Reguli vechi şi ce ar trebui să ştiţi despre ele
Nu se poate? Ba se poate! Fiindcă unele atitudini, care odinioară treceau drept maniere elegante, sunt de mult depăşite - sau chiar se consideră acum nepoliticoase.
Nu e voie să dai noroc cu apă
Altădată, când toţi mesenii ridicau paharele, persoana care nu bea alcool trebuia să-l lase pe al ei aşezat pe masă. Dar nu e frumos să excluzi pe cineva tocmai dintr-un ritual care exprimă sentimentul de comuniune. De aceea, astăzi ne este permis să închinăm şi paharul plin cu o băutură nealcoolică, pentru a ura "Noroc" ori "Sănătate".
Ouăle şi cartofii nu se taie în niciun caz cu cuţitul
Această regulă a avut cândva un motiv întemeiat - şi anume, nefiind confecţionate dintr-un aliaj de oţel, cuţitele (mai exact, tăişul lor) se îngălbeneau în contact cu albuşul de ou sau amidonul din cartofi, iar aceste pete urâte erau aproape imposibil de curăţat. Dar, începând din anul 1907, cuţitele sunt făcute dintr-un material inoxidabil, aşa încât acum putem tăia oul fără grijă, îl putem ciocni, curăţa de coajă, scobi cu linguriţa, într-un cuvânt, ni se îngăduie să-l deschidem oricum ne place, bineînţeles, atâta vreme cât o facem în mod civilizat. Iar cartofii se taie cu cuţitul, se desfac cu furculiţa, însă nu se zdrobesc în farfurie.
Bolurile de supă nu se apleacă niciodată
Cine voia să pară distins şi să nu fie socotit lacom nu-şi înclina bolul ca să ia ultimul rest de supă şi astfel demonstra stăpânire de sine. Bineînţeles, aceasta înseamnă risipă curată. Pentru ce să arunci la canal ceva ce-ţi place să mănânci? În consecinţă, interdicţia a fost de mult desfiinţată. Bolurile şi farfuriile de supă pot fi aplecate şi golite de conţinut până la cea din urmă picătură. Un singur lucru trebuie evitat: zgomotul neplăcut produs prin frecarea lingurii de porţelan.
Vinul alb se serveşte la carne albă şi peşte, iar vinul roşu la carne roşie
Înainte se pornea de la ideea că vinurile roşii sunt în general grele şi de aceea se potrivesc mai bine cu mâncărurile suculente, pe când vinurile albe, fiind mai uşoare, sunt însoţitoare ideale ale felurilor mai puţin consistente. Dar atât vinurile, cât şi stilurile gastronomice s-au schimbat între timp: există şi vinuri albe grele, care se armonizează perfect cu o friptură, la unele feluri de peşte merge bine un vin roşu uşor, iar carnea de vită preparată în wok se potriveşte de minune cu un vin alb uşor.
Peştele se mănâncă numai cu tacâmul special pentru peşte
Aţi încercat vreodată să tăiaţi un ţipar afumat cu cuţitul pentru peşte? Vedeţi? La peştii cu carnea tare - cum sunt cei afumaţi sau marinaţi, ca şi pentru sepie - se întrebuinţează tacâmul normal, cel de peşte îl folosim doar pentru peştii fierţi sau gătiţi la cuptor.
Când vecinul tău de masă s-a pătat pe faţă sau pe haine, trebuie să te faci că nu vezi.
Pe vremea când lumea era mult mai pudică şi se punea mare preţ pe etichetă, mulţi credeau că este o nepoliteţe să atragi atenţia comeseanului că şi-a mânjit cu sos mâneca sau că i-a rămas nişte spanac între dinţi. În realitate, e mai cinic să-l laşi pe bietul om să rămână fără ştirea lui în această postură penibilă. Mai bine spuneţi-i: "Aveţi ceva pe bărbie" şi întoarceţi discret privirea, permiţând persoanei respective să-şi refacă ţinuta.
Şerveţelele de hârtie sunt debarasate altfel decât cele textile
Deoarece hârtia era mai puţin valoroasă decât materialul textil, la sfârşitul mesei şerveţelele de hârtie erau mototolite şi apoi aşezate pe farfurie. Astăzi, şerveţelelor de pânză şi celor de hârtie li se aplică acelaşi tratament, deci ambele se împăturesc şi se depun alături.
În calitate de gazdă, ai de-a face astăzi cu situaţii despre care nu se ştia nimic pe vremea bunicii. Ce anume este permis şi ce contravine bunelor maniere?
Îmi pot lua musafirii în bucătărie, ca să pregătim împreună gustările?
Depinde. Dacă aţi trimis invitaţii serioase şi oaspeţii apar în îmbrăcăminte ceremonioasă, de seară, e deplasat să faceţi aşa ceva. Însă dacă aţi sunat câţiva prieteni, propunându-le să treacă pe la dvs., ca să petreceţi laolaltă o seară plăcută, e în ordine. Ştim din experienţă că se creează o atmosferă extrem de agreabilă, când ne adunăm cu toţii într-o bucătărie micuţă, bem un aperitiv şi dăm o mână de ajutor gazdei.
Am voie să-mi las musafirii singuri în camera de zi, în timp ce eu pun la punct ultimele amănunte, în bucătărie?
De vreme ce n-aveţi la dispoziţie un majordom, sigur că da. Însă aşteptaţi până soseşte toată lumea, apoi puteţi dispărea pentru câteva minute.
Ne aşezăm la masă - fiecare unde doreşte sau e preferabil să le indic eu locurile?
Mai bine să le indicaţi, pentru că aceasta vă dă şi dvs. posibilitatea să alegeţi unde vă convine să staţi. La urma urmei, veţi fi obligată să mai daţi fuga pe la bucătărie, din când în când. De asemenea, ca să vă asiguraţi că discuţiile vor fi mai animate, este util să aşezaţi alături oameni care au ce să-şi spună sau care nu petrec oricum o mare parte din zi împreună, fie acasă, fie la serviciu.
Cum mă comport atunci când vreau să-mi servesc musafirii cu feluri de mâncare pe care le prepar pentru prima dată?
Adresaţi-le de la început un mic avertisment: "Până acum n-am mai gătit asta, însă n-am rezistat tentaţiei, fiindcă reţeta mi s-a părut grozavă. Sper că vă bucuraţi să fiţi primii degustători...".
Nu ştiu să gătesc. Pot fi totuşi o bună gazdă?
Fără discuţie. Faceţi o invitaţie neconvenţională: să aducă fiecare câte ceva pentru un bufet rece, iar dvs. vă îngrijiţi de aprovizionarea cu băuturi. Sau cumpăraţi lucruri care pot fi servite oaspeţilor cu un aport ulterior minim din partea dvs. Majoritatea magazinelor de delicatese oferă produse de foarte bună calitate, feluri gătite ori semipreparate, cu care vă veţi descurca uşor.
Să schimb tacâmurile la fiecare fel de mâncare, ori să strâng numai farfuriile?
A mânca friptura de miel cu tacâmul pentru peşte nu denotă stil. Prin urmare, odată cu farfuriile, ridicaţi de fiecare dată şi tacâmurile. Dacă aveţi prea puţine, rugaţi dinainte pe una dintre prietenele invitate la masă să vă împrumute dintr-ale ei, sau eventual să vă ajute să le spălaţi repede la bucătărie, între un fel de mâncare şi altul.
Sugerez eu o limită sau bea fiecare cât şi ce doreşte?
Fiecare bea cât şi ce doreşte, în cadrul limitei sugerate de dvs.
Trebuie să am grijă să pun pe masă alimente alternative pentru vegetarieni?
Dacă vreţi ca aceşti musafiri să vină cu plăcere la dvs. şi data viitoare, ar fi cu siguranţă foarte indicat să procedaţi astfel.
Din ce moment al serii mă pot relaxa?
E de dorit să fiţi relaxată de la bun început, dar vă veţi destinde cu adevărat abia după ce invitaţii dvs. au plecat acasă.
Cum se face cu strânsul mesei: toţi împreună sau eu singură?
Dacă veţi începe să alergaţi cu toţii care încotro, atmosfera intimă va fi compromisă, iar reuniunea dvs. nu va avea un final plăcut. Or, ultima impresie este cea care se fixează pentru mai mult timp în amintire. De aceea, ar fi regretabil să anulaţi astfel osteneala pe care v-aţi dat-o o seară întreagă.