În urmă cu un an, mă adresam prin mijlocirea revistei "Formula AS", cititorilor din ţară şi străinătate, făcând un apel de suflet pentru ajutorarea populaţiei volohe române din Ucraina - un grup etnic cu o etnogeneză dacică, probabil, care se defineşte ca fiind români de când se ştiu.
Cred, astăzi, cu toată convingerea, că cititorii săptămânalului "Formula AS" formează un club select de oameni cu aşteptări înalte, uniţi sufleteşte de idealul binelui, sub deviza solidarităţii umane. Apoi, când vine vorba de drama populaţiei volohe, a copiilor îndeosebi, această legătură devine mai specială.
Campania de informare privind soarta acestei populaţii, începută de "Formula AS" în anul 2016, a fost percepută ca un semnal la care mulţi români au rezonat pozitiv, făcând posibilă continuarea, în anul 2017, a altei etape a proiectului, anume - etapa acordării de burse şcolare pentru copiii volohi.
În consecinţă, în anul 2017, a fost primită din donaţii suma de 18 mii lei, din care s-a cheltuit, în anul şcolar 2017/ 2018, suma de 8 mii lei, pentru şcolarizarea unui număr de trei elevi, în clasa a X-a, dintre care numai unul a frecventat şi a absolvit cu succes clasa a X-a la Liceul românesc "Mihai Eminescu" din Solotvino, Ucraina.
Menţionăm că pentru rezultatul bun obţinut la promovarea clasei, eleva VOLOŞIN NATALIA, din Poroşcovo, a fost recompensată de conducerea liceului cu o excursie pe litoralul românesc, anul acesta, în luna iunie. Este o premieră pentru volohii români din Ucraina, posibilă numai datorită bunătăţii oamenilor care sprijină acest proiect. Sunt convins că acest început bun va avea un ecou pozitiv în rândurile volohilor români şi în inimile celor care doresc să ajute cauza.
Proiecţia pentru anul şcolar 2018/2019 este de a se acorda un număr de 3-5 burse de studiu pentru clasele a IX-a şi a X-a, în funcţie de numărul candidaţilor care se califică şi necesită o finanţare de 18-30 mii lei. Dincolo de aceste cifre, să apreciem pasul făcut, care este enorm. Este o adevărată luptă să-i convingem pe copii şi pe părinţi să facă acest pas, decisiv pentru evoluţia viitoare a comunităţii. Deocamdată, ei prezintă o lipsă cvasitotală de interes şi speranţă în reuşită, motiv pentru care este nevoie de o muncă de convingere permanentă şi continuă. Numai aşa vom putea dezvolta dorinţa de a reuşi prin instrucţie şcolară, ambiţia de a merge mai departe în căutarea unui posibil succes, a dorinţei acerbe de a reuşi. Fără aceste deziderate şi acţiuni conjugate din partea noastră, încercarea de anul trecut de a şcolariza un număr de 3 copii în clasa a X-a a eşuat, doi copii părăsind şcoala după trei săptămâni. (Sigur că la aceasta au concurat şi factori din afară, dar nu voi detalia.)
Pentru a avea garanţia succesului în acest demers şi a nu se mai repeta situaţia de abandon, este nevoie de permanenţa noastră acolo, în comunitate, care să creeze o opinie favorabilă desfăşurării acestui proiect. În contrapondere, menţionez influenţa susţinută constant şi permanent de cultul protestant, care desfăşoară activităţi zilnice cu copiii şi oferă săptămânal pachete cu hrană şi îmbrăcăminte pentru copii şi familiile lor, condiţionat, desigur, de prezenţa lor la aceste activităţi.
Sunt însă destule familii şi copii care înţeleg demersul nostru şi ne urmează.
În acest sens, un ajutor decisiv vine din partea Asociaţiei "DOR DE VATRĂ", entitate cu personalitate juridică, subiect de drept, înfiinţată şi recunoscută printr-o hotărîre judecătorească a instanţei din Ucraina, chiar în luna iunie 2018. Această Asociaţie reprezintă pilonul principal pe care se sprijină dezvoltarea educaţiei şi a nivelului de cultură al volohilor români din Ucraina.
Fondatorul acestei Asociaţii este domnul MITREA EFTIMIE, ieromonah la Schitul "Sfinţii Români" din Grădiştea de Munte, Hunedoara, un om care se dăruieşte cu toată fiinţa sa proiectului iniţiat de el pentru această populaţie, făcând vizite în familiile din Poroşcovo, ducând hrană şi îmbrăcăminte, realizând un recensământ al populaţiei, având discuţii cu autoritatea locală şi cu conducerea şcolii. De asemenea, are ca prioritate înfiinţarea unui centru social menit să realizeze permanenţa noastră acolo. (Detalii se pot afla comunicând direct prin adresa de e-mail: dordevatra @yahoo.com şi la telefon 0758/75.12.66 sau accesând pagina Schitul Sfinţii Români.)
Propun cititorilor "Formulei AS" şi contribuitorilor la realizarea proiectului nostru să nu ne risipim, ci să ne unim eforturile pentru a realiza an de an şcolarizarea la clasele superioare a copiilor din Poroşcovo, să-i susţinem financiar pe latura şcolarizării, până ce vor reuşi să se califice într-o meserie sau profesie în ţara lor.
De latura mai complexă a vieţii sociale, culturale educative şi materiale se va ocupa Asociaţia "DOR DE VATRĂ", potrivit Statutului ei cu care noi vom conlucra îndeaproape, în privinţa selecţiei şi pregătirii copiilor pentru şcoală.
"Pic cu pic se face marea"
Nutrim speranţa că acest proiect va continua până când prima generaţie de copii îşi va găsi locul în societatea ucraineană, urmând ca ea să preia misiunea de a sprijini la rândul ei educaţia şcolară şi profesională a conaţionalilor lor volohi români.
Mulţumiri sincere adresez domnului BOTOŞ IOAN din Apşa de Jos, Ucraina, şi domnului MITREA EFTIMIE, promotori şi susţinători constanţi ai cauzei volohilor.
NICOLAE BUTAN - Alba Iulia, 27 iunie 2018
"Scrieţi şi despre vechiul Regat!"
Stimată doamnă director, Sânziana Pop,
Sunt un vechi cititor al "Formulei AS" şi îndrăznesc să vă sugerez îmbunătăţirea politicii editoriale, în sensul cuprinderii în paginile revistei a oamenilor şi faptelor din toate provinciile româneşti. Se observă o prezentare mai accentuată a localităţilor din Ardeal şi o slabă susţinere a localităţilor din vechiul Regat! Chiar şi primarii, preoţii, artiştii sunt mai ales din Ardeal! Ce mânăstiri şi biserici frumoase şi cu încărcătură istorică sunt în Oltenia! Ce păstori devotaţi au! Ce primari harnici şi inimoşi conduc localităţile vâlcene!
În speranţa înţelegerii corecte a mesajului meu, vă asigur de aleasa mea preţuire.
prof. GH. BRATU - Râmnicu Vâlcea