Mă numesc Iulia Lung şi locuiesc de 5 ani în satul Vidra, comuna Vârfurile, jud. Arad. Am ales să devin ţărancă, deşi toata viaţa mea am trăit în mediul citadin. În toţi aceşti 5 ani, m-am minunat de frumuseţea uluitoare a acestui colţ de ţară, unde înveţi să apreciezi resursele naturale şi simplitatea vieţii. Avem 7 sate şi-o comună, precum cei 7 pitici şi... Baba Cloanţa. O poveste întoarsă pe dos!
Acţiune civică de pomană
De când m-am mutat aici, am adunat zilnic gunoaie, am improvizat şanţuri, am cărat pietre cu roaba ca să astup gropi şi am adus voluntari din toate colţurile lumii, care să ajute la muncă şi să înveţe cum trăiesc ecologic ţăranii noştri. De asemenea, am avut câteva discuţii cu primarul şi viceprimarul comunei, în audienţă sau şedinţă publică, şi am depus memorii la primărie, semnate de majoritatea covârşitoare a cetăţenilor satului nostru. Adică, am făcut acţiune civică personală, am unit comunitatea spre a face acţiuni civice împreună şi am iniţiat dialog cu administraţia locală. Răspunsurile oficiale ale primăriei sunt evazive, neconforme cu adevărul şi negative. Neoficial, s-a pus presiune pe consăteni ca să nu mai semneze şi alte memorii şi s-a transmis, tot neoficial, mesajul clar de nepăsare faţă de nevoile satului şi de intimidare a consătenilor. Adică, şi bruma de initiaţivă civică pe care am construit-o s-a spulberat. În paralel, am făcut muncă personală de cercetare pentru a mă documenta în privinţa posibilităţilor pe care le poate avea o administraţie locală spre a fi eficientă şi de succes (fonduri europene, antreprenoriat social, dezvoltare economică, legislaţie pentru gestionarea nevoilor comunităţii, pentru transparenţă în activitate...). Am cerut ajutorul multor organizaţii civice care au trimis la rândul lor scrisori de susţinere a comunităţii noastre săteşti, către primăria Vârfurile. Am scris tuturor instituţiilor care guvernează fonduri europene, cerând ajutor pentru satul meu, iar acestea au răspuns cu promptitudine, inclusiv trimiţând scrisori la primărie. În 24 aprilie 2018, ziarul "Special Arad" a publicat un reportaj despre noi. Rezultatul? Primăria n-a făcut nimic din ceea ce e de datoria lor să facă. De fapt, nu rezultă că ar fi măcar conştienţi că au vreo datorie faţă de comunitate. Nevoile satului, exprimate clar, sunt ignorate.
Alţi primari cum reuşesc?
De ce am făcut eu toate acestea? Pentru că observ şi înţeleg, aud ceea ce vorbesc consătenii mei, văd viaţa noastră grea şi ştiu că se poate ca totul să fie extrem de diferit, cu o administrare publică profesională, benevolentă şi motivată continuu de binele comunitar. Sunt multe exemple pozitive în ţară, multe primării care au transformat viaţa sătenilor extraordinar. (Vezi recentele reportaje despre Vama Buzăului publicate în "Formula AS".) În mediul rural nu există prosperitate fără implicarea directă a administraţiei locale. Puterea comunităţii rurale este extrem de redusă faţă de cea urbană (financiar, economic, cultural, informaţional...), ea nu se poate autosusţine şi nici nu are altă sursă de ajutor. De aceea, un sat cu o primărie incompetentă este în cădere liberă. Şi cu cât e mai izolat satul, cu atât mai puţin vizibilă, ineficienţa primăriei. Culmea e că tocmai aceste sate sunt bijuterii de frumuseţe şi bogăţie naturală. Vă vorbesc despre satul meu, dar situaţia este aceeaşi pentru toate celelate şase sate aferente comunei. Drumurile sunt un dezastru, nu avem şanţuri, podeţe, iarna nu se deszăpezeşte, curg apele şi noroiul pe drumuri ca la potopul lui Noe. Vara te îneacă praful şi te omoară pietrele şi gropile. Trebuie să parcurgem foarte mulţi kilometri pentru a rezolva orice problemă, de orice natură. Dezvoltarea economică nu există sub nicio formă. Nu s-a atras niciun agent economic care să deschidă locuri de muncă, practic, tinerii nu au unde munci. Nemaivorbind de creşterea bugetului local prin atragerea de investitori. Oamenii nu au nici măcar o mică piaţă locală unde să îşi valorifice produsele. Practic, nimeni nu poate face un ban din munca în agricultură, adică scopul şi modul traiului în mediul rural. Nefiind colectivizată zona, nu există nici măcar minimul de pensie de la fostele CAP-uri. Dacă în timpul comunismului toţi îşi trimiteau copiii la şcoală ca să ajungă la oraş pentru o viaţă mai bună, acum toţi îşi trimit copiii în străinătate, la muncă, ca să nu se mai întoarcă. Dacă, atunci, apelativul "ţăran" era folosit în derâdere, acum se poate folosi cu mirare şi apoi cu compasiune. Singurele afaceri sunt cele cu masă lemnoasă, campion la defrişări masive fiind chiar primarul. Nu va dura mult până se deşertizează. Apoi?... Nu există un plan B. Nu se întrevede nici o altă oportunitate de a prospera financiar în zona noastră. Nu cred că vom mai apuca 10 de ani pe aici, ca parte de ţară locuită, în felul în care demografic suntem acum, adică pe pieire. Nu există niciun plan sau intenţie a primăriei de a pune atenţia pe repopulare şi dezvoltare economică.
Un sat fără bucurii
Ca-n Evul Mediu
Cei care trăiesc aici nu mai sunt nici ţărani autentici, nici altceva în devenire, sunt doar indivizi care nu-şi cunosc drepturile, care au pierdut orice urmă de încredere în toate aspectele vieţii, care nu mai speră nimic, ci doar caută s-o scoată la capăt măcar până la sfârşitul lunii. Esenţa vieţii acestui loc este total nedefinită. Nu mai sunt repere nici morale, nici culturale, nici strategice, pentru a defini încotro merge viaţa acestui sat, atât cât va mai fi. Pământul nostru e bun, fertil, oamenii sunt pricepuţi în ceea ce fac, avem păduri, ape, zonă nepoluată, aici este raiul pomilor fructiferi... Zestrea satului e bogată. Pe de altă parte, se puteau accesa bani europeni mai mult decât suficienţi ca să avem un nivel de trai excelent. Presa abundă de exemple de primari de succes, care au făcut în zonele lor lucruri uluitoare, chiar şi pentru orăşeni. Adică aveam toate şansele să trăim bine şi, totuşi, aici e "fundul pământului". Trăim ca în Evul Mediu.
Mai sunt doi ani până la alegeri, asta, dacă mai crede cineva în aceste alegeri. Oare cât mai pierdem până atunci? Fondurile europene s-au cam terminat deja, conform răspunsurilor oficiale primite de la respectivele instituţii. Şi, oricum, primăria noastră nu arată niciun interes în a accesa măcar ultimii bani. Avem doar buget local şi acela gestionat cu reavoinţă şi neprofesionalism. Pădurea dispare vertiginos. Aproape în fiecare zi afli că a mai plecat cineva la lucru în străinatate şi că a mai murit un bătrân. Ce se poate face pentru Vidra şi pentru celelalte 6 sate ale comunei Vârfurile? Din interior nu mai avem pârghii. Vă rog să puneţi la inimă povestea noastră! Vă invit să veniţi la noi. Oamenii sunt primitori, se bucură de oaspeţi. Ar mai prinde curaj văzând că li se acordă atenţie. Sau poate faceţi un reportaj, poate sesizaţi instituţii cu putere, organizaţii, ar ajuta enorm să fim văzuţi, auziţi... De-am avea şansa unei administraţii locale competente şi cinstite, repede am învăţa să prosperăm, să simţim că merită să trăieşti aici.
Oameni buni, puteţi face ceva pentru noi? Contează! Avem nevoie de ajutor de mai sus decât nivelul de la care s-a creat povestea tristă a acestui sat. Căci, fără ajutor extern, nouă, cu nivelul civic redus, cu deznădejdea consătenilor, pe de-o parte, şi cu nivelul de neprofesionalism şi cu lipsa de conştiinţă a administraţiei noastre publice... PIERIM!
IULIA LUNG - sat Vidra, jud. Arad
"Sunteţi învestiţi să aduceţi adevărul la lumină"
Onorată redacţie "Formula AS",
D-nă Sânziana Pop,
Vă întâmpin cu sincere urări de sănătate alese şi sfinte bucurii, precum şi deosebite împliniri. Cu sfiala cuviinţei, îndrăznim a vă adresa cuvânt de rugăminte, de a vă preocupa în activitatea dvs. şi de aducerea la lumină a adevărurilor istorice de care poporul român a fost lipsit în ultimii 45-80 de ani.
Gravitatea clipei în care ne aflăm astăzi, ca şi cea din 16-31 decembrie 1989, NU îngăduie distracţie, nici uşurătate şi nici compromisuri, ci reclamă angajare imediată şi integrală la o muncă de maximă responsabilitate a celor care, asemenea dvs., astăzi, cu voia Bunului Dumnezeu, sunteţi învestiţi să aduceţi adevărul la lumină, ca să se vindece rănile şi să fim sloboziţi din minciună, laşitate şi slugărnicie. De asemenea, vă mai rugăm să insistaţi şi să sprijiniţi îndreptarea Constituţiei ţării noastre privind familia tradiţională, o lucrare ce se impune a deveni o urgenţă.
Bunul Dumnezeu să vă ajute, să vă lumineze şi împuternicească să vă faceţi datoria "Cu Credinţă, cu Dragoste, cu Frică de Dumnezeu şi fără greşeală".
Vă mulţumim cu stimă,
Un grup de cititori din Braşov, cu fiii şi nepoţii lor, pentru care semnează
NICOLAE COLAN din Şchei
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
