Săptămâna 10-16 martie
Tensiunile din viaţa noastră se pot reduce mult, weekend-ul acesta, când micul malefic Marte părăseşte Berbecul, pe care-l stăpâneşte şi trece în Taur, unde devine mai liniştit decât îi face plăcere. În loc să ne concentrăm asupra problemelor personale în care doream să ne impunem cu tot dinadinsul, mulţi dintre noi ne vom îndrepta energia şi iniţiativa asupra unor probleme practice, cum ar fi sporirea veniturilor.
Citeste tot articolul
TIA ŞERBĂNESCU - "Alianţa PSD-ALDE a dat înapoi în faţa protestelor, dar nu şi-a schimbat obiectivele"
Protestele declanşate în ianuarie, faţă de guvernul PSD-ALDE, au continuat şi în februarie. Prin numărul de participanţi, ajuns în toată ţara la 600.000 într-o singură zi, ele au avut un caracter special, şi pot fi comparate doar cu mitingul-maraton din Piaţa Universităţii a anului 1990.
Citeste tot articolul
Înapoi la repere!
Câmpul de dezbateri intelectuale de la noi arată ca după un cataclism. În aproape trei decenii de discuţii publice s-au făcut praf orice credibilitate, orice măsură şi orice adevăr. Nici o instituţie nu mai stă în picioare, doar faţadele mai sunt sprijinite dindărăt de către nume numai bune de înjurat. La răstimpuri, cad şi frontoanele.
Citeste tot articolul
Lăsaţi legea. Îmbrăţişaţi oportunitatea!
Cercetând presa ultimei perioade, aflăm că tehnica propagandistică a partidelor de la putere, PSD şi ALDE, nu doarme nici o clipă. Au renunţat la OUG 13, dar ce au amplasat în locul ei? O salbă urâtă de tehnici conflictuale, unele cu ajutorul CCR (o instituţie obedientă celor două partide de guvernământ, condusă de Valer Dorneanu, procurorul din era comunistă).
Citeste tot articolul
Tandem contra binom
Chiar dacă au fost obligaţi să dea înapoi în problema modificării Codului Penal prin OUG 13, liderii PSD nu au renunţat deloc la ideea subordonării Justiţiei faţă de politic. O formulă sintetică a "varanului" Dan Voiculescu (din perioada lui de glorie publică) a devenit, pentru ei, emblematică.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru MARIA V. - Timişoara, F. AS nr. 1253 - "Zi şi noapte mă chinuie dureri în tot corpul"
Din cele descrise de dvs., simptomatologia ar putea fi explicată în contextul unei boli autoimune. În acest tip de boli, sistemul imun este dereglat şi atacă propriul organism. Acesta răspunde prin anumite simptome specifice fiecărei boli în parte, dar şi prin simptome cu caracter general, care apar în toate bolile autoimune. Durerile din tot corpul, pe care le descrieţi, se încadrează în simptomatologia generală a unei boli autoimune.
Citeste tot articolul
Secretele tinereţii eterne
E bine ştiut că o noapte prea scurtă se citeşte în primul rând pe obraz: cearcăne, o faţă palidă, o expresie de om abătut. Lipsa de somn n-a întinerit niciodată pe nimeni. În schimb, somnul este un moment unic de regenerare a întregului organism. Maximul de activitate celulară se atinge noaptea, cu un vârf la ora 1 dimineaţa.
Citeste tot articolul
Un medicament pe gratis - RÂSUL
Un puşti de cinci ani poate râde şi de 300 de ori pe zi. Un adult - de mai puţin de 20 de ori. Ăsta e verdictul pe care l-au dat cercetătorii, după aşa zise "măsurători aprofundate". Cât de valabile sunt cifrele de mai sus nici ei nu sunt aşa siguri. Însă în legătură cu un lucru au căzut totuşi la pace.
Citeste tot articolul
Boala, un dar de familie?
Pistruii, o mobilă Biedermeier, gleznele groase, temperamentul - orice se poate moşteni pe linie de familie şi, câteodată, loteria ereditară îţi repartizează şi ceva nedorit, cum ar fi o boală. Astfel, femeile ale căror bunici şi mame au suferit de o decalcifiere a oaselor prezintă un risc triplu de osteoporoză. Şi cancerul, problemele venelor şi ale danturii sunt favorizate de o predispoziţie anume.
Citeste tot articolul
Recunoaşteţi pericolul, de la primele semne
Multe maladii grave sau care pot să devină grave ating părţi ale corpului care, la prima vedere, nu au nicio legătură între ele. Din această cauză, aceste patologii nu sunt diagnosticate decât foarte târziu sau deloc. În cele ce urmează, vom prezenta lista câtorva dintre bolile care ating în acelaşi timp mai multe sisteme vitale şi ale căror semne şi simptome sunt fie clasice, fie mai neobişnuite.
Citeste tot articolul
Mărţişoare pe obraz
Iarna cea urâcioasă a trecut, e iarăşi vremea curelor cu verdeţuri, a masajelor cu uleiuri aromate şi a cocktailurilor de vitamine. Sfaturile noastre vă vor ajuta să vă regăsiţi forma bună şi să aveţi un ten luminos.
Citeste tot articolul
Cura cu cartofi şi iaurt
Le propun cititoarelor revistei "Formula AS" o reţetă de slăbit pe care am ţinut-o cu mare succes, fiind la modă în timpul studenţiei mele. Regimul durează trei zile pe săptămână şi se pierd - după ce procesul de slăbire se declanşează - două-trei kilograme.
Citeste tot articolul
"Formula AS" în COVASNA - Înapoi, pe cărarea pierdută
Dacă ajungeţi în Sfântul Gheorghe, în judeţul Covasna, nu e cazul să mai cereţi pâine în limba română, doar ca să vedeţi dacă veţi primi. O să primiţi.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Dacă nu ştiaţi deja, George Banu e azi o personalitate de referinţă în lumea teatrului de pretutindeni, doctor honoris causa al mai multor universităţi mari, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, autor multipremiat pentru cărţile sale de teatrologie. Pot să-mi închipui cât de sărăcit i-ar fi fost CV-ul dacă în 1973, la 30 de ani, n-ar fi avut curajul să rămână la Paris, asumându-şi condiţia de emigrant.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Despre rolul soţiilor devotate în creaţia şi cariera unor personalităţi de elită am mai scris, când v-am semnalat "Scrisorile către Vera" ale lui Nabokov. La noi, o asemenea femeie care şi-a subsumat soţului existenţa e Cornelia Blaga. Dacă îi putem aprecia sacrificiul de sine, dar şi inteligenţa, cultura, hărnicia şi înţelepciunea e datorită fiicei lor, Dorli.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Evenimente recente precum participarea "omuleţilor verzi" la ocuparea Crimeii, războiul hibrid din Estul Ucrainei, rolul hackerilor ruşi în campania lui Donald Trump şi în alegerile ce vor avea loc în Occidentul european au făcut să se vorbească mult despre serviciile secrete ruseşti.
Citeste tot articolul
CRISTIANA RADU - "Am învăţat să fiu fericită cu foarte puţin"
"Legenda" familiei spune că la vârsta de un an, de pe tipsia de argint care i se pune copilului în faţă ca să aleagă un obiect, eu am ales pensula! O fi fost o coincidenţă, nu ştiu, dar mama a ţinut cont de ea şi mi-a pus de foarte mică la îndemână bloc de desen, creioane şi culori. Bineînţeles, nu am pregetat să le folosesc.
Citeste tot articolul
SCRISORI CARE AŞTEAPTĂ RĂSPUNS
Mai întâi îmi leg părul strâns la spate, ca să nu mă încurce. Abia apoi mă apuc de lucru. De când l-am născut pe cel de-al doilea copil, lucrez acasă, fac bijuterii, obiecte decorative, mici accesorii de vestimentaţie, eşarfe, cravate, cordoane şi curele, pe care le vând printr-un magazin de specialitate din Bucureşti. Ceea ce-mi rămâne, după ce trag impozitele şi alte taxe, nu este prea mult, dar asigură o parte din cheltuielile casei.
Citeste tot articolul
Când două inimi bat la fel - (Răspuns pentru scrisoarea: "Vis de iarnă", F. AS nr. 1250)
Am citit cu atenţie şi m-a mişcat profund scrisoarea plină de tristeţe şi de regrete, intitulată "Vis de iarnă", şi publicată în numărul 1250 al revistei "Formula AS". Este uimitoare reuşita redării unor trări prin care, cred eu, orice adult a trecut, în viaţa sa, măcar o dată... Doar că eu, spre deosebire de Anton G., simt că am primit în dar, de Sus, mici secrete prin care am reuşit să îmi ocrotesc iubirea; iubirea noastră ...
Citeste tot articolul
PAVEL BARTOŞ - "Un «te iubesc» face minuni în orice zi a anului"
E clar că, într-o anume direcţie, succesul îţi schimbă viaţa, pentru că devii popular şi percepţia oamenilor în privinţa ta se modifică. Eu însă nu m-am schimbat, fiindcă - vezi! - toate emisiunile astea care mi-au crescut notorietatea au venit la o vârstă la care am ştiut cum să gestionez succesul.
Citeste tot articolul
Sfântul Serafim de Sarov
Dintre toţi sfinţii ruşi, Serafim de Sarov pare a avea o strălucire aparte, de o statură duhovnicească necomparabilă cu nimeni şi nimic. Ascet, apostol şi prooroc al neamului său, în 1902, când a fost canonizat, toată Rusia s-a adunat în Pustia Sarovului, la Diveevo, însoţind procesiunea celor 24 de arhimandriţi şi preoţi îmbrăcaţi în veşminte de aur şi nestemate, dăruite chiar de Împărat.
Citeste tot articolul
Blestemele Castelului Martinuzzi
În "săraca" Românie sunt cam 600 de castele declarate monument istoric. Vechi de 800 de ani, noi de nici 100 de ani, simple ca nişte cazărmi, bogat ornamentate, în ruină, sau în plină splendoare, de ele şi de cei care le-au locuit se leagă multe întâmplări şi legende. Unul dintre cele mai sumbre castele din România este castelul Martinuzzi, din Vinţu de Jos.
Citeste tot articolul
Fereastra sufletului
Ţăranii aşteaptă moartea cu suflet senin. Nu şi-o doresc, dar nici nu se tem de ea. "Memento mori" (aminteşte-ţi că vei muri) nu este de azi sau de ieri. Astfel, viaţa capătă alt sens, devine exemplară sau pe aproape. Toate religiile şi filosofia îl sfătuiesc pe om să trăiască fiecare zi - bucurându-se de ea - ca şi cum ar fi ultima; adică împăcat cu sine: cu gândurile şi faptele sale.
Citeste tot articolul
JOSHUA RADIN, în premieră la Bucureşti
Poate că numele lui nu vă spune mare lu-cru, dar dacă sunteţi fani ai filmelor şi serialelor americane, nu se poate să nu fi auzit măcar o dată un cântec de-al lui. Melodiile compuse şi interpretate de Joshua Radin au fost cuprinse pe coloana sonoră a peste 100 de filme şi a unor seriale de succes, precum: "Doctor House", "Anatomia lui Grey", "Stagiarii" (Scrubs) sau "Ruleta destinului" (One Tree Hill).
Citeste tot articolul