Sufrageria cu adolescenţi
În şirul de spaţii comerciale aflate la parterul blocului cel lung, vizavi cu Catedrala Episcopală a Devei, Ortho-Caffè abia se distinge. L-am găsit pentru că l-am căutat, altfel nimic din exterior nu atrage atenţia asupra sa. De cum intri pe uşă, spaţiul pare oarecum neobişnuit. Nu are nimic din aspectul unui local, al unei cafenele, fie ea şi mai altfel. Pare, mai degrabă, sufrageria generoasă a unei familii numeroase. Câteva măsuţe, aşezate lângă ferestrele înalte cât un perete, ce dau spre stradă, şi câteva rafturi pline cu cărţi. Un ceas de perete şi multe, foarte multe icoane. Lumina amiezii de iulie s-a aşezat confortabil pe canapelele comode, înţesate cu perne multicolore, şi-nvăluie totul în cel mai firesc mod cu putinţă.
E linişte, pentru că aici, în această aşa-zisă cafenea, activităţile se desfăşoară doar de luni până vineri. Azi e sâmbătă. Părintele Radu Scânteie, consilierul spiritual al acestui spaţiu, a găsit, între o înmormântare şi o cununie, răgazul de a ne vorbi despre ceea ce se întâmplă aici, la "Ortho-Caffè" Deva. Un club-cafenea unic în ţară, patronat de Episcopia Devei şi Hunedoarei.
"Ideea înfiinţării acestui spaţiu i-a aparţinut PS Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, care are o aplecare şi o deschidere deosebite spre problemele tinerilor. Domnia-sa s-a îngrijit îndeaproape de înfiinţarea acestui spaţiu, iar acum, de susţinerea permanentă a activităţilor ce se desfăşoară aici. E vorba de consumabile, utilităţi, dar şi de deschiderea efectivă a bisericii către tineri, care contează foarte mult, pentru că trebuie investit permanent, şi nu numai bani. PS Gurie se face mereu prezent între tineri, ne trezim, pur şi simplu, că e între noi. Iar tinerii nu au o atitudine de profundă evlavie, nu-şi pleacă neapărat capetele ca să primească binecuvântarea, dar nici o atitudine de indiferenţă, iar PS îi asumă aşa cum sunt. Tinerilor le place asta, această deschidere deosebită, lipsită de formalism".
A doua casă
- De ce tocmai "Ortho-Caffè"?
- S-au purtat discuţii aprinse asupra alegerii acestei denumiri. Unii propuneau o variantă clasică, Centrul pentru tineret "Sf. Ierarh Nicolae", pentru că funcţionăm sub tutela Centrului Eparhial "Sf. Ierarh Nicolae", dar alţii au susţinut această variantă, care a şi avut, în cele din urmă, sorţi de izbândă. PS Gurie a avut ultimul cuvânt, el a decis să se numească aşa. Deşi spaţiul a fost dat în folosinţă abia de un an şi jumătate, în ianuarie 2017, tinerii se întreabă deja unii pe alţii: "Mergem la Ortho? Ne întâlnim la Ortho?".
- Şi ce înseamnă, de fapt, acest spaţiu, Ortho-Caffè?
- Mă gândesc că însăşi rostirea acestui nume e un fenomen, până la urmă. Nu e vorba doar de un spaţiu amenajat, unde să ne adăpostim de ceva, ci e vorba de o identitate care se configurează şi se clarifică pe timp ce trece, în sensul că se adaugă din ce în ce mai multă implicare. Tinerii vin şi-şi clarifică personalitatea, nu mai prea vor să existe în viaţa lor momente fără Ortho-Caffè, se identifică cu acest spaţiu. Pentru unii, aici e un fel de a doua casă, unde vin şi se simt bine. Cred că cel mai important este, din partea noastră, să lucrăm în sensul acesta, iar din partea tinerilor să fie resimţit ca atare. Cred că, cel mai simplu spus, Ortho-Caffè este un spaţiu între biserică şi lume, un fel de pridvor, din care tinerii să păşească în biserică şi din care, chiar dacă aleg să nu ajungă în biserică, măcar reuşesc s-o privească altfel decât este promovată în media. Mulţi tineri şi-au schimbat părerea după ce au venit aici. Mulţi au avut păreri vehemente la adresa bisericii, dar, cu timpul, Sfântul Nicolae, ocrotitorul nostru, a lucrat în inimile lor.
O abordare liberă
- Ce se întâmplă, concret, aici? Există un program anume, se organizează evenimente sau e un simplu spaţiu de întâlnire pus la dispoziţia celor interesaţi?
- Litera de Evanghelie a acestui spaţiu este disponibilitatea. Apoi, deschiderea, buna primire. Pe aceste principii de bază, care cred că ar trebui să existe în toate domeniile, se cristalizează idei cu care nu neapărat venim noi dinainte, ci se nasc aici. De exemplu, un copil vine cu o nelămurire asupra unui cuvânt din Sfânta Scriptură, a citit acasă sau a deschis Biblia, că a văzut-o pe masa bunicii, şi vine şi întreabă. În astfel de situaţii, facem un cerc în care citim Sfânta Scriptură şi îl lămurim. Dar nu în sensul în care le predau ca de la catedră: "Asta e singura variantă, voi trebuie să vă pliaţi gândirea pe asta!" Nu. Se ascultă opinii, se confruntă idei, iar Dumnezeu are grijă să iasă varianta cea mai bună. Dacă nu se obţine totul într-un plan, într-un cadru al libertăţii, se pare că se pierde foarte mult. În planul credinţei, degeaba te aliniezi unor concepte, dacă nu le înţelegi şi dacă nu le simţi.
Ca activităţi, în fiecare marţi avem ceea ce noi numim seminar biblic, când citim câte un capitol din Vechiul şi din Noul Testament şi punctăm exact ceea ce tinerii nu înţeleg, pot veni cu o abordare personală, şi îi ascultăm, discutăm. Miercuri seara, avem cafeheză, nu cateheză. Cateheza înseamnă că cei învăţaţi în biserică predau, celor care vor să înveţe, noţiunile elementare, complexe ale credinţei creştine. Noi îi spunem cafeheză, pentru că bem şi un cappucino, o cafea, un ceai. Se enunţă temele de discuţie ale serii, din partea tuturor, apoi, timp de 4 minute, se dezbate fiecare temă şi-şi spun pe rând părerea.
Vinerea vizionăm un film propus de ei, apoi îl discutăm, în aceeaşi manieră liberă, nu impunem scheme de gândire.
Avem şi o sală unde se joacă tenis de masă, dar şi un club de voluntariat, unde organizăm acţiuni filantropice, abordăm teme care frământă grav societatea de azi, cum e depresia, sunt nişte întâlniri foarte reuşite, de care se ocupă Alexandru Vlad, coordonatorul Ortho-Caffè. În ceea ce se întâmplă aici, se implică foarte mult şi pr. Radu Trifon, "părintele" acestui concept de Ortho-Caffè. Nu avem un program foarte strict şi nici foarte încărcat, căci copiii, tinerii, au program la şcoală, au program acasă, au activităţi extraşcolare, iar dacă vin şi aici tot pentru un program, i-am pierdut. De aceea avem o abordare mai liberă, pe care încercăm să o cultivăm şi să o menţinem.
- Aţi vizionat şi filme care abordează o tematică mai delicată, mai controversată, cum ar fi homosexualitatea, cunoscută fiind poziţia bisericii faţă de acest fenomen?
Recent, de exemplu, am vizionat filmul "Codul lui Da Vinci". E plin de multe lucruri provocatoare, care sunt luate de-a gata de mintea unor tineri. Avertismentul de bază pe care l-am lansat după vizionarea filmului a fost că trebuie să analizăm orice vorbă, orice aluzie sau orice prezentare de acolo, să le analizăm în profunzime şi în complexitatea fenomenului, că dacă luăm vorbele de-a gata riscăm să ne distrugem efectiv fundamentul pe care stăm. Nu am refuzat dialogul, dar am spus: "Atenţie! Haideţi să analizăm tot, nu doar o bucată, nu doar ce ne convine". Tinerii au auzit de evangheliile apocrife, vor să ştie ce e cu ele. Trebuie să le prezentăm, astfel încât să înţeleagă, dacă sunt autentice, nu sunt autentice, de ce biserica le acceptă pe unele şi nu pe altele, sunt întrebări pe care ei chiar le pun şi ne ascultă argumentele cu atenţie, iar asta ne bucură.
"Dragostea le depăşeşte pe toate"
- În ce măsură ceea ce faceţi aici i-a trimis pe tineri la duhovnic sau la biserică?
- Sunt rezultate şi de genul acesta. Nu într-o măsură prea mare, dar sunt. După cum ne spun şi ne învaţă şi Sfinţii Părinţi: dacă un suflet a înviat, e un câştig. Spune Mântuitorul: dacă păstorul lasă 99 de oi şi merge după oaia cea pierdută, dacă pe aia a salvat-o, e minune, că zice că în cer e bucurie mai mare pentru asta. Transformarea, transfigurarea, prefacerea vieţii din una supusă destrăbălării în una de cuminţenie e un lucru foarte greu, e lucru mult. La tineri, totul e foarte alunecos, nu poţi spune că-i prinzi cu o formulă anume, că la ei nu merge cu formule. Se lovesc de tot felul de probleme, când au dureri suferă, sunt mai sensibili, nu trebuie speculat momentul, dar trebuie înţeleşi şi trebuie să li-L arăţi pe Dumnezeu care-i iubeşte. Iar ei simt asta. Copiii chiar sunt curaţi, nu sunt învechiţi în răutăţi, chiar dacă gustă din ispitele şi provocările acestea ale societăţii.
- E dificil să lucraţi cu adolescenţii, cu tinerii, de azi, supuşi atâtor influenţe venite prin internet şi televizor?
- M-am tot gândit, din vreme-n vreme, că, dacă o să înaintez în vârstă, o să simt distanţa între generaţii, între diferite vârste, dar se pare că nu se întâmplă asta. Am urcat panta, acum o cobor, dar tot cu ei mă simt cel mai bine. Am lucrat 17 ani în învăţământ, ca profesor de religie, iar aici, la Ortho-Caffè, mă lovesc de acelaşi gen de probleme cu care mă confruntam şi în învăţământ, mai ales în privinţa deschiderii către tineri. Ce văd aici: tinerii au nevoie să fie ascultaţi, indiferent ce au de povestit. Pentru mine, sunt două persoane la care ţin foarte mult şi ale căror cuvinte mi-au folosit în viaţă. Prima este un profesor de fizică, om credincios, cu care am fost coleg în învăţământ. Eu eram foarte frământat de rezultatele strădaniei mele, nu vedeam să se întâmple nimic. El mi-a zis: "Stai liniştit, că trebuie ani întregi să vezi că rodeşte sămânţa pe care tu ai aruncat-o acum!" Şi să ştiţi că aşa se întâmplă. Sunt foarte mulţi elevi care au trecut prin faza asta de turbulenţe, dar şi-au amintit în viaţă de un cuvânt de la ora de religie şi asta i-a ajutat. Cea de-a doua persoană este o profesoară de matematică. Ea mi-a spus: "Dacă noi ar trebui să trăim vremurile pe care le trăiesc tinerii din ziua de azi, nu ştiu cât am rezista...". Şi eu am doi copii şi pot să spun că, din păcate, copiii noştri sunt foarte încercaţi. Sunt debusolaţi, nu reuşesc să se prindă de ceva. Trebuie să-i înţelegem, provocările şi presiunile sunt foarte mari. Noi avem o stabilitate, ne-am aşezat, dar ei nu, şi n-au pe ce să se aşeze. Iar asta se întâmplă pe toate planurile, şi financiar, dar mai ales moral. Dar cred că dragostea le depăşeşte pe toate. Pe tărâmul dragostei, copiii se comportă firesc, sincer. Dacă te apropii de ei cu dragoste, ca şi când ai fi unul de-al lor, poţi trăi experienţe deosebite, iar Ortho-Caffè e o oportunitate bună.
- Se apropie şi de duhovnic?
- Da, au fost şi astfel de situaţii, în care s-au apropiat mai mult de biserică, unii s-au spovedit, alţii nu. Era o frământare pentru mine această situaţie şi l-am întrebat pe duhovnicul meu ce să fac. Mi-a spus să le vorbesc despre spovedanie. Asta fac, le spun, dar mulţi trăiesc într-un fel de prejudecată faţă de spovedanie, poate au avut experienţe negative în care s-au blocat şi nu mai pot ieşi. Încercăm să spargem acest cub de gheaţă, că e foarte greu, trebuie să ai un cuvânt puternic, şi asta numai la Sfinţii Părinţi găsim. Trebuie multă, multă răbdare. Nu de la prima spovedanie se dezleagă toate problemele. Cine-şi închipuie sau vine cu soluţia că o singură spovedanie rezolvă toate problemele a plecat greşit la drum.
- Sunt mai deschişi tinerii la spovedanie decât maturii care vin la biserică?
- Am întâlnit un fenomen: cei în vârstă se aşează în nişte clişee, vin mereu cu aceleaşi probleme, superficiali, oarecum, fără aprofundare. Am avut şi tineri care vin cu probleme grele, dar îşi prezintă durerile viu, mai puţin formal decât cei în vârstă. Le discutăm şi asta îi ajută, fie şi numai dacă discută ei între ei, unul cu altul.
- Se simte şi o lipsă de relaţionare, de prietenie, a lor cu adulţii sau chiar ei între ei?
- Aici îşi găsesc prieteni, mulţi ne-au spus asta. Nu plec de la ideea că ei evadează de undeva ca să se refugieze aici, nu. Dar cred că ei găsesc autentic acest loc şi vin pentru comunitatea şi comuniunea care există aici, de iubire, de adevăr, de linişte. Vin şi se regăsesc aici, au legat prietenii profunde. Se cristalizează un nucleu aici, sunt într-o familie, nu se leagă doar tangenţial de ortodoxie, e în profunzimea lor. Încercăm să fim o familie şi să ne respectăm aşa.
- Care este reacţia părinţilor, apropo de prezenţa constantă a copiilor aici?
- Părinţii stau liniştiţi când sunt copiii aici. În unele cazuri, copiilor li s-a pus un fel de interdicţie, de condiţionare a prezenţei aici, în funcţie de rezultatele la învăţătură, iar asta îi motivează. Am avut cazuri în care redresarea şcolară s-a văzut după ce părinţii au discutat cu noi şi noi, la rândul nostru, cu copiii. În ce priveşte relaţiile cu părinţii, eu cred că sunt deficitare, pentru că, de multe ori, chiar părinţii îi lipsesc pe copii de elementul de stabilitate cel mai important în viaţă: Hristos. Cresc fără repere. De aici, conflictele şi neînţelegerile atât de frecvente între părinţi şi copii.
- În cazul celor care-şi petrec foarte multe ore la Ortho-Caffè, v-aţi întrebat ce e în neregulă acasă, de preferă să stea aici?
- Da, ne-am întrebat, dar i-am lăsat să se deschidă singuri, nu am făcut investigaţii. Sunt tineri care au venit şi şi-au destăinuit multe aspecte din viaţa lor de familie, aspecte foarte grele, relaţiile cu părinţii, trăirile lor, anturajul, unii se spovedesc, chiar au ajuns să facă asta şi e un lucru foarte mare. Deschiderea lor faţă de noi e o problemă care ţine de răbdare, de încredere, de timp şi, treptat, câştigăm încrederea lor şi ei vin şi spun. Încercăm să le analizăm frământările, nu tăios, ci cu echidistanţă, cu înţelepciune, realizăm un echilibru, nu dăm soluţii, ci dăm sfaturi şi învăţături, aşa cum le cunoaştem din Evanghelie, din Patericul egiptean, ori în alte cărţi duhovniceşti. Iar ei ascultă, mai ales pildele de vieţuire, pildele concrete care au un impact foarte mare asupra lor.
- Care anume credeţi că ar fi caracteristicile definitorii ale tinerei generaţii de azi?
- Tinerii nu se pliază pe nişte structuri tradiţionale, nu mai trăiesc în lumea aceea pe care o cunoşteam noi. Există un fel de uşoară alunecare de la o stare la alta, foarte rapid. Noi trebuie să surprindem foarte bine toate astea şi să le lăsăm să se petreacă, pentru că altfel ratăm exact cauza pentru care viaţa lor e aşa. Asta încercăm să lucrăm aici. Cred că ar trebui creat, pe lângă fiecare biserică, un spaţiu pentru tineri. Un spaţiu de trecere, un pridvor, aşa cum spuneam, în care ei să înţeleagă biserica, dar prin noţiunile şi prin lucrurile cu care ei sunt obişnuiţi.