RODICA CULCER despre... Regi şi preşedinţi
Consultarea unor specialişti străini, din ţări unde sistemul medical funcţionează bine, nu ar fi o idee rea, având în vedere că ei ar fi neutri, în timp ce în România aproape toată lumea face parte dintr-un grup de interese sau altul. Poate ar trebui să le solicităm expertiza şi pentru reforma finanţării sănătăţii, ca să nu mai lăsăm banii asiguraţilor pe mâinile unei Case de Asigurări de Sănătate incapabile să dea socoteală de cheltuirea lor.
Citeste tot articolul
SĂPTĂMÂNA 20-26 MAI
Acest weekend este unul turbulent din punct de vedere astrologic, dat fiind că Luna plină se nimereşte exact în aceiaşi zodie a Săgetătorului, în care cei doi malefici (Marte şi Saturn) se găsesc în mişcare retrogradă. Şi ca şi când asta nu ar fi de ajuns, Soarele şi Marte formează o opoziţie exactă, cam în acelaşi timp. Este un fel de cocktail Molotov astrologic, cu conflicte acute în privinţa autorităţii, dar care se pot isca şi de la simple chestiuni de principiu.
Citeste tot articolul
Un dos de palmă
Clasa politică românească mărturiseşte, de un sfert de veac încoace, un crez pe care nu-l are: statul de drept. Pentru politicienii noştri, această noţiune nu este o realitate pe care să o încarneze, ci o simplă formulă retorică de adormit opinia publică şi de amăgit partenerii străini. E lesne de constatat asta dacă punem faţă în faţă definiţia statului de drept cu existenţa obiectivă a statului român.
Citeste tot articolul
Noaptea magică de la Gyor!
La exact 30 de ani de la istorica victorie a fotbaliştilor de la Steaua, în finala Cupei Campionilor Europeni, România reuşeşte o performanţă similară în cel mai important sport de echipă feminin, handbalul. Ce n-au reuşit Oltchimul şi Baia Mare în anii din urmă reuşeşte o echipă de care puţină lume auzise până la finala de la Gyor: CSM Bucureşti.
Citeste tot articolul
TRAIAN UNGUREANU - europarlamentar - "Există o criză de oameni, cu care se confruntă toate instituţiile din România"
Inconfundabil ca jurnalist, încă de pe vremea când activa la BBC sau la diferite gazete din România, eurodeputatul PNL Traian Radu Ungureanu a devenit, în ultimii ani, o voce distinctă la pupitrele Parlamentului European, în contrast cu conformismul majorităţii colegilor săi. "E o plăcere să-l asculţi când ia cuvântul", ne-au spus mai mulţi dintre cei care au asistat la şedinţele de plen din capitala Belgiei.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru MARIA - Cluj, F. AS nr. 1214) - "La doar 18 ani, fiica mea are miastenia gravis"
Într-adevăr, nu există încă un tratament care să vindece miastenia gravis, dar terapiile consacrate pot determina remisiuni, astfel că multe persoane atinse de acest flagel pot duce o viaţă normală. În principiu, miastenia gravis este o boală cronică, ce se caracterizează prin slăbiciune şi oboseală rapidă a musculaturii voluntare. Slăbiciunea musculară se dezvoltă treptat şi poate afecta orice muşchi care poate fi controlat în mod voluntar.
Citeste tot articolul
BINE DE ŞTIUT - Simpatii şi antipatii între alimente şi medicamente
Iată un fapt destul de puţin cunoscut şi care poate să producă accidente de sănătate: anumite medicamente au o reacţie negativă dacă sunt ingerate în compania unor alimente nepotrivite. Iată câteva cazuri tipice de combinaţii riscante...
Citeste tot articolul
Curcuma (Turmericul)
Afecţiuni ale stomacului - balonări, diaree. O linguriţă de pulbere de turmeric se amestecă cu 250 ml de ceai fierbinte, preparat din părţi egale de seminţe de fenicul, rădăcină de lemn-dulce şi coada-şoricelului (o linguriţă de amestec la un pahar de apă). Se lasă 10-15 minute şi se bea împărţit în 2 doze, cu 15 minute înainte de masă. Pot să apară reacţii alergice, de aceea beţi la început o cantitate mică.
Citeste tot articolul
Sfaturi pentru femei - Modificările sânilor
Gâlma asta de la sân - numai de n-ar fi ceva grav! Şi picăturile mici de lichid de pe mameloane - oare să fie periculoase? Când constată că s-a schimbat ceva în aspectul sânilor, femeia se sperie imediat. Frica ei cea mare este că ar putea fi vorba de o boală malignă. Potrivit unui sondaj, aproape 50% dintre reprezentantele sexului frumos se tem că vor dezvolta cândva un cancer mamar. Însă, din fericire, cele mai multe dintre aceste modificări sunt benigne.
Citeste tot articolul
Sfaturi pentru bărbaţi - Anomaliile peniene
Părţile intime ale corpului nu au fost ascunse dintotdeauna, pe motiv că erau ruşinoase. Drept dovadă, dacă ne referim la textele biblice, în grădina Edenului, Adam şi Eva erau goi şi nu simţeau niciun fel de ruşine. Doar după ce au muşcat din fructul oprit au devenit conştienţi de goliciunea lor, pe care au ascuns-o în spatele unei frunze. De atunci, nuditatea şi ruşinea au mers mână în mână.
Citeste tot articolul
Leacuri din taigaua siberiană - Licori tămăduitoare din miere, plante şi fructe
Vracii triburilor slave din taigaua siberiană preparau o poţiune magică, despre care spuneau că purifică trupul şi izbăveşte sufletul, care numai astfel se poate curăţa. Suriţa - licoarea preparată din fructe fermentate sau lapte, miere şi ierburi magice, era socotită "băutura zeilor", un adevărat panaceu universal. Ea alunga oboseala fizică şi psihică, fortifica organismul, îmbunătăţea sistemul imunitar, digestia şi vigoarea bărbătească.
Citeste tot articolul
"Postul mă ajută să lupt cu cancerul"
Prin mărturisirea pe care v-o fac, aş vrea să intru şi eu în marele circuit al binelui practicat de "Formula AS", în speranţa că experienţa mea ar putea fi de folos. Sunt chirurg plastician şi acum cinci ani am avut un cancer la sân, care a necesitat şase şedinţe de chimioterapie. După fiecare dintre ele eram pur şi simplu terminată. Nici vorbă să-mi mai profesez meseria.
Citeste tot articolul
Reţete cu Curcuma, pentru îngrijirea tenului
Pulberea de Curcuma, obţinută din rădăcina măcinată a plantei, este o bază excelentă pentru diferite produse cosmetice, ce pot fi preparate şi la domiciliu. Proprietăţile sale antiseptice, bactericide, antiinflamatoare au un puternic efect antioxidant. Măştile cu turmeric se aplică atunci când vrem să scăpăm de înroşirea feţei sau de acnee, de riduri mici.
Citeste tot articolul
Dieta cu salată verde - minus 3 kg în 4 zile
Una dintre "verdeţurile" pe care nu trebuie să le rataţi dacă ţineţi la siluetă e salata verde. Ideală pentru slăbit, pentru că e foarte bogată în fibre, ea "păcăleşte" stomacul, pe care îl umple, dar pentru că are aproape 0 calorii, ne ajută să scăpăm rapid de kilogramele în plus, fără efort, fără ameţeli sau stare de slăbiciune.
Citeste tot articolul
M-a mângâiat aripa unui înger...
Numele ei este Daniela. Am cunoscut-o în condiţii neobişnuite, într-un spital din ţară. Când am privit-o prima dată, am avut un sentiment de teamă şi de respingere. Era una dintre persoanele cu care urma să-mi împart zilele şi nopţile premergătoare unei intervenţii chirurgicale. În orice spital, atmosfera este deprimantă, durerea fizică, traumele psihice îşi lasă amprenta asupra ta, ca individ.
Citeste tot articolul
În umbra coroanei... Prinţul Nicolae
Fiu al Regelui Ferdinand I Întregitorul şi al Reginei Maria, prinţul Nicolae de Hohenzollern a fost fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea şi unchi, după tată, al Majestăţii Sale Regale Mihai I al României.
Citeste tot articolul
RICARDO CARIA - "România înseamnă pentru mine acasă.
Când am venit în România, nu m-am gândit că o să rămân. Lucram în Portugalia la o companie multinaţională americană. Mi s-a propus un contract pentru un an în Arad, în vederea deschiderii unei fabrici noi. Am acceptat.
Citeste tot articolul
ANCHETĂ - Dedicaţie la o floare
Acum cinci ani, când am cumpărat casa, ea era deja înăuntru. O plantă verzuie, cu frunze mari, rotunde, cărnoase, uşor zburlită şi cam şuie, cu tulpini încovoiate care porneau de-a valma spre podea. Părea să nu se împace prea bine cu ghiveciul ei mic, de plastic, părea că nu mai are mult şi că o să plece şerpeşte pe parchetul laminat. Era cam mofluză şi uşor îngălbenită. Părea bătrână şi ţâfnoasă. Introvertită. Orgolioasă. Nepăsătoare. Sălbăticită.
Citeste tot articolul
Dr. biolog VIOREL PĂIŞ - Un om de ştiinţă evocat sub imperiul dreptăţii şi din adâncul unei mari iubiri
Să stai ceasuri întregi, zile şi luni la rând, ani, unul după altul, la masa de lucru şi să cauţi, să cercetezi, să înţelegi tainele materiei vii, sădite în lumea infinită a celulei încă dinainte de naştere. Să nu te obosească trecerea clipelor, să nu vezi anotimpurile, să trăieşti doar pentru a descifra adevărul vieţii în ochiul rotund al microscopului, şi lumina lui albăstruie să fie singura care te leagă de ceea ce este în jur.
Citeste tot articolul
DANIELA FĂINIŞ - "Trăiesc într-un labirint de lumini"
Florile m-au urmărit pe mine mereu. O obsesie ca o inflorescenţă. O găseşti peste tot şi în natură. O găseşti şi pe porţile maramureşene, reprezentând soarele. La mânăstirea Prislop, poarta de intrare este o poartă maramureşeană, decorată cu acest simbol solar.
Citeste tot articolul
Preoţii satelor româneşti - Părintele MIRON STENCOANE din Hunedoara
Ţinutul Pădurenilor. Un nume cu rezonanţe de basm. Şi un teritoriu misterios, pe măsura acestui nume. Graniţa de vest a judeţului Hunedoara, compusă din dealuri înalte, acoperite de codri deşi. Pe culmile acelea aşezate în cer, trăiesc o mână de oameni stranii, frumoşi şi "sălbatici", înveşmântaţi în straie împărăteşti, potrivite cu vechimea şi cerbicia lor.
Citeste tot articolul
CALENDAR ZODIACAL - GEMENII (21 mai - 21 iunie)
Gemenii şi zodia opusă lor, cea a Săgetătorului, au primit încă din vremea astrologiei romane, numele de "puer eternus" (veşnicul copil), datorită faptului că timpul îşi poate lăsa pecetea doar asupra corpului lor ...
Citeste tot articolul
VAMPIRII DE LA HOLLYWOOD vor face victime la Bucureşti!
Trei coloşi americani - Alice Cooper, Johnny Depp şi Joe Perry, adică The Hollywood Vampires (Vampirii de la Hollywood) se pregătesc să dea tonul distracţiei vara aceasta, pe scena concertistică românească. Ei vin în Capitală pe 6 iunie, la Romexpo, pentru un concert incendiar, de promovare a primului lor disc comun, intitulat chiar "Hollywood Vampires".
Citeste tot articolul