Început de vară. Pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, zeci de turişti se plimbă şi fac poze la tot ce le iese în cale. La colţ cu BCR, aceştia îl văd, pentru prima oară, pe Jabin. Îi fac poze şi trec mai departe. Pentru sibieni, băiatul cu acordeonul nu e un necunoscut: îl văd şi-l ascultă de trei ani, în zilele când soarele luminează oraşul. De câte ori îl vedem, îi mulţumim cu un zâmbet. Căci muzica lui ne binedispune, ne face să ridicăm capul din cuburile mari şi gri ale trotuarului aşa-zis european, să privim albastrul senin şi să visăm departe la "Valurile Dunării", poate, melodia ce se revarsă zglobiu din burduful deschis al acordeonului.
"Turistul e turist şi pentru mine. Tot românul dă banul"
Este duminică. Soarele de la ora prânzului l-a îndemnat pe Jabin să iasă şi azi, cu acordeonul, la "vânătoarea de comori" de pe centru. Ca să nu-i cadă din braţe instrumentul muzical rămas în timp "mic", şi-l leagă la spate cu un şiret lung şi verde. "Cu banii strânşi din cântatul pe stradă şi depuşi într-un cont la bancă, îmi voi lua într-o bună zi un acordeon din străinătate", spune. Ochii lui albaştri şi senini ca cerul de astăzi se umplu de bucurie: după câteva acorduri din "Sous le ciel de Paris", altă melodie ce scoate zâmbetul pe obraz, câţiva oameni s-au oprit să-l asculte. "Simt că înveselesc lumea când cânt şi mă simt bine când îi văd în jurul meu fericiţi. Una e să vezi pe stradă doi tineri ţinându-se de mână, plictisiţi şi cu capul în jos, alta e să-i vezi că încep să danseze pe acordurile mele. Asta mă face cel mai fericit". O femeie aruncă în "puşculiţa" lui Jabin (cutia acordeonului) o bancnotă. Nu are nicio îndoială că femeia aceea e româncă. "Turistul e turist şi pentru mine. Tot românul dă banul." De trei ani, de când cântă în centru, s-a obişnuit că pentru turiştii străini e doar un "obiectiv" de pozat. Un "obiectiv" îmbrăcat mereu în cămaşă şi blugi şi care mânuieşte acordeonul fără a se uita măcar la el.
Besame mucho...
...cântă Jabin acum. Acordeonul lui declanşează multe săruturi în jurul lui. Şi, culmea... el nu are prietenă. I-a plăcut de curând de cineva, dar acelei fete i-a fost ruşine să iasă cu un băiat care cântă pe stradă.
Jabin moşteneşte numele de la bunicul său, de origine franceză, care s-a stabilit în Bucureşti, în timpul celui de-al doilea război mondial. Părinţii lui sunt divorţaţi. Când era mic, Jabin juca rugby. Dragostea pentru acest sport i-a fost însufleţită de tatăl său, antrenor de rugby. În timp, Jabin face pasiune pentru rock-ul anilor '80, munte şi jongleriile cu mingiuţe. La nouă ani şi jumătate, tatăl îi pune pentru prima dată acordeonul în braţe. Jabin se lasă de sport după un an şi jumătate, căci îşi dă seama că "e mult mai bună muzica şi am nevoie de degete pentru aceasta". La zece ani, de ziua lui, primeşte cadou un acordeon. La 14 ani, altul, cel din prezent, primit de la "tuşa" din Italia. Comet-ul (marca acordeonului) răsună acum "Naşul". Părinţii îl încurajează în arta muzicii, dar, din păcate, nu acceptă ideea ca el să cânte pe stradă. "Nu vor să devin un trubadur", îmi mărturiseşte, cu o voce tristă, Jabin. Roşiatic şi cu 16 clape, acordeonul mânuit cu atenţie umple centrul cu sunete duioase şi ritmate. Când asculţi muzica lui, ai senzaţia trăirii unei veşnice sărbători. Lipsesc hainele de gală şi dansul perechilor din alte vremuri, din Franţa, poate...
Jabin s-a oprit din cântat. Şi-a adus aminte de prima lui "experienţă de pe centru". Prima oară a cântat acum trei ani, aici, pe Nicolae Bălcescu. Nici nu a început să cânte bine, când, după câteva acorduri, profesoara lui de sport de atunci a venit să-l felicite pentru gestul lui. "Eu m-am înroşit şi mi-am pus capul în pământ. Dar mi-am dat seama mai apoi că nu trebuie să-mi fie ruşine. E un mod de a exersa în natură şi de a face un ban cinstit, în acelaşi timp".
Odată, a avut chiar şansa să cânte la o nuntă: "Era nunta unor bogătani. M-au pus să-i însoţesc în caleaşcă şi să le cânt din acordeon, în timp ce se deplasau către restaurant. Am cântat mirilor şi naşilor tot repertoriul meu. A fost ceva palpitant şi spontan pentru ei, dar şi pentru mine...".
Jabin cântă legal. Şi pentru a-mi demonstra aceasta, din cutia acordeonului, dintr-un buzunar secret, scoate un act eliberat de Consiliul Local al municipiului Sibiu. Are o autorizaţie pe care o reactualizează în fiecare an. "Am făcut rost foarte greu de ea. Poliţia comunitară îmi cere acest act, uneori, şi mă atenţionează când trebuie să mi-l schimb".
"În Paris, istoria şi prezentul se îmbină foarte frumos"
Jabin locuieşte dintotdeauna în Sibiu. Când va termina Liceul (căci acum se află doar în clasa a XI-a, la liceul de Artă, unde studiază pianul) are de gând să îşi continue studiile la Facultatea de Arte din Cluj-Napoca. "Vreau să pun accent pe pedagogia muzicii", îmi spune el mândru, după care se apucă de cântat o romanţă. Acum i-ar plăcea să viziteze în lung şi în lat Uniunea Europeană. Cu acordeonul, bineînţeles. Prima lui oprire ar fi în Paris, a doua în Italia, la "tuşa". Jabin vrea în Paris, pentru că "acolo istoria şi prezentul se îmbină foarte frumos. Mă văd pe străzi, cântând fericit şi împlinit".
Mâinile lui Jabin dansează din nou pe clapele acordeonului valsul binecunoscut "Valurile Dunării". Trei domnişoare entuziasmate cântă în dreptul lui: "Barca pe valuri pluteşte uşor/ Dar cine ştie că acest cântec e de dor"... Se ţin toate trei de mână şi cântă în cor, visătoare. Jabin se bucură văzându-le bucuria. "Este o zi minunată", îmi zice. "Am făcut în două ore 30 de ron, oamenii sunt sensibilizaţi de acordeon, iar în câteva zile voi pleca din Sibiu". Jabin va merge la Oradea, cu încă patru fete din Sibiu, să reprezinte oraşul în Parlamentul European pentru Tineret. "Dacă ne vom descurca acolo bine, poate o să ajungem la Strasbourg".
Şi pentru că s-a lăsat seara, Jabin îşi dezleagă acordeonul şi-l pune cu grijă în cutie. Gata "vânătoarea de comori" pe ziua de azi. Centrul oraşului se întunecă în tăcere. Valuri de turişti se plimbă şi fac poze încontinuu. Jabin îşi ia cutia cu acordeonul în spate şi se îndreaptă spre casă, cu speranţa că într-o zi va cânta pe scena unei săli de concert.
CAMELIA CRIŞAN