"Valurile Dunării"

- O poveste cu un trubadur -

Început de vară. Pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, zeci de turişti se plimbă şi fac poze la tot ce le iese în cale. La colţ cu BCR, aceştia îl văd, pentru prima oară, pe Jabin. Îi fac poze şi trec mai departe. Pentru sibieni, băiatul cu acordeonul nu e un necunoscut: îl văd şi-l ascultă de trei ani, în zilele când soarele luminează oraşul. De câte ori îl vedem, îi mulţumim cu un zâmbet. Căci muzica lui ne binedispune, ne face să ridicăm capul din cuburile mari şi gri ale trotuarului aşa-zis european, să privim albastrul senin şi să visăm departe la "Valurile Dunării", poate, melodia ce se revarsă zglobiu din burduful des­chis al acordeonului.

"Turistul e turist şi pentru mine. Tot românul dă banul"

Este duminică. Soarele de la ora prânzului l-a îndemnat pe Jabin să iasă şi azi, cu acordeonul, la "vână­toarea de comori" de pe centru. Ca să nu-i cadă din braţe instrumentul muzical rămas în timp "mic", şi-l leagă la spate cu un şiret lung şi ver­de. "Cu banii strânşi din cânta­tul pe stradă şi depuşi într-un cont la bancă, îmi voi lua într-o bună zi un acordeon din străinătate", spu­ne. Ochii lui albaştri şi senini ca ce­rul de astăzi se umplu de bucurie: după câteva acorduri din "Sous le ciel de Paris", altă melodie ce scoate zâmbetul pe obraz, câţiva oameni s-au oprit să-l asculte. "Simt că înveselesc lumea când cânt şi mă simt bine când îi văd în ju­rul meu fericiţi. Una e să vezi pe stradă doi tineri ţinân­du-se de mână, plictisiţi şi cu capul în jos, alta e să-i vezi că încep să danseze pe acordurile mele. Asta mă face cel mai fericit". O femeie arun­că în "puşculiţa" lui Jabin (cutia acor­deonului) o bancnotă. Nu are nicio îndoială că fe­meia aceea e româncă. "Turistul e turist şi pentru mine. Tot ro­mâ­nul dă banul." De trei ani, de când cântă în cen­tru, s-a obişnuit că pentru turiştii străini e doar un "obiectiv" de pozat. Un "obiectiv" îm­brăcat mereu în cămaşă şi blugi şi care mânuieşte acordeonul fără a se uita măcar la el.

Besame mucho...

...cântă Ja­bin acum. Acor­deonul lui de­clan­şează multe să­ruturi în jurul lui. Şi, cul­mea... el nu are priete­nă. I-a plăcut de curând de cine­va, dar acelei fete i-a fost ru­şine să iasă cu un băiat care cân­tă pe stradă.
Jabin moş­te­neşte numele de la bunicul său, de origine fran­ce­ză, care s-a stabilit în Bucu­reşti, în timpul celui de-al doi­lea război mon­dial. Părinţii lui sunt di­vorţaţi. Când era mic, Jabin juca rugby. Dragostea pen­tru acest sport i-a fost însu­fleţită de tatăl său, antrenor de rugby. În timp, Jabin face pasiune pentru rock-ul anilor '80, munte şi jongleriile cu min­giuţe. La nouă ani şi jumătate, tatăl îi pune pentru prima dată acordeonul în braţe. Jabin se lasă de sport după un an şi jumătate, căci îşi dă seama că "e mult mai bună muzica şi am nevoie de degete pentru aceas­ta". La zece ani, de ziua lui, primeşte cadou un acordeon. La 14 ani, altul, cel din prezent, pri­mit de la "tuşa" din Italia. Comet-ul (marca acor­deonului) răsună acum "Naşul". Părinţii îl încura­jează în arta muzicii, dar, din păcate, nu acceptă ideea ca el să cânte pe stradă. "Nu vor să devin un trubadur", îmi mărturiseşte, cu o voce tristă, Jabin. Roşiatic şi cu 16 clape, acordeonul mânuit cu aten­ţie umple centrul cu sunete duioase şi ritmate. Când asculţi muzica lui, ai senzaţia trăirii unei veşnice sărbători. Lipsesc hainele de gală şi dansul pere­chilor din alte vremuri, din Franţa, poate...
Jabin s-a oprit din cântat. Şi-a adus aminte de prima lui "experienţă de pe centru". Prima oară a cântat acum trei ani, aici, pe Nicolae Bălcescu. Nici nu a început să cânte bine, când, după câteva acor­duri, profesoara lui de sport de atunci a venit să-l felicite pentru gestul lui. "Eu m-am înroşit şi mi-am pus capul în pământ. Dar mi-am dat seama mai apoi că nu trebuie să-mi fie ruşine. E un mod de a exersa în natură şi de a face un ban cinstit, în acelaşi timp".
Odată, a avut chiar şansa să cânte la o nuntă: "Era nunta unor bogătani. M-au pus să-i însoţesc în caleaşcă şi să le cânt din acordeon, în timp ce se deplasau către restau­rant. Am cântat mirilor şi naşilor tot repertoriul meu. A fost ceva palpitant şi spontan pentru ei, dar şi pentru mine...".
Jabin cântă legal. Şi pentru a-mi de­monstra aceasta, din cutia acordeo­nului, dintr-un buzunar secret, scoate un act eliberat de Consiliul Local al municipiului Sibiu. Are o autorizaţie pe care o reactualizează în fiecare an. "Am făcut rost foarte greu de ea. Po­liţia comunitară îmi cere acest act, uneori, şi mă atenţionează când tre­buie să mi-l schimb".

"În Paris, istoria şi prezentul se îmbină foarte frumos"

Jabin locuieşte dintotdeauna în Si­biu. Când va termina Liceul (căci acum se află doar în clasa a XI-a, la liceul de Artă, unde studiază pianul) are de gând să îşi continue studiile la Facultatea de Arte din Cluj-Napoca. "Vreau să pun accent pe pedagogia muzicii", îmi spune el mândru, după care se apucă de cântat o romanţă. Acum i-ar plăcea să viziteze în lung şi în lat Uniunea Europeană. Cu acordeo­nul, bineînţeles. Prima lui oprire ar fi în Paris, a doua în Italia, la "tuşa". Jabin vrea în Paris, pentru că "acolo istoria şi prezentul se îmbină foarte frumos. Mă văd pe străzi, cântând fericit şi împlinit".
Mâinile lui Jabin dansează din nou pe clapele acordeonului valsul binecu­noscut "Valurile Dunării". Trei dom­ni­şoare entuziasmate cântă în dreptul lui: "Barca pe valuri pluteşte uşor/ Dar cine ştie că acest cân­tec e de dor"... Se ţin toate trei de mână şi cântă în cor, visătoare. Jabin se bucură văzându-le bucuria. "Este o zi minu­nată", îmi zice. "Am făcut în două ore 30 de ron, oamenii sunt sensibilizaţi de acor­deon, iar în câte­va zile voi pleca din Sibiu". Jabin va merge la Ora­dea, cu încă patru fete din Sibiu, să reprezinte ora­şul în Parlamentul European pentru Tineret. "Dacă ne vom descurca acolo bine, poate o să ajungem la Strasbourg".
Şi pentru că s-a lăsat seara, Jabin îşi dezleagă acordeonul şi-l pune cu grijă în cutie. Gata "vână­toarea de comori" pe ziua de azi. Centrul oraşului se întunecă în tăcere. Valuri de turişti se plimbă şi fac poze încontinuu. Jabin îşi ia cutia cu acordeo­nul în spate şi se îndreaptă spre casă, cu speranţa că într-o zi va cânta pe scena unei săli de concert.

CAMELIA CRIŞAN