Sursa antiparlamentarismului nu este, cum superficial s-ar putea crede, o nostalgie a românilor după manifestările statului totalitar. Lipsa de credibilitate a instituţiei care ar trebui să întruchipeze esenţa democraţiei "mioritice" se datorează instituţiei însăşi sau, mai bine zis, indivizilor care o reprezintă. S-a dezbătut şi s-a scris mult despre incompetenţa, corupţia sau chiar ticăloşia parlamentarilor. S-a susţinut, pe bună dreptate, că, prin acţiunile lor, ca "elite" ale partidelor care i-au desemnat pentru rolurile de legiuitori, ei sunt reprezentativi pentru putreziciunea clasei politice româneşti, pentru moravurile deocheate ale acesteia. Aleşi ca să vegheze la respectarea contractului social, la echilibrul dintre stat şi cetăţean, parlamentarii noştri şi-au depăşit cu totul rolul, ridicându-se deasupra statului (pe care trebuie să-l cenzureze, la tentativele de abuz) şi deasupra cetăţenilor (pe care trebuie să-i reprezinte şi să-i apere de aceste tentative). Pentru parlamentarii români, cetăţenii sunt o masă informă, manevrabilă la alegeri, iar statul, un instrument în slujba intereselor proprii. Deşi, prin Constituţie, România este o republică semiparlamentară, puterea executivă şi cea judecătorească trebuind să asigure şi să limiteze "excesele" legislativului, acesta şi-a depăşit statutul, transformându-se - treptat - într-un for decizional şi executiv, într-o structură suprapusă celorlalte, în numele unei false interpretări a principiilor democraţiei. Chiar şi în statele pur parlamentare, instituţia legislativă evoluează în limite date, îşi asumă responsabil rolul, fiind amendată la depăşirea lui. În România, această situaţie nu există. Să exemplificăm.
Abia reveniţi după campania "localelor" care le-a asigurat "baza" pentru alegerile parlamentare din toamnă, senatorii şi deputaţii României s-au apucat să legifereze în forţă prevederi care să îi apere de "vicisitudinile" viitorului, de efectele juridice ale abuzurilor trecute sau actuale, de răspunderea pentru încălcările legislaţiei pe care, de altfel, ei înşişi au votat-o. Parlamentarii români au demonstrat, în ciuda declaraţiilor demagogice, că au o concepţie "aparte" despre democraţie şi expresiile ei concrete. În 22 iunie, de exemplu, Parlamentul a amendat prevederea legislativă care defineşte conflictul de interese, prevedere în numele căreia puteau fi condamnaţi parlamentarii ce-şi angajau la birourile proprii, rudele apropiate, membrii familiilor extinse. Prevederea voia să excludă posibilitatea formării unor grupuri organizate de putere ilicită, capabile să acopere afaceri mai mult sau mai puţin curate. Dezincriminând acest conflict de interese, Parlamentul a dat frâu liber nepotismului şi "pilelor" în organizarea şi funcţionarea instituţiilor statului. Mai mult, condamnarea unor parlamentari, până în 2013, când legislaţia a fost nuanţată, pentru încălcarea acestei prevederi, devine caducă, iar ANI (Agenţia Naţională de Integritate) - instituţie creată special pentru a veghea la "moralitatea" demnitarilor - rămâne fără "obiect". În aceeaşi zi, Senatul şi-a continuat acţiunea, deja "tradiţională", de blocare a Justiţiei, împiedicând, prin vot, trimiterea în judecată a fostului ministru de externe, Titus Corlăţean, pentru obstrucţionarea deliberată a exprimării opţiunilor diasporei la alegerile prezidenţiale din 2014. Există înregistrări care demonstrează că, la instigaţia şefului său de partid (şi candidat la Preşedinţie), V. V. Ponta, Corlăţean nu a acceptat ca românii din străinătate să aibă mai multe circumscripţii electorale, tocmai pentru că opţiunile lor păreau, în majoritate, împotriva candidatului PSD-ist. Ca şi alţi colegi ai lui, Corlăţean nu a vrut, bineînţeles, să se supună Justiţiei, iar Parlamentul, într-o solidaritate "suverană", i-a satisfăcut dorinţa.
Cele două "manifestări de putere", produse într-o singură zi, au venit după multe alte asemenea "demonstraţii", prin care "aleşii" au arătat că se consideră altfel decât cetăţenii de rând, că interesele lor sunt mai importante şi mai presante decât ale ţării. Ca să elimine amestecul Justiţiei în treburile lor prezente şi viitoare, parlamentarii au modificat, cu puţină vreme înainte, statutul aleşilor locali, stipulând că aceştia pot să-şi exercite mandatele chiar şi în cazul în care sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare. O mulţime de infractori vor putea astfel să conducă primării, consilii locale şi judeţene, fără să le pese de lege, fără să se teamă de consecinţele acţiunilor oneroase din trecut. Primarii şi consilierii locali au, după cum se ştie, un rol major în orientarea voturilor la "parlamentare". Cum destui condamnaţi au fost confirmaţi sau reconfirmaţi ca edili, la "localele" desfăşurate (absolut nedemocratic) într-un singur tur, se poate spune că parlamentarii au luat o serioasă opţiune pentru realegerea lor în această toamnă. Iar dacă, din cine ştie ce "accident", nu vor reveni în fotoliile lor călduţe, parlamentarii în funcţiune au avut grijă să aibă "bătrâneţi liniştite", votându-şi pensii suplimentare, nesimţite prin dimensiuni, şi "facilităţi viagere", care să le păstreze statutul de cetăţeni "altfel". Argumentul că au acest drept pentru că, acceptând să fie aleşi, au renunţat la afacerile şi meseriile lor particulare este rizibil. Nimeni nu i-a obligat să "intre în politică" şi nimeni nu le-a cerut să se erijeze în reprezentanţii cetăţenilor. Ca să pară, totuşi, democratică susţinerea "pensiilor speciale" într-o ţară în care majoritatea absolută a celor "ieşiţi din câmpul muncii" îşi târăsc viaţa de la o zi la alta, dar - în fapt - pentru a-şi asigura sprijinul lor solidar, parlamentarii au decis să-i mituiască şi pe aleşii locali, extinzând acest sistem discriminatoriu, şi pentru ei.
Exemple ale abuzului de legiferare sunt nenumărate. Mai toate iniţiativele legislative ale parlamentarilor au vizat şi vizează dobândirea imunităţii faţă de Justiţie, blocarea DNA, ANI şi DIICOT, instituţiile acţionale ale acesteia. Parlamentul a exclus dreptul guvernului la ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe guvernamentale pe timpul vacanţelor sale. Parlamentul a limitat dreptul preşedintelui ţării de a numi magistraţi la ICCJ. Parlamentul a vrut să elimine "abuzul în serviciu", pentru care diverşi demnitari au fost condamnaţi etc. etc. Instituţia s-a transformat, treptat, într-un "adăpost" pentru o oligarhie politică dornică să îşi conserve privilegiile şi demnităţile la nesfârşit. Deşi provin din partide diferite, când e vorba de aceste privilegii, membrii parlamentului sunt solidari "în cuget şi simţiri". La votul pentru dezincriminarea conflictului de interese, parlamentarii PNL au uitat de opoziţia lor faţă de PSD-işti, susţinându-i fără nicio rezervă. Din această perspectivă nu trebuie să ne mirăm că antiparlamentarismul este nediferenţiat pe partide. Parlamentul nostru este putred, dar cea care suferă este democraţia românească.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
