organism), pierdere în greutate, dezvoltare fizică mai slabă (în cazul copiilor)."
Citeste tot articolul
Abonaţi-vă la tinereţe!
"Se poate prelungi tinereţea? Se poate, da! Cu condiţia să te gândeşti din vreme la asta, să faci ceva încă de la 30 de ani, pentru ca anii pensiei să te prindă în formă maximă. La orice vârstă se poate face oarece de folos pentru mai târziu."
Citeste tot articolul
Ce urmează după cancer
"Chiar dacă medicii declară cancerul vindecat, foştii bolnavi trăiesc cu spaima revenirii lui. În cele ce urmează, vom vorbi despre ce trebuie să facă un fost pacient după un tratament oncologic încheiat cu succes, unde poate căuta sprijin şi cât de importantă este alimentaţia corectă. Viaţa "de după" nu mai seamănă cu cea "dinainte". Se poate face ceva?"
Citeste tot articolul
ADENOMUL DE PROSTATĂ
"Dintre bolile prostatei, adenomul sau hipertrofia benignă de prostată, cum este denumită ştiinţific această maladie, este cea mai răspândită. Acest adenom este o tumoră benignă - în general, de mărimea unei caise, uneori mai mare sau mai mică - formată în jurul canalului prin care se scurge urina din băşica udului, pe care îl poate comprima uneori complet, situaţie ce necesită introducerea unei sonde."
Citeste tot articolul
Remedii naturale în tratarea afecţiunilor prostatei
"Pufuliţa cu flori mici. În cazul în care vreţi să o culegeţi singuri, o veţi găsi în zonele umede şi cu multă lumină - la margini de drum, pajişti, liziere de pădure. Se foloseşte partea aeriană (tulpini, frunze, flori), care se recoltează din iunie până în septembrie.Este o plantă din ce în ce mai cunoscută, datorită efectelor sale excepţionale în tratamentul bolilor prostatei şi al celor urinare."
Citeste tot articolul
Imaginaţia bate tot!
"În mod repetat, încercările dvs. de a slăbi eşuează. Aşa se întâmplă dacă nu credeţi cu convingere că veţi reuşi. Niciun regim nu vă poate ajuta. Atâta vreme cât nu vă schimbaţi felul de a gândi, nici viaţa dvs. nu va suferi vreo schimbare."
Citeste tot articolul
Un pisoi vegetarian
"A apărut în viaţa noastră într-un sfârşit călduros de august, sub forma unui ghemotoc de blană albă cu dungi aurii şi cu ochişori albaştri, ca florile de nu-mă-uita. Jucăuş şi zglobiu, a intrat în casa noastră ca să mai înveselească atmosfera şi pentru că eu de mult îl visam şi-l doream."
Citeste tot articolul
Tomiţă
"Mă numesc Bogdan şi aş vrea să vă spun povestea lui Tomiţă. Stăteam adesea pe balcon şi admiram grădina plină cu trandafiri înmiresmaţi din spatele blocului. Printre tufele spinoase, un sufleţel negru alerga zglobiu după vrăbii. Nu prindea niciuna şi, supărat, se aşeza pe iarbă, tolănindu-se la soare. Eu mă amuzam privindu-l şi-mi doream să fie motănelul meu."
Citeste tot articolul
Au nevoie de ajutor
"Kitty este o pisicuţă de trei luni, frumoasă, pe care am găsit-o în faţa blocului, urlând de foame. O ţin provizoriu până când îi voi găsi nişte stăpâni care s-o adopte şi s-o iubească. Este alintată, îi place să fie mângâiată, toarce, este obişnuită deja la litieră..."
Citeste tot articolul
Cititorii mulţumesc pentru ajutor
"Stimată doamnă Sânziana Pop şi distinsă redacţie, În timpul sărbătorilor sfinte de iarnă a răsărit şi pentru mine o rază de soare şi de speranţă pentru viaţă - revista "Formula AS" mi-a adus un dar preţios pentru sănătatea mea şi a întregii familii. Nu am cuvinte aşa de mari ca să pot exprima câtă bucurie mi-aţi făcut, atât dvs., cât şi zecile de cititori din toate colţurile ţării pentru ajutorul acordat."
Citeste tot articolul
Cazuri de extremă urgenţă
"Stimată doamnă Sânziana Pop,
Mă adresez dumneavoastră ca o ultimă soluţie la problemele mele cu rugămintea dacă este posibil să mă ajutaţi. Mă numesc Procop Ioan Andrei. Sunt foarte bolnav. Am fost diagnosticat cu: B.P.O.C, stadiul IV GR., risc de fibroză pulmonară difuză bilaterală, bronşiectazie secundară, cord pulmonar cronic, insuficienţă respiratorie cronică, cardiopatie dilatativă, hipotiroidism, cu oxigeno-terapie de 16-18 ore pe zi la domiciliu."
Citeste tot articolul
Formula AS, pe Argeş în sus: Stăpânii munţilor - HAREŞENII
"Nici măcar nu e mult. Ai mers pe o cărare pierdută prin iarba înaltă, ai auzit zumzetul lumii, iar lumea era făcută din umbra unor copaci şi din lumină blândă, din lăcuste şi bondari şi păsări şi foşnet de iarbă înaltă."
Citeste tot articolul
Pe uliţă cu "Formula AS" - "Ce-ar face Vlad Ţepeş, dacă ar mai trăi?"
"Eu n-am învăţat la şcoală de Vlad Ţepeş, că sunt mic, sunt clasa a 2-a. Ce ştiu, ştiu eu aşa, din ce am auzit. De exemplu, ştiu că a construit cetatea Poenari. Ai văzut cetatea? E sus, pe stâncă, lângă satul nostru şi are muuuulte trepte. Eu am urcat de multe ori la ea, chiar dacă nu e uşor. Şi acolo am văzut multe manechine trase-n ţeapă şi am auzit că aşa făcea Vlad Ţepeş cu oamenii răi. "
Citeste tot articolul
Biserica cu sute de chei
"Azi de dimineaţă, în timpul Liturghiei, un bătrân s-a aşezat pe o bancă din faţa bisericii, lângă Gabriela Marin. "Mâncare. Dacă aveţi puţină mâncare...". Atât a apucat să zică, cu ochii în pământ, ruşinat. Gabriela îşi aminteşte că avea părul lung, des şi alb, pieptănat cu grijă pe spate, că purta nişte pantaloni de costum - cam ponosiţi, dar curaţi - şi o cămaşă cadrilată. Octav Dumitrescu îl chema - i-a trecut numele într-un carneţel. Nu mai mâncase de aproape două zile."
Citeste tot articolul
FLORIN PIERSIC - "Cel mai tare îmi propun să exist!"
"Eu duc o viaţă printre drumuri. Alerg mult şi obosesc repede, dar pe cât se poate, încerc să ignor toate semnele care încep să mărturisească "anul fabricaţiei". Îmi place spectacolul naturii: când apuc, mă refugiez la o cabană, în munţi, fără martori la solitudinea mea. Există şi dorul de singurătate, în care îţi vorbeşti cu glas tare. Tot timpul mi se pare că mai am atâtea şi-atâtea de învăţat! Cine crede că lecţiile despre Viaţă sfârşesc vreodată se-nşeală."
Citeste tot articolul
RADU AFRIM - "Pădurea spânzuraţilor a fost un moment magic"
"După "Pădurea spânzuraţilor" a fost vacanţa de iarnă, apoi am mers la Iaşi, unde am făcut "Dansul Delhi". Nu-ţi imaginezi ce poftă incredibilă de lucru aveam. Mi se părea că descopăr o meserie nouă: puţini actori, partituri de lucrat în detaliu. După şantierul uriaş care a fost "Pădurea", "Dansul Delhi" mi se părea cea mai intimă relaţie cu teatrul pe care am avut-o vreodată."
Citeste tot articolul
De vorbă cu pictoriţa Doina Reghiş Ionescu, din Deva: "Începi să pictezi şi nici nu-ţi dai seama când s-a mai dus o zi din viaţa ta"
"Îmi amintesc mereu şi cu drag, cum am lucrat în anii studenţiei, la restaurarea bisericii Doamnei din Bucureşti. O adevărată bijuterie! De curând, când am intrat iar în lăcaşul acela mi-au dat lacrimile! Am văzut scenele creştine şi sfinţii pe care noi, studenţi fiind, îi restaurasem în totalitate, în pronaos."
Citeste tot articolul
Sfânta românilor - Teodora de la Sihla
"Sfânta a venit pe lume în jurul anului 1650, în tărâmul Neamţului, un loc legănat de rugăciuni şi îmbrăţişat de codri. Era în ultima parte a domniei lui Vasile Lupu, voievod mândru, care se simţea urmaşul bazileilor bizantini şi ocrotitor al ortodoxiei din toată lumea, de care se milostivea prin danii bogate, din Muntele Sfânt şi până la Ţarigrad. Satul Teodorei, Vânători, a dăinuit până astăzi."
Citeste tot articolul
Lecţia de bună purtare
"Reguli vechi şi ce ar trebui să ştiţi despre ele. Nu se poate? Ba se poate! Fiindcă unele atitudini, care odinioară treceau drept maniere elegante, sunt de mult depăşite - sau chiar se consideră acum nepoliticoase."
Citeste tot articolul
Muzică pe vârful muntelui
"Pentru iubitorii de munte, capriciile verii sunt doar un moft. Ploile şi arşiţa soarelui nu-i vor împiedica niciodată să-şi ia rucsacul la spinare şi să pornească spre înălţimi. O bravură pe care managerii muzicali, organizatori de concerte şi festivaluri s-au gândit rapid s-o transforme într-o ofertă nemaiîntâlnită până acum."
Citeste tot articolul