Parlament putred, democraţie bolnavă
În toate sondajele de opinie privitoare la rolul instituţiilor statului, Parlamentul României se plasează pe ultimele locuri. Sursa antiparlamentarismului nu este, cum superficial s-ar putea crede, o nostalgie a românilor după manifestările statului totalitar. Lipsa de credibilitate a instituţiei care ar trebui să întruchipeze esenţa democraţiei "mioritice" se datorează instituţiei însăşi sau, mai bine zis, indivizilor care o reprezintă.
Citeste tot articolul
O lege bună contra consumului rău
Legea potrivit căreia supermarketurile vor fi silite să achiziţioneze 51% produse româneşti a stârnit vii dezbateri în mass media. Cei care au criticat-o au spus că ea discriminează pe nedrept produsele străine, că ar trebui să lăsăm pieţele să se autoreglementeze şi că singurul ei efect ar putea fi o scumpire a alimentelor la raft, pentru că produsele de afară ar putea să fie, de multe ori, mai scumpe.
Citeste tot articolul
Sărbătoarea fotbalului mic
Nu că asta ar fi neapărat un motiv de răutăcioasă satisfacţie, dar felul în care s-a desfăşurat şi în care s-a terminat acest Campionat European de Fotbal, după eliminarea echipei României, parcă ne mai îndulceşte un pic gustul amar lăsat de jocul echipei noastre împotriva Albaniei şi Elveţiei.
Citeste tot articolul
RĂZVAN BURLEANU - "Ne interesează construirea unei echipe naţionale cu mentalitatea performanţei, cu un joc apreciat de suporterii români"
Succesele generaţiei lui Hagi au fost produsul unui sistem de performanţă care a pornit în anii '80, cu conceptul "Luceafărul": selecţie, pregătire continuă centralizată, jocuri interne şi internaţionale.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru M. R. - Timişoara, F. AS nr. 1222 - "Caut un remediu naturist pentru tumoră la plămân"
Indiferent de forma tumorală dezvoltată (celule mici sau celule mari), vă confruntaţi cu una dintre cele mai frecvente şi agresive patologii neoplazice, de cele mai multe ori, însoţită de un prognostic nefavorabil. Acest lucru se datorează faptului că neoplasmul pulmonar este asimptomatic, altfel spus, nu produce simptome cât timp boala nu este avansată şi, de obicei, însoţită de determinări secundare (metastaze).
Citeste tot articolul
MARIA POP - biolog, creatoarea firmei "Hypericum" - "În fruntea listei preparatelor noastre se află bitterurile din plante"
Avem deja strânse multe plante medicinale de sezon: mugurii de brad, florile de salcâm şi de soc, coada-şoricelului, frunzele de frasin şi de mesteacăn, sunătoarea, sclipeţii, silurul, mâine-poimâine primim prima recoltă de coada-calului. Ambalăm ceaiuri simple, producem diverse creme, dar realizăm şi alte formule terapeutice complexe, din plante noi şi plante de astă toamnă, pe care le-am păstrat special pentru această perioadă.
Citeste tot articolul
Doctorul verii: LEVĂNŢICA
La mijlocul lunii iulie, o găsim înflorită în toată splendoarea ei, prin curţi, prin parcuri şi pe câmpiile însorite de pe malul Mediteranei. Are tulpinile graţios arcuite, un miros puternic şi aromat, care acţionează ca un adevărat medicament calmant. Principiile active din frunze şi din tulpinile înflorite sunt un remediu foarte puternic în bolile inimii, ale sistemului nervos şi ale celui digestiv, dar sunt şi un elixir de frumuseţe.
Citeste tot articolul
Reguli de viaţă lungă
Fântâna magică a tinereţii sau pilula capabilă să alunge bătrâneţea nu vor exista niciodată. Totuşi există un "remediu" care ne permite să fim sănătoşi şi într-o formă fizică excelentă, încă multă vreme de aici încolo. El a fost elaborat la un congres al celebrităţilor din lumea medicală americană şi sună aşa: "Asumaţi-vă răspunderea pentru starea propriului organism. Trăiţi cu gândul la sănătate".
Citeste tot articolul
Votaţi cu APA!
Marea, plaja, satul bunicilor, o pătură pusă sub umbra unui copac - atâtea imagini pe care le ascundeam în suflet în aşteptarea vacanţei devin acum o realitate. Indiferent de priveliştea pentru care votăm, bucuria vacanţei este trăită cu aceeaşi intensitate, cu conştiinţa că suntem liberi cu-adevărat. Un sentiment plenar, de dispersare în timp şi în spaţiu, care trebuie însă susţinut dinăuntru, printr-o stare fizică bună şi printr-un moral adecvat.
Citeste tot articolul
Mască cu smântână şi zmeură
Iată un mijloc ideal de îngrijire a tenului pe timp de vară: zmeura conţine din belşug vitamina A, zaharuri naturale şi enzime care înmoaie suprafaţa tenului. În combinaţie cu smântâna, alimentează pielea uscată, fără să producă iritaţii sau înroşiri.
Citeste tot articolul
6 kilograme în 7 zile
Aş dori şi eu să vin în sprijinul cititoarelor noastre, propunându-le un regim foarte eficient şi care nu impietează asupra sănătăţii...
Citeste tot articolul
Bucătărie uşoară
Supă de vară. Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g morcovi, 1 gulie, 500 g cartofi, 1 fir de praz, 2 linguri de ulei, 1 litru de apă fiartă cu Delikat sau Knorr, sare, piper, 2 cabanoşi, o legătură de pătrunjel.
Citeste tot articolul
Ciobani fără frontiere - Novăcenii
Cea mai liberă meserie a românilor e ciobănia. Şi cea mai veche. Fraţi cu munţii, ciobanii n-au avut nevoie, în veci, de "paşaport" pentru oi. Nici măcar sub stăpânire străină, când sate întregi de ardeleni au bejenit la fraţii din sud, luându-şi turmele, dar şi tradiţia după ei.
Citeste tot articolul
"Valurile Dunării"
Început de vară. Pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, zeci de turişti se plimbă şi fac poze la tot ce le iese în cale. La colţ cu BCR, aceştia îl văd, pentru prima oară, pe Jabin. Îi fac poze şi trec mai departe. Pentru sibieni, băiatul cu acordeonul nu e un necunoscut: îl văd şi-l ascultă de trei ani, în zilele când soarele luminează oraşul. De câte ori îl vedem, îi mulţumim cu un zâmbet.
Citeste tot articolul
SMILEY - "Da! Sunt un patriot! Îmi iubesc ţara, limba, tradiţiile"
Vacanţa mea a fost la începutul anului, în ianuarie. În rest... corabia mea e ancorată în port (ca să intru în jocul tău de cuvinte). Acum, de pildă, filmez pentru emisiunea "Vocea României" de la Pro TV.
Citeste tot articolul
Nufărul alb
O întâmplare fericită m-a dus vara trecută la mare, în staţiunea Neptun. Ca să ajungem la plajă, treceam pe lângă un lac bogat în peşte şi împodobit cu frunze şi flori de nufăr. Apa liniştită purta povara scumpă a frunzelor mari, rotunjite, şi a florilor albe şi diafane, care pluteau cu o graţie nesfârşită. Nuferii sunt florile care dăruiesc frumuseţe, calm, puritate şi o senzaţie de plutire şi vis.
Citeste tot articolul
DAN COMAN - "Ceea ce oferă festivalul de la Bistriţa e un fel de vacanţă insolită"
Poezia e legată de căldură. De un anume soi de toropeală care modifică radical felul de-a fi. La Bistriţa, lumina puternică a soarelui de munte reformatează receptorii, schimbând astfel percepţia, reformulând scopurile, dinamitând distanţele. Aici vara e cu totul altfel: din loc în loc, de-a lungul oraşului, întâlneşti ploi mărunte şi revigorante sau înserări discrete, în faţa cărora te poţi opri minute în şir.
Citeste tot articolul
RĂZVAN MAZILU - "Iubesc spectacolul vieţii. Sunt fericit!"
Recent, am aniversat pe scena Teatrului Odeon zece ani de la premiera spectacolului "Un Tango Mas" şi peste o sută cincizeci de reprezentaţii cu această producţie. Asta spune multe despre relaţia mea cu Odeonul, teatrul cu cea mai frumoasă sală de spectacole din Bucureşti - al cărui angajat sunt din anul 2000. Premiere, evenimente, turnee, aventuri, prietenii, despărţiri, regăsiri - aceşti şaisprezece ani s-au petrecut aproape ca o relaţie de iubire!
Citeste tot articolul
VARA MAESTRULUI
Canicula macera betoanele şi asfaltul când am intrat în răcoarea galeriei "Alexandra's" din inima Bucureştiului. Mă atrăsese acolo expoziţia maestrului Nicolae Maniu, prieten vechi al revistei "Formula AS" şi unul dintre cei mai mari pictori de astăzi ai României. De câţiva ani, maestrul s-a reîntors în ţară, la Cluj, iar acum era prima sa expoziţie mai importantă în Bucureşti. Venea însoţit, la propriu, dar şi pe simeze, de o artistă mai tânără, Alexandra Andone.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
În ultimul deceniu, volumele colective şi-au dovedit potenţialul comercial, fiindcă prin varietatea ideilor şi stilurilor nu sunt niciodată plicticoase. Cititorii sunt atraşi de tema aleasă, de numele colaboratorilor, de ilustraţiile ce însoţesc textele, de faptul că se pretează lecturii fragmentate şi judecăţii comparative.
Citeste tot articolul
Părintele PUIU PAVEL - "Românismul nu are termen de valabilitate. Te naşti cu iubirea asta şi o duci cu tine în mormânt"
În Odorheiu Secuiesc, la doar câţiva paşi de centrul cochet şi plin de flori în care tronează două catedrale impunătoare ale credincioşilor maghiari, se află singura biserică românească din oraş. Un locaş străvechi, care, "de la brâu în jos", cum îi place părintelui Puiu să spună, a fost ctitorit de Mihai Viteazul, domnul care i-a strâns pentru prima oară pe toţi românii într-o singură ţară. De la "brâu în sus", biserica a fost rectitorită în 1918, semn al luptelor pe care ortodoxia le-a purtat cu vremurile, care, aici, în Ardeal, nu au fost prea blânde cu neamul şi credinţa noastră.
Citeste tot articolul
Poveşti la gura sobei - Viermii de zăpadă din Munţii Parâng
Îmi amintesc "ca acum" (aşa cum le place bătrânilor să spună, atunci când evocă o întâmplare mai îndepărtată din viaţa lor) de o discuţie ce a avut loc între tatăl meu şi moşul Itru, o persoană cu o prestanţă deosebită, de vârsta a treia, trecut prin multe greutăţi scoase în cale, într-o viaţă de oier. Purta părul lung, retezat bătrâneşte, cam la un lat de palmă sub urechi, o căciulă rotundă, cu fundul plat, întocmită din blană neagră, de miel, şi care după ce era aşezată pe cap presa, sub circumferinţa ei, laţele de păr care apoi se răsfirau în voie, încovoindu-se de obicei în sus.
Citeste tot articolul
CALENDAR ZODIACAL - LEUL (23 iulie - 22 august)
Aşa cum Soarelui i se pare firesc ca toate planetele şi toţi asteroizii să se învârtă în jurul său (i s-ar părea ciudat dacă n-ar face-o), aşa Leului i se pare că ceva nu e deloc în ordine, dacă personajele din viaţa sa nu gravitează împrejurul lui. Se ştie doar că toate fiinţele adoră lumina solară. Cum ar putea cineva să reziste luminii pe care o răspândeşte?! Aşa cred despre ei şi regii, şi aşa crede şi Leul, care este semnul regalităţii, că este cineva care-i inspiră şi-i încântă pe supuşii săi.
Citeste tot articolul
Muzica rock nu se sperie de caniculă: ROCK THE CITY
După doi ani de pauză, se întoarce în forţă unul dintre cele mai iubite festivaluri bucureştene - "Rock the City", care se va desfăşura pentru prima şi, poate, ultima dată, în Piaţa Constituţiei. Spaţiul de "muzică liberă", atât de iubit de bucureşteni, va fi restricţionat de primăria oraşului, pentru a fluidiza traficul. Urletul motoarelor e tot un fel de muzică, nu?
Citeste tot articolul
Săptămâna 22-28 iulie
Soarele intră vineri în Leu, alăturându-se planetei comunicării Mercur şi micului benefic Venus. Accentul cade şi mai mult asupra creativităţii, a poveştilor de dragoste şi a copiilor. La muncă nu prea ne va sta capul, distracţia trece pe primul loc. Soarele este cel mai puternic atunci când traversează zodia Leului, pe care o guvernează, şi îi determină mai ales pe bărbaţi să dorească să-şi pună în valoare calităţile, dar într-o manieră cavalerească, precum într-un turnir.
Citeste tot articolul