Despre rolul soţiilor devotate în creaţia şi cariera unor personalităţi de elită am mai scris, când v-am semnalat "Scrisorile către Vera" ale lui Nabokov. La noi, o asemenea femeie care şi-a subsumat soţului existenţa e Cornelia Blaga. Dacă îi putem aprecia sacrificiul de sine, dar şi inteligenţa, cultura, hărnicia şi înţelepciunea e datorită fiicei lor, Dorli. Aceasta nu s-a ocupat doar de editarea profesionistă a operelor complete ale lui Lucian Blaga (le avem adunate şi în seria de autor de la Humanitas), ci a recuperat şi importante aspecte biografice, publicând cu adnotări corespondenţa, propriile amintiri (volumul "Tatăl meu, Lucian Blaga"), precum şi însemnările de jurnal ale mamei. Acest volum vi-l recomand azi pentru a descoperi contribuţia din umbră a Corneliei Brediceanu-Blaga la activitatea academică, diplomatică şi la opera poetică, filosofică, de dramaturg a lui Lucian Blaga. Cornelia Brediceanu aparţinea unei familii de avocaţi şi oameni politici din pătura superioară bănăţeană, înstărită şi cultivată. Fraţii ei mult mai mari, Tiberiu şi mai ales Caius - unul bancher şi muzician, celălalt diplomat de carieră şi politician - au avut grijă de educaţia ei, trimiţând-o la o şcoală vestită din Elveţia şi apoi la studii universitare de medicină la Viena. Acolo l-a întâlnit în toamna lui 1916, la biblioteca Universităţii, pe Lucian Blaga care frecventa cursuri de filosofie dar şi de biologie, fiind pasionat încă din liceu şi de ştiinţe. (Poate nu întâmplător fata lui, Dorli, a ales o carieră ştiinţifică, de fiziciană). Lucian Blaga se îndrăgosteşte de frumoasa studentă româncă - "o creolă fină, de o nobilă paloare". Toate frământările lui, presupunerile că familia Brediceanu l-ar respinge pentru că "după toate criteriile în vigoare ale bunei noastre burghezii, eu nu eram decât un june neisprăvit" sunt rememorate peste ani în "Hronicul şi cântecul vârstelor", care se încheie cu căsătoria lor la Cluj, în 1920. Tenace, Cornelia obţinuse consimţământul Bredicenilor. Cu un an înainte, din proprie iniţiativă, îi trimisese lui Sextil Puşcariu poeziile pretendentului şi deci ei i se datorează debutul în volum al lui Blaga cu "Poemele luminii" în 1919. Şi tot ei, slujbele diplomatice, ca ataşat de presă la legaţia română din mai multe capitale, între care Berna (1928-32), Viena (1932-36), Lisabona (1938). Fiindcă din 1930 şi până în 1942 Blaga elaborează şi publică cele trei trilogii - a Cunoaşterii, a Culturii şi a Valorilor - Cornelia îl scuteşte de obligaţiile birocratice, îi pregăteşte documentaţia şi face tot ce-i stă în putinţă pentru ca el să se poată dedica operei poetice şi filosofice. În jurnal sunt consemnate la cald şi nu fără umor intrigile din lumea diplomatică şi academică românească, cu scene memorabile, precum primirea lui Blaga în Academia Română, în prezenţa lui Carol al II-lea, şi reacţia veninoasă a lui N. Iorga, care se opusese. Sunt destule însemnări de acest fel care ar fi mană cerească pentru un roman biografic. Tot aşa cum, pe parcursul căsătoriei, Cornelia a îndosariat aproape tot ce s-a publicat despre soţul ei, dând mură în gură cercetătorilor întreaga bibliografie critică antumă. Din jurnale şi din preţioasele comentarii şi explicaţii de subsol ale editoarei se vede excepţionala devoţiune a soţiei, care, din iubire şi cu justă apreciere a valorii lui, l-a slujit din umbră, trecându-i cu vederea slăbiciunile. M-a impresionat ceea ce povesteşte Dorli într-un interviu ataşat la sfârşitul volumului: în ultima ei perioadă de viaţă (a murit în 1983), bolnavă de Alzheimer, Cornelia se credea Lucian Blaga. După ce trăise atâta timp prin şi pentru el, i se substituia soţului dispărut de peste două decenii.
Selecţia "Formula AS"
* Cornelia Blaga-Brediceanu,"Jurnale", 1919; 1936-1939; 1939-1940; 1959-60, ediţia a doua, îngrijită, revăzută şi comentată de Dorli Blaga, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 212 p.
Despre rolul soţiilor devotate în creaţia şi cariera unor personalităţi de elită am mai scris, când v-am semnalat "Scrisorile către Vera" ale lui Nabokov. La noi, o asemenea femeie care şi-a subsumat soţului existenţa e Cornelia Blaga. Dacă îi putem aprecia sacrificiul de sine, dar şi inteligenţa, cultura, hărnicia şi înţelepciunea e datorită fiicei lor, Dorli. Aceasta nu s-a ocupat doar de editarea profesionistă a operelor complete ale lui Lucian Blaga (le avem adunate şi în seria de autor de la Humanitas), ci a recuperat şi importante aspecte biografice, publicând cu adnotări corespondenţa, propriile amintiri (volumul "Tatăl meu, Lucian Blaga"), precum şi însemnările de jurnal ale mamei. Acest volum vi-l recomand azi pentru a descoperi contribuţia din umbră a Corneliei Brediceanu-Blaga la activitatea academică, diplomatică şi la opera poetică, filosofică, de dramaturg a lui Lucian Blaga. Cornelia Brediceanu aparţinea unei familii de avocaţi şi oameni politici din pătura superioară bănăţeană, înstărită şi cultivată. Fraţii ei mult mai mari, Tiberiu şi mai ales Caius - unul bancher şi muzician, celălalt diplomat de carieră şi politician - au avut grijă de educaţia ei, trimiţând-o la o şcoală vestită din Elveţia şi apoi la studii universitare de medicină la Viena. Acolo l-a întâlnit în toamna lui 1916, la biblioteca Universităţii, pe Lucian Blaga care frecventa cursuri de filosofie dar şi de biologie, fiind pasionat încă din liceu şi de ştiinţe. (Poate nu întâmplător fata lui, Dorli, a ales o carieră ştiinţifică, de fiziciană). Lucian Blaga se îndrăgosteşte de frumoasa studentă româncă - "o creolă fină, de o nobilă paloare". Toate frământările lui, presupunerile că familia Brediceanu l-ar respinge pentru că "după toate criteriile în vigoare ale bunei noastre burghezii, eu nu eram decât un june neisprăvit" sunt rememorate peste ani în "Hronicul şi cântecul vârstelor", care se încheie cu căsătoria lor la Cluj, în 1920. Tenace, Cornelia obţinuse consimţământul Bredicenilor. Cu un an înainte, din proprie iniţiativă, îi trimisese lui Sextil Puşcariu poeziile pretendentului şi deci ei i se datorează debutul în volum al lui Blaga cu "Poemele luminii" în 1919. Şi tot ei, slujbele diplomatice, ca ataşat de presă la legaţia română din mai multe capitale, între care Berna (1928-32), Viena (1932-36), Lisabona (1938). Fiindcă din 1930 şi până în 1942 Blaga elaborează şi publică cele trei trilogii - a Cunoaşterii, a Culturii şi a Valorilor - Cornelia îl scuteşte de obligaţiile birocratice, îi pregăteşte documentaţia şi face tot ce-i stă în putinţă pentru ca el să se poată dedica operei poetice şi filosofice. În jurnal sunt consemnate la cald şi nu fără umor intrigile din lumea diplomatică şi academică românească, cu scene memorabile, precum primirea lui Blaga în Academia Română, în prezenţa lui Carol al II-lea, şi reacţia veninoasă a lui N. Iorga, care se opusese. Sunt destule însemnări de acest fel care ar fi mană cerească pentru un roman biografic. Tot aşa cum, pe parcursul căsătoriei, Cornelia a îndosariat aproape tot ce s-a publicat despre soţul ei, dând mură în gură cercetătorilor întreaga bibliografie critică antumă. Din jurnale şi din preţioasele comentarii şi explicaţii de subsol ale editoarei se vede excepţionala devoţiune a soţiei, care, din iubire şi cu justă apreciere a valorii lui, l-a slujit din umbră, trecându-i cu vederea slăbiciunile. M-a impresionat ceea ce povesteşte Dorli într-un interviu ataşat la sfârşitul volumului: în ultima ei perioadă de viaţă (a murit în 1983), bolnavă de Alzheimer, Cornelia se credea Lucian Blaga. După ce trăise atâta timp prin şi pentru el, i se substituia soţului dispărut de peste două decenii.
Despre rolul soţiilor devotate în creaţia şi cariera unor personalităţi de elită am mai scris, când v-am semnalat "Scrisorile către Vera" ale lui Nabokov. La noi, o asemenea femeie care şi-a subsumat soţului existenţa e Cornelia Blaga. Dacă îi putem aprecia sacrificiul de sine, dar şi inteligenţa, cultura, hărnicia şi înţelepciunea e datorită fiicei lor, Dorli. Aceasta nu s-a ocupat doar de editarea profesionistă a operelor complete ale lui Lucian Blaga (le avem adunate şi în seria de autor de la Humanitas), ci a recuperat şi importante aspecte biografice, publicând cu adnotări corespondenţa, propriile amintiri (volumul "Tatăl meu, Lucian Blaga"), precum şi însemnările de jurnal ale mamei. Acest volum vi-l recomand azi pentru a descoperi contribuţia din umbră a Corneliei Brediceanu-Blaga la activitatea academică, diplomatică şi la opera poetică, filosofică, de dramaturg a lui Lucian Blaga. Cornelia Brediceanu aparţinea unei familii de avocaţi şi oameni politici din pătura superioară bănăţeană, înstărită şi cultivată. Fraţii ei mult mai mari, Tiberiu şi mai ales Caius - unul bancher şi muzician, celălalt diplomat de carieră şi politician - au avut grijă de educaţia ei, trimiţând-o la o şcoală vestită din Elveţia şi apoi la studii universitare de medicină la Viena. Acolo l-a întâlnit în toamna lui 1916, la biblioteca Universităţii, pe Lucian Blaga care frecventa cursuri de filosofie dar şi de biologie, fiind pasionat încă din liceu şi de ştiinţe. (Poate nu întâmplător fata lui, Dorli, a ales o carieră ştiinţifică, de fiziciană). Lucian Blaga se îndrăgosteşte de frumoasa studentă româncă - "o creolă fină, de o nobilă paloare". Toate frământările lui, presupunerile că familia Brediceanu l-ar respinge pentru că "după toate criteriile în vigoare ale bunei noastre burghezii, eu nu eram decât un june neisprăvit" sunt rememorate peste ani în "Hronicul şi cântecul vârstelor", care se încheie cu căsătoria lor la Cluj, în 1920. Tenace, Cornelia obţinuse consimţământul Bredicenilor. Cu un an înainte, din proprie iniţiativă, îi trimisese lui Sextil Puşcariu poeziile pretendentului şi deci ei i se datorează debutul în volum al lui Blaga cu "Poemele luminii" în 1919. Şi tot ei, slujbele diplomatice, ca ataşat de presă la legaţia română din mai multe capitale, între care Berna (1928-32), Viena (1932-36), Lisabona (1938). Fiindcă din 1930 şi până în 1942 Blaga elaborează şi publică cele trei trilogii - a Cunoaşterii, a Culturii şi a Valorilor - Cornelia îl scuteşte de obligaţiile birocratice, îi pregăteşte documentaţia şi face tot ce-i stă în putinţă pentru ca el să se poată dedica operei poetice şi filosofice. În jurnal sunt consemnate la cald şi nu fără umor intrigile din lumea diplomatică şi academică românească, cu scene memorabile, precum primirea lui Blaga în Academia Română, în prezenţa lui Carol al II-lea, şi reacţia veninoasă a lui N. Iorga, care se opusese. Sunt destule însemnări de acest fel care ar fi mană cerească pentru un roman biografic. Tot aşa cum, pe parcursul căsătoriei, Cornelia a îndosariat aproape tot ce s-a publicat despre soţul ei, dând mură în gură cercetătorilor întreaga bibliografie critică antumă. Din jurnale şi din preţioasele comentarii şi explicaţii de subsol ale editoarei se vede excepţionala devoţiune a soţiei, care, din iubire şi cu justă apreciere a valorii lui, l-a slujit din umbră, trecându-i cu vederea slăbiciunile. M-a impresionat ceea ce povesteşte Dorli într-un interviu ataşat la sfârşitul volumului: în ultima ei perioadă de viaţă (a murit în 1983), bolnavă de Alzheimer, Cornelia se credea Lucian Blaga. După ce trăise atâta timp prin şi pentru el, i se substituia soţului dispărut de peste două decenii.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- CRISTIANA RADU - "Am învăţat să fiu fericită cu foarte puţin"
- SCRISORI CARE AŞTEAPTĂ RĂSPUNS
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
