Fântâna magică a tinereţii sau pilula capabilă să alunge bătrâneţea nu vor exista niciodată. Totuşi există un "remediu" care ne permite să fim sănătoşi şi într-o formă fizică excelentă, încă multă vreme de aici încolo. El a fost elaborat la un congres al celebrităţilor din lumea medicală americană şi sună aşa: "Asumaţi-vă răspunderea pentru starea propriului organism. Trăiţi cu gândul la sănătate". Probabil că multe dintre sfaturile pe care vi le oferim mai jos vă sună cunoscut. Le-aţi auzit sau le-aţi citit şi altă dată şi le-aţi uitat în secunda următoare. De data asta, specialiştii care le recomandă au dovedit cu rezultate concrete, că fiecare dintre ele funcţionează efectiv şi că ne pot prelungi viaţa cu cel puţin zece ani. Întregul program constituie o strategie anti-îmbătrânire, care acţionează perfect, cu condiţia să fie respectat pas de pas.
1. Informaţi-vă despre trecutul familiei
Anumite boli au apărut mai frecvent în familia dvs.? Ce suferinţe au grăbit sfârşitul bunicii? Cei ce îşi cunosc factorii de risc ereditari au posibilitatea să se protejeze, prezentându-se regulat la controalele medicale periodice şi adoptând un stil de viaţă adecvat. În prezent există şi teste genetice, prin intermediul cărora vi se pot depista predispoziţiile. Important este ca după aceea să vă adresaţi unui medic, care să interpreteze corect rezultatele.
2. Lăsaţi-vă de fumat
Cine n-a fumat niciodată are de două ori mai multe şanse să trăiască până la 80 de ani, în comparaţie cu un fumător. Dar iată şi o veste bună pentru cei ce admit că sunt dependenţi de ţigări: niciodată nu e prea târziu ca să renunţe la ele. Riscul de cancer pulmonar scade la jumătate după un deceniu de abstinenţă, iar la alte tipuri de tumori maligne durata de înjumătăţire este chiar mai scurtă, de numai cinci ani. După 15 ani, pericolul de îmbolnăvire a inimii se reduce până la un nivel egal cu al nefumătorilor.
3. Zece mii de paşi pe zi
Există un studiu american care ne arată că persoanele care nu agreează sportul îşi pot prelungi viaţa dacă ies la plimbare măcar câte 20 de minute zilnic. Mişcarea este mai eficientă decât dietele. În opinia medicilor, 10.000 de paşi pe zi ar fi o măsură de prevenţie ideală. Vi se pare mult? Amintiţi-vă că străbunii noştri au alergat cândva prin savane.
4. Faceţi sport, până transpiraţi
Minimum 75 de minute pe săptămână, antrenament de forţă, la o intensitate care să vă facă să transpiraţi. Cercetările de ultimă oră au condus la o soluţie aplicabilă şi de către cei mai comozi: un program sportiv, compus din intervale scurte, care alternează şi se reiau. De exemplu: pedalaţi pe o bicicletă de apartament, cu maximum de efort, timp de 20 de secunde, urmate apoi de două minute într-un tempo moderat. O succesiune de patru repetări va fi suficientă. Exersaţi astfel de trei ori pe săptămână.
5. Stăpâniţi timpul
Dacă aveţi mereu sentimentul că sunteţi hăituiţi, nu veţi reuşi să vă stabiliţi priorităţile aşa cum ar trebui şi nu veţi sesiza semnalele de alarmă emise de corpul dvs. La 75 de ani împliniţi, cercetătorul Konrad Beyreuther din Heidelberg a găsit în cele din urmă o cale de ieşire din impas şi afirmă că trăieşte "etapa cea mai productivă" din viaţa lui. Secretul? "Am învăţat să-mi gestionez bine timpul şi mi-am însuşit o serie de strategii anti-stres."
6. Antrenaţi-vă mintea
Nu oricine se simte tentat să înveţe o limbă străină ori să cânte la un instrument. Nu-i nimic, există şi metode mai simple. Aşteptând la casă, în supermarket, calculaţi în gând suma preţurilor pentru mărfurile pe care le aveţi în coş - în acest mod, vă antrenaţi creierul. Memoria dvs. va avea de câştigat, dacă veţi încerca să reţineţi zilnic ceva nou, de pildă o poezie. "La fel ca toate celelalte aptitudini mentale, şi memoria noastră trebuie să fie întreţinută constant", spune Marie Pasinski, medic neurolog la Universitatea Harvard.
7. Fiţi curioşi
Mulţi dintre vârstnicii cu suflet tânăr obişnuiesc să-şi caute mereu hobby-uri noi. Faptul că are 90 de ani n-a împiedicat-o pe gimnasta Johanna Quaas să se iniţieze într-un sistem de exerciţii inspirate din dansurile războinice ale populaţiei maori. Iar săptămâna trecută, s-a încumetat să facă un salt în tandem cu paraşuta. Specialiştii afirmă că, ocupându-ne cu ceva nou cel puţin zece minute pe zi, ne stimulăm nevoia naturală de cunoaştere. Creierul nostru va cere să-i dăm mai mult.
8. Râsul şi imunitatea
Râsul reduce stresul, îmbunătăţeşte starea de spirit şi are o influenţă pozitivă asupra sistemului imunitar. S-a constatat că nivelul cortizolului scade la cei care urmăresc timp de 20 de minute filmuleţe hazlii. Medicii de la Clinica Mayo ne recomandă să includem deliberat umorul în viaţa cotidiană, de pildă lipind fotografii nostime pe frigider. Râsul e molipsitor. De aceea, veselia şi umorul îşi dublează efectele, atunci când se manifestă în cercul prietenilor sau al familiei.
9. Evitaţi kilogramele în plus
Medicii au devenit mai toleranţi. Îndeosebi la bătrâneţe, câteva kilograme în plus contribuie mai degrabă la prelungirea speranţei de viaţă. Conform statisticilor, oamenii uşor supraponderali, cu un indice de masă corporală (IMC) de 25 până la 29, trăiesc cel mai mult - însă doar cu condiţia de a face regulat mişcare. Însă de la un IMC de 30 în sus, există riscul de a muri mai curând. În plus, diabetul şi afecţiunile inimii compromit calitatea vieţii.
10. Slăbiţi, dar nu muriţi
În final, dietele îngraşă. Binecunoscutul efect yo-yo se manifestă la majoritatea celor care se privează de hrană. 90% dintre curele de slăbire eşuează pe termen lung, în primul rând fiindcă propun o nutriţie lipsită de diversitate. Regimul cu orez, cel cu ouă sau meniul axat aproape în exclusivitate pe carne nu pot fi susţinute pe o perioadă îndelungată şi nici nu ajută la formarea unor deprinderi alimentare noi. Ba chiar pot provoca o creştere a colesterolului şi tulburări în funcţionarea rinichilor.
11. Mâncaţi din toate, câte puţin
Dacă ar fi avut o alimentaţie pur vegană, homo sapiens n-ar fi ajuns aşa de departe pe scara evoluţiei sale. Este de presupus că, excluzând carnea din hrana noastră, n-am fi avut un creier atât de performant. Şi, fiindcă omnivorii au nevoie de o alimentaţie variată, mâncaţi de toate cu plăcere, fără să vă simţiţi vinovaţi. Nici echilibrul dintre aportul şi consumul de calorii nu trebuie respectat zi de zi cu stricteţe. Dacă s-a întâmplat să depăşiţi măsura trei zile, puteţi compensa, mâncând mai puţin în restul săptămânii.
12. Fără alcool, două zile pe săptămână
Consumul moderat de alcool - un pahar de vin roşu pentru femei şi două pentru bărbaţi - poate micşora riscul de afecţiuni cardiovasculare. La bere, medicii acceptă până la 500 ml pentru femei şi un litru pentru bărbaţi. Gândiţi-vă însă că o halbă de bere vă aduce cam 200 kcal, adică tot atâtea cât o gustare, în timp ce berea fără alcool are o densitate calorică de două ori mai mică. Soluţia optimă: două zile de abstinenţă.
13. Mâncaţi pâine integrală
Ea conţine mai multe vitamine şi fibre decât pâinea albă. Şi, în comparaţie cu aceasta, determină o creştere mai puţin abruptă a glicemiei şi a nivelului de insulină. Carbohidraţii complecşi se digeră mai lent, astfel încât pâinea din făină integrală satură pentru un timp mai îndelungat şi susţine arderea grăsimilor. Cine doreşte să slăbească n-ar trebui să cedeze ispitei chiflelor pufoase şi apetisante, chiar dacă îi lasă gura apă.
14. Măsuraţi-vă tensiunea constant
15. Activaţi-vă microcirculaţia
Ce ziceţi de un masaj energic cu peria, înainte de duş? Sau de o baie alternativă cu apă caldă şi rece pentru picioarele obosite: cinci minute la 38 de grade, zece secunde la 20 de grade? Întăreşte inima şi venele, ajutând şi creierul să funcţioneze optim.
16. Ajutaţi-vă memoria
Creierul nostru nu e programat să prelucreze concomitent multitudinea de informaţii, impresii, proiecte şi acţiuni ce se aglomerează în viaţa cotidiană a omului modern. Aceasta este opinia lui Daniel Levitin, psiholog la Universitatea canadiană McGill şi autor al cărţii "Mintea organizată". El spune că memoria noastră necesită "ajutoare externe", cum ar fi bileţelele cu liste sumare, notările din agendă sau atenţionările prin SMS. Utilizarea unor instrumente externe degrevează creierul, ferindu-l de suprasolicitare. Şi o mică pauză poate face minuni. Sunt suficiente zece minute de respiraţie profundă, timp în care mintea noastră se va pregăti pentru următoarea sarcină ce aşteaptă să fie rezolvată.
17. Uitaţi complet zahărul
Nutriţioniştii ne îndeamnă să-l consumăm doar în cantităţi rezonabile. Din aportul nostru caloric zilnic, aproximativ 16% se realizează sub forma zahărului - ceea ce este enorm. Una din explicaţiile acestui fapt: zahărul este dificil de evitat, fiindcă se ascunde într-o serie întreagă de alimente, adesea camuflat sub denumiri ca maltoză, malţ, dextroză ori sirop de fructoză.
18. Fructe, nu suc de fructe
Se ştie că fructele sunt sănătoase - totuşi, dacă le transformăm în sucuri şi le ingerăm astfel în cantităţi mari, ele devin o veritabilă bombă calorică. Un nectar de fructe conţine mai mult zahăr decât o cantitate egală de cola. Dacă doriţi să vă preparaţi o băutură prielnică organismului dvs. din toate punctele de vedere, vă sfătuim să ţineţi seama de o regulă simplă: combinaţi 30% fructe cu 70% spanac şi alte legume. Deoarece un smoothie nu rămâne mult timp în stomac, nivelul glicemiei urcă rapid. Pe lângă aceasta, alimentele în stare lichidă ne satură mai puţin decât cele solide. Pentru toate aceste motive, nutriţioniştii cred că ar fi mai bine să mâncăm fructele ca atare. "Folosiţi-vă de dinţii cu care v-a înzestrat natura", ne recomandă specialistul în nutriţie Thomas Campbell.
19. Fiţi sociabili
V-aţi fi gândit că e posibil ca un taifas cu prietenii să vă reducă tensiunea arterială? Studiile ştiinţifice aduc dovezi în acest sens.
20. Faceţi dragoste
Există motive întemeiate pentru a da curs acestui îndemn. Iată unul strict medical: autorii unui studiu american, desfăşurat pe o lungă perioadă de timp, au ajuns la concluzia că bărbaţii care au dese raporturi sexuale îşi micşorează riscul de cancer la prostată proporţional cu frecvenţa lor.
21. Evitaţi praful şi zgomotul
Zgomotul permanent ne îmbolnăveşte. La adulţi, el afectează inima şi sistemul circulator, iar la copii - psihicul. Şi poluarea cu pulberi fine reduce speranţa de viaţă, fiindcă provoacă inflamaţii în organism, favorizând printre altele degradarea vaselor de sânge: ateroscleroza.
22. O locuinţă fără otrăvuri
Multă lume nu ia în serios pericolul reprezentat de mucegai. Acesta apare îndată ce umiditatea aerului din spaţiile închise depăşeşte 60%. Substanţe toxice (unele cu potenţial cancerigen, ca formaldehida) pot fi de asemenea prezente în piesele de mobilier, ca şi în materialele textile rezistente, în vopsele, adezivii pentru tapet sau spumele cu rol izolator. Aerisiţi cât mai des locuinţa, pentru a evacua asemenea emanaţii de orice fel. Şi chibzuiţi atent, înainte de a achiziţiona obiecte şi materiale destinate amenajării interioarelor. Sau apelaţi la o persoană calificată, care vă poate consilia.
23. Controalele medicale sunt obligatorii
Odată ajunşi la vârsta de 45 de ani, bărbaţii ar trebui să se prezinte anual la medic, pentru a li se palpa prostata. Femeilor între 50 şi 70 de ani li se recomandă câte o mamografie la intervale de doi ani. Începând de la 55 de ani, indiferent de sex, tuturor le este indicată o explorare a intestinului prin colonoscopie, cel puţin din zece în zece ani. Controalele medicale periodice sunt extrem de utile pentru depistarea bolilor încă din stadiul lor incipient, când tratamentele au şanse mai mari de succes.
24. Atenţie la vaccinări
Vaccinurile pe care le-aţi făcut vă mai asigură protecţia necesară, sau este nevoie să le reînnoiţi? E bine să urmaţi recomandările oficiale referitoare la vaccinări. Şi, înainte de a porni într-o călătorie, ar fi prudent să vă informaţi în detaliu asupra eventualelor riscuri din regiunea respectivă.
25. Trei mese pe zi la ore fixe
Cea mai bună cale de a preveni surplusul de greutate corporală şi diabetul este să luaţi mesele, pe cât posibil, mereu la aceleaşi ore. Programul optim: trei pe zi. Aveţi voie să mâncaţi atât cât vă trebuie, până când simţiţi că v-aţi săturat - cu condiţia să renunţaţi la gustările dintre mese. Astfel, nivelul insulinei va rămâne stabil şi nu riscaţi să vă apară senzaţia chinuitoare de foame.
26. Reacţionaţi la cel dintâi semnal de alarmă
Aveţi dureri în zona pieptului? Adresaţi-vă neîntârziat medicului dvs. Nu este de neglijat nici sindromul metabolic: depozit de grăsime format pe abdomen, hipertensiune, glicemia crescută şi tulburări intervenite în metabolismul lipidelor. Aveţi grijă, căci aţi intrat deja în linie dreaptă, mergând spre declanşarea unui diabet.
27. Dormiţi profund
O odihnă nocturnă corespunzătoare este esenţială pentru funcţionarea în bune condiţii a sistemului imunitar şi pentru controlul stresului. Există câteva mici secrete care vă pot ajuta să adormiţi mai uşor. Înainte de culcare, nu mai citiţi nimic pe tabletă ori pe smartphone, deoarece lumina albastră emisă de display-ul LED vă va perturba ceasul interior, trimiţând către creier mesajul: "Trezeşte-te!" Aparatele prevăzute cu un regulator al intensităţii luminoase reduc într-o anumită măsură acest efect. Dacă vecinul de pat sforăie, căutaţi neapărat nişte dopuri pentru urechi, potrivite ca mărime, ele vor fi salvarea dvs. Zgomotul produs de cineva care sforăie "discret" seamănă cu zumzăitul unui frigider. Dar unii izbutesc să producă sonorităţi de nivel maxim, comparabile cu bubuitul unui ciocan pneumatic.
28. Nicio zi fără natură
Chiar şi muşchii oculari se relaxează, atunci când vă trimiteţi privirea în depărtare.
29. Sondaţi profunzimile fiinţei dvs.
Aţi auzit de cultivarea atenţiei? Aţi încercat vreodată respiraţiile totale? În momentul când ne reîntâlnim cu noi înşine, tensiunile interioare cedează.
30. Faceţi ce vă place
Dacă munca dvs. vă pasionează, e perfect. Totuşi, atunci când sunt chestionaţi de psihologi, oamenii aflaţi spre sfârşitul vieţii îşi exprimă de regulă regretul că au muncit prea mult şi că le-a rămas prea puţin timp pentru familie şi prieteni. Învăţătura care se poate trage de aici: n-ar trebui să ne străduim într-atât să satisfacem exigenţele altora, ci să ne preocupăm mai mult de ceea ce ne face fericiţi.