Istoria pare uneori ciudat de repetitivă. În urmă cu 160 de ani se încheie Războiul Crimeii (1853-56), între Imperiul Rus, pe de o parte, şi Anglia, Franţa, Imperiul Otoman, de cealaltă. Conflictul fusese declanşat de Rusia prin ocuparea principatelor române, Moldova şi Valahia, în marşul ei spre ţinta vizată dintotdeauna, "strâmtorile" şi Constantinopolul. Crimeea era considerată atunci, ca şi acum, o trambulină pentru saltul Rusiei spre Sud. Premergător prin desfăşurare şi mijloace Primului Război Mondial, acesta, al Crimeii, a atras atenţia opiniei publice din Occident asupra "chestiunii orientale" care includea şi problema principatelor române, aflate la confluenţa celor trei imperii - Rus, Austriac şi Otoman, toate dornice să pună mâna pe ele. Epoca, în plină desfăşurare, a revoluţiei industriale făcea ca informaţia să circule mai repede iar publicul burghez şi cosmopolit să o solicite cu aviditate. Războiul Crimeii a atras o mulţime de aventurieri, mercenari, misionari, care, dincolo de angajarea într-o tabără sau alta, au căutat să descopere şi să împărtăşească specificul Orientului, puţin şi superficial cunoscut, mai ales în aspectele lui "exotice". Reportajele realizate de unii dintre aceşti călători au cuprins inevitabil şi informaţii despre Ţările Române, au adus situaţia lor în atenţia lumii. James O. Noyes (1829-1872), autorul cărţii pe care vi-o recomand azi, este un medic american, chirurg în armata otomană, care, înainte de a se întoarce în New York-ul natal, petrece anul 1854 în mijlocul evenimentelor, observând cu ochi proaspăt consecinţele conflictului oriental. Turismul său de război, stimulat şi de curiozitate pentru farmecul misterios al locurilor, urmează traseul armatelor aflate în conflict. Astfel ajunge, după un drum cu vaporul pe Dunăre, la Giurgiu şi la Bucureşti, înainte de a se îndrepta spre Varna, portul în care se va îmbarca spre Constantinopol. Trecerea prin Valahia îi permite să observe şi să descrie urmările recentei ocupaţii ruseşti, distrugerile şi jafurile armatei ţariste, dar şi caracterul românilor, cultura şi mentalităţile lor, dintr-o perspectivă documentat etnografică, decelând trăsăturile ce-i diferenţiază de populaţiile nelatine din jur. Tânărul medic îşi notează inclusiv cântece şi legende populare, specificul hainelor şi al habitatului, al obiceiurilor şi al mediului în care românii îşi duc viaţa. Pe drumuri desfundate şi cu mijloace de transport precare (amintind paradoxal de situaţia actuală), americanul ajunge în Bucureştiul ocupat de alianţa antirusă şi guvernat de un ofiţer britanic, Stephen Lakeman, cunoscut şi sub numele de Mazar Paşa, care, stabilit aici, va juca un rol însemnat în istoria ţării noastre. Capitala Valahiei îl impresionează pe Noyes prin caracteristici păstrate, mutatis mutandis, până azi: "Străzile - notează el - sunt mereu pline de vehicule care gonesc cu duşmănie prin noroi sau colb. Mania pentru aceste atelaje e atât de puternică, încât vezi adesea un boier călătorind într-o caleaşcă stridentă adusă de la Viena (...) cu vizitii ţigani în zdrenţe". Veţi descoperi în paginile cărţii multe asemenea informaţii care dau, din nefericire, impresia continuităţii. Dar călătorul nu se mulţumeşte doar cu descrierea stărilor de fapt, a peisajelor şi obiceiurilor româneşti de la 1854, ci face şi un excurs în istoria Principatelor, prin care explică păstrarea fiinţei creştine a neamului la graniţa islamului european. El este, în acelaşi timp, impregnat de ideile paşoptiştilor noştri care doreau modernizarea, sincronizarea cu civilizaţia occidentală, singura modalitate de a exclude pierderea în "abisul rus" sau în delăsarea proprie otomanilor. Din această perspectivă, Noyes e printre primii călători occidentali care folosesc denumirile de România şi români în loc de valahi şi moldoveni, impunând ideea unităţii. Jurnalul lui de călătorie, cu numeroase ilustraţii preluate din presa vremii, a apărut la New York în 1858, înaintea unirii Principatelor. Prin el, publicul american şi vest-european a putut cunoaşte şi simpatiza cu aspiraţiile unui popor care, altfel, părea sortit să se piardă în negurile istoriei.
Selecţia "Formula AS"
* James O. Noyes, "România, ţară de hotar între creştini şi turci. Cu aventuri din călătoria prin Europa Răsăriteană şi Asia Apuseană în 1854", traducere şi note de Eugen Popa, Ed. Humanitas (tel. 0372/74.33.82), colecţia "Vintage", 352 p.
Istoria pare uneori ciudat de repetitivă. În urmă cu 160 de ani se încheie Războiul Crimeii (1853-56), între Imperiul Rus, pe de o parte, şi Anglia, Franţa, Imperiul Otoman, de cealaltă. Conflictul fusese declanşat de Rusia prin ocuparea principatelor române, Moldova şi Valahia, în marşul ei spre ţinta vizată dintotdeauna, "strâmtorile" şi Constantinopolul. Crimeea era considerată atunci, ca şi acum, o trambulină pentru saltul Rusiei spre Sud. Premergător prin desfăşurare şi mijloace Primului Război Mondial, acesta, al Crimeii, a atras atenţia opiniei publice din Occident asupra "chestiunii orientale" care includea şi problema principatelor române, aflate la confluenţa celor trei imperii - Rus, Austriac şi Otoman, toate dornice să pună mâna pe ele. Epoca, în plină desfăşurare, a revoluţiei industriale făcea ca informaţia să circule mai repede iar publicul burghez şi cosmopolit să o solicite cu aviditate. Războiul Crimeii a atras o mulţime de aventurieri, mercenari, misionari, care, dincolo de angajarea într-o tabără sau alta, au căutat să descopere şi să împărtăşească specificul Orientului, puţin şi superficial cunoscut, mai ales în aspectele lui "exotice". Reportajele realizate de unii dintre aceşti călători au cuprins inevitabil şi informaţii despre Ţările Române, au adus situaţia lor în atenţia lumii. James O. Noyes (1829-1872), autorul cărţii pe care vi-o recomand azi, este un medic american, chirurg în armata otomană, care, înainte de a se întoarce în New York-ul natal, petrece anul 1854 în mijlocul evenimentelor, observând cu ochi proaspăt consecinţele conflictului oriental. Turismul său de război, stimulat şi de curiozitate pentru farmecul misterios al locurilor, urmează traseul armatelor aflate în conflict. Astfel ajunge, după un drum cu vaporul pe Dunăre, la Giurgiu şi la Bucureşti, înainte de a se îndrepta spre Varna, portul în care se va îmbarca spre Constantinopol. Trecerea prin Valahia îi permite să observe şi să descrie urmările recentei ocupaţii ruseşti, distrugerile şi jafurile armatei ţariste, dar şi caracterul românilor, cultura şi mentalităţile lor, dintr-o perspectivă documentat etnografică, decelând trăsăturile ce-i diferenţiază de populaţiile nelatine din jur. Tânărul medic îşi notează inclusiv cântece şi legende populare, specificul hainelor şi al habitatului, al obiceiurilor şi al mediului în care românii îşi duc viaţa. Pe drumuri desfundate şi cu mijloace de transport precare (amintind paradoxal de situaţia actuală), americanul ajunge în Bucureştiul ocupat de alianţa antirusă şi guvernat de un ofiţer britanic, Stephen Lakeman, cunoscut şi sub numele de Mazar Paşa, care, stabilit aici, va juca un rol însemnat în istoria ţării noastre. Capitala Valahiei îl impresionează pe Noyes prin caracteristici păstrate, mutatis mutandis, până azi: "Străzile - notează el - sunt mereu pline de vehicule care gonesc cu duşmănie prin noroi sau colb. Mania pentru aceste atelaje e atât de puternică, încât vezi adesea un boier călătorind într-o caleaşcă stridentă adusă de la Viena (...) cu vizitii ţigani în zdrenţe". Veţi descoperi în paginile cărţii multe asemenea informaţii care dau, din nefericire, impresia continuităţii. Dar călătorul nu se mulţumeşte doar cu descrierea stărilor de fapt, a peisajelor şi obiceiurilor româneşti de la 1854, ci face şi un excurs în istoria Principatelor, prin care explică păstrarea fiinţei creştine a neamului la graniţa islamului european. El este, în acelaşi timp, impregnat de ideile paşoptiştilor noştri care doreau modernizarea, sincronizarea cu civilizaţia occidentală, singura modalitate de a exclude pierderea în "abisul rus" sau în delăsarea proprie otomanilor. Din această perspectivă, Noyes e printre primii călători occidentali care folosesc denumirile de România şi români în loc de valahi şi moldoveni, impunând ideea unităţii. Jurnalul lui de călătorie, cu numeroase ilustraţii preluate din presa vremii, a apărut la New York în 1858, înaintea unirii Principatelor. Prin el, publicul american şi vest-european a putut cunoaşte şi simpatiza cu aspiraţiile unui popor care, altfel, părea sortit să se piardă în negurile istoriei.
Istoria pare uneori ciudat de repetitivă. În urmă cu 160 de ani se încheie Războiul Crimeii (1853-56), între Imperiul Rus, pe de o parte, şi Anglia, Franţa, Imperiul Otoman, de cealaltă. Conflictul fusese declanşat de Rusia prin ocuparea principatelor române, Moldova şi Valahia, în marşul ei spre ţinta vizată dintotdeauna, "strâmtorile" şi Constantinopolul. Crimeea era considerată atunci, ca şi acum, o trambulină pentru saltul Rusiei spre Sud. Premergător prin desfăşurare şi mijloace Primului Război Mondial, acesta, al Crimeii, a atras atenţia opiniei publice din Occident asupra "chestiunii orientale" care includea şi problema principatelor române, aflate la confluenţa celor trei imperii - Rus, Austriac şi Otoman, toate dornice să pună mâna pe ele. Epoca, în plină desfăşurare, a revoluţiei industriale făcea ca informaţia să circule mai repede iar publicul burghez şi cosmopolit să o solicite cu aviditate. Războiul Crimeii a atras o mulţime de aventurieri, mercenari, misionari, care, dincolo de angajarea într-o tabără sau alta, au căutat să descopere şi să împărtăşească specificul Orientului, puţin şi superficial cunoscut, mai ales în aspectele lui "exotice". Reportajele realizate de unii dintre aceşti călători au cuprins inevitabil şi informaţii despre Ţările Române, au adus situaţia lor în atenţia lumii. James O. Noyes (1829-1872), autorul cărţii pe care vi-o recomand azi, este un medic american, chirurg în armata otomană, care, înainte de a se întoarce în New York-ul natal, petrece anul 1854 în mijlocul evenimentelor, observând cu ochi proaspăt consecinţele conflictului oriental. Turismul său de război, stimulat şi de curiozitate pentru farmecul misterios al locurilor, urmează traseul armatelor aflate în conflict. Astfel ajunge, după un drum cu vaporul pe Dunăre, la Giurgiu şi la Bucureşti, înainte de a se îndrepta spre Varna, portul în care se va îmbarca spre Constantinopol. Trecerea prin Valahia îi permite să observe şi să descrie urmările recentei ocupaţii ruseşti, distrugerile şi jafurile armatei ţariste, dar şi caracterul românilor, cultura şi mentalităţile lor, dintr-o perspectivă documentat etnografică, decelând trăsăturile ce-i diferenţiază de populaţiile nelatine din jur. Tânărul medic îşi notează inclusiv cântece şi legende populare, specificul hainelor şi al habitatului, al obiceiurilor şi al mediului în care românii îşi duc viaţa. Pe drumuri desfundate şi cu mijloace de transport precare (amintind paradoxal de situaţia actuală), americanul ajunge în Bucureştiul ocupat de alianţa antirusă şi guvernat de un ofiţer britanic, Stephen Lakeman, cunoscut şi sub numele de Mazar Paşa, care, stabilit aici, va juca un rol însemnat în istoria ţării noastre. Capitala Valahiei îl impresionează pe Noyes prin caracteristici păstrate, mutatis mutandis, până azi: "Străzile - notează el - sunt mereu pline de vehicule care gonesc cu duşmănie prin noroi sau colb. Mania pentru aceste atelaje e atât de puternică, încât vezi adesea un boier călătorind într-o caleaşcă stridentă adusă de la Viena (...) cu vizitii ţigani în zdrenţe". Veţi descoperi în paginile cărţii multe asemenea informaţii care dau, din nefericire, impresia continuităţii. Dar călătorul nu se mulţumeşte doar cu descrierea stărilor de fapt, a peisajelor şi obiceiurilor româneşti de la 1854, ci face şi un excurs în istoria Principatelor, prin care explică păstrarea fiinţei creştine a neamului la graniţa islamului european. El este, în acelaşi timp, impregnat de ideile paşoptiştilor noştri care doreau modernizarea, sincronizarea cu civilizaţia occidentală, singura modalitate de a exclude pierderea în "abisul rus" sau în delăsarea proprie otomanilor. Din această perspectivă, Noyes e printre primii călători occidentali care folosesc denumirile de România şi români în loc de valahi şi moldoveni, impunând ideea unităţii. Jurnalul lui de călătorie, cu numeroase ilustraţii preluate din presa vremii, a apărut la New York în 1858, înaintea unirii Principatelor. Prin el, publicul american şi vest-european a putut cunoaşte şi simpatiza cu aspiraţiile unui popor care, altfel, părea sortit să se piardă în negurile istoriei.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- BIANCA FOTA - Prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti - "Asta mi-am dorit de copil: să dansez pe scena operei bucureştene!"
- CALENDAR ZODIACAL - RACUL (22 iunie - 22 iulie)
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
