- După ce v-aţi pierdut "în noapte" încă un an, într-un spectacol de foarte mare succes, "Străini în noapte", care se joacă atât în Bucureşti, cât şi în turnee prin ţară, peste vară aţi fost pierdut... în vacanţă. Ce drumuri aţi ales ca să vă odihniţi şi să vă reîncărcaţi bateriile?
- Eu duc o viaţă printre drumuri. Alerg mult şi obosesc repede, dar pe cât se poate, încerc să ignor toate semnele care încep să mărturisească "anul fabricaţiei". Îmi place spectacolul naturii: când apuc, mă refugiez la o cabană, în munţi, fără martori la solitudinea mea. Există şi dorul de singurătate, în care îţi vorbeşti cu glas tare. Tot timpul mi se pare că mai am atâtea şi-atâtea de învăţat! Cine crede că lecţiile despre Viaţă sfârşesc vreodată se-nşeală. Ele încep tocmai acolo unde crezi că s-au terminat. Ador şi marea. Iubesc soarele şi nisipul fin, ca făina, de pe plajele Israelului sau ale Greciei, aşa încât ori de câte ori pot, zbor într-acolo.
- Oare dragul de meserie e una dintre tainele tinereţii fără de bătrâneţe?
- Poate, pentru unii, aritmetica vârstei reprezintă un motiv de pesimism, de reflecţie; în cazul meu, nu se pune, pentru că niciodată nu mi-am făcut astfel de socoteli. Nu am avut timp.
Artistul pe pământ reprezintă un unicat, şi urma lui în timp rămâne sau se duce într-o uitare colectivă, dacă dincolo de aplauze n-ar exista şi sufletul spectatorului, încrederea în tine însuţi, în text, în parteneri, în regizorul care trebuie să te cunoască altfel decât cei din jurul tău, pentru a putea să-ţi ceară mai mult decât se poate firesc şi omeneşte, în cunoştinţă de cauză. Forţă da, delicateţea are şi ea rolul ei, şi poate ieşi la suprafaţă atunci când îţi permite replica sau ai partenerul potrivit. Asta nu înseamnă că nu sunt un luptător, dar pot să înlocuiesc oricând spada cu o floare.
"Nicio zi din viaţa mea n-a semănat cu alta"
Actorul preferat al românilor
- Întreaga mea viaţă actoricească (vedeţi că n-am zis "carieră") este un mare INEDIT! Nicio zi n-a semănat cu alta. Şi chiar niciunul şi acelaşi spectacol, jucat de zeci şi chiar de sute de ori, n-a fost acelaşi, seară de seară. Şi nici partenerii mei n-au suferit de "boala" monotoniei, a repetiţiei cenuşii, care, fără doar şi poate, este raiul călduţ al mediocrităţii. Sigur că unele întâmplări, sărite din firesc, pot reprezenta un condiment, o culoare, dar semnificaţia lor nu satisface ineditul, pentru că întotdeauna destinul are grijă să nu ne lase să oftăm plictisiţi.
Nu mi-am aşezat niciodată viaţa în nişte etape. Norocul meu a fost că am avut dascăli extraordinari, care au ştiut ce să-mi ceară, pentru a putea să dau ceea ce trebuia, colegi de excepţie, mulţi dintre ei aflaţi acum în lumea umbrelor luminoase, alţii încă trudind pe acest "ogor" al artei, care produce numai dacă îl respecţi şi-l uzi cu sudoarea ta. Nu cred că a existat o zi anume când să spun: "Uite, acum sunt un actor recunoscut, o personalitate, un cineva"! Trebuie să mă credeţi că şi acum învăţ şi continui să mă mir de puţinul ştiinţei mele despre om şi sufletul său. Există un milion de reţete de succes, ba chiar şi o literatură a succesului, care te învaţă cum să ajungi milionar peste noapte, stea de cinema sau mai ştiu eu ce cometă socială, într-un anume timp. Fiecare dintre noi, pe lângă aplauze şi recunoaşterea publică, îşi asumă acele sincope atât de fireşti, atât de umane. Poţi să te afli la momentul nepotrivit într-un loc nepotrivit (un rol care nu-ţi vine, nu te prinde, deci într-o piesă care nu-ţi place). Dar e bine să existe măsura în care trebuie să ştii după un timp care-ţi este locul, care-ţi sunt posibilităţile.
"Sportul meu preferat este viaţa"
Vorbăreţ şi sentimental - rolul său preferat de public
- Dacă înţeleg eu bine, vreţi să aflaţi dacă deţin vreun secret al tinereţii veşnice. Dacă aş şti, dacă l-aş cunoaşte, vi l-aş spune şi atunci n-ar mai fi... secret. Eu încă mai cred, continui să cred în Moş Crăciun, aducător de daruri, în zânele fermecătoare şi bune. Vrăjeala asta, chestia asta, cu tinereţea veşnică - îmi pare rău că trebuie să o spun, poate ajunge... un blestem. Încet-încet, rând pe rând, s-ar duce cei dragi şi ai rămâne tu singur, ferească Dumnezeu, ca un prost într-o lume de oameni obişnuiţi, care niciodată n-o să înţeleagă tinereţea asta, a ta, fără sfârşit.
E de la sine înţeles că o condiţie fizică bună este partenera reuşitelor, dar, zic eu: condiţia morală, tonusul îi dau, mai degrabă, unui actor, posibilitatea să facă faţă tuturor încercărilor.
Am mai spus asta: sportul meu preferat este viaţa! Şi mă antrenez în fiecare zi, ca dovadă că am ajuns la optzeci şi trei de ani şi continui să trăiesc, să încerc să mai conjug verbe la viitor. Nu cred că a sosit momentul să trag o linie, făcând bilanţul pentru o trecere în revistă, căruntă, înţeleaptă şi plină de realizări nemaipomenite. Mi-a plăcut şi-mi place viaţa în mişcare, colorată, originală, neaşteptată, puternică. Dar fără excese. Recunosc, am făcut de multe ori mai multe lucruri deodată şi n-am trăit niciodată cu încetinitorul! Mor de râs când mulţi îmi spun că m-am păstrat mereu tânăr, de parcă aş fi un produs la conservă, cu termen de expirare. Ca să-l citez pe un favorit al meu, excepţional scriitor, minunat om, Geo Bogza, "Tinereţea este o noţiune, biologia, un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei".
"Dragostea Nesfârşită pentru Artă, acesta este DNA-ul meu"
Cu Florin Jr., fiul său şi regizor de vârf
- Valorile mele sunt valorile părinţilor mei. Ştiţi că mă trag dintr-o familie de preoţi şi, probabil, dacă nu m-aş fi făcut actor, aş fi devenit şi eu preot, sau - cine ştie - poate medic veterinar, ca tata. Dar de preoţie nu sunt chiar departe, că doar Preafericitul Daniel m-a numit acum câţiva ani "Consilier patriarhal". Vă daţi voi seama ce figură sunt eu?
Vă fac o mărturisire: am fost de câteva ori la DNA pentru a răspunde... Vorbesc despre Dragostea Nesfârşită pentru Artă, acesta este DNA-ul la care dau eu socoteală despre viaţa mea. Cariera unui artist depinde, în procente diferite, de pasiune, talent, pregătire, noroc, sănătate şi de acel altceva care înseamnă şansa, recunoaşterea, momentul... Nu există o reţetă anume sau un manual prin care să ţi se ofere ajutor în realizarea ta ca artist şi ca om. Fiecare îşi scrie această "carte" pentru sine şi lasă loc liber pentru completările ivite din cauza pasiunii, a talentului, a pregătirii şi a norocului.
Orice călător, mai ales artist fiind, după drumuri lungi se întoarce acasă, la familie. Bineînţeles dacă acolo îl aşteaptă cineva care ştie să asculte. De altfel, tot acolo, zic eu, se găsesc şi amintirile! Viitorul... locuieşte în aceeaşi casă.
Fiecare clipă înseamnă mai puţină energie în baterii şi un rid în plus. E cât se poate de clar, de normal, vine ziua în care îl pui la zid pe fabricantul de oglinzi sau preferi să ieşi la plimbare numai seara, sau chiar noaptea (era o piesă, "Noaptea e un sfetnic bun")... Ceea ce este important e ca atunci, lângă tine, să păşească o femeie pe care să-ţi fie drag să o ţii de mână. Echilibrul meu este familia mea şi familia mea din teatru, adică partenerii şi PUBLICUL. De aici îmi vine puterea, liniştea şi dorinţa de a merge înainte.
- În superba lui poezie "Emoţie de toamnă", Nichita Stănescu voia să-şi acopere inima cu ceva. Inima dumneavoastră cum se simte la început de toamnă a vieţii?
Destinat rolurilor de june-prim, a excelat în "duri"
- În fiecare zi povestesc, într-un fel sau într-altul, despre mine şi despre noi înşine, alte nume, alte întâmplări, dar aceleaşi personaje dintr-o piesă de teatru fără de sfârşit. Oamenii, semenii mei, ştiu deja despre iubirea pe care le-o port şi despre faptul că raţiunea mea de a fi om şi artist sunt ei. De aceea n-am să accept niciodată să mă aflu pe o insulă pustie, în aşteptarea lui Vineri, chiar dacă s-ar putea întâmpla într-o joi... Mergem împreună mai departe, actor şi spectatori, fără a premedita vreun gând de pauză, sau finalul piesei. Toate astea depind de noi şi de cât ne respectăm.
Acum, când au trecut patruzeci de ani de când am împlinit patruzeci şi trei, vă doresc tuturor celor care aţi citit aceste rânduri să aveţi măcar pe jumătate atâtea bucurii câte am avut eu până azi. Şi multe dintre ele le datorez dragostei dumneavoastră, care sunteţi "vinovaţi" de faptul că m-aţi adus până aici.
Cristina Muntean
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
