O comedie tragică
""Liviu Dragnea conduce ţara cu mână de fier!", a declarat, într-o "luare de poziţie" împotriva mitingului anti-PSD al diasporei româneşti, ministrul Rovana Plumb. Că guvernanţii se tem de manifestaţia din 10 august a miilor de români obligaţi de situaţia gravă a ţării să-şi câştige pâinea în străinătate, ştie toată lumea. Că administraţia PSD-izată încearcă totul pentru a o împiedica, nu este o noutate."
Citeste tot articolul
Săptămâna 17-23 august
"Marte retrograd în Capricorn, zodia în care capacităţile sale decizionale sunt cel mai bine puse în valoare, ne ajută să revenim asupra anumitor decizii, în special cele legate de carieră, de aşa manieră încât să ni se deschidă perspective mai bune. Acest efect se va face simţit cu precădere de marţi încolo. Spre uşurarea noastră a tuturor dar mai ales a Leilor, Mercur, care traversează această zodie, revine în mişcare directă luni..."
Citeste tot articolul
Oameni şi porci
"Nu e zi în care Guvernul României să nu se acopere de ridicol, prin declaraţiile şi acţiunile miniştrilor săi. Premierul nu ştie pe unde umblă prin străinătate - şi, în general, pe ce lume se află -, miniştrii nu ştiu pluralul unui cuvânt uzual, precum "tricou", în plină perioadă de reviriment a sportului românesc, cu rezultate deosebite la Jocurile Europene de la Glasgow, ministresa de la Sport laudă binefacerile "dietei" cu 25 de lei pe zi, cât primesc campionii noştri pentru masă prin străinătate..."
Citeste tot articolul
Scenariul "Ungariei Mari" ia amploare!
"Organizaţia Romanian Global News pune la dispoziţia presei o parte a unui documentar realizat de un serviciu secret din România. Guvernul Ungariei a înfiinţat şi finanţează "Oficiul pentru maghiarii din afara graniţelor" (HTMH). Acesta coordonează, printr-un sistem specific de mijloace şi metode, activitatea tuturor O.N.G.-urilor specializate în problematica maghiarilor din afara graniţelor şi refacerea legăturilor dintre toate regiunile care au aparţinut "Ungariei Mari"."
Citeste tot articolul
Dragi cititori, poftiţi la scris!
"Mă numesc Iulia Lung şi locuiesc de 5 ani în satul Vidra, comuna Vârfurile, jud. Arad. Am ales să devin ţărancă, deşi toata viaţa mea am trăit în mediul citadin. În toţi aceşti 5 ani, m-am minunat de frumuseţea uluitoare a acestui colţ de ţară, unde înveţi să apreciezi resursele naturale şi simplitatea vieţii. Avem 7 sate şi-o comună, precum cei 7 pitici şi... Baba Cloanţa. O poveste întoarsă pe dos!"
Citeste tot articolul
"Pe sora mea o chinuie durerile de genunchi"
"De aproape o lună, sora mea, în vârstă de 16 ani, se plânge de dureri foarte mari de genunchi. Mama a fost cu ea la mai mulţi medici, dar nimeni nu a putut să spună ce are. I s-au făcut analizele de sânge şi rezultatele au fost foarte bune. Nici radiografia la genunchi nu a arătat că ar fi ceva în neregulă."
Citeste tot articolul
"Fiica mea suferă de crampa scriitorului"
"Vă pun o întrebare: de când suferă de această boală, fiica dvs. a făcut vreo analiză medicală la rinichi sau la fiere? Dacă răspunsul e negativ, sfătuiţi-o să le facă, fiindcă suferinţa aceasta e cauzată de o disfuncţie a acestor organe. Sfatul pe care i-l dau este să-şi schimbe modul de viaţă, acordând o atenţie deosebită alimentaţiei, efortului fizic şi intelectual pe care îl depune."
Citeste tot articolul
Răspuns pentru M. R. - Iaşi, F. AS nr. 1323 - "Cum se menţine tensiunea intraoculară în limite normale?"
"Nu este întotdeauna necesar să se trateze presiunea intraoculară uşor crescută, mai ales dacă nu sunt găsite semne evidente de afectare a nervului optic. În schimb, dacă presiunea intraoculară este constant crescută şi nervul optic prezintă semne de leziuni urmate de pierderea câmpului vizual, tratamentul este necesar."
Citeste tot articolul
Leacuri din livada cu piersici şi caişi
"Când te desfeţi cu savoarea lor dulce şi aromată, ultimul lucru care îţi trece prin minte este că piersica şi caisa sunt şi leacuri de sănătate. Dar sunt! Singure sau în combinaţie cu alte alimente, fac parte din artileria grea a fructelor cu proprietăţi curative pe care vara ni le oferă în dar. Folosiţi-le cu încredere!"
Citeste tot articolul
Un tratament revoluţionar anticancer - Terapia imuno-oncologică
"Până în ziua de astăzi, cancerul a rămas un diagnostic înfricoşător, atât pentru bolnavul în cauză, cât şi pentru familie şi prieteni. Totuşi, datorită progreselor ştiinţei şi practicii medicale, îmbunătăţirilor chimio- şi radioterapiei, ca şi chirurgiei video-asistate, oncologii au putut formula în ultimii ani un prognostic mai optimist pentru numeroşi dintre pacienţii lor. După cum ne informează statisticile, aproximativ jumătate dintre ei se mai află încă în viaţă, la cinci ani de la stabilirea diagnosticului."
Citeste tot articolul
Când cistitele îşi fac de cap
"Nevoie acută de urinare, arsuri, dureri în partea inferioară a abdomenului. Femeile care suferă de cistită le ştiu prea bine. Când crizele sunt mai frecvente decât de patru ori pe an, medicii vorbesc de cistite repetitive. O fragilitate a vezicii urinare ce trebuie abordată cu seriozitate, pentru ca ea să nu afecteze o mare parte din viaţă."
Citeste tot articolul
Farmacia ogoarelor - GRÂUL, ORZUL şi OVĂZUL
"Expresia "scump la tărâţe şi ieftin la făină" este pe cale să capete în ultimele decenii cu totul alte conotaţii decât cele iniţiale, şi aceasta datorită rezultatelor extraordinare obţinute prin tratarea cu tărâţe de grâu ...
Citeste tot articolul
Testul vacanţei
"Taina unui corp bine îngrijit constă în obligaţia de a i se acorda la fel de multă atenţie ca tenului şi machiajului. Încercaţi să respectaţi ambele doleanţe: îngrijirea generală a corpului dvs., dar şi cerinţele lui speciale."
Citeste tot articolul
Reţetă cu ceai de dud, de urzici şi de soc
"Apreciez foarte mult strădania dvs. de a-i ajuta pe cei cu probleme. În această categorie se încadrează şi femeile mai plinuţe, pe care vreau să le sprijin cu ajutorul unui program care pe mine m-a ajutat să slăbesc 7 kilograme în patru săptămâni. Succesul lui depinde doar de voinţă şi de puţin timp, pe care trebuie să vi-l acordaţi zilnic."
Citeste tot articolul
Rândunica albă-n cioc
"Am citit undeva că "mai presus de toate, oamenii sunt creaturi care spun poveşti" şi drept urmare, am simţit pornirea să vă spun şi eu o poveste. Nu! Nu începe cu "demult, demult trăia"... ci mult mai simplu. Într-o dimineaţă din primăvara trecută, îmi beam liniştită cafeaua matinală, privind prin fereastră livada înflorită (în planul doi), iar în prim plan, pe terasa însorită, pe dragul meu Matis."
Citeste tot articolul
CAZURI DE EXTREMĂ URGENŢĂ
"În urmă cu un an, mă adresam prin mijlocirea revistei "Formula AS", cititorilor din ţară şi străinătate, făcând un apel de suflet pentru ajutorarea populaţiei volohe române din Ucraina - un grup etnic cu o etnogeneză dacică, probabil, care se defineşte ca fiind români de când se ştiu. Cred, astăzi, cu toată convingerea, că cititorii săptămânalului "Formula AS" formează un club select de oameni cu aşteptări înalte, uniţi sufleteşte de idealul binelui, sub deviza solidarităţii umane."
Citeste tot articolul
Formula AS în Munţii Ciucaş - Muntele MAGIC
"Mai întâi a fost lumina. Iar lumina a trecut de babe, de uriaşi, de sfincşi şi a ajuns până la oameni. O umbră albă, nimic mai mult, o mângâiere. Au simţit-o câinii şi caii, a simţit-o baciul bătrân. S-a trezit."
Citeste tot articolul
Volohii din Ucraina: Poroşcovo - lumini şi umbre
"În urmă cu un an, mă adresam prin mijlocirea revistei "Formula AS", cititorilor din ţară şi străinătate, făcând un apel de suflet pentru ajutorarea populaţiei volohe române din Ucraina - un grup etnic cu o etnogeneză dacică, probabil, care se defineşte ca fiind români de când se ştiu. Cred, astăzi, cu toată convingerea, că cititorii săptămânalului "Formula AS" formează un club select de oameni cu aşteptări înalte, uniţi sufleteşte de idealul binelui, sub deviza solidarităţii umane."
Citeste tot articolul
ŞTEFAN LUCHIAN
"Pictorul anemonelor a locuit în Bucureşti la mai multe adrese, dar ultimii ani ai vieţii i-a trăit, suferind, în casa din strada Mendeleev, nr. 29A, numită în acele vremuri str. Nicolae Bălcescu. E acolo o casă modestă, fără etaj, săracă în ornamente exterioare, dar îmbogăţită de amintirea celui care a fost unul dintre giganticii pictori români."
Citeste tot articolul
TIBERIU HERMENEAN - "Mă bucură faptul că în domeniul Lipiţanilor, România nu stă la masa săracilor"
"Aici, în satele de sub Ciucaş, ţăranii au avut întotdeauna cai, a fost modul lor de a-şi câştiga existenţa, de a supravieţui. Dacă au avut doar un pumn de mălai, l-au împărţit cu animalul de lângă ei. Calul le-a fost mai degrabă un partener, un tovarăş de viaţă, şi nu doar sprijin la muncă. În această zonă, fără cal nu puteai să supravieţuieşti."
Citeste tot articolul
BIANCA SÂRBU ROMANESCU - "Speranţa nu trebuie lăsată să moară"
"Muzica şi dansul au fost darurile cele mai de preţ pe care ursitoarele mi le-au făcut şi mie la naştere, aceste două forme de artă fiind viaţa mea. Dar drumul spre ceea ce sunt în acest moment a fost unul destul de lin, fără salturi peste etape, fără afirmări peste noapte. Am învăţat, am absolvit Universitatea de Arte la actorie, am urmat o carieră cu paşi siguri, fără compromisuri, şi am ajuns exact unde am vrut să ajung: pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase"."
Citeste tot articolul
Trifoiul cu patru foi
"Era în primăvara lui 2007 şi trecuse un an de când ne hotărâserăm să cumpărăm o casă la ţară. După multe căutări, am găsit un loc foarte prietenos, în satul Cândeasca, comuna Belciugatele. Ceva special ne-a atras în acel loc, nu aş putea spune ce anume, dar am simţit că ne aparţine. Pe atunci mai trăia Adriana, fina şi prietena mea cea mai bună."
Citeste tot articolul
Mamasica
"În drumul spre serviciu, o vedeam dimineaţa, cum stătea cuviincioasă, pe bordură, sub geamul unei bănci. Uneori, personalul de pază o alunga şi atunci o vedeam cum îşi strânge băgăjelul şi se mută ceva mai departe. Era "cuminţenia pământului" altoită cu "gânditorul de la Hamangia", şi chipul ei avea ceva din pacea şi afecţiunea necondiţionată a bunicilor din poveştile copilăriei."
Citeste tot articolul
ELISE WILK - "Ca să ai ce scrie, trebuie să mai şi trăieşti"
"Mi-a fost uşor să scriu piese cu tineri, probabil pentru că rezonez încă foarte bine cu vârsta lor. Dacă aş putea să mă întorc în timp şi să retrăiesc un an din viaţa mea, cred că m-aş întoarce la vârsta de 17 ani. La finalul liceului am primit o casetă video cu mine şi colegii mei filmaţi în diverse ocazii, timp de 4 ani. Caseta se numeşte "Cei mai frumoşi ani" şi chiar dacă sună lacrimogen, eu chiar cred asta, poate pentru unii a fost o perioadă dificilă, dar pentru mine rămâne cea mai frumoasă vârstă."
Citeste tot articolul
SILVIA DEMETER-LOWE - "Am simţit că e nevoie de mine aici, la Braşov"
"Nouă, arhitecţilor, ne e cam teamă să ne construim propria casă. Nu locuiesc într-o casă ridicată de mine, ci de părinţii mei. Locul este minunat şi mă bucur de o vedere splendidă asupra Braşovului. De fiecare dată când mă întorceam din Anglia, primul lucru, seara, era să deschid fereastra şi să închid ochii ca să aud mai bine sunetul Scheiului. Foşnetul pădurii, lătratul căinilor, cotcodăcelile găinilor - e o linişte plină de zgomote care pentru mine înseamnă acasă."
Citeste tot articolul
Preot RADU SCÂNTEIE - Hunedoara - "Un pridvor între biserică şi lume"
"După cum ne spun şi ne învaţă şi Sfinţii Părinţi: dacă un suflet a înviat, e un câştig. Spune Mântuitorul: dacă păstorul lasă 99 de oi şi merge după oaia cea pierdută, dacă pe aia a salvat-o, e minune, că zice că în cer e bucurie mai mare pentru asta. Transformarea, transfigurarea, prefacerea vieţii din una supusă destrăbălării în una de cuminţenie e un lucru foarte greu, e lucru mult."
Citeste tot articolul
De ce a înnebunit vremea?
"Incendiile care au devastat Elada au fost, fără îndoială, unele dintre cele mai teribile dezastre cauzate de încălzirea globală. Din păcate, potrivit specialiştilor, nici România nu va fi ferită de astfel de fenomene...
Citeste tot articolul